Revision for contradictory judgments denied due to lack of triple identity in disability classification proceedings

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 296 din 5 februarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a decis următoarele: (i) disjungerea cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 3641/16.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 5 din C. proc. civ. (ii) declinarea în favoarea Curţii de Apel Craiova a competenţei de soluţionare a cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 3641/16.12.2019, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 5 din C. proc. civ. (iii) respingerea cererii de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., declarată de revizuentul A. împotriva aceleiaşi decizii.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa de revizuire a reţinut următoarele:

a) Cu privire la excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Intimata Casa Naţională de Pensii Publice a invocat, prin întâmpinarea depusă la data de 03.02.2020, excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ceea ce priveşte revizuirea întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., conform art. 510 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale şi în ceea ce priveşte revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Asupra excepţiilor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a reţinut următoarele:

Potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, iar conform prevederilor art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent.

Dispoziţiile art. 510 alin. (1) din C. proc. civ. instituie regula aplicabilă tuturor cererilor de revizuire în materie de competenţă, alin. (2) reglementând excepţia cererilor întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8, excepţie conform căreia competenţa de soluţionare a cererii de revizuire motivate pe existenţa contrarietăţii de hotărâri aparţine instanţei mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre.

Raportând textele legale evocate la prevederile art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., potrivit cărora necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad, şi, totodată, văzând şi dispoziţiile art. 510 alin. (1) din C. proc. civ., dispoziţii legale cu caracter imperativ, de ordine publică, Înalta Curte a constatat că nu este competentă material să soluţioneze cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 5 din C. proc. civ.

Astfel, în cauză, obiectul cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 5 din C. proc. civ. este reprezentat de decizia nr. 3641/16.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, iar competenţa de soluţionare aparţine Curţii de Apel Craiova, aceasta fiind instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Pentru argumentele expuse, în temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 2, coroborat cu art. 510 alin. (1) din C. proc. civ., dispoziţii legale cu caracter imperativ, Înalta Curte a admis excepţia necompetenţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 5 din C. proc. civ. în favoarea Curţii de Apel Craiova, disjungând cauza în privinţa acesteia.

b) Cu privire la cererea de revizuire

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, alin. (2) al aceluiaşi articol statuând asupra situaţiilor în care sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.

În conformitate cu art. 431 din C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă numai dacă sunt întrunite cumulativ mai multe condiţii, una din acestea fiind aceea ca hotărârea potrivnică, a cărei anulare se solicită, să fi nesocotit puterea lucrului judecat dată de o altă hotărâre, ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv hotărârile să aibă aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi. Legiuitorul a avut în vedere hotărâri ale căror dispozitive sunt ireconciliabile, fapt ce ar face imposibilă executarea simultană a acestora.

În cauză, nu se poate reţine contradictorialitatea de hotărâri, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sub aspectul identităţii de obiect, cauză şi părţi, revizuentul punând în discuţie o problemă de evaluare a cadrului procesual cu privire la calitatea procesuală pasivă a intimatei Casa Naţională de Pensii Publice.

Hotărârea dată în primul litigiu, indicată ca fiindu-i încălcată puterea de lucru judecat, este decizia nr. 172/21.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, prin care instanţa a admis contestaţia reclamantului, având ca obiect anulare act, în baza dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, şi a dispus anularea Deciziei asupra capacităţii de muncă nr. 12/25.04.2017, emisă de pârâta Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Medicală de Contestaţii Craiova, precum şi anularea în parte a Deciziei medicale asupra capacităţii de muncă nr. 1657/20.03.2017, doar în ceea ce priveşte cauza invalidităţii, pct. 3. Totodată, a fost dispusă obligarea pârâţilor D.S.P. Dolj şi I.T.M. Dolj la întocmirea Fişei BP2 şi înaintarea dosarului complet către Comisia medicală asupra capacităţii de muncă, iar pârâta C.J.P. Dolj prin Comisia medicală asupra capacităţii de muncă Craiova 3 a fost obligată să reevalueze cauza invalidităţii în raport de dosarul medical. Aceeaşi instanţă a respins contestaţiile având ca obiect Hotărârea nr. 405/19.04.2013 şi cea formulată împotriva pârâţilor Ministerul Sănătăţii şi Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În cel de al doilea litigiu, soluţionat prin decizia nr. 3641/16.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, a cărei retractare se solicită, instanţa a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 2386/26.09.2019 a Tribunalului Dolj, prin care s-a respins acţiunea reclamantului promovată împotriva pârâtei Casa Naţională de Pensii Publice, având ca obiect obligarea pârâtei de a emite decizia privind încadrarea reclamantului în gradul 2 de invaliditate şi comunicarea acesteia, în motivarea căreia s-a reţinut că pârâta nu are calitate procesuală pasivă, faţă de lipsa prerogativei legale de a stabili drepturile individuale de asigurări sociale ale asiguraţilor şi nici de a emite şi comunica astfel de decizii.

