Smuggling requires goods to be in customs transit at alienation; prior fraudulently appropriated goods lose customs transit status due to completed abuse of trust, negating criminal typicity.

Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Contrabandă. Situație premisă. Achitare

Cuprins de materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casaţie

Index alfabetic: - drept procesual penal

- partea specială. Judecata

-Infracțiunea de contrabandă. Situație premisă. Achitare

C. proc. pen. art. 438 alin. (1) pct. 7

Legea nr. 86/2006, art. 270 alin. (2) lit. c)

Însușirea de către detentorul precar a bunurilor aflate în tranzit vamal, prin săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere, conduce la modificarea situației bunurilor transportate, astfel că fapta de înstrăinare ulterioară a acestor bunuri nu întrunește condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de contrabandă, prevăzute de art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, nemaifiind îndeplinită situația premisă a acestei infracțiuni, ca înstrăinarea să vizeze mărfuri aflate în transit vamal.

Î.C.C.J. Decizia nr. 535/RC din 23 noiembrie 2021

Prin sentinţa penală nr. 304/09.12.2020 a Judecătoriei Z., s-au dispus următoarele:

I. În temeiul art. 238 alin. 1 C.pen. raportat la art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul B.D.R la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de abuz de încredere.

În temeiul art. 245 alin. 1 C.pen. raportat la art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul B.D.R, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune privind asigurările.

În temeiul art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006, raportat la art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul B.D.R, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de contrabandă.

În baza art. 67 alin. 1 C.pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, exercitarea drepturilor prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa funcţia de administrator a unei persoane juridice, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor) C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. c C.pen.

În baza art. 65 alin. 1 C.pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g C.pen. pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 C.pen.

S-a constatat că infracţiunile pentru care inculpatul B.D.R a fost condamnat în prezenta cauză sunt săvârşite în concurs real cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 81/2017 a Judecătoriei S, definitivă prin decizia penală nr. 1345/A/2017 a Curţii de Apel C. la data de 24.10.2017.

În baza art. 97 alin. 1 C.pen., a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 81/2017 a Judecătoriei S.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 81/2017 a Judecătoriei S. în cele 2 pedepse componente de: 1 an închisoare şi 1 an închisoare şi a fost înlăturat sporul de 4 luni închisoare aplicat. În baza art. 38 alin. 1 C.pen. raportat la art. 40, art. 39 alin. 1 lit.b C.pen. au fost contopite pedepsele de 1 an închisoare, 1 an şi 3 luni închisoare şi 5 ani închisoare aplicate inculpatului B.D.R în prezenta cauză cu pedepsele de 1 an închisoare şi 1 an închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 81/2017 a Judecătoriei S., a fost stabilită pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an şi 5 luni închisoare (ce reprezintă 1/3 din totalul celorlalte pedepse), iar în final, s-a stabilit în sarcina inculpatului B.D.R pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 5 luni închisoare cu executare în regim de detenţie.

II. În temeiul art. 238 alin. 1 C.pen. raportat la art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul V.I.C. cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de abuz de încredere.

În temeiul art. 245 alin. 1 C.pen. raportat la art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul V.I.C. la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune privind asigurările.

În temeiul art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006, raportat la art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul V.I.C., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de contrabandă.

În baza art. 67 alin. 1 C.pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, exercitarea drepturilor prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. c C.pen.

În baza art. 65 alin. 1 C.pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 C.pen.

În baza art. 38 alin. 1 C.pen. raportat la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., au fost contopite pedepsele de 1 an închisoare, 1 an şi 3 luni închisoare şi 5 ani închisoare aplicate inculpatului V.I.C. în prezenta cauză, s-a stabilit pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 9 luni închisoare (ce reprezintă 1/3 din totalul celorlalte pedepse), iar în final s-a stabilit în sarcina inculpatului V.I.C. pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani şi 9 (nouă) luni închisoare cu executare în regim de detenţie.

III. În baza art. 19 C.proc.pen. raportat la art. 23 şi art. 397 C.proc.pen. coroborat cu art. 1349 şi art. 1357 C.civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă A.T.A. S.A. şi s-au admis în totalitate acţiunile civile formulate în cauză de părţile civile S.C. PT S.A şi S.L.R. S.A.

Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata următoarelor sume: 540 lei către partea civilă A.T.A. S.A., cu titlu de despăgubiri materiale; 187.204 lei către partea civilă S.L.R. S.A. cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând suma achitată cu titlu de datorie vamală, respectiv taxe vamale şi T.V.A.; 109.032 euro către partea civilă S.C. P.T. S.A cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea mărfii însuşite de către inculpaţi.

