Civil liability for public works defects: exclusion of causality between criminal falsification and loss of rural development funding despite criminal res judicata on guilt.

Şedinţa publică din data de 20 mai 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secţia civilă sub nr. x/2019, la 21 martie 2019, reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Stănileşti şi Consiliul Local al Comunei Stănileşti au solicitat obligarea, în solidar, a pârâţilor A., B., C., D., E. şi F., la plata sumei de 855.341 RON, reprezentând prejudiciu cauzat ca urmare a faptei ilicite a pârâţilor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ.

Prin întâmpinarea formulată pârâta F. a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat prin prisma dispoziţiilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ., iar pârâtul D. a ridicat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 672 din 16 iulie 2019, Tribunalul Vaslui, secţia civilă a respins, ca neîntemeiate, excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi a lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată, invocate de pârâtul D., precum şi excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta F.. A respins ca neîntemeiată acţiunea şi a obligat reclamanţii la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat în sumă de 1.200 RON către pârâtul C., respectiv în sumă de 1.500 RON către pârâta F.. A respins cererea pârâtului D. privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

3. Cererea de apel.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Stănileşti şi Consiliul Local al Comunei Stănileşti, precum şi pârâtul D.. Pârâta F. a exercitat apel incident împotriva aceleiaşi hotărâri sub aspectul modificării considerentelor de la pagina 20 din decizie, penultimul alineat al hotărârii, precum şi în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată.

4. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 479 din 20 octombrie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă a respins apelul reclamanţilor. A admis apelul pârâtului D. şi a obligat reclamanţii să plătească acestuia suma de 7.208 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la instanţa de fond. A admis apelul incident formulat de pârâta F. şi a înlăturat următoarele considerente din sentinţa atacată: "instanţa reţine că prin decizia penală nr. 50 din data de 01.04.2013 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia nr. 327/89/2012 pronunţată de Î.C.C.J în dosarul penal nr. x/2012, pe latură penală, constatând că procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x din data de 14.12.2005, conţine date nereale a dispus condamnarea inculpaţilor (pârâţii din prezenta cauză) pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual". A obligat recurenţii să plătească pârâtei F. suma de 9.400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la instanţa de fond. A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei. A obligat reclamanţii la plata cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 7.236,55 RON în favoarea pârâtului D., în cuantum de 1.785 RON în favoarea pârâtei E. şi în cuantum de 1.200 RON în favoarea pârâtului C..

5. Recursul declarat în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 479 din 20 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă au declarat recurs reclamantele Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Stănileşti şi Consiliul Local al Comunei Stănileşti, în fundamentarea căruia au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Printr-o primă critică se susţine că hotărârea atacată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 998 - 999 şi art. 1003 C. civ., respectiv cu eludarea principiului autorităţii de lucru judecat a hotărârii penale în procesul civil, reglementat de prevederile art. 22 C. proc. pen., sub imperiul cărora s-a pronunţat decizia penală nr. 50/01.04.2013, în dosarul penal nr. x/2012

În partea de început a cererii de recurs se relevă parcursul litigiului prin raportare la soluţiile pronunţate de instanţele anterioare şi ceea ce s-a dispus prin decizia penală nr. 50 din 1 aprilie 2013 a Curţii de Apel Iaşi.

Recurenţii - reclamanţi arată că raţionamentul juridic al celor două instanţe de fond cu privire la eliminarea condiţiei raportului de cauzalitate dintre fapta săvârşită de intimaţii pârâţi (inculpaţi în dosarul penal nr. x/2012) şi prejudiciul rezultat eludează prevederile art. 22 alin. (1) C. proc. pen., care statuează că "hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia."

Astfel, de vreme ce hotărârea penală are autoritate de lucru judecat cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, instanţa civilă nu putea statua contrar soluţiilor şi considerentelor reţinute de către instanţa penală, cum s-a întâmplat în speţa de faţă.

A doua critică se referă la principiul ne bis in idem, susţinându-se că a fost interpretat şi aplicat greşit de cele două instanţe ale fondului, în condiţiile în care prin obligarea pârâţilor la plata către reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Stănileşti a sumei de 854.696,84 RON nu se ajunge la o dublă răspundere a acestora pentru identitate de faptă şi prejudiciu. Astfel, obligaţia de plată stabilită în sarcina pârâţilor prin decizia penală nr. 50/01.04.2013 a fost acoperită de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Stănileşti prin achitarea prejudiciului în două tranşe, la 05.10.2018 - suma de 300.000 RON şi la 21.12.2018 - suma de 554.341 RON, în baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/30.01.2012, urmând ca reclamanta să recupereze prejudiciul de la pârâţi, a căror vinovăţie cu privire la fapta şi la existenţa prejudiciului a fost stabilită cu putere de lucru judecat.

În opinia recurenţilor, executarea obligaţiei de plată de către intimaţi are loc o singură dată în temeiul aceleiaşi răspunderi delictuale şi pentru aceeaşi faptă ilicită, iar înlocuirea creditorului faţă de care trebuie să-şi îndeplinească obligaţia de plată nu echivalează cu o încălcare a principiului ne bis in idem.

