Constitutionality of Mandatory Public Defender Appointment: Inadmissibility of Exception Seeking Legislative Amendment to Criminal Procedure Code

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin încheierea din data de 06 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014 s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul A. cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secţia penală, a reţinut, în esenţă, că art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu referire la condiţia de admisibilitate, privind legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.

Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că inculpatul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 din C. proc. pen.

În acest sens, s-a arătat că la termenul de judecată din data de 08 aprilie 2021 acesta a depus o împuternicire-delegaţie specială emisă de Liga Dreptăţii împotriva Corupţiei şi a Abuzurilor din România şi, de asemenea, a susţinut că apărarea îi este asigurată de consilierul juridic colaborator L.D.I.C.A.R. Totodată, constatându-se că apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul A. lipseşte şi, reţinând că acesta doreşte să fie asistat de consilierul juridic colaborator L.D.I.C.A.R., preşedintele completului de judecată i-a pus în vedere faptul că apărarea se realizează potrivit legii de o persoană care are calitatea de avocat, motiv pentru care inculpatul A. a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui avocat şi în vederea garantării exercitării dreptului la apărare.

În aceste condiţii, s-a acordat un nou termen de judecată la data de 22 aprilie 2021, iar prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 20.04.2021, inculpatul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 din C. proc. pen.

S-a reţinut că, potrivit art. 83 din C. proc. pen., în cursul procesului penal, inculpatul are dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu îşi desemnează unul, în cazurile de asistenţă obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu. În acelaşi timp, dispoziţiile art. 88 din C. proc. pen. precizează că avocatul este cel care asistă sau reprezintă, în procesul penal partea, nefiind reglementată situaţia în care o altă persoană, cu o altă calitate în afară de cea de avocat ar putea să asiste sau să reprezinte partea.

Înalta Curte, secţia penală, a constatat, în ceea ce priveşte examenul legăturii excepţiei de neconstituţionalitate ridicată cu soluţionarea cauzei, că decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei nu ar fi de natură a produce un efect concret asupra hotărârii din judecata cauzei, având în vedere că inculpatului A. i-a fost desemnat un apărător din oficiu şi, totodată, la termenul din data de 8 aprilie 2021, la solicitarea acestuia, s-a acordat termen în vederea angajării unui apărător ales.

S-a mai constatat, din examinarea argumentelor invocate de inculpatul A., că obiecţiunile formulate de acesta cu privire la dispoziţiile art. 91 din C. proc. pen. vizează completarea legii, iar nu neconstituţionalitatea textului de lege invocat.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte, secţia penală a reţinut că decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei nu ar fi de natură a produce un efect concret asupra hotărârii din judecata cauzei, câtă vreme prin excepţia invocată se doreşte completarea prevederilor menţionate, astfel încât a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul A..

II. Împotriva încheierii din data de 06 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, în termen legal, a formulat recurs inculpatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, la data de 17 mai 2021, sub nr. x/2021, fiind stabilit în mod aleatoriu, prim termen la data de 28 iunie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile apărătorului desemnat din oficiu şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Analizând recursul formulat de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, revine Curţii Constituţionale.

Conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepţia de neconstituţionalitate astfel cum este reglementată în cuprinsul dispoziţiilor anterior menţionate, este un mecanism creat cu scopul de a garanta supremaţia Constituţiei în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei exercitându-se controlul de constituţionalitate a posteriori şi asigurându-se accesul părţilor la jurisdicţia constituţională.

Aşadar, instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate, nu realizează un control al constituţionalităţii propriu-zise a prevederilor legale contestate, ci doar apreciază asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, constată că această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerinţe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului.

Din perspectiva aceloraşi dispoziţii legale, instanţele judecătoreşti au apreciat, în mod constant, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, subliniază că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, constată că excepţia a fost invocată de către inculpatul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, are în vedere neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale în vigoare, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Însă pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.

Astfel, prin Decizia nr. 591 din data de 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 916/16.12.2014, Curtea Constituţională a reţinut că "legătura cu soluţionarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului".

În mod concret, recurentul inculpat A. a susţinut că dispoziţiile art. 91 din C. proc. pen. contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 24 din Constituţie referitoare la dreptul la apărare şi impun asistenţa juridică prin avocat din oficiu, ceea ce creează o situaţie confuză, determinând obligaţia inculpatului sau suspectului de a-l accepta, chiar dacă inculpatul refuză acest lucru.

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, recurentul inculpat A. a mai arătat că asistenţa juridică obligatorie este o opţiune legislativă care trebuie să însemne tocmai respectarea drepturilor şi libertăţilor individuale, respectiv trebuie să fie prevăzută şi opţiunea inculpatului sau arestatului. Or, art. 91 din C. proc. pen. nu are o asemenea prevedere, devenind un text ambiguu, fără raţiunea unei legi care să garanteze şi să respecte valorile şi principiile democratice.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, subliniază că premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie constatarea, printre altele, că prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii C, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorul excepţiei nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României.

Astfel cum a reţinut şi Înalta Curte, secţia penală, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei nu ar fi de natură a produce un efect concret asupra hotărârii, în condiţiile în care inculpatului A. i-a fost desemnat un apărător din oficiu, iar la termenul din data de 08 aprilie 2021, la cererea acestuia, s-a acordat termen în vederea angajării unui apărător ales.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că ceea ce se urmăreşte prin excepţia invocată este completarea normei juridice, iar nu neconstituţionalitatea acesteia, ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare, în raport cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Curtea Constituţională a statuat, în mod constant, în jurisprudenţa sa că nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv, ceea ce înseamnă că nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite. În caz contrar, s-ar încălca prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este (...) unica autoritate legiuitoare a ţării".

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 06 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 06 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014 prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 din C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2021.

GGC - GV