Inadmissibility of appeal against final decision rejecting constitutional court referral on grounds of non-susceptibility of final judgments to appeal under Article 4251 of the Code of Criminal Procedure

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 685 din data de 28 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016 a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de inculpata SC A. SA împotriva dispoziţiei din încheierea din 01 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în Dosarul nr. x/2016, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:

Inculpata SC A. SA a invocat neconstituţionalitatea următoarelor texte de lege: art. 29 alin. (5) teza iniţială din Legea nr. 47/1992, art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., art. 121 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 346 alin. (3) lit. b) şi alin. (5) din C. proc. pen. şi art. 68 alin. (1), (2) şi 7 C. proc. pen., solicitând sesizarea Curţii Constituţionale.

Referitor la cerere de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte a apreciat că acesta nu îndeplineşte una din cerinţele esenţiale şi anume, nu are legătură cu soluţionarea cauzei, legătura acesteia cu cauza fiind creată în mod artificial, prin prisma ipotezei respingerii celorlalte excepţii de neconstituţionalitate invocate concomitent.

Astfel, analizând termenii în care excepţiile au fost formulate, Înalta Curte a apreciat că, în realitate, se tinde la extinderea, dincolo de litera şi spiritul lor, a textelor de lege apreciate ca neconstituţionale, ceea ce este în mod evident inadmisibil, întrucât Curtea Constituţională ar deveni legiuitor pozitiv.

Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 68 alin. (7) din C. proc. pen., potrivit cu care "Încheierea prin care se soluţionează abţinerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac", Înalta Curte a constatat că reglementarea căilor de atac reprezintă, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 şi art. 126 alin. (2) din Constituţia României, o opţiune de politică legislativă ce revine în competenţa exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanţa de contencios constituţional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Cu privire la sesizare Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor: - art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., potrivit cu care " Ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu suspendă judecarea cauzei", Înalta Curte a constatat că dispoziţiile legale care interzic suspendarea judecării cauzei, în ipoteza ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate au făcut obiectul analizei Curţii Constituţionale, cea mai recentă fiind Decizia nr. 160 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 723/11.08.2020, dar şi Decizia nr. 449 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872/6.11.2017, Decizia nr. 814 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169/22.02.2018, şi Decizia nr. 676 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36/20.01.2020.

Potrivit Deciziei nr. 160 din 26 mai 2020, Curtea Constituţională a statuat că prin dispoziţiile Legii nr. 177/2010 au fost aduse modificări procedurii de soluţionare a excepţiilor de neconstituţionalitate, respectiv etapei judecătoreşti a procedurii. Astfel, a fost eliminată suspendarea de drept a soluţionării cauzei de fond pe durata derulării procedurii în faţa Curţii Constituţionale şi a fost introdus un nou motiv de revizuire a hotărârilor definitive.

Totodată, Înalta Curte a constatat că nici aceste dispoziţii legale nu au legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei, petenta fiind nemulţumită doar de continuarea judecăţii după admiterea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, ceea ce evident nu este cazul în speţă.

Referitor la cerere de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 121 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Înalta Curte a constatat că acestea se referă, în esenţă, la modul şi procedura de selectare a contribuabililor ce urmează a fi supuşi inspecţiei fiscale.

Prin urmare, Înalta Curte, în acord cu instanţa de apel, a constatat că nu se identifică nici o legătură concretă a respectivelor dispoziţii legale cu modul de soluţionare a cauzei, în sensul că eventuala constatare a neconstituţionalităţii acestei norme juridice de drept procesual fiscal nu ar fi de natură să genereze vreo consecinţă juridică directă asupra modului de soluţionare a cauzei.

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte, analizând cererea de sesizare a reţinut că inculpata nu a arătat în concret motive de neclaritate sau imprevizibilitate a textelor de lege prin raportare la dispoziţiile legii fundamentale. În esenţă, se solicită de fapt o interpretare a acelor norme, ceea ce însă constituie atributul exclusiv al instanţei de judecată.

Prin urmare, critica inculpatei nu se referă la neconstituţionalitatea normei legale anterior enunţate, pentru ca excepţia ridicată să poată fi considerată a avea într-adevăr legătură cu soluţionarea cauzei.

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 346 alin. (3) lit. b) şi alin. (5) din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că instanţa de contencios constituţional prin numeroase decizii, dintre care, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 784 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104/10.02.2016, Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707/21.09.2015, şi prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52/22.01.2015, Decizia 181 din 21 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, 565/17.07.2017, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (2) - (7) din C. proc. pen. şi a constatat că textele criticate nu afectează drepturile procesuale ale procurorului, ale părţilor şi ale subiecţilor procesuali principali.

Înalta Curte a reţinut că textele de lege apreciate ca fiind neconstituţionale se referă la situaţii juridice specifice unei faze procesuale încheiate în mod definitiv în cauza pendinte - camera preliminară. Având în vedere împrejurarea că în prezent cauza se află în etapa procesuală a judecării apelurilor, în acest stadiu procesual nu se mai poate discuta despre incidenţa unei dispoziţii procedurale care se referă la una dintre ipotezele restituirii cauzei la parchet de către judecătorul de cameră preliminară.

Ca urmare, având în vedere că remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de recurenta inculpată în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, situaţie în care un asemenea demers este inadmisibil, Înalta Curte a respins a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, apreciind că excepţiile invocate nu respectă cerinţa reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

II. Împotriva Deciziei penale nr. 685 din data de 28 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, contestatoarea SC A. SA a exercitat calea de atac prezentă, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, Completul de 5 judecători, la data de 23 decembrie 2020, sub nr. x/2020, primul termen fiind stabilit în mod aleatoriu la data de 15 februarie 2021

Examinând calea de atac formulată, cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea acesteia, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, dar şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători-P1 - 2020, constată că este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestaţiei este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispoziţiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Prin urmare, această cale de atac poate fi exercitată doar dacă legea o prevede expres, or, decizia pronunţată în contestaţie nu este supusă niciunei căi de atac, neputând fi cenzurată într-o altă cale de atac neprevăzută de lege.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, examinând actele şi lucrările dosarului prin raportare la dispoziţiile legale incidente în speţa dedusă judecăţii, constată că în speţă, contestatoarea SC A. SA a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva unei decizii definitive, hotărâre nesusceptibilă de a face obiectul unei noi căi de atac ordinare sau extraordinare.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea SC A. SA împotriva Deciziei penale nr. 685 din data de 28 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea SC A. SA împotriva Deciziei penale nr. 685 din data de 28 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2021.

GGC - GV