În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., a fost obligat fiecare inculpat în parte la plata către stat a sumei de câte 1400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpaţii B.D.R şi V.I.C., precum şi partea civilă A.T.A S.A.

Prin decizia penală nr. 415/A din data de 22 martie 2021, Curtea de apel, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.proc.pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de către partea civilă S.C. A.T.A. S.A. şi de inculpaţii B.D.R. şi V.I.C. împotriva sentinţei penale nr. 304 din 09.12.2020 a Judecătoriei Z.

Verificând hotărârea apelată, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor invocate şi a reglementărilor în materie, instanța de apel a constatat că ambii inculpaţi apelanţi au solicitat ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzută de art. 374 alin. 4 C.proc.pen., iar instanţa de fond a admis cererea lor în acest sens şi a procedat la judecarea cauzei în condiţiile art. 375 C.proc.pen., cu reţinerea incidenţei dispozozițiilor art. 396 alin. 10 C.proc.pen. Aşadar, ambii inculpaţi au recunoscut, în materialitatea lor, faptele pentru care au fost trimişi în judecată, aşa cum au fost reţinute şi descrise în actul de sesizare a instanţei, apărările invocate în apel vizând doar aspecte procedurale sau de încadrare juridică ori de interpretate a unor texte legale aplicabile în speţă. Aşa fiind, instanța de apel nu a reluat întreaga motivarea a instanţei de fond, cu care a fost întrutotul de acord, atât sub aspectele factuale reţinute, cât şi în privinţa circumscrierii acestora la anumite texte legale de incriminare, ci a arătat, punctual, considerentele pentru care criticile apelanţilor sunt apreciate ca fiind neîntemeiate.

În ceea ce priveşte infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. c raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, ambii inculpaţi au apreciat că aceasta nu este prevăzută de legea penală şi, ca atare, se impune achitarea lor, în temeiul art. 16 alin. 1 lit.b teza I C.proc.pen.

Cu referire la infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. c raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, în sarcina inculpaţilor s-a reținut că, în perioada 30.11.2014-07.01.2015, au înstrăinat pe nedrept marfă în valoare de 109.032 euro aflată în tranzit vamal, conform declaraţiei de tranzit vamal nr. MRN14ROIS01000202270/30.11.2014, cauzând astfel un prejudiciu persoanei vătămate S.C. S.L.R. S.A., care în calitate de principal obligat a 11 plătit taxele vamale, T.V.A., precum şi dobânzi şi penalităţi, în cuantum total de 187.204 lei. Astfel, s-a invocat, de către inculpaţi, că:

a) lipseşte situaţia premisă, respectiv, „mărfurile aflate în tranzit vamal”, pe de o parte pentru că dispoziţiile art. 113 - 117 din Legea nr. 86/2006, referitoare la tranzitul vamal – în vigoare la data comiterii faptelor – sunt abrogate în prezent (au fost abrogate prin O.U.G. nr. 96/2020), iar, pe de altă parte, pentru că inculpaţii şi-au însuşit, iniţial, acele bunuri aflate în tranzit vamal, astfel că acestea au ieşit din circuitul fiscal şi, ulterior acestui moment, marfa a fost înstrăinată de către inculpaţi, deci, înstrăinarea nu mai priveşte bunuri care au ajuns în mod legal în posesia inculpaţilor, ci bunuri dobândite în mod fraudulos.

Instanța de apel a observat că, într-adevăr, prin O.U.G. nr. 96/2020 au fost abrogate, printre altele, şi dispoziţiile din Codul vamal privind regimul de tranzit vamal, însă nu se poate susţine că dispozițiile art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006 nu şi-ar mai găsi aplicabilitatea, pentru că textul ar fi lipsit de conţinut, câtă vreme această materie – a regimului de tranzit a mărfurilor unionale – este reglementată în Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 – Numit Codul vamal al Uniunii (art. 210-215, art. 226 şi următoarele), regulament care, ca orice regulament UE, conform art. 228 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, este obligatoriu şi direct aplicabil într-un stat membru.

Din cealaltă perspectivă invocată - aceea că mărfurile au fost înstrăinate după ce, în prealabil, au fost însuşite de inculpaţi, deci părăsiseră circuitul fiscal şi, nefiind de provenienţă licită, nu fac parte din categoria celor care trebuie suspuse regimului de tranzit vamal - de asemenea, instanța de apel a constatat că nu poate fi primită această aserţiune. Aceasta, deoarece, faptic, nu se identifică situaţia învederată de inculpatul V.I.C., în senul că a avut loc o însuşire efectivă a mărfii (mărfurile au intrat în posesia inculpaţilor în virtutea relaţiei contractuale cu persoana vătămată S.C.

