Insolvency suspension scope: exclusion of non-insolvent partners from *ex officio* suspension of claims against an unincorporated association

Acțiune în pretenții formulată împotriva unui grup de societăți. Deschiderea procedurii insolvenței față de una dintre societăţile din grup. Nelegala suspendare a judecății în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 cu privire la întregul grup de societăţi

Cuprins pe materii: Drept comercial. Procedura insolvenței

Index alfabetic: acțiune în pretenții

grup de societăți

deschiderea procedurii insolvenței

suspendarea judecăţii în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006

Legea nr. 85/2006, art. 36

C. proc. civ., art. 9, art. 406 alin. (5), art. 412 alin. (1) pct. 8, art. 483 alin. (3)

Potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii insolvenței se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

În cazul în care calitatea de pârâtă o are un grup de societăţi, iar faţă de una dintre societăţile din grup a fost deschisă procedura insolvenţei, este nelegală aplicarea de către instanţă a măsurii suspendării de drept a judecăţii în faza de apel și formei de asociere, întrucât prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 au în vedere exclusiv societatea față de care s-a declanșat procedura de executare colectivă, iar nu și posibilele forme de asociere în care respectiva debitoare ar fi intrat.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1871 din 28 septembrie 2021

Notă: Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței a fost abrogată prin Legea nr. 85/2014 la data de 27 iunie 2014.

Prin cererea înregistrată la data de 29 iunie 2017, pe rolul Tribunalului Satu-Mare, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea A. S.R.L. Satu Mare, prin administrator judiciar B. I.P.U.R.L., în contradictoriu cu Asocierea Grupo C. S.A. Spania & D. S.A. Spania & E. S.R.L. România, prin liderul asocierii Grupo C. S.A. Spania - Sucursala Bucureşti, a solicitat instanţei, în principal, să oblige pârâtele debitoare, membre ale asocierii, la plata în solidar a sumei de 263.509,45 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. 3/01.02.2017, a penalităţilor de întârziere de 0,5%/zi de întârziere, calculate de la data scadenţei datoriei şi până la data plăţii efective a debitului principal, la care se adaugă cheltuielile de judecată; în subsidiar, în cazul în care se va constata că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile privind răspunderea solidară a asociaţilor faţă de terţi, din asocierea mai sus menţionată, pârâta Grupo C. S.A. Spania - Sucursala Bucureşti să fie obligată la plata sumelor solicitate.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 109, art. 113 alin. 1 pct. 3, art. 453, art. 663 alin. 2, 3, 4 şi art. 1014 şi urm. C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 229/14.11.2018 a Tribunalului Satu-Mare, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cererea reclamantei a fost admisă în parte, pârâtele, membre ale asocierii, fiind obligate la plata în solidar către reclamantă a sumei de 263.509,45 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. 3/01.02.2017, capătul de cerere privind penalităţile de întârziere și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată fiind respinse.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel Societatea A. S.R.L., prin administrator judiciar B. I.P.U.R.L.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2020, Curtea de Apel Oradea, Secţia II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de reprezentantul apelantei, iar în baza art. 412 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 36 din Legea nr. 85/2006, coroborat cu art. 15 din Regulamentul CE nr. 1346/2000, a constatat suspendarea de drept a cauzei.

La data de 17 martie 2020, reclamanta Societatea A. S.R.L., prin administrator judiciar B. I.P.U.R.L. a declarat recurs împotriva încheierii din 14 ianuarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, Secţia II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că încheierea de suspendare este nelegală, fiind pronunțată cu greșita aplicare a legii, temeiul de drept reținut de instanță, respectiv art. 36 din Legea nr. 85/2006, nefiind incident în cauză, întrucât nu debitorul în insolvență Societatea Grupo C. S.A. Spania are calitate procesuală pasivă în litigiu, ci Asocierea Grupo C. S.A. Spania & D. S.A. Spania & E. S.R.L. România, asociere fără personalitate juridică, care poate sta în judecată în temeiul art. 56 alin. 2 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a subliniat faptul că asocierea menționată are calitate procesuală pasivă întrucât există identitate de părți între subiectele raportului litigios, contractul în baza căruia a fost pornit litigiul fiind încheiat cu această asociere.

