Indivisibility of security deposit preventing partial restitution while underlying tax assessment litigation remains pending

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 3.07.2019 în dosarul nr. x/2018 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat restituirea cauţiunii în cuantum de 19.500 RON, sumă achitată în dosarul nr. x/2018 având ca obiect cerere de suspendare executare act administrativ fiscal, potrivit recipisei de consemnare nr. x/10.05.2018 emise de B. S.A..

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a consemnat suma menţionată pe seama şi la dispoziţia Curţii de Apel Bucureşti, cu titlu cauţiune în dosarul nr. x/2018, pentru cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x/17.04.2018. A mai arătat că a intervenit soluţionarea definitivă a dosarului în care s-a pronunţat suspendarea în parte a executării acelei decizii de impunere, iar contestaţia fiscală a fost admisă prin decizia nr. 596/12.12.2018 a Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor, sumele rămase de achitat fiind stinse prin compensare. Totodată, reclamanta a subliniat că nu există nicio cerere din partea DGRFP Bucureşti de obligare a sa la despăgubiri.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea pronunţată în data de 23 iulie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, cererea de restituire cauţiune formulată de partea reclamantă A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, ca prematură.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii pronunţată în data de 23 iulie 2019 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantă A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii şi în rejudecare, să se admită cererea de restituire a cauţiunii.

În motivarea cererii a susţinut că în mod nelegal a reţinut judecătorul fondului neîndeplinirea cerinţelor art. 1064 din C. proc. civ., întrucât nu au încetat efectele măsurii pentru care aceasta s-a depus.

Sub acest aspect a arătat că reţinerea cauţiunii la dispoziţia Curţii de Apel Bucureşti nu se justifică raportat la cererea de chemare în judecată care face obiectul dosarului nr. x/2019 având ca obiect anularea deciziei de impunere pentru a cărei suspendare a fost depusă cauţiunea, atât timp cât cunoaşte soluţiile dispuse atât de către instanţe în dosarul nr. x/2018 şi soluţiile dispuse prin decizia nr. 596/2018 a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor. De altfel, societatea A. S.R.L. nu figurează în evidenţele fiscului cu obligaţii de plată, ci din contră, figurează cu suma de 5.322.162 RON TVA de rambursat.

În cazul în care instanţa de recurs va aprecia că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru restituire integrală a cauţiunii, solicită a se constata că, însăşi judecătorul fondului menţionează expres faptul că decizia de impunere nr. x/17.04.2018 a fost menţinută în parte şi prin urmare şi-ar păstra în limita aceasta efectul de stabilire a acelor creanţe fiscale, a căror executare este suspendată în temeiul Sentinţei nr. 2772/13.06.2018 relativ la taxa pe valoare adăugată. Această afirmaţie susţine ce-a de-a doua soluţie propusă, respectiv de admitere în parte a cererii de restituire a cauţiunii. În ipoteza în care cererea de restituire a cauţiunii va fi respinsă în mod definitiv, este cert faptul că o parte din cauţiune, aproximativ suma de 8.318,93 RON, aferentă părţii din decizia de impunere care nu a fost suspendată - suma de 2.483.707 RON, este reţinută la dispoziţia Curţii de Apel Bucureşti în mod nelegal.

4. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 din C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) din C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) din C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 19 mai 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 28 ianuarie 2020, prin încheierea de şedinţă din data de 26 noiembrie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivul de nelegalitate invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauza de faţă, cauţiunea consemnată conform recipisei de consemnare nr. x/10.05.2018 emisă de B., a fost fixată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, pentru soluţionarea cererii formulate de reclamanta A. S.R.L. privind suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/17.04.2018.

Prin Sentinţa civilă nr. 2772/13.06.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 1296/2019 s-a suspendat, până la pronunţarea instanţei de fond, executarea deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/17.04.2018 suspendarea executării actului administrativ fiscal dispusă potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 încetează de drept şi fără nicio formalitate dacă acţiunea în anularea actului administrativ fiscal nu a fost introdusă în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat în cauză, iar decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 596/2018 a fost contestată de societatea-reclamantă, formându-se dosarul nr. x/2019 aflat în curs de soluţionare pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Potrivit art. 1064 din C. proc. civ. "(1) Cauţiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauţiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus. (2) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauţiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviinţarea măsurii pentru care aceasta s-a depus. (...)".

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554.2004 prevede că "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond". Totodată, art. 278 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 prevede că "În cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanţele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, toate efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia".

Înalta Curte constată că prima ipoteză a alin. (1) lit. a) art. 1064 din C. proc. civ. nu este îndeplinită în cauză, deoarece acţiunea având ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat nu a fost soluţionată în mod definitiv, aspect reţinut în mod legal de judecătorul fondului care a constatat că nu este reală afirmaţia părţii reclamante care pretinde o soluţionare definitivă a legalităţii deciziei de impunere a cărei executare a fost suspendată în parte prin Sentinţa civilă nr. 2772/13.06.2018, din moment ce societatea însăşi a atacat în anulare decizia ANAF - DGSC nr. 596/2018.

Înalta Curte nu poate reţine susţinerea societăţii recurente, vizând admiterea în parte a cereri de restituire a cauţiunii, întrucât suma achitată cu titlu de cauţiune este indivizibilă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o încheiere temeinică şi legală.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din data de 23 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.

GGC - MM