P.T. S.A., deci, în scopul transportului şi, nicidecum, nu au fost însuşite fraudulos de către inculpaţi, anterior înstrăinării). Chiar aşa fiind, legea nu face distincţie în privinţa mărfurilor tranzitate care trebuie supuse unui anumit regim vamal, după cum sunt sau nu deţinute licit sau fraudulos, esenţial pentru existenţa infracţiunii fiind ca ele să fie în timpul tranzitului vamal şi să fie sustrase în această perioadă. Mărfurile în discuţie erau în tranzit vamal, atât timp cât nu au fost prezentate biroului vamal de destinaţie conform legislaţiei vamale şi, deci, nu a avut loc o descărcare/încheiere a regimului de tranzit sub care erau plasate (art. 215, art. 233 din Regulament).

b) lipsa calităţii inculpaţilor de subiect activ al infracţiunii de contrabandă, motivat de faptul că titularul regimului de tranzit a fost S.C. S.L.R. S.A., entitate la care a apelat inculpatul V.I.C. pentru a îndeplini formalităţile vamale cu privire la transportul mărfii, astfel că această societate este cea care trebuia să răspundă atât de prezentarea mărfurilor intacte la biroul de destinaţie (Biroul Vamal din Strasbourg) în termenul prevăzut, cât şi de respectarea dispoziţiilor referitoare la regimul de tranzit. Inculpaţii, în calitate de reprezentanţi ai transportatorului, răspund doar pentru prezentarea mărfurilor, intacte, la biroul vamal de destinaţie. Instanța de apel a reținut că nu poate fi primită nici această aserţiune a inculpaţilor pentru că, se pare, aceştia fac o confuzie între elementele constitutive ale infracţiunii şi responsabilităţile – sub aspect vamal – ale titularului regimului de tranzit vamal. Acestea sunt două chestiuni distincte – responsabilităţile titularului de tranzit, prevăzute şi reglementate de Codul vamal al Uniunii şi, respectiv, acţiunea ce constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii – înstrăinarea mărfurilor aflate în tranzit vamal, pentru care legea nu cere o calitate specială a celui care o comite, oricine putând fi subiect activ al acestei infracţiuni, în virtutea textului legal în vigoare în prezent.

c) lipsa calităţii de subiect pasiv al infracţiunii de contrabandă a S.C. S.L.R. S.A. – pe motiv că prin infracţiunea de contrabandă sunt lezate interesele financiare ale statului, prejudiciat trebuind, deci, să fie bugetul consolidat al statului, nicidecum patrimoniul unei societăţi comerciale, cum este S.C. S.L.R. S.A. Instanța de apel a reținut că, și sub acest aspect, se face o confuzie de termeni/instituţii, pentru că nici nu s-a reţinut de acuzare că această societate este subiect pasiv al infracţiunii de contrabandă.

Această societate – ca titular al regimului de tranzit vamal – a fost cea care a plătit taxele vamale aferente operaţiunii de transport a mărfii pe teritoriul Uniunii, operaţiune ce nu a fost închisă/descărcată, conform legislaţiei vamale. Faptul că persoana care a plătit taxele vamale s-a întors împotriva inculpaţilor şi a solicitat obligarea acestora la contravaloarea sumei achitate cu acest titlu la bugetul statului este o chestiune ce ţine de latura civilă a cauzei (asupra căreia instanța se va referi în continuare), însă nu are nicio legătură cu subzistenţa infracţiunii de contrabandă, al cărei subiect pasiv, este, într-adevăr, statul.

Într-adevăr, S.C. S.L.R. SA a achitat suma totală de 187.204 lei, cu titlu de taxe vamale, TVA, plus dobânzi şi penalităţi aferente la data de 11.02.2016 în baza Deciziei de Regularizarea Situaţiei nr. BVAB /4068/TZ/ZA/06.10.2016 întocmite de Biroul Vamal A. Inculpaţii, la rândul lor, în calitate de reprezentanţi ai transportatorului, sunt, în acest context, de asemenea, responsabili pentru prezentarea mărfurilor intacte la biroul vamal de destinaţie în termenul prevăzut şi de a îndeplini măsurile de identificare luate de către autorităţile vamale – art. 233 alin. 3 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013.

