Suspended execution of fiscal assessment: serious doubt on legality via prescription and jurisdictional limits combined with imminent financial harm

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/29.06.2017, emisă în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/29.06.2017, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei următoarele obligaţii fiscale: 2.309.903 RON, impozit pe profit pe perioada 1.01.2010 - 31.12.2015, 974.041 RON, TVA pentru perioada 1.01.2011 -31.12.2015, 17.169.285 RON, contribuţie clawback suplimentară pentru trimestrele I - III 2011.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 4206 din data de 08 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/29.06.2017 şi a Deciziei referitoare la obligaţii fiscale accesorii nr. 218/24.07.2017 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, până la pronunţarea instanţei de fond.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 4206, pronunţată în şedinţa publică de la 08 noiembrie 2017, a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili care, invocând prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate cu consecinţa respingerii cererii de suspendare a executări ca nefondată.

În motivarea cererii, recurenta a susţinut că instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

A argumentat, în esenţă, că intimata-reclamantă a invocat aspecte ce privesc exclusiv fondul acţiunii în anularea actului administrativ şi nu a adus dovezi concludente din care să rezulte existenţa cumulativă a celor două condiţii.

A susţinut că instanţa de fond a ignorat dispoziţiile art. 1 alin. (3) precum şi considerentele Deciziei nr. 601/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte calitatea recurentei de creditor bugetar, şi a făcut aplicarea greşită a art. 23 din O.G. nr. 92/2003, referitor la momentul la care se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală datorată, care nu poate fi decât momentul în care expiră termenul până la care contribuabilul trebuie să declare baza impozabilă şi să calculeze impozitul aferent.

Spre exemplu, în cazul impozitului pe profit aferent anului 2010, organele fiscale nu puteau realiza inspecţia fiscală pentru acest an anterior datei de 15 aprilie 2011, întrucât nu expirase termenul de depunere a declaraţiei anuale şi de plată a impozitului pe profit.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, a arătat că intimata a adus argumente irelevante, fără a arăta în concret sau a dovedi care este paguba care i s-ar produce.

Simpla menţionare a creanţei constatate şi a valorii ei nu duce, de facto, la constatarea că există o pagubă iminentă.

1.4. Apărările intimatei

Legal citată, intimata-reclamantă SC A. SRL a depus întâmpinare, arătând că recursul ANAF este în principal nul, pentru neîncadrarea motivelor printre cele reglementate de art. 488 C. proc. civ. şi, în subsidiar, este nefondat.

A susţinut că cererea de recurs nu cuprinde critici de nelegalitate aduse hotărârii primei instanţe, argumentele invocate nefiind circumscrise ori posibil a fi circumscrise celor expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

A argumentat că prima instanţă în mod legal a apreciat că există aparenţa de nelegalitate a actelor a căror suspendare s-a solicitat, aparenţă rezultând în mod neechivoc din două considerente: aparenta necompetenţă a ANAF de a stabili contribuţia clawback, rezultată din dispoziţiile legale aplicabile şi din soluţiile irevocabile ale Înaltei Curţi în speţe similare, şi aparenta intervenire a prescripţiei dreptului ANAF de a mai stabili impozit pe profit şi TVA suplimentar pretins aferente anilor 2010 - 2011, în condiţiile începerii inspecţiei fiscale în anul 2017 şi a termenului de prescripţie de 5 ani în materie fiscal bugetară.

Intimata a mai arătat că instanţa fondului a analizat şi motivat considerentele pentru care, în mod specific în prezenta cauză, este îndeplinită condiţia pagubei iminente, raportat la cuantumul sumei de plată, care depăşeşte profitul intimatei pe ultimii 3 ani şi efectele pe care plata acesteia le va avea asupra activităţii intimatei.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente şi faţă de criticile recurentei - pârâte, constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.

În speţă, intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/29.06.2017, emisă în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/29.06.2017, prin care s-au stabilit în sarcina sa următoarele obligaţii fiscale: 2.309.903 RON, impozit pe profit pe perioada 1.01.2010 - 31.12.2015, 974.041 RON, TVA pentru perioada 1.01.2011 - 31.12.2015, 17.169.285 RON, contribuţie clawback suplimentară pentru trimestrele I - III 2011.

Prima instanţă a admis cererea reclamantei, după efectuarea unei analize sumare care a revelat indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ şi a concluzionat ca verosimilă iminenţa producerii unei pagube, şi aceasta este şi concluzia instanţei de control judiciar.

Fără a mai relua situaţia de fapt şi procedând în limitele impuse de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, că, în speţă, argumentele privind aparenta depăşire a termenului de prescripţie pentru stabilirea impozitului pe profit şi TVA suplimentar pretins pentru o parte din suma imputată şi necompetenţa ANAF de a stabili contribuţia clawback, reprezintă împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative a căror suspendare se solicită, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Se mai reţine şi că, prin Sentinţa civilă nr. 4088 din 15 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, şi, în consecinţă, a dispus anularea parţială a Deciziei nr. 110/06.03.2018, Deciziei de impunere nr. x/29.06.2017 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/29.06.2017, în ceea ce priveşte impozit pe profit stabilit suplimentar în sumă de 1.359.224. RON (aferent anului 2010), TVA stabilită suplimentar în sumă de 382.312 RON (scadentă în anul 2011) şi contribuţia trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii în sumă de 17.169.285 RON.

Hotărârea de anulare în primă instanţă a actului administrativ a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză, în ceea ce priveşte aspectele criticate în chiar cererea de suspendare, confirmă concluzia privind realizarea condiţiei cazului bine justificat, în sensul avut în vedere de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Îndeplinirea condiţiei referitoare la necesitatea prevenirii unei pagube iminente rezultă din faptul că punerea în executare a actelor administrative contestate, în raport de cuantumul mare al creanţei bugetare, are consecinţa imediată şi directă a afectării situaţiei financiare a intimatei-reclamante.

În consecinţă, reţinându-se că motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinţei civile nr. 4206 din 8 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2019.

GGC - GV