A mai susținut că, pe lângă debitorul Societatea Grupo C. S.A. Spania, în cauză mai există alți debitori ai Societății A. S.R.L., și anume D. S.A. și E. S.R.L., care nu sunt în procedura de insolvență. Prin urmare, suspendarea cauzei și față de aceștia este nelegală, fiind o împiedicare în atragerea răspunderii acestora pe perioada insolvenţei celuilalt membru al asocierii, Grupo C. S.A., cu atât mai mult cu cât nu această societate are calitate procesuală pasivă în cauză.

Conform art. 1953 alin. 2 C. civ., dacă asociaţii acţionează în numele asocierii faţă de terţi, aceştia sunt ţinuţi solidar pentru actele încheiate de oricare dintre ei, iar potrivit art. 1426 alin. l din același cod, solidaritatea debitorilor sau creditorilor nu atrage, prin ea însăşi, indivizibilitatea obligaţiilor.

Așadar, existenţa răspunderii solidare a membrilor asocierii faţă de terţi, pentru obligaţiile contractate de către oricare dintre aceştia în numele asocierii, nu atrage indivizibilitatea obligaţiilor, ceea ce duce la concluzia că fiecare dintre membrii asocierii este obligat să achite toate datoriile contractate faţă de terţi în numele asocierii de către oricare dintre ei, astfel încât suspendarea cauzei faţă de Societatea D. S.A. şi Societatea E. S.R.L. este nelegală deoarece aceşti doi membri ai asocierii nu sunt în insolvenţă, fiind ţinuţi să răspundă faţă de terţi pentru obligaţiile asocierii. Or, acest lucru este imposibil de realizat în condiţiile în care cauza ar fi suspendată de drept în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, suspendarea operând doar faţă de debitorul Grupo C. S.A., care este în insolvenţă, nu şi faţă de ceilalţi doi debitori - D. S.A. şi E. S.R.L.

Recurenta a arătat și faptul că în şedinţa din data de 14 ianuarie 2020 a solicitat instanței amânarea cauzei pentru a face în scris renunţarea la judecată faţă de debitorul Grupo C. S.A., pentru ca judecata să continue în contradictoriu cu ceilalţi doi membri ai asocierii, însă instanţa de apel i-a respins în mod nelegal cererea de amânare, fără a i se da posibilitatea, după respingerea cererii de amânare, să facă renunţarea la judecată, cu toate că a depus în scris la dosarul cauzei o astfel de solicitare.

Curtea de apel a pronunţat în mod intempestiv suspendarea, menţionând la finalul încheierii de şedinţă o notă în care se arată, în mod nereal, că „după ce instanţa a constatat suspendarea de drept a prezentei cauze, în condiţiile în care s-a dat posibilitatea reprezentantului apelantei să îşi exprime opţiunea privind exercitarea dreptului de a renunţa la judecarea apelului, opţiune pe care nu şi-a manifestat-o anterior măsurii dispuse, reprezentantul apelantei arată că doreşte să depună la dosarul cauzei o cerere de renunţare la judecata apelului faţă de Grupo C. S.A. şi continuarea judecăţii apelului faţă de ceilalţi doi membri ai asocierii pârâte”.

În realitate, însă, aşa cum reiese din transcriptul înregistrării şedinţei de judecată, între momentul respingerii cererii de amânare a cauzei şi cel al pronunţării constatării suspendării cauzei, instanţa nu i-a dat posibilitatea de a renunţa la judecată, deşi a fost depus la dosar un înscris în acest sens, fiindu-i încălcat dreptul la apărare. Existenţa unei astfel de cereri, înainte de pronunţarea asupra suspendării cauzei, ar fi presupus comunicarea acesteia părţilor şi citarea lor pentru punerea în discuţie a renunţării la judecată, într-o atare situaţie nemaiexistând motivul de suspendare prevăzut de art. 36 din Legea nr. 85/2006, fapt care ar fi dus la pronunţarea unei cu totul alte soluţii.

În data de 28 august 2020 Asocierea Grupo C. S.A. Spania & D. S.A. Spania & E. S.R.L. România, prin liderul asocierii Grupo C. S.A. Spania - Sucursala Bucureşti, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile nulităţii recursului şi a lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a asocierii, iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, la data de 19 mai 2020.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 30 martie 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. 3 C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede alin. 4 al aceluiași articol, părţile neînţelegând să îşi exercite acest drept.