Aşadar, între cele două hotărâri indicate a fi contradictorii nu există similitudine sub aspectul identităţii de obiect, cauză şi părţi. Mai mult decât atât, din conţinutul cererii de revizuire rezultă că au fost invocate argumente ce vizează nemulţumirea revizuentului cu privire la constatarea lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Casa Naţională de Pensii Publice în cadrul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, chestiune ce nu poate fi analizată în această cale extraordinară de atac a revizuirii.

2. Cererea de recurs

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1 a declarat recurs revizuentul A., în susţinerea motivelor de recurs fiind invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 din C. proc. civ.

În esenţă, recurentul-revizuent susţine faptul că în mod greşit a reţinut instanţa de revizuire neîndeplinirea, în speţă, a condiţiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocând contrarietatea de hotărâri prin prisma soluţiilor stabilite de instanţele de judecată cu privire la calitatea procesuală pasivă a intimatei Casa Naţională de Pensii Publice, prin decizia nr. 172/21.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017 şi respectiv, prin decizia nr. 3641/16.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

În cadrul primului motiv de recurs formulat de recurentul-revizuent, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., acesta invocă existenţa unei contrarietăţi între hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2017, "contrazise" prin sentinţa nr. 2386/26.09.2019 pronunţată de Tribunalul Dolj şi prin decizia nr. 3641/16.12.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, cu privire la modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Naţionale de Pensii Publice în cadrul celor două dosare.

În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., se invocă faptul că, prin decizia nr. 3641/16.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în soluţionarea dosarelor nr. x/2017 şi, respectiv, nr. 1918/54/2017, prin care instanţele judecătoreşti au stabilit existenţa calităţii procesuale pasive a Casei Naţionale de Pensii Publice, în cadrul respectivelor dosare.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se susţine, de către recurent, încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de revizuire, invocându-se însă critici cu privire la modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive de către Curtea de Apel Craiova, instanţă de apel.

În cadrul cererii de recurs, recurentul a formulat, totodată, o solicitare de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 şi următoarele din C. proc. civ., care să se pronunţe, în raport cu dispoziţiile legale invocate de recurent în cererea introductivă, asupra existenţei calităţii procesuale pasive a Casei Naţionale de Pensii Publice în ceea ce priveşte evaluarea capacităţii de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate.

În susţinerea admisibilităţii cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întemeiată pe dispoziţiile art. 519 şi următoarele din C. proc. civ., se invocă încălcarea principiilor de drept privind aplicarea unitară a legii, a dispoziţiilor legale cu privire la interzicerea discriminării, prevăzute de art. 16 alin. (1), art. 20 şi art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţia României, art. 7, art. 8 şi art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 20, art. 21, art. 41 şi art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi de art. 6 şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Recurentul invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială (decizia nr. 735/22.02.2008 pronunţată în dosarul nr. x/2006); jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu referire la principiul asigurării securităţii raporturilor juridice ca element esenţial al preeminenţei dreptului şi la noţiunea de proces echitabil, invocând, în concret, Hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie de la Luxemburg în cauzele conexate C-388/06 şi C-385/06, Hotărârea din 06.12.2007 a Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Beian contra României), cauza Pilot Service contra României, cauza Amurăriţei contra României, susţinând, în esenţă că, pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile privind soluţionarea unei probleme juridice nu este necesară îndeplinirea condiţiei existenţei triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, ci este necesară doar probarea identităţii între problema soluţionată şi problema dedusă judecăţii, instanţa de judecată fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea componentei "res judicata" a puterii de lucru judecat.

