Appeal time-bar due to missing proof of pre-deadline postal dispatch under civil procedure rules

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei, fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

Prin cererea formulată la data de 12 august 2020 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, sub nr. x/2020, în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., petentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 767/A din 14 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2019.

2. Decizia pronunţată în soluţionarea cererii de revizuire.

În şedinţa publică din data de 03 septembrie 2020, Curtea de Apel Cluj a dispus disjungerea cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 5 C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire Tribunalului Cluj.

Prin decizia civilă nr. 166/A/2020 din 17 septembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocată de intimata B.; a admis cererea de revizuire formulată de revizuientul A. şi a anulat decizia civilă nr. 767 din 15 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Cluj şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

3. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 166/A/2020 din 17 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a declarat recurs intimata B. cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 11 ianuarie 2021.

4. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi

Deliberând cu prioritate, în temeiul prevederilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., asupra excepţiei procesuale de procedură, absolute şi peremptorie a tardivităţii recursului exercitat de recurenta B., Înalta Curte constată următoarele:

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 485 din C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 468 alin. (2) - (4), precum şi cele ale art. 469 se aplică în mod corespunzător.(2) Dacă intimatul nu a invocat prin întâmpinare sau din dosar nu reiese că recursul a fost depus peste termen, el se va socoti în termen."

Calculul termenelor este reglementat de art. 181 C. proc. civ., iar la alin. (1) pct. 2 al aceluiaşi articol, se prevede expres că, atunci, când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua când acesta se împlineşte.

Art. 185 alin. (1) C. proc. civ. prevede că, atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Reiese, aşadar, că atunci când legea impune o anumită conduită procesuală care trebuie îndeplinită într-un anumit termen sub sancţiunea nulităţii sau a decăderii, actul de procedură prin care se realizează trebuie să îmbrace forma prescrisă de lege altfel intervine sancţiunea prevăzută pentru încălcarea perioadei determinate de timp în care actul poate fi întocmit.

Devin relevante, astfel, prevederile art. 183 din C. proc. civ. potrivit acestora:

"Actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, precum şi menţiunea datei şi orei primirii faxului sau a e-mail-ului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanţei, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată."

Dispoziţiile art. 183 din C. proc. civ. au ca situaţie premisă întocmirea actului de procedură de către partea interesată în interiorul termenului absolut instituit de lege, dar, din cauza manierei în care partea a ales să se adreseze instanţei, acest act ajunge să fie înregistrat la instanţa căreia îi era destinat după împlinirea termenului legal.

Pentru că legea prevede expres că "procesul începe prin înregistrarea cererii la instanţă", rezultă că doar de la momentul marcat de art. 199 alin. (1) din C. proc. civ. - înregistrarea şi conferirea datei certe prin aplicarea ştampilei de intrare - se poate considera că părţile au căpătat drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege şi se produc efecte procesuale ale formulării cererii.

Aşadar, pentru comunicarea actelor de procedură, inclusiv a celor prin care se declanşează căile de atac, cum este cazul şi în speţa dedusă judecăţii, art. 183 alin. (1) din C. proc. civ. stabileşte două tipuri de excepţii, motivate fie de modalitatea concretă aleasă de parte de comunicare, fie de imposibilitatea practică a părţii de a se deplasa la sediul instanţei şi de a recurge la serviciul poştal.

În cazurile precis şi limitativ enumerate de art. 183 alin. (1) din C. proc. civ., operaţiunea juridică de a comunica un act de procedură instanţei este valabilă, iar actul procedural astfel transmis produce efecte dorite de parte de la data depunerii prin scrisoare recomandată la oficiul poştal, iar nu de la data la care acesta este înregistrat la instanţă, normă reluată de altfel, şi de dispoziţiile art. 94 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor de judecată, astfel cum a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015.

Conform acestui ultim text, actele de sesizare a instanţei, depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin poştă, curier ori fax sau în orice alt mod prevăzut de lege, se depun la registratură, unde, în aceeaşi zi, după stabilirea obiectului cauzei, primesc, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, dată certă şi număr din aplicaţia ECRIS.

Având în vedere că actele de procedură ale părţilor au un destinatar bine stabilit - instanţa de judecată - reiese că, pentru a deveni o realitate juridică, voinţa părţii îmbrăcată într-un anumit act juridic trebuie adusă la cunoştinţă instanţei de judecată în faţa căreia se poartă procesul sau la care se urmăreşte declanşarea procesului.

Ca atare, actele de procedură ale părţilor vor produce efecte nu de la data întocmirii lor sau de la data aducerii la cunoştinţă adversarului, ci de la data la care sunt înregistrate la instanţă.

