Inadmissibility of appeal against interlocutory order suspending proceedings in a case of jurisdiction transfer
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, ruling in favor of the respondent and leaving the appellate court’s decision to reject the suspension of proceedings in force. The dispute involved a petition for the transfer of jurisdiction, where the appellant challenged the appellate court’s order denying a request to suspend the trial proceedings due to the lack of evidence that a required bail deposit had been made. The decisive legal basis was Article 143(2) of the Code of Civil Procedure, which explicitly provides that orders regarding the suspension of proceedings in transfer cases are not subject to any appeal, rendering the appealed decision a final, non-appealable ruling under Article 634(1) point 1; consequently, the court held that the appeal failed the admissibility requirement of Article 483 and refused to impose a judicial fine on the appellant for good-faith procedural conduct.
Legislator headnote
AI generatedart. 719 C. proc. civ, art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ, art. 143 alin. (2) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 483 C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against interlocutory order suspending proceedings in a case of jurisdiction transfer: Intimatul B. a formulat punct de vedere la raport, prin care a arătat că încheierea dată asupra cererii de suspendare nu este susceptibilă de exerciţiul căii de atac a recursului şi a solicitat aplicarea unei amenzi judiciare în sarcina recurentului, în temeiul prevederilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., pentru promovarea cu rea-credinţă a unei căi de atac vădit inadmisibile.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 20 mai 2021
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul recursului
Prin încheierea de şedinţă din data de 08 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020, în cauza având ca obiect strămutare formulată de petentul A., s-a respins cererea de suspendare a judecăţii cauzei, în raport de dispoziţiile art. 719 C. proc. civ., constatându-se că la dosar nu a fost făcută dovada consemnării cauţiunii în cuantumul stabilit de instanţă.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii de şedinţă a declarat recurs petentul A..
3. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de recurs.
Prin rezoluţia din 13 aprilie 2021 s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la 20 mai 2021.
4. Apărările formulate în recurs
Intimatul B. a formulat punct de vedere la raport, prin care a arătat că încheierea dată asupra cererii de suspendare nu este susceptibilă de exerciţiul căii de atac a recursului şi a solicitat aplicarea unei amenzi judiciare în sarcina recurentului, în temeiul prevederilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., pentru promovarea cu rea-credinţă a unei căi de atac vădit inadmisibile.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Obiectul cererii de recurs formulate de petentul A. îl reprezintă încheierea de şedinţă din data de 08 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020, prin care s-a respins cererea de suspendare a judecării unei cauze având ca obiect strămutare.
Potrivit dispoziţiilor art. 143 alin. (2) C. proc. civ., încheierea asupra suspendării judecării procesului a cărui strămutare se solicită nu se motivează şi nu este supusă niciunei căi de atac.
Art. 129 din Constituţia României prevede că "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii’’.
Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.’’
În raport cu principiile statuate prin textele menţionate, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Întrucât, în cauză, recursul vizează o încheiere prin care curtea de apel s-a pronunţat asupra unei cereri de suspendare formulată într-un dosar de strămutare şi, având în vedere dispoziţiile art. 143 alin. (2) teza finală C. proc. civ., evocate anterior, coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului’’, în atare situaţie, încheierea atacată nemaiputând fi supusă reformării, aceste condiţii nu sunt îndeplinite.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 483 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca atare de lege.
Recunoaşterea unor căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru toate argumentele şi temeiurile înfăţişate, se va respinge, ca inadmisibil, recursul exercitat în cauză.
În ceea ce priveşte solicitarea intimatului B., de aplicare a unei amenzi judiciare în sarcina recurentului, în temeiul dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., pentru promovarea cu rea-credinţă a unei căi de atac vădit inadmisibile, Înalta Curte o va respinge întrucât simpla formulare a unei căi de atac, cum este cea din speţă, nu reprezintă dovada săvârşirii unui abuz de drept procesual în sensul art. 12 C. proc. civ., aceasta fiind o formă de manifestare a părţii în virtutea liberului acces la justiţie garantat prin dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 8 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2020.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 mai 2021.