Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1136/2021 AI generated

Inadmissibility of cassation against final case transfer decision

Case Number Decizia nr. 1136/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, leaving the lower court's decision final and unchallengeable. The dispute concerned a request to transfer a case regarding financial compensation for crime victims from the Brasov Tribunal to another court of equal level. Relying on Articles 144(2) and 634(1)(1) of the Code of Civil Procedure, which stipulate that decisions on case transfer are final and not subject to appeal, and interpreting Article 483(1) a contrario to exclude appeals not expressly provided by law, the court held that the decision on transfer is not susceptible to cassation. Consequently, the appellant's challenge to the refusal of the transfer was rejected on procedural grounds of inadmissibility.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 144 alin. (2) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, Art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, Art. 457 din C. proc. civ; Inadmissibility of cassation against final case transfer decision: Pricina nu a parcurs procedura de filtru faţă de data iniţială a dosarului, 27.07.2020, ulterioară datei de 21.12.2018 când au fost abrogate prevederile art. 493 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
grounds for cassation Civil Procedure Code appealability of interlocutory decision mutual recognition principle transfer rendered moot grounds of challenge

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 mai 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul recursului

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, la 21 iulie 2020, sub nr. x/2020, petentul A. a solicitat strămutarea judecării dosarului înregistrat administrativ sub nr. x/2020, în baza Legii nr. 211/2004, la Comisia pentru acordare de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor din cadrul Tribunalului Braşov, la o altă instanţă egală în grad, invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 140 alin. (1) şi următoarele din C. proc. civ.

În şedinţa de judecată din data de 13 august 2020, petentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80,81,91,93 C. proc. pen., care intră în contradicţie cu art. 24 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, cu celelalte prevederi în materie privind dreptul la apărare, art. 15, art. 16 din Constituţie privind drepturile omului, art. 2,7,8, art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prevederile art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), (2), (3), (4) C. proc. civ., care intră în contradicţie cu art. 15 alin. (1), (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1), (2), (3), art. 24 alin. (1) şi (2), art. 31 alin. (1), art. 31 alin. (1), art. 52 alin. (1) şi (3) din Constituţia României.

Prin încheierea din 13 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor anterior enunţate, precum şi cererea de strămutare.

2. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei încheieri, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de strămutare, a declarat recurs petentul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 7 septembrie 2020 şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 4.

Referitor la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale consemnată în cuprinsul încheierii din 13 august 2020, din verificările efectuate în sistemul informatic ECRIS, reiese că a făcut obiectul dosarului asociat nr. x/2020, repartizat completului nr. 6 şi soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă prin decizia nr. 1856 din 30 septembrie 2020.

3. Apărările formulate în cauză

Pricina nu a parcurs procedura de filtru faţă de data iniţială a dosarului, 27.07.2020, ulterioară datei de 21.12.2018 când au fost abrogate prevederile art. 493 C. proc. civ.

Intimaţilor li s-a comunicat cererea de recurs, însă aceştia nu au formulat întâmpinare.

Recurentul a depus înscrisuri în care şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la recurs.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în condiţiile art. 499 C. proc. civ., în raport de excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul căii de atac declarate de petentul A. îl reprezintă încheierea din 13 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă cererea de strămutare a dosarului înregistrat administrativ sub nr. x/2020, în baza Legii nr. 211/2004, la Comisia pentru acordare de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor din cadrul Tribunalului Braşov.

Potrivit dispoziţiilor art. 144 alin. (2) C. proc. civ.:

"Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă".

În conformitate cu art. 483 alin. (1) C. proc. civ., pot fi recurate hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului.

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.

În raport de dispoziţiile art. 144 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., precum şi din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 483 din acelaşi cod, în materia strămutării nefiind reglementată expres calea de atac a recursului, rezultă că hotărârea pronunţată în soluţionarea unei cereri de strămutare nu poate fi atacată cu recurs şi este definitivă.

Pentru aceste considerente, se va respinge ca inadmisibil recursul exercitat de petentul A. împotriva încheierii date în strămutare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 13 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 mai 2021.