Astfel, în ipoteza transmiterii actului procedural, prin scrisoare recomandată, în sensul art. 2 pct. 11 şi pct. 18 din O.U.G. nr. 13/2013 privind serviciile poştale, acesta este socotit a fi formulat în termenul legal, cu condiţia ca recipisa emisă de oficiul poştal să poarte ştampila poştei la o dată anterioară împlinirii termenului, aceasta fiind singura dovadă aptă a conferi dată certă actului procedural astfel comunicat, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 183 alin. (3) din C. proc. civ.

Pentru aceste tipuri de trimiteri poştale, legea prevede la art. 2 pct. 10, că data depunerii trimiterii poştale este data la care trimiterea poştală a fost colectată, textul făcând trimitere la dispoziţiile art. 183 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Realizarea comunicării prin scrisoare recomandată presupune prezentarea corespondenţei la un ghişeu al Poştei Române, înscrierea trimiterii poştale în registrele oficiului poştal (din care va rezulta numărul de "A.R." în cazul în care trimiterea se face şi cu confirmare de primire) şi eliberarea unei dovezi privind depunerea trimiterii poştale.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunţată la data de 17 septembrie 2020 şi comunicată intimatei B. la adresa din Cluj, str. x, Cluj Napoca, la data la data de 20 octombrie 2020 şi, ulterior, în aplicarea prevederilor art. 158 alin. (1) din C. proc. civ., la domiciliul procesual ales, indicat prin cererea înregistrată la data de 10 noiembrie 2020, din str. x, Cluj, la biroul avocatului C., la data de 16 noiembrie 2020, dată de la care curge termenul de 30 zile prevăzut de lege pentru exercitarea recursului.

În temeiul dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., termenul pentru exercitarea recursului s-a împlinit la data de 17 decembrie 2020.

Pentru comunicarea către instanţă a cererii de recurs, recurenta-pârâtă B. a ales transmiterea prin serviciile poştale ale Poştei Române, prin scrisoare recomandată, aşa cum reiese din menţiunile de pe plicul care a însoţit cererea, aflat la dosar.

În considerarea prevederilor art. 183 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., aşa cum s-a reţinut anterior, în situaţia transmiterii actului procedural prin serviciul specializat de comunicare, recipisa oficiului poştal serveşte drept dovadă a datei depunerii actului de procedură de către partea interesată înăuntrul termenului imperativ instituit prin lege, motiv pentru care aceasta trebuie ataşată la dosar, pentru ca instanţa să aibă posibilitatea să aprecieze asupra respectării termenului procedural. De altfel, una dintre condiţiile pentru îndeplinirea actului de procedură impune ca acesta să relateze, în chiar conţinutul său, faptul că cerinţele legii au fost îndeplinite şi, numai în raport de aceste menţiuni, se poate considera dovedită îndeplinirea lor.

În cauza pendinte, Înalta Curte reţine că plicul care a însoţit cererea de recurs, aflat la dosar, transmis prin serviciul poştal, cu scrisoare recomandată, având A.R. x, nu conţine data poştei, respectiv ştampila oficiului poştal, aplicată cu ocazia depunerii acestuia şi nici nu este însoţit de recipisa oficiului poştal.

În lipsa oricărei menţiuni din cuprinsul plicului care a însoţit cererea de recurs cu privire la data depunerii acesteia la serviciul poştal şi a absenţei recipisei oficiului poştal, eliberată cu ocazia prezentării corespondenţei la un ghişeu al Poştei Române, instanţa de recurs urmează a face aplicarea prevederilor de drept comun, potrivit cărora actul procedural primeşte dată certă prin înregistrarea sa la instanţă (aplicarea ştampilei de intrare, conform art. 199 din C. proc. civ.).

Potrivit dovezii aflate la dosar, cererea de recurs a fost înregistrată la data de 18 decembrie 2020, conform ştampilei aplicate de către instanţă cu această ocazie, dată în raport de care recursul pedinte este formulat cu depăşirea termenului legal, prevăzut de dispoziţiile art. 485 alin. (1) din C. proc. civ.

Susţinerea recurentei B., în sensul că cererea de recurs a fost transmisă la data de 17 decembrie 2020, prin scrisoare recomandată, nu este aptă a proba această împrejurare; este adevărat că legiuitorul a recunoscut părţilor posibilitatea de a comunica actele de procedură şi în această modalitate, astfel cum s-a reţinut anterior, însă se impune ca, în această situaţie, plicul care a însoţit actul procedural să conţină ştampila poştei sau să fie însoţit de recipisa depunerii cererii de recurs la poştă cu scrisoare recomandată, la o dată anterioară expirării termenului procedural, în caz contrar, aplicându-se norma generală, potrivit căreia data îndeplinirii actului de procedură este aceea la care a fost înregistrată cererea pe rolul instanţei, conform ştampilei de intrare.