Prin întâmpinarea depusă la data de 30.06.2020, intimata Casa Naţională de Pensii Publice a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de recurentul-revizuent A. pentru nemotivare, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.

Pe fond, intimata a solicitat respingerea recursului şi menţinerea soluţiei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă prin decizia nr. 296/05.02.2020, în dosarul nr. x/2020, aceasta fiind legală şi întemeiată, dată cu aplicarea corectă a legii, fiind motivată în fapt şi în drept.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în temeiul dispoziţiilor art. 509 şi următoarele din C. proc. civ., intimata invocă inadmisibilitatea acesteia, întrucât întrebarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu tinde la dezlegarea unei chestiuni de drept generată de modalităţi diferite de interpretare a unui text de lege, care ar fi incomplet, prezintă sincope în corelarea cu celelalte dispoziţii legale în vigoare sau a devenit caduc.

Chestiunea calităţii procesuale pasive a unui subiect al raportului juridic dedus judecăţii reprezintă prerogativa activităţii de judecată a instanţelor judecătoreşti învestite cu judecata unei cauze, manifestată în mod efectiv, pe când sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile se poate formula doar în situaţia în care se întrevede posibilitatea ca o dispoziţie legală aplicabilă în cauză să genereze interpretări diferite în practica instanţelor de judecată.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei în cadrul dosarului nr. x/2019, soluţionat definitiv prin decizia Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/16.12.2019, aceasta din urmă a depus o serie de sentinţe/decizii considerate a reprezenta jurisprudenţă relevantă în speţă, iar, în subsidiar, au fost formulate apărări în susţinerea excepţiei, invocându-se dispoziţiile art. 70-71 din Legea nr. 263/2010, H.G. nr. 257/2011 privind normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010; H.G. nr. 155/2011 pentru aprobarea criteriilor şi normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II şi III de invaliditate; prevederile art. 4 şi art. 12 din H.G. nr. 1.229/13.10.2005 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă şi a serviciilor teritoriale de expertiză medicală a capacităţii, cu modificările şi completările ulterioare; art. 18 din Statutul Casei Naţionale de Pensii Publice aprobat prin H.G. nr. 118/2012.

La data de 23.07.2020, recurentul-revizuent a depus răspuns la întâmpinare, prin care, în esenţă, sunt invocate aceleaşi apărări ce se regăsesc în cuprinsul cererii de recurs.

La data de 15.02.2021, recurentul-revizuent a depus note scrise, prin care critică Decizia nr. 119 din 12.01.2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul de revizuire disjuns prin decizia nr. 296 din 5 februarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în ceea ce priveşte modalitatea de instrumentare a cauzei şi de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 5 din C. proc. civ. - formulate împotriva deciziei nr. 3641/16.12.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova - solicitând, în final, admiterea recursului şi casarea deciziei nr. 296/2020.

II. Procedura de filtrare a recursului

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., întrucât, faţă de data iniţială a dosarului, respectiv 7 martie 2019, sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 310/2018, prin care au fost abrogate prevederile art. 493 din C. proc. civ. privind procedura de filtrare a recursurilor.

III. Considerentele Înaltei Curţi

În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi, prin care a fost respinsă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

1. Considerentele instanţei de recurs cu privire la solicitarea de sesizare a Înaltei Curţi în temeiul dispoziţiilor art. 519 şi următoarele din C. proc. civ.

Art. 519 din C. proc. civ. stipulează următoarele: "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

În cadrul prezentului recurs, recurentul-revizuent a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 şi următoarele din C. proc. civ., pentru ca instanţa supremă să se pronunţe în ceea ce priveşte calitatea procesuală a intimatei Casa Naţională de Pensii Publice, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 263/2010, ale Statutului Casei Naţionale de Pensii Publice, aprobat prin H.G. nr. 118/2012 şi ale art. 4 din H.G. nr. 1229/2005, invocate de recurent prin acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, soluţionat definitiv prin decizia nr. 3641/16.12.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Această clarificare nu reprezintă însă o chestiune de drept, în primul rând, pentru că problema nu derivă din una sau mai multe dintre normele evocate în cuprinsul întrebării.