Cum aceste taxe vamale au fost achitate de obligatul principal, cu titlu de prejudiciu creat la bugetul statului, doar pentru că operaţiunea de tranzit nu a fost încheiată corespunzător legislaţiei vamale, urmare directă a acţiunii frauduloase a inculpaţilor – de înstrăinare a mărfurilor – el are drept de regres împotriva inculpaţilor în temeiul art. 19 alin. 4, 5 C.proc.pen. raportat la art. 1384 C.civ. aşa încât, în mod corect a soluţionat instanţa de fond şi acţiunea civilă exercitată, cu titlu de regres, de către S.C.

S.L.R. S.A. împotriva inculpaţilor.

d) inculpaţii au invocat şi lipsa laturii subiective a infracţiunii (intitulată, eronat, o cerinţă esenţială a elementului material, ca şi condiţie de tipicitate), constând în aceea că fapta nu a avut ca scop eludarea unor taxe vamale, ci doar intrarea în posesia mărfurilor, pentru a le valorifica, deci obţinerea unui folos injust prin comiterea infracţiunii de abuz de încredere, prin prejudicierea S.C. P.T. S.A., nicidecum a bugetului consolidat al statului, prin comiterea infracţiunii de contrabandă. Instanța de apel a reținut că este greşit şi acest raţionament, întrucât la infracţiunea de contrabandă dedusă judecăţii nu vorbim despre comiterea faptei cu intenţie directă, intenţie calificată prin scop, în sensul că trebuie comisă cu scopul prevăzut de lege, de a se sustrage de la plata taxelor vamale (ca în cazul infracţiunii de evaziune fiscală, de ex.). Infracţiunea este una de pericol, nu neapărat (sau, nu întotdeauna), de rezultat, ea consumându-se prin simpla înstrăinare a mărfurilor aflate în tranzit vamal, fără a se cere ca fapta să fie comisă într-un anume scop ori ca să producă un prejudiciu. Curtea a apreciat nefondate şi criticile formulate cu privire la infracţiunea de înşelăciune privind asigurările, precum şi cele referitoare la tardivitatea plângerii prealabile în cazul infracţiunii de abuz de încredere.

Împotriva acestei deciziii penale au declarat recurs în casaţie inculpații B.D.R. şi V.I.C.

Prin încheierea din data de 29 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, au fost admise, în principiu, cererile de recurs în casație formulate, instanța constatând că sunt admisibile pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C.proc.pen., în ceea ce priveşte verificarea în drept a situaţiei de fapt cu privire la problemele de drept invocate referitor la infracțiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006.

Referitor la cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de recurentul inculpat V.I.C., instanța a apreciat că nu este oportună suspendarea executării hotărârii atacate.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. 1 pct. 7 C.proc.pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Astfel cum rezultă din motivarea recursurilor în casaţie, aspectele invocate de inculpaţi vizează, pe de o parte abrogarea, prin O.U.G. nr. 96/2020 a dispoziţiilor art. 113 - 117 din Legea nr. 86/2006 referitoare la tranzitul vamal şi, pe de altă parte, neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006 sub aspectul situaţiei premisă, subiectului activ şi pasiv.

În ceea ce privește consecințele abrogării dispoziţiilor art. 113 - 117 din Legea nr. 86/2006 prin O.U.G. nr. 96/2020, apărarea a arătat că această împrejurare produce efecte sub aspectul existenţei situaţiei premisă a infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, întrucât Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 (Codul Vamal al Uniunii) care reglementează regimului de tranzit a mărfurilor unionale nu poate constitui izvor de drept în materie penală, nefiind transpus în legislaţia naţională de către Parlament.

Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate.

Astfel, dispoziţiile art. 288 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene prevăd fără echivoc faptul că regulamentul are aplicabilitate generală, este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru. Aplicabilitatea directă a regulamentelor a fost statuată şi pe cale jurisprudenţială, în cauza Comisia contra Italiei (hot. C.J.U.E. din 7 februarie 1973), statul italian fiind condamnat pentru că a transpus în legislaţia naţională un regulament. Curtea a arătat că regulamentele se aplică direct în toate statele membre, astfel că sunt contrare Tratatului orice modalităţi de punere în aplicare care ar putea să reprezinte un obstacol pentru efectul direct al regulamentelor şi să compromită astfel aplicarea simultană şi uniformă a acestora în întreaga Comunitate.