De asemenea, se impune a fi subliniat faptul că, deşi prin întâmpinare, intimatul a invocat excepţia tardivităţii, recurenta-pârâtă nu a produs dovada transmiterii în termen a recursului, ci s-a rezumat să susţină, prin răspunsul la întâmpinare, că:" recursul a fost promovat la data de 17 decembrie 2020, nu la data de 18 decembrie 2020, prin raportare la prevederile art. 183 alin. (1) din C. proc. civ., fiind transmis prin scrisoare recomandată la Curtea de Apel Cluj", fără a face demersuri probatorii suplimentare sau a solicita instanţei administrarea de probatorii în acest sens.

Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor alin. (2) a art. 485 alin. (2) din C. proc. civ., reiese că atunci când din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că cererea de recurs a fost formulată cu nerespectarea termenului legal, acesta nu va putea fi socotit a fi formulat în termen, obligaţia de a proba exercitarea în termen a actelor procedurale incumbând persoanelor interesate.

În acelaşi sens, se reţine că prin Decizia nr. 1281/29.09.2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 847/29.11.2011, Curtea Constituţională a României a statuat că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiţie, liberul acces la justiţie presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. Curtea a mai reţinut că norma legală nu exclude nici explicit, nici implicit alte modalităţi de comunicare a actelor de procedură, altele decât transmiterea prin poştă, ci doar stabileşte o regulă generală în privinţa actelor de procedură trimise instanţelor prin poştă, care se socotesc a fi îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea acestui termen, condiţie care însă, în speţă, nu este îndeplinită.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, cauza (Hietsch contra României, par. 19), reglementarea unor condiţii care trebuie respectate pentru formularea unui act de procedură are ca scop să asigure o bună administrare a justiţiei şi respectarea principiul securităţii juridice, iar părţile trebuie să se aştepte ca acestea să fie aplicate; cu toate acestea, reglementarea sau aplicarea acesteia nu trebuie să împiedice justiţiabilul să se prevaleze de o cale de atac disponibilă.

Or, în cauză, deşi recurenta a fost înştiinţată despre invocarea de către intimat a excepţiei tardivităţii, şi avea posibilitatea să probeze faptul declarării în termen a recursului, aceasta nu a făcut un asemenea demers, sancţiunea instituită de lege, devenind aplicabilă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimatul A. şi va respinge recursul declarat de recurenta B. împotriva deciziei civile nr. 166/A/2020 din 17 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, ca tardiv formulat.

În ceea ce priveşte cererea formulată de intimatul - A. de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, Înalta Curte reţine următoarele:

În drept, conform dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Totodată, conform prevederilor art. 452 din acelaşi cod, "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei."

În cauza de faţă, recurenta-pârâtă este partea căzută în pretenţii, iar, prin întâmpinare, intimatul A. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată prin obligarea părţii adverse la plata acestora.

În dovedirea acestora, intimatul a depus extrasul de cont, emis de D., aferent perioadei 04 ianuarie 2021-31 ianuarie 2021, aflat la fila x, conformat cu originalul, din care reiese că, la data de 25 ianuarie 2021, prin ordin de plată, a plătit suma de 500 RON, reprezentând onorariu avocaţial în dosarul pendinte.

În raport de cele anterior reţinute, Înalta Curte va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată şi va obliga pe recurenta B. la plata către intimatul A., a sumei de 500 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Cu privire la cererea formulată de intimatul A. privind aplicarea, în temeiul art. 1081 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., a amenzii judiciare, se reţin următoarele:

Conform prevederilor art. 187 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. "(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel: 1. cu amendă judiciară de la 100 RON la 1.000 RON: a) introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice;"

Reiese, aşadar, că prevederile legale invocate sancţionează cu amendă judiciară formularea, cu rea-credinţă, a unor căi de atac, vădit netemeinice.

Buna-credinţă este prezumată, iar intimatul A. nu a făcut dovada relei-credinţe a recurentei B. în promovarea cererii de recurs.

Simpla împrejurare că recurenta B., în exercitarea drepturilor procesuale civile, a promovat prezenta cale de atac, recunoscută de lege, ce urmează a fi respinsă pentru neîndeplinirea unor condiţii extrinseci actului procedural, nu denotă reaua-credinţă vizată de textul legal invocat, sancţionabilă cu amendă judiciară, aspectele legate de caracterul nefondat al criticilor formulate prin cererea de recurs neputând fi apreciate drept criterii pentru sancţionarea recurentei şi nereprezentând, în sine, dovada certă a săvârşirii unui abuz de drept procesual.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimatul A. privind aplicarea sancţiunii amenzii civile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimatul A..

Respinge recursul declarat de recurenta B. împotriva deciziei civile nr. 166/A/2020 din 17 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, ca tardiv formulat.

Obligă pe recurenta B. la plata către intimatul A., a sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Respinge cererea formulată de intimatul A. privind aplicarea sancţiunii amenzii civile.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 mai 2021.