Institution of fiscal seizure measures: failure to prove exceptional risk of asset dissipation under Art. 213 Law 207/2015

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/29.04.2016, emisă de pârâtă, prin care s-a dispus instituirea măsurii popririi asigurătorii asupra bunurilor mobile ale societăţii, în număr de 73 de utilaje şi autoturisme care îi aparţin.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 151/CA din data de 19 septembrie 2016, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis contestaţia promovată în contencios administrativ şi fiscal de reclamanta SC A. SRL şi, în consecinţă, a anulat decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/29.04.2016 emisă de pârâtă.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei civile nr. 151/CA din data de 19 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând casarea acesteia şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii, recurenta a susţinut că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material [art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.], în sensul că instanţa de fond a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru instituirea măsurilor asigurătorii nr. x/29.04.2016 prevăzute de art. 213 alin. (5) C. proc. fisc. , în speţă nefiind îndeplinită condiţia caracterului excepţional al instituirii măsurilor.

Având în vedere comportamentul fiscal al societăţii A. SRL care a înregistrat în evidenţa contabilă documente care nu au la bază operaţiuni reale, precum şi cuantumul ridicat al prejudiciului evaluat, a fost imperios necesară instituirea măsurilor asigurătorii în conformitate cu prevederile art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind C. proc. fisc. , republicată cu modificările şi completările ulterioare, ale OMFP nr. 2605/2010 privind aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzută de art. 6 alin. (2) lit. e) din O.U.G nr. 74/2013 privind măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii ANAF precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Dispoziţiile art. 213 alin. (d) din Legea nr. 207/2015 nu numai că preiau dispoziţiile art. 129 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, dar, adaugă, în mod expres, faptul că aceste măsuri pot fi luate numai "în cazuri excepţionale", element care a stat la baza emiterii deciziei contestate, având în vedere:

- cuantumul mare al prejudiciului estimat reprezentând impozit pe profit şi TVA de Plată în suma totală de 3.425.860 RON raportat la pierderea fiscală în cuantum de 843.284 RON declarată în decembrie 2015;

- conform balanţei de verificare aferentă lunii februarie 2016 A. SRL figurează cu sume datorate asociaţilor (cont 455) în valoare totală de 62.550 RON şi sume datorate furnizorilor (cont 401) în valoare totală de 180.317.546 RON;

- comportament fiscal neadecvat rezultat din informaţiile fumizate de baza de date INFOPC cu privire la rezultatele verificărilor efectuate de organele de inspecţie fiscală în perioada 2014-2016, având stabilite sume suplimentare de plată în cuantum total de 3.919.160 RON.

Având în vedere faptul că societatea figurează şi cu datorii suplimentare la bugetul de stat, exista pericolul ca aceasta, în calitate de debitor, să intre în incapacitate de plată, fiind determinată să-şi lichideze patrimoniul punând în pericol sau îngreunând în mod considerabil colectarea obligaţiilor la bugetul general consolidat al statului.

1.4. Apărările intimatei

Legal citată, intimata SC A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat, mai întâi, constatarea nulităţii recursului, prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata a susţinut că organele fiscale aveau obligaţia să analizeze exhaustiv, concret şi echidistant, pe baza informaţiilor furnizate de contribuabil sau de terţe persoane ori instituţii, că situaţia este una excepţională şi nu obişnuită, iar contribuabilul se sustrage vădit de la plata obligaţiilor fiscale ori deja îşi ascunde ori a început să îşi risipească patrimoniul.

A. SRL nu se află într-o situaţia prevăzută de normele legale invocate, pentru că nu are obligaţii neachitate faţă de bugetul de stat. Înregistrarea presupusei pierderi fiscale, la luna decembrie 2015, nu poate să reprezinte singură, un motiv pentru instituirea unor măsuri asigurătorii. Conform situaţiilor financiare ataşate, rezultă că societatea a avut profit şi nu pierdere şi, cunoscând caracterul provizoriu al situaţiei financiare lunare analizate, inspectorii puteau proceda la o analiză completă şi atentă a situaţiei societăţii, până la depunerea bilanţului.