Ca atare, instanţa de recurs în casaţie constată că Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 (Codul Vamal al Uniunii) se aplică în mod direct în toate statele membre, inclusiv România, transpunerea în legislaţia naţională fiind contrară dispoziţiilor art. 288 din Tratat şi jurisprudenţei C.J.U.E. Este adevărat că prin O.U.G. nr. 96/2020 au fost abrogate o serie de articole din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, printre care şi dispoziţiile art. 113 – 117 referitoare la tranzitul vamal. Aşa cum rezultă din expunerea de motive, măsura a fost determinată de existenţa unor contradicţii între prevederile acestui act normativ şi cele ale Regulamentului (UE) nr. 952/2013 (direct aplicabil), a unor norme similare sau cu caracter de noutate existente în acesta din urmă, precum şi de dispoziţiile art. 16 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, care prevăd înlăturarea paralelismelor fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.

Înalta Curte constată că prevederile din Legea nr. 86/2006 şi din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 erau identice sub aspectul dispoziţiilor referitoare la tranzitul vamal.

Potrivit art.113 din Legea nr. 86/2006 regimul de tranzit vamal permitea transportul mărfurilor străine de la un birou vamal la alt birou vamal, fără ca acestea să fie supuse drepturilor de import sau măsurilor de politică comercială, iar regimul de tranzit unional permite circulaţia mărfurilor neunionale de la un punct la altul al teritoriului vamal al Uniunii, fără ca acestea să fie supuse taxelor la import sau altor taxe (art. 226 alin. 1 din Regulament), ambele acte normative statuând că regimul de tranzit se consideră încheiat în momentul în care mărfurile plasate sub regim vamal şi informaţiile solicitate au fost prezentate biroului vamal de destinaţie (art. 233 alin. 2 din Regulament, art. 114 din Legea nr. 86/2006).

Rezultă, aşadar, că abrogarea prin O.U.G. nr. 96/2020 a dispozițiilor art. 113 - 117 din Legea nr. 86/2006 referitoare la tranzitul vamal nu a produs nici un fel de consecinţe asupra incriminării din art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, prevederi similare existând în Regulamentul (UE) nr. 952/2013 aplicabil în mod direct.

Analiza celorlalte probleme de drept ridicate de către apărare va porni, astfel cum s-a arătat şi prin încheierea de admitere în principiu, de la situaţia de fapt stabilită prin hotărârea definitivă. Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că dosarul a fost soluţionat în procedura recunoaşterii învinuirii, controlul realizat de instanţa de apel vizând exclusiv aspecte procedurale, de încadrare juridică ori de interpretate a unor texte legale aplicabile în speţă.

Ca atare, instanţa de recurs în casaţie se va raporta la situaţia de fapt stabilită prin sentinţă.

Totodată, este de precizat faptul că, deşi recursul în casaţie vizează doar soluţia de condamnare pentru infracţiunea de contrabandă, criticile formulate pornesc de la consecinţele săvârşirii de către inculpaţi a infracțiunii de abuz de încredere, fiind astfel necesară o analiză şi din perspectiva acestei infracţiuni. Referitor la situaţia de fapt care a condus la reţinerea infracțiunilor de abuz de încredere prevăzută de art. 238 C.pen. şi contrabandă prevăzută de art. 270 alin.2 lit.c din Legea nr.86/2006, în sarcina inculpaţilor s-au stabilit următoarele:

„Persoana vătămată S.C. P.T. S.A. este o societatea comercială cu sediul în (…) Republica Moldova. Societatea desfăşoară activităţi de comerţ cu diferiţi parteneri din Uniunea Europeană, astfel că mărfurile livrate din Moldova sunt supuse regimurilor vamale în momentul în care intră pe teritoriul Uniunii Europene. În data de 26.11.2014, persoana vătămată a lansat o comandă de transport către S.C. V.T. S.R.L., administrată de martorul I.S., pentru livrarea a 20 de tone de miez de nucă din localitatea P. (Republica Moldova) în Franţa. (...) Martorul I.S. a intrat în legătură cu inculpatul B.D.R, administrator al S.C.

F.R. S.R.L., care s-a oferit să efectueze transportul, încheindu-se astfel Contractul de expediere-transportare a mărfurilor nr.311 din 26.11.2014, între S.C. V.T. S.R.L. şi S.C. F.R. S.R.L. În data de 29.11.2014 inculpatul V.I.C., care era angajat al S.C. F.R. S.R.L. în calitate de conducător auto, s-a deplasat la Chişinău, cu ansamblul rutier format din capul tractor marca Iveco Magirus, având nr. de înmatriculare SJ-09-RNE şi semiremorca frigorifică marca Kromhout, având nr. de înmatriculare SJ-18-RNE (...). În data de 29.11.2014 a fost încărcată cantitatea de 20 de tone de miez de nucă, ambalată în 1848 de cutii, aşezate pe 33 de paleţi.