Prin plata de către UAT Stănileşti a prejudiciului în cuantum de 854.696,84 RON, intimaţii pârâţi nu sunt degrevaţi de obligaţia de plată a prejudiciului, care se transferă după momentul achitării către partea civilă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, din patrimoniul acesteia în patrimoniul UAT Stănileşti.

Pentru aceste motive, ambele instanţe au reţinut greşit neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în persoana intimaţilor pentru a fi obligaţi la plata sumei de 854.696,84 RON.

5. Apărările formulate în recurs.

Intimata pârâtă E. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Prin cererea de recurs se invocă critici care privesc modul în care instanţa de apel a apreciat cu privire la îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, anume neîndeplinirea condiţiei legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul invocat de reclamanţi. Or, acest aspect presupune o chestiune de analiză şi interpretare a probatoriului, iar nu de legalitate a hotărârii sau de aplicare greşită a dispoziţiilor legale invocate, art. 998 C. civ. şi 22 C. proc. pen.

Pe fondul cauzei, intimata - pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul - pârât D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul - pârât B., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul - pârât C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul - pârât A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

De asemenea, intimata F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Cauza nu a parcurs procedura de filtru faţă de data iniţială a dosarului (21.03.2019), ulterioară datei de 21.12.2018, când au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ.

II. Judecata în recurs. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu privire la recursul declarat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere, prin raportare la motivele de recurs formulate, următoarele:

Astfel cum cu claritate rezultă din considerentele deciziei atacate, respingerea ca neîntemeiată a acţiunii reclamanţilor a avut ca principal temei împrejurarea că în cauză nu este îndeplinită una dintre condiţiile răspunderii civile delictuale, anume aceea a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Această statuare a instanţei de apel, consonantă cu aceea a primei instanţe, a avut în vedere că procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/14.12.2005 încheiat de intimaţi, prin care se menţiona în mod neadevărat că lucrările de construcţie erau finalizate, a constituit doar un mijloc de a ascunde nerespectarea obligaţiilor contractuale de către recurentul Consiliul Local Stănileşti şi de a induce în eroare Agenţia SAPARD, pentru ca recurentul să nu piardă ultima tranşă de finanţare nerambursabilă pe care, în condiţii de finalizare în termen a lucrărilor, ar fi fost în drept să o încaseze.

Astfel cum instanţa de apel a arătat, declararea ca neeligibilă a tranşei a patra a ajutorului financiar nerambursabil, în valoare de 854.696,84 RON, şi restituirea ulterioară de către actualii recurenţi a acestei sume a fost determinată de nefinalizarea în termen a proiectului intitulat "Modernizarea drumului comunal Gura Văii (DN24A)- Pogăneşti, 6,524 km, comuna Stănileşti, judeţul Vaslui", conform clauzelor asumate de Consiliul Local Stănileşti prin contractul de finanţare nr. x din 29.03.2004, cu actele adiţionale aferente, iar nu de către atestarea în fals de către intimaţi a faptului că lucrările de construcţie ar fi fost finalizate în termen.

Faţă de aceste elemente de fapt, concluzia primei instanţe, confirmată în apel, potrivit căreia lipseşte legătura de cauzalitate dintre fapta intimaţilor şi restituirea de către actualii recurenţi către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a sumei de 854.696,84 RON este una pe deplin legală.

În aceste circumstanţe, nu putea fi angajată răspunderea civilă a pârâţilor intimaţi în sensul avut în vedere de reclamanţi prin prezenta acţiune civilă, ştiut fiind că, în acord cu prevederile art. 998 şi 999 C. civ. 1864, o asemenea răspundere poate fi reţinută exclusiv atunci când, cumulativ, sunt întrunite toate condiţiile pretinse de lege (existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu), iar nu doar una sau unele dintre acestea.

Pe cale de consecinţă, soluţia instanţei de apel este, în planul interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale privitoare la angajarea răspunderii civile delictuale, una pe deplin legală, ea constituindu-se într-o aplicare justă a legii la starea de fapt specifică prezentei cauze.

Acest motiv al recursului este, deci, nefondat, neputându-se reţine că instanţa de apel ar fi săvârşit o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 998 şi 999 C. civ. 1864, precum şi, în legătură cu acestea şi derivat din ele, a dispoziţiilor art. 1003 din acelaşi Cod privitoare la caracterul solidar al răspunderii civile atunci când delictul este imputabil mai multor persoane.

Nefondate sunt şi criticile prin care recurenţii susţin că instanţa de apel a încălcat regula afirmată prin dispoziţiile art. 22 C. proc. pen. 1968 (sub imperiul căreia a fost pronunţată decizia penală nr. 50/01.04.2013 a Curţii de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2012), potrivit cărora "hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia".

