Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 252/2021 AI generated

Nullity of appeal for failure to specify grounds under Art. 488 and 489 of the Code of Civil Procedure

Case Number Decizia nr. 252/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal, leaving the lower court's dismissal of the revision petition in force, effectively ruling against the appellant. The dispute concerned a request to revise a final administrative-law judgment, which the lower court had rejected as time-barred; the appellant appealed, arguing that the 2010 Law on the Judiciary was misapplied instead of the 1865 Code of Civil Procedure and claiming a lack of legal assistance. The decisive legal basis was the failure to satisfy the mandatory requirements for an appeal under the new Code of Civil Procedure, specifically the obligation to concretize grounds of attack against the specific grounds of the appealed decision and to fit within the exhaustive grounds for cassation, resulting in the nullity of the appeal for lack of proper motivation.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Nullity of appeal for failure to specify grounds under Art. 488 and 489 of the Code of Civil Procedure: În condiţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate îndeplinirea cerinţei motivării căii de atac, deoarece nerespectarea acestei condiţii imperative atrage sancţiunea nulităţii, ceea ce exclude cercetarea oricăror alte aspecte.

Keywords

AI generated
grounds for cassation Civil Procedure Code grounds for revision civil annulment basis of obligation administrative dismissal

Cited Legislation

AI generated
art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea Deciziei nr.
art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de revizuire a constatat că cererea de revizuire a fost formulată cu depăşirea termenului de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
În condiţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate îndeplinirea cerinţei motivării căii de atac, deoarece nerespectarea acestei condiţii imperative atrage sancţiunea nulităţii, ceea ce exclude cercetarea oricăror alte aspecte.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
art. 488 C. proc. civ
6450 din 2 decembrie 2020, nu sunt apte a permite controlul de legalitate al deciziei recurate, din moment ce nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
şi că în cauză nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
6450 din 2 decembrie 2020, nu sunt apte a permite controlul de legalitate al deciziei recurate, din moment ce nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
art. 488 din C. proc. civ
nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

l. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, revizuentul A. a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea Deciziei nr. 288 din 26 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018.

2. Hotărârea pronunţată în revizuire

Prin Decizia nr. 6450 din 2 decembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 288 din 26 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de revizuire a constatat că cererea de revizuire a fost formulată cu depăşirea termenului de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3. Cererea de recurs

Recurentul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 6450 din 2 decembrie 2020, înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2021.

În motivarea căii de atac, recurentul susţine că în cauză a fost aplicată în mod greşit Legea nr. 134/2010, în realitate fiind aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. din 1865.

De asemenea, recurentul susţine că nu a beneficiat de apărare calificată atunci când a indicat temeiul juridic al cererii sale de revizuire, concluzionând recurentul în sensul că în mod greşit a aplicat instanţa de revizuire dispoziţiile noului C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi

În condiţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate îndeplinirea cerinţei motivării căii de atac, deoarece nerespectarea acestei condiţii imperative atrage sancţiunea nulităţii, ceea ce exclude cercetarea oricăror alte aspecte.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei a cărei hotărâre este atacată, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În speţă, se constată că susţinerile invocate de recurent în cuprinsul cererii de recurs nu răspund cerinţelor prevăzute de dispoziţiile procedurale citate, întrucât criticile din memoriul de recurs, nearticulate în raport de soluţia şi considerentele pentru care a fost pronunţată Decizia nr. 6450 din 2 decembrie 2020, nu sunt apte a permite controlul de legalitate al deciziei recurate, din moment ce nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, constatând că recurentul A. nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. şi că în cauză nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) din codul menţionat şi va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 6450 din 2 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2021.