Valoarea încărcăturii era de 109.032 euro, conform facturii nr.27 din 27.11.2014 emisă de persoana vătămată S.C. P.T. S.A., şi trebuia transportată în Franţa, localitatea Bagnolet, la societatea J.J.F. Cu această ocazie s-a întocmit şi scrisoarea de transport internaţional (CMR) cu aceste menţiuni. Inculpatul V.I.C. a apelat la serviciile persoanei vătămate S.C. S.R. S.A., pentru a îndeplini toate formalităţile vamale în legătură cu acest transport. (...) Marfa a fost declarată la vamă, fiind întocmit certificatul seria EUR.1 nr.A 146304 (vol.I, f.67).

S-a deschis astfel operaţiunea de tranzit vamal, fiind întocmită declaraţia de tranzit vamal cu seria MRN14ROIS01000202270 din 30.11.2014. 19 Conform acesteia, ansamblul format din capul tractor/semiremorca având numerele de înmatriculare SJ-09-RNE/SJ-18-RNE a intrat în România în data de 30.11.2014, fiind stabilită destinaţia, respectiv Biroul Vamal din Strasbourg, Franţa, iar data limită pentru prezentarea mărfii şi încheierea operaţiunii vamale, 08.12.2014 (vol.I, f.124). (...) Camionul condus de inculpatul V.I.C. a ajuns la Zalău în data de 30.11.2014. (...) În data de 03.12.2014, la ora 01:29, camionul condus de inculpat a părăsit România, intrând în Ungaria pe la punctul de trecere al frontierei de la Artand.

Fiind cântărit, a rezultat că vehiculul avea o greutate totală de 32.440 kg. Având în vedere că pe data de 29.11.2014, autotrenul a intrat în ţară având o greutate de 37.560 kg, rezultă că în intervalul 30.11-03.12.2014, pe teritoriul României, inculpaţii au dispus fără drept de cantitatea de aproximativ 5000 kg de miez de nucă, marfă care le-a fost încredinţată pentru a o transporta şi în acel moment se afla în regim de tranzit vamal. Faptul că marfa a fost vândută de cei doi inculpaţi rezultă şi din interceptarea convorbirilor telefonice efectuate de martorul C.S., care în data de 09.12.2014 a fost contactat de martorul T.V., care i-a relatat că inculpatul B.D.R are de vânzare nucă, dar şi că astfel de marfă a şi vândut, făcând referire la perioada 3-4.12.2014, deoarece a avut nevoie urgent de bani.

Inculpatul V.I.C. a condus ansamblul rutier spre Italia. În sera zilei de 04.12.2018, în jurul orei 22:30, pe raza localităţii Bassette (Ravenna), întrun sens giratoriu aflat sub un pod, din cauza vitezei inculpatul a ieşit cu capul tractor de pe carosabil. (...) Din procesul-verbal de audiere în camera de consiliu a martorului C.F. care în calitate de agent de poliţie a constatat accidentul, rezultă că autotrenul era pur şi simplu ieşit de pe carosabil, nu era răsturnat, semiremorca nu avea avarii, decât nişte zgârieturi, şi acelea, produse când şoferul a încercat să repună camionul pe drum, dar a lovit cu partea anterioară grilajul podului. (...) ...

în data de 06.12.2014, inculpatul B.D.R l-a anunţat pe martorul I.S. că, camionul a fost implicat într-un accident pe teritoriul Italiei, în urma căruia marfa a fost distrusă complet. (...) În ziua următoare accidentului, inculpatul B.D.R s-a deplasat în Italia, iar în data de 09.12.2014 cei doi inculpaţi au ridicat autotrenul avariat şi încărcat şi au pornit spre România. (...)În data de 12.12.2014, la ora 15:19, deci după ce camionul cu nucă a ajuns înapoi în ţară, martorul C.S. îl contactează pe inculpatul B.D.R, arată că este prieten cu martorul T.V.

şi se interesează de marfă, inculpatul relatând că are de vânzare cam 15 tone şi jumătate. Cantitatea de 15 tone oferită spre vânzare de inculpatul B.D.R arată că acesta cunoştea exact faptul că din încărcătura iniţială de 20 de tone a fost vândută cantitatea de aproximativ 5 tone. Inculpatul B.D.R mai spune că are un băiat din Şimleu – referindu-se la inculpatul V.I.C. - pe care îl trimite cu o cutie de marfă, ca martorul să poată vedea cum arată. (...). Marfa a fost dusă în final de inculpatul V.I.C. până în localitatea H., unde a vândut-o martorului V.T., pentru suma de 220.000 lei.”