Prin încheierea din 15 iunie 2021 au fost respinse excepțiile nulității și lipsei capacității de folosință a asocierii și a fost admis în principiu recursul, pentru considerentele menționate în această încheiere.

Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. 3 C. proc. civ., a constatat că acesta este fondat pentru considerentele ce succed.

Recurenta contestă aplicarea măsurii suspendării de drept a judecării cauzei, susținând că aceasta a fost luată cu aplicarea greșită a art. 412 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Înalta Curte constată că aceste dispoziții legale reglementează norme de procedură și, prin urmare, deși recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., criticile sale corespund, de fapt, motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5, din perspectiva căruia ele vor fi analizate.

Conform acestui din urmă text, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Instanța de apel a reținut, drept temei al suspendării judecății, dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, de la data deschiderii procedurii insolvenței se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Astfel, a fost justificată dispunerea măsurii suspendării de drept a judecării cauzei în faza de apel prin faptul că împotriva Societății Grupo C. S.A. a fost deschisă procedura de insolvenţă.

Înalta Curte reține că textul de lege care a constituit temeiul suspendării, respectiv art. 36 din Legea nr. 85/2006, are în vedere exclusiv societatea față de care s-a declanșat procedura de executare colectivă, iar nu și posibilele forme de asociere în care respectiva debitoare ar fi intrat. Prin urmare, în mod greșit a reținut instanța de apel că măsura suspendării de drept a judecății se aplică și formei de asociere, respectiv Asocierea Grupo C. S.A. Spania & D. S.A. Spania & E. S.R.L. România, al cărui lider este Grupo C. S.A. Spania - Sucursala Bucureşti, această asociere având, în dosar, calitatea de pârâtă. Contractul în temeiul căruia a fost pornit litigiul este încheiat cu această asociere, entitate care are calitate procesuală pasivă întrucât există identitate de părți între subiectele raportului litigios.

În concluzie, soluția instanței de apel de a extinde efectele incidenței art. 36 din Legea nr. 85/2006 și față de asociere nu are suport legal, motiv pentru care este fondată critica pe acest aspect.

Totodată, se reține ca fondată și critica recurentei prin care reproșează instanței de apel încălcarea principiului disponibilității, în sensul că nu i-a acordat posibilitatea de a-și exprima voința cu privire la precizarea cadrului procesual prin raportare la starea de insolvență a uneia dintre părțile litigiului.

Într-adevăr, cum titularul dreptului subiectiv material are prerogativa exclusivă de exercitare a dreptului său, în plan procesual această prerogativă se manifestă prin posibilitatea părții interesate de a dispune de mijloacele procedurale acordate de lege, care dau formă și conținut principiului disponibilităţii, reglementat prin art. 9 C. proc. civ.

O astfel de manifestare a principiului disponibilității este reprezentată de cererea recurentei, formulată în fața instanței de apel în şedinţa din data de 14 ianuarie 2020, prin care a solicitat amânarea judecării cauzei pentru a avea posibilitatea de a formula în scris o cerere de renunţare la judecată faţă de Societatea Grupo C. S.A., astfel încât judecata să continue în contradictoriu cu ceilalţi doi membri ai asocierii, față de care nu a fost deschisă procedura de insolvență.

În aceste condiții, în mod greșit i-a fost respinsă de către instanța de apel cererea de amânare, recurentei fiindu-i îngrădit, nelegal, dreptul de a renunţa la judecată faţă de debitorul insolvent, prin nesocotirea principiului disponibilității, care este unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil și care garantează părților că pot realiza acte de dispoziție care, ca regulă, sunt obligatorii pentru instanța de judecată, în sensul că nu pot fi refuzate (prin derogare, numai atunci când printr-o reglementare legală se prevede inadmisibilitatea renunțării la judecată, instanţa nu poate lua act de o astfel de manifestare de voință - a se vedea, cu titlu de ex., art. 437 alin. 2 C. proc. civ., însă nu este cazul în speță). Aceasta, cu atât mai mult cu cât noul cod prevede expres, în cuprinsul art. 406 alin. 5, posibilitatea renunțării la judecată nu doar în apel, ci și în căile extraordinare de atac.

În consecinţă, reţinând incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul în temeiul dispoziţiilor art. 496 şi art. 497 din acelaşi cod, a casat încheierea atacată şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.