Reţine Înalta Curte că, în plan factual, este relevant în cauză că prin decizia penală nr. 50/01.04.2013 a Curţii de Apel Iaşi, devenită definitivă în urma menţinerii ei, sub aspectul soluţionării acţiunii civile, prin decizia penală nr. 1050/24.03.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus obligarea actualilor intimaţi-pârâţi la a-i plăti părţii civile Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit - Program SAPARD, suma de 854.696,84 RON, reprezentând echivalentul tranşei a patra din finanţarea nerambursabilă decontată beneficiarului Consiliului Local Stănileşti, din cadrul contractului de finanţare nr. x din 29.03.2004.

Dispoziţiile art. 22 din noul C. proc. pen. 1968 (precum şi, mutatis mutandis, cele ale art. 28 alin. (1) din noul C. proc. pen. - Legea nr. 135/2010) au în vedere situaţia în care instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă, în acele cazuri în care legea îngăduie aceasta, iar nu şi situaţiile în care instanţa penală s-a pronunţat asupra acţiunii civile, oferind o dezlegare cu privire la acestea.

În acest din urmă caz, relevanţa dispoziţiilor art. 22 C. proc. pen. 1968 nu ar mai putea fi reţinută cu privire la chestiunea deja tranşată, căci într-o asemenea situaţie autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale operează ca un fine de neprimire, în cazul în care aceleaşi pretenţii civile, deşi soluţionate în procesul penal, ar fi reiterate între aceleaşi părţi pe calea unei acţiuni civile separate, fiind vorba despre fructificarea efectului negativ al lucrului judecat.

Or, în procesul penal în care a fost pronunţată decizia nr. 50/01.04.2013 a Curţii de Apel Iaşi acţiunea civilă a fost soluţionată, în raport cu partea civilă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit - Program SAPARD, primind dezlegare pe fondul ei. În ce-i priveşte însă pe actualii recurenţi, ei nu au avut calitatea de părţi civile în procesul penal, fiind terţi în raport cu acesta.

Observă Înalta Curte că, în sensul prevederilor art. 28 C. proc. pen. 1968 invocate de recurenţi, autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale poartă asupra existenţei faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia. În ce priveşte însă alte aspecte aflate în legătură cu fapta săvârşită sau care derivă din aceasta (precum, spre exemplu, existenţa legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu), acestea nu sunt înzestrate cu autoritate de lucru judecat, instanţa civilă având dreptul de a le stabili în mod autonom, în baza propriei cercetări, deci fără a fi ţinută de eventuale constatări făcute, sub aceste aspecte, de instanţa penală.

Tot astfel, nici sub noul C. proc. pen. (interesând, cu deosebire, prevederile art. 28) stabilirea legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu nu intră în categoria elementelor protejate de autoritatea de lucru protejat a hotărârii penale, ceea ce înseamnă că, în acelaşi sens, instanţa civilă are deplină libertate de analiză şi apreciere sub acest aspect.

În aceste circumstanţe legale, rezultă că atât prima instanţă, cât şi cea de apel erau în drept a verifica şi stabili dacă există legătură de cauzalitate între fapta delictuală săvârşită de pârâţi şi prejudiciul cauzat reclamanţilor, fără a se putea considera că, în sensul pretins de recurenţi, s-ar fi încălcat de către instanţa de apel autoritatea de lucru judecat a celor stabilite prin decizia nr. 50/01.04.2013 a Curţii de Apel Iaşi.

Împrejurarea că recurenta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Stănileşti a făcut plata sumei de 854.341 RON, către partea civilă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit - Program SAPARD nu conduce, prin ea însăşi, la concluzia că recurenta are un drept de regres împotriva actualilor intimaţi pârâţi, în scopul de a recupera de la aceştia suma plătită, căci pentru aceasta era necesar ca în legătură cu raportul juridic dintre recurentă şi intimaţi să fie îndeplinite în integralitatea lor condiţiile răspunderii civile delictuale. Or, această esenţială exigenţă legală nu se găseşte îndeplinită, câtă vreme, aşa cum s-a arătat mai sus, lipseşte legătura de cauzalitate dintre fapta intimaţilor pârâţi şi prejudiciul cauzat recurentei.

Recursul este, aşadar, nefondat în întregul său, lipsind vreo încălcare a unei dispoziţii legale de drept material, în sensul prevederilor art. 488 alin. (1) şi pct. 8 C. proc. civ.

În legătură cu excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de intimata pârâtă E., Înalta Curte reţine caracterul ei nefondat, motivele cererii de recurs încadrându-se, aşa cum rezultă din cele ce preced, în acela prevăzut de art. 488 alin. (169 pct. 8 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. se va dispune obligarea recurenţilor la a-i plăti intimatei F. suma de 7.500 RON, iar intimatului D. suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorarii avocat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata E..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Stănileşti, prin Primar, şi Consiliul Local al Comunei Stănileşti împotriva deciziei civile nr. 479 din 20 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7.500 RON către intimata F. şi în sumă de 3.000 RON către intimatul D..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 mai 2021.