Referitor la datoriile către furnizori, în valoare de 180.317.545,94 RON, este de reţinut că totalul creanţelor de încasat ale societăţii erau de 186.185.440,17 RON. Referirile la pretinsa intenţie de intrare în procedura de insolvenţă sunt nefondate, vădit rău - intenţionate şi gratuite.

În ce priveşte pretinsul "comportament fiscal neadecvat" al societăţii, pentru care s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare, în valoare de 3.919.160 RON, această sumă a fost anulată parţial chiar de către ANAF (Decizia nr. 310/27.08.2015 de anulare a Deciziei impunere nr. x/20.11.2014), diferenţa de 679.437 RON făcând obiectul acţiunii în contencios administrativ, Dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Constanta. Mai mult, toate obligaţiile suplimentare sunt achitate integral.

2. Cu privire la cererea de recurs. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Examinând înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

Excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă SC A. SRL, este nefondată. Din analiza conţinutului cererii de recurs rezultă că recurenta-pârâtă a dezvoltat critici la adresa sentinţei recurate, ce pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., republicat, fiind indicate expres şi normele de drept material pretins a fi încălcate.

În continuare, analizând criticile aduse hotărârii instanţei de fond de recurentă, raportat la actele şi lucrările dosarului, precum şi la prevederile legale aplicabile, Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a antrena casarea hotărârii primei instanţe, astfel că urmează a fi respins recursul declarat, pe temeiurile şi pentru considerentele în continuare arătate.

În speţă, intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/29.04.2016 emisă de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Constanţa, prin care, în temeiul art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, s-a instituit măsura asigurătorie pentru suma de 5.138.790 RON, reprezentând 150% din suma stabilită asupra unor bunuri mobile (autoturisme şi utilaje).

Motivarea dispunerii măsurilor asigurătorii constă, potrivit deciziei, în cuantumul mare al prejudiciului estimat şi TVA de plată în sumă totală de 3.425.860 RON, raportat la pierderea fiscală în cuantum de 834.284 RON declarată în decembrie 2015, gradul ridicat de îndatorare către asociaţi şi furnizori, existând pericolul de intrare în incapacitate de plată, comportament fiscal neadecvat în referire la sumele suplimentare de plată, caracter repetitiv al încălcării obligaţiilor fiscale prin înregistrarea unor documente care nu au la bază operaţiuni reale, facturi dintre un furnizor şi furnizorii săi care nu au avut la bază operaţiuni reale.

Potrivit art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, "se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile.", iar conform alin. (5) "decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent."

Rezultă aşadar că, măsurile asigurătorii sunt măsuri excepţionale, iar luarea acestora trebuie raportată la o anumită atitudine de rea credinţă a persoanei vizate care poate consta, de exemplu, în golirea conturilor societăţii sau vânzarea activelor cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale care îi incumbă.

Examinând înscrisurile depuse în probatoriu, Înalta Curte concluzionează, în acord cu instanţa de fond, că organul fiscal nu a motivat şi nici nu a dovedit existenţa cazului excepţional.

Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este motivată generic în ceea ce priveşte necesitatea măsurilor dispuse, respectiv "există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul/averea", fără a fi indicate şi dezvoltate în concret aspectele care justifică această concluzie.

Din actele depuse la dosar, nu rezultă faptul că societatea ar încerca să-şi ascundă bunurile pentru a evita o eventuală executare şi nici că aceasta şi-a diminuat patrimoniul în perioada premergătoare controlului.

În continuare, se mai constată că intimata nu s-a sustras, anterior emiterii deciziei contestate, de la plata obligaţiilor fiscale, în acest sens fiind certificatul de atestare fiscală nr. x/24.02.2016 din care rezultă lipsa obligaţiilor fiscale bugetare.

Înalta Curte mai reţine şi că suma în considerarea căreia s-au dispus măsurile asigurătorii, anume obligaţii fiscale suplimentare în valoare de 3.919.160 RON, a fost anulată parţial chiar de către ANAF prin Decizia nr. 310/27.08.2015, diferenţa de 679.437 RON făcând obiectul acţiunii în contencios administrativ în Dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Constanţa.

Pentru aceste considerente, neputându-se reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în condiţiile în care hotărârea instanţei de fond este pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă.

Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei civile nr. 151/CA din 19 septembrie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2019.

GGC - GV