În raport de această situaţie de fapt, ambele instanţe au apreciat că fapta inculpaţilor care, în perioada 30.11.2014-07.01.2015, au înstrăinat pe nedrept marfă în valoare de 109.032 euro aflată în tranzit vamal, conform declaraţiei de tranzit vamal nr. MRN14ROIS01000202270 din 30.11.2014, cauzând astfel un prejudiciu persoanei vătămate S.C. S.L.R. S.A., care în calitate de principal obligat a plătit taxele vamale, T.V.A., precum şi dobânzi şi penalităţi, în cuantum total de 187.204 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. c raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, constituie infracţiunea de contrabandă înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal, art. 274 din acelaşi act normativ instituind o variantă agravată atrasă de comiterea faptei de două sau mai multe persoane împreună.

Apărarea inculpaţilor a susţinut că, în urma săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere, la momentul înstrăinării, mărfurile nu se mai aflau în tranzit vamal, astfel că nu este îndeplinită situaţia premisă a infracţiunii de contrabandă.

Răspunzând unor critici similare celor invocate în recurs în casaţie, instanţa de apel a arătat, pe de o parte, faptul că mărfurile nu părăsiseră circuitul fiscal întrucât nu a avut loc o însuşire efectivă a acestora, ci „au intrat în posesia inculpaţilor în virtutea relaţiei contractuale cu persoana vătămată SC P. T .SA, deci, în scopul transportului şi, nicidecum, nu au fost însuşite fraudulos de către inculpaţi, anterior înstrăinării” şi, pe de altă, că legea nu face distincţie după cum mărfurile sunt sau nu, deţinute licit sau fraudulos, esenţial pentru existenţa infracţiunii fiind ca ele să fie în timpul tranzitului vamal şi să fie sustrase în această perioadă.

Concluzia instanţei de apel este greşită, atât prin raportare la situaţia de fapt care a fost reţinută, cât şi faţă de soluţia pronunţată, aceea de menţinere a condamnării pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere.

Înalta Curte reţine că ceea ce este comun tuturor modalităţilor alternative de săvârşire a infracțiunii de abuz de încredere (însuşire, dispunere sau folosire pe nedrept, refuzul de a restitui bunul) este intervertirea ilicită a titlului cu care făptuitorul deţine bunul. Detentorul precar începe să se comporte faţă de bun ca un adevărat proprietar, pe lângă coprus acesta arogându-şi, în mod fraudulos, şi animus. Prin însuşire, făptuitorul îşi interverteşte în mod ilegal detenţia sa, ia bunul în stăpânire, comportându-se faţă de acesta ca un adevărat proprietar, devenind astfel, din detentor precar, un posesor de rea credinţă. Celelalte modalități de săvârşire a infracţiunii (dispunere sau folosire pe nedrept, refuz de restituire) au deja ca premisă existenţa animus-ului făptuitorului de a se comporta faţă de bun ca şi cum ar fi al său, fiind, aşa cum s-a arătat în doctrină, mai „avansate” cronologic faţă de momentul însușirii. Urmarea imediată a infracţiunii constă în modificarea situaţiei bunului, crearea unei situaţii de fapt contrare celei care ar fi trebuit să existe dacă nu ar fi fost încălcată în mod abuziv încrederea ce i-a fost acordată făptuitorului. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-a executat una dintre acţiunile abuzive care constituie elementul material al laturii obiective, iar în cazul comiterii mai multor acţiuni ce se circumscriu unor modalităţi diferite (însuşire, apoi dispunere pe nedrept, urmată de refuzul de restituire) aceasta se consideră consumată de la prima acţiune.

În prezenta cauză, astfel cum rezultă din situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv, anterior expusă, există acţiuni care se circumscriu unor modalităţi alternative diferite (însuşire, urmată de dispunere pe nedrept), comise la un interval suficient de timp pentru a permite delimitarea acestora.

Infracţiunea de abuz de încredere s-a consumat în modalitatea însuşirii bunurilor transportate, atât în ceea ce priveşte cantitatea iniţială de 5.000 kg [prin scoaterea acestora din semiremorca în care se aflau sub sigiliu, vânzarea intervenind ulterior (până în data de 03- 04.12.2014), după găsirea cumpărătorilor, instanţa reţinând că „martorul C.S., .... a fost contactat de martorul T.V., care i-a relatat că inculpatul B.D.R. are de vânzare nucă, dar şi că astfel de marfă a şi vândut, făcând referire la perioada 3-4.12.2014, deoarece a avut nevoie urgent de bani”], cât şi în privinţa restului de aproximativ 15 tone, care, după înscenarea accidentului de circulaţie din Italia (din 04.12.2014), la câteva zile, a fost adusă de cei doi inculpaţi în România şi vândută de către inculpatul B.D.R., după găsirea unui cumpărător (fapte petrecute în perioada 12.12.2014-07.01.2015).

