Revision for contradictory rulings: exclusive application of negative res judicata pre-2018 amendment

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

I. Hotărârea atacată

Prin decizia nr. 5106 din 13 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 81 din 25 ianuarie 2018 a Tribunalului Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia nr. 2397 din 18 decembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a obligat-o pe revizuentă la plata către intimata Regia Autonomă Administraţia Zonei Libere Curtici Arad a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.584 RON.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva deciziei instanţei de revizuire, A. S.R.L. a declarat recurs prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi reţinerea cauzei spre o nouă judecată, iar în subsidiar, trimitere cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În motivarea recursului, s-a arătat că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurenta a învederat că analiza cazului de revizuire privind contrarietatea de hotărâri presupune raportarea şi la dispoziţiile art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) din acelaşi cod, care reglementează efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Astfel, în cadrul motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este necesară examinarea nu doar a dispozitivului, ci şi a considerentelor prin care s-au tranşat chestiunile litigioase.

În acest context, recurenta a subliniat că, prin decizia civilă nr. 2158 din 14 iunie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Timişoara a stabilit că este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile sesizării instanţelor de contencios administrativ şi că acţiunea trebuie introdusă în termenul de 6 luni.

În schimb, prin sentinţa civilă nr. 81 din 25 ianuarie 2018 a Tribunalului Arad şi decizia civilă nr. 2397 din 18 decembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţate în dosarul nr. x/2016, s-a stabilit că nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile şi că acţiunea nu trebuie introdusă în termenul de 6 luni.

Ca atare, recurenta a subliniat că hotărârile pronunţate ulterior nesocotesc chestiunile definitiv tranşate prin hotărârea pronunţată anterior, dat fiind că ambele litigii au vizat acelaşi contract de concesiune.

În plus, a arătat că între momentul pronunţării deciziei din primul dosar şi cel al pronunţării hotărârilor din al doilea dosar nu au intervenit modificări legislative a textelor de lege aplicabile în cele două cauze.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., s-a susţinut că decizia recurată are la bază motive străine de natura cauzei.

În acest sens, recurenta a învederat că sunt străine de natura pricinii considerentele teoretice care au vizat vechea reglementare a autorităţii de lucru judecat, cererea de revizuire fiind analizată şi din perspectiva triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză. Or, instanţa de revizuire era ţinută să analizeze motivul privind contrarietatea de hotărâri exclusiv din perspectiva încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

De asemenea, susţine că instanţa de retractare a reţinut în mod greşit că este diferită cauza acţiunilor din cele două dosare, de vreme ce litigiile în care au fost pronunţate hotărârile contradictorii au la bază acelaşi contract de concesiune.

Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepţiile netimbrării şi tardivităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la excepţia netimbrării recursului, se constată că reprezentantul intimatei a precizat la termenul de dezbateri că nu mai susţine această excepţie, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

Referitor la excepţia tardivităţii recursului, instanţa supremă reţine că în cuprinsul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ. este prevăzut dreptul la recurs, însă nu este menţionată durata termenului în care acesta poate fi exercitat. Nefiind stabilit un termen derogator, devine aplicabil art. 485 alin. (1) din acelaşi cod care reglementează termenul de recurs de drept comun.

Verificând respectarea acestui termen, se constată că decizia recurată a fost comunicată recurentei la data de 24 noiembrie 2020, conform dovezilor de la dosarul de revizuire, iar cererea de recurs a fost transmisă prin e-mail la data de 21 decembrie 2020, fiind înregistrată în ziua următoare.

În aceste condiţii, instanţa supremă reţine că recursul a fost declarat în termenul de 30 zile prevăzut de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., calculat pe zile exclusive conform art. 181 alin. (1) pct. 2 din acelaşi cod, astfel încât se impune respingerea excepţiei tardivităţii recursului.

Examinând recursul prin raportare la motivele invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta susţine, în esenţă, că sunt străine de natura pricinii considerentele teoretice care au vizat vechea reglementare a autorităţii de lucru judecat, cererea de revizuire fiind analizată şi din perspectiva triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, deşi trebuia examinată numai din perspectiva efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se poate cere casarea când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta invocă incidenţa ultimei ipoteze a acestui motiv de recurs care vizează hotărârea ce cuprinde numai motive străine de natura cauzei.

Din examinarea deciziei recurate rezultă că instanţa de revizuire a analizat motivul privind contrarietatea de hotărâri atât din perspectiva triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, cât şi din perspectiva efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Astfel, în considerentele de la pagina 6 a deciziei recurate au fost expuse motivele pentru care s-a apreciat că nu a fost încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În acest context, nu se poate reţine că hotărârea recurată cuprinde numai motive străine de natura pricinii. Or, neîndeplinirea acestei cerinţe impune concluzia că nu este incidentă ultima ipoteză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurenta susţine, în esenţă, că a fost încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, întrucât hotărârile pronunţate ulterior în dosarul nr. x/2016 nesocotesc chestiunile definitiv tranşate anterior prin hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., deoarece se invocă nerespectarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, nu şi a celui negativ.

În legătură cu aceste critici, se cuvine subliniat că art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în forma nemodificată prin Legea nr. 310/2018, prevede că:

"Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre. Se va face arătare de hotărârea dată în revizuire, în josul originalului hotărârii revizuite".