Interpretarea dispoziţiilor legale invocate şi aplicarea acestora raporturilor juridice deduse judecăţii reprezintă atributul exclusiv al instanţei care judecă litigiul, care realizează raţionamentul judiciar, prin aplicarea mecanismelor de interpretare a actelor normative. În procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a-i facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor de stabilire a raţiunii textelor legale a căror lămurire se solicită.

Reamintind că obiectul procedurii prevăzute de aceste dispoziţii legale constă în interpretarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor norme de drept determinate, lacunare sau neclare, se apreciază că instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu însăşi determinarea normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată.

În final, toate aspectele sesizate conduc spre concluzia că întrebarea cu privire la care recurentul a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din C. proc. civ., nu vizează interpretarea unor dispoziţii legale, ci doar realizarea unui raţionament judiciar care este atributul instanţei învestite cu judecarea litigiului şi care reprezintă cea mai importantă componentă a activităţii de judecată, a cărei delegare este nepermisă.

În considerarea argumentelor expuse, având în vedere neîndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa unei veritabile chestiuni de drept ca obiect al interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, cererea recurentului de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va fi respinsă.

2. Considerentele Înaltei Curţi cu privire la excepţia nulităţii recursului invocată de intimata Casa Naţională de Pensii Publice

În raport cu motivele invocate în susţinerea excepţiei nulităţii recursului, se constată că cererea de recurs cuprinde, chiar în debutul său, indicarea motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., pe care recurentul înţelege să-şi întemeieze, în drept, cererea de recurs, fiind îndeplinite, astfel, cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

În raport cu expunerea sintetică a motivelor de recurs, se constată că recurentul-revizuent formulează critici în raport cu hotărârea atacată, prin care s-a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că există contrarietate de hotărâri prin prisma soluţiilor stabilite de instanţele de judecată cu privire la calitatea procesuală pasivă a intimatei Casa Naţională de Pensii Publice, prin decizia nr. 172/21.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, pe de-o parte, şi prin decizia nr. 3641/16.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, pe de altă parte.

Se invocă astfel, de către recurentul-revizuent încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 172/21.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, sub aspectul soluţiei asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Naţionale de Pensii Publice, prin decizia nr. 3641/16.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

În concluzie, au putut fi identificate argumente care să vizeze decizia atacată şi care să poată fi încadrate în motivele de casare indicate de recurentul-revizuent, nefiind incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) raportat la dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., astfel încât se va respinge excepţia nulităţii recursului formulată de intimata Casa Naţională de Pensii Publice.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând criticile din recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

În cauză, prin revizuirea întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se susţine că decizia nr. 3641 din 16 decembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 172 din 21 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Hotărârea dată în primul litigiu, a cărei putere de lucru judecat se susţine că a fost încălcată, este decizia nr. 172/21.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, prin care instanţa a admis contestaţia reclamantului, având ca obiect anulare act, în baza dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, şi a dispus anularea Deciziei asupra capacităţii de muncă nr. 12/25.04.2017, emisă de pârâta Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Medicală de Contestaţii Craiova, precum şi anularea în parte a Deciziei medicale asupra capacităţii de muncă nr. 1657/20.03.2017, doar în ceea ce priveşte cauza invalidităţii, pct. 3. Totodată, a fost dispusă obligarea pârâţilor D.S.P. Dolj şi I.T.M. Dolj la întocmirea Fişei BP2 şi înaintarea dosarului complet către Comisia medicală asupra capacităţii de muncă, iar pârâta C.J.P. Dolj prin Comisia medicală asupra capacităţii de muncă Craiova 3 a fost obligată să reevalueze cauza invalidităţii în raport de dosarul medical. Aceeaşi instanţă a respins contestaţiile având ca obiect Hotărârea nr. 405/19.04.2013 şi cea formulată împotriva pârâţilor Ministerul Sănătăţii şi Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În cel de al doilea litigiu, soluţionat prin decizia nr. 3641/16.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, a cărei retractare se solicită, instanţa a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 2386/26.09.2019 a Tribunalului Dolj, prin care s-a respins acţiunea reclamantului promovată împotriva pârâtei Casa Naţională de Pensii Publice, având ca obiect obligarea pârâtei de a emite decizia privind încadrarea reclamantului în gradul 2 de invaliditate şi comunicarea acesteia, în motivarea căreia s-a reţinut că pârâta nu are calitate procesuală pasivă, faţă de lipsa prerogativei legale de a stabili drepturile individuale de asigurări sociale ale asiguraţilor şi nici de a emite şi comunica astfel de decizii.