De altfel, este de observat că în cauză nici nu a fost reţinut un concurs ideal între infracţiunea de abuz de încredere şi cea de contrabandă (ceea ce corespunde situaţiei de fapt, abuzul de încredere consumându-se anterior înstrăinării bunurilor), în hotărâre existând menţiunea expresă că toate infracţiunile au fost comise în concurs real.

Înalta Curte reţine că urmarea imediată a săvârşirii de către inculpaţi a infracţiunii de abuz de încredere constă în modificarea, prin acţiunile abuzive de însuşire, a situaţiei bunurilor transportate. Acestea au ieşit din sfera de stăpânire a proprietarului, care, în baza contractului de transport, le încredinţase inculpaţilor fiind plasate în regim de tranzit vamal, şi au trecut în sfera de stăpânire a acestora.

Astfel cum s-a arătat anterior, regimul de tranzit vamal/unional permite circulaţia mărfurilor neunionale fără a fi supuse taxelor, de la un punct la altul al teritoriului vamal al Uniunii. Urmare a însuşirii frauduloase, regimul bunurilor s-a schimbat, acestea părăsind tranzitul vamal în care se aflau, fiind sustrase, prin comiterea abuzului de încredere, regimului care permitea libera lor circulaţie între punctele vamale. În aceste circumstanţe, Înalta Curte constată că situaţia premisă a infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, respectiv existenţa unor mărfuri aflate în tranzit vamal, nu mai era îndeplinită în cauză la momentul înstrăinării bunurilor de către inculpaţi.

Principiul neutralităţii fiscale precum şi împrejurarea că o persoană care deţine bunuri în interiorul Uniunii Europene, indiferent de modalitatea de dobândire, datorează taxe şi impozite, invocate de Ministerul Public cu ocazia dezbaterilor, nu conduc şi la reţinerea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006. Mărfurile au devenit purtătoare de taxe şi impozite în urma comiterii infracțiunii de abuz de încredere, total independent de acţiunile ulterioare ale inculpaţilor de înstrăinare, prin vânzare, a întregii cantităţi de miez de nucă. Similar, S.C. S.L.R. S.A. a fost obligată la plata taxelor vamale, T.V.A., precum şi dobânzi şi penalităţi, întrucât mărfurile plasate sub regim vamal nu au mai fost prezentate biroului vamal de destinaţie în termenul stabilit, respectiv data de 08.12.2014. Indiferent dacă cei doi inculpaţi vindeau sau nu bunurile însuşite, S.C. S.L.R. S.A. datora aceste taxe, conform art. 79 alin. 1 lit. b din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, potrivit căruia, în cazul mărfurilor supuse unor taxe la import, o datorie vamală la import ia naștere în cazul nerespectării obligaţiei stabilită în legislaţia vamală cu privire la destinaţia finală a mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii.

Ca atare, instanţa de recurs în casaţie constată că, în realitate, S.C. S.L.R. S.A. este subiect pasiv adiacent al infracţiunii de abuz de încredere, întrucât însuşirea bunurilor transportate a avut consecinţe şi în ceea ce o priveşte, care, în calitatea sa de titular al regimului de tranzit vamal, prin neprezentarea mărfurilor la biroul de destinaţie, a fost obligat la plata datoriei vamale incidente în cuantum total de 187.204 lei.

În raport de considerentele anterioare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază întemeiate criticile formulate, în cauza nefiind îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, întrucât, la momentul vânzării mărfurile nu se mai aflau în regim de tranzit vamal.

În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la lipsa calităţii de subiect activ a inculpaţilor, Înalta Curte reţine că infracţiunea analizată nu presupune un subiect activ calificat, fapta putând fi comisă de orice persoană, iar toate apărările formulate sub acest aspect se centrează tot pe lipsa situaţiei premisă, anterior constatată, astfel că nu se impune o analiză distinctă.

Faţă de cele anterior expuse, reținând incidenţa în cauză a acestui caz de casare, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. 1 pct. 2 lit. a ultima teză C. proc. pen., Înalta Curte a admis recursurile în casaţie formulate de inculpaţi, a casat, în totalitate, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 304 din data de 09 decembrie 2020, şi, în urma descontopirii pedepselor rezultante în pedepsele componente, rejudecând, în baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006.