Deşi recurentul-revizuent invocă motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în memoriul de recurs nu au fost identificate critici care să poate fi analizate din perspectiva acestui text de lege, în condiţiile în care recurentul nu face trimitere la considerentele hotărârii atacate care ar conţine o motivare contradictorie, ci tot la contrarietatea de hotărâri ce constituie temeiul juridic al cererii de revizuire.

În aplicarea dispoziţiilor art. 488 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susţine că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat de către instanţele care au contrazis statuarea referitoare la calitatea procesuală pasivă a Casei Naţionale de Pensii Publice în litigiile deduse judecăţii. Aserţiunea nu poate fi analizată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ. întrucât nu i se poate reproşa instanţei de revizuire că ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat, contrazicând o hotărâre anterioară, ci celei care a statuat în mod definitiv asupra acestei chestiuni litigioase în cel de-al doilea litigiu.

Criticile recurentului cu privire la greşita apreciere de către instanţa de revizuire a îndeplinirii dispoziţiilor art. 509 pct. 8 referitoare la încălcarea de către cea de-a doua instanţă a autorităţii de lucru judecat pot fi analizate din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: … există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, anume evitarea contradicţiilor dintre hotărârile judecătoreşti, Înalta Curte reţine că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Instanţa de revizuire în mod întemeiat a reţinut că nu este îndeplinită condiţia identităţii de obiect, cauză şi părţi între un litigiu având ca obiect contestarea unei decizii a autorităţii publice pe calea contenciosului administrativ şi un litigiu în materia stabilirii unor drepturi individuale de asigurări sociale prin emiterea unei decizii de încadrare într-un grad de invaliditate, aflat în competenţa instanţei care judecă în materia asigurărilor sociale.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi considerentelor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ şi efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză). Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, nu se cere în mod necesar existenţa unei triple identităţi de acţiune (obiect, cauză, părţi).

Nici sub acest aspect critica recurentului nu este întemeiată, dat fiind existenţa, în cauzele analizate, a unor raporturi juridice distincte deduse judecăţii, întemeiate pe norme de drept substanţial şi procedural diferite în raport de care a fost identificat debitorul raportului juridic obligaţional. Argumentele recurentului subsumate acestei critici nu tind să combată acest raţionament, în sensul de a dovedi că în, ambele chestiuni litigioase, obligaţiile imputate a nu fi fost respectate revin aceleiaşi instituţii publice, motiv pentru care, în cel de-al doilea litigiu, instanţa trebuia să reţină calitatea procesuală pasivă a aceluiaşi intimat, faţă de care să analizeze pretenţiile reclamantului.

Dimpotrivă, astfel cum a reţinut şi instanţa de revizuire, în conţinutul cererii de revizuire rezultă că au fost invocate argumente ce vizează nemulţumirea revizuentului cu privire la constatarea lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Casa Naţională de Pensii Publice, în cadrul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, chestiune ce nu poate fi analizată în calea de atac extraordinară a revizuirii, prin care nu se poate proceda la o examinare a legalităţii şi temeiniciei hotărârilor potenţial potrivnice în opinia revizuentului pentru a decide care este cea corectă, deoarece scopul acestui motiv de revizuire nu este de a corecta eventuale greşeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorităţii de lucru judecat.

Instanţa are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Cauza Brumărescu împotriva României, Hotărârea din 28 octombrie 1999, § 61, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 31 august 2000). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […] (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de recurentul A..

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata Casa Naţională de Pensii Publice.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 296 din 5 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 15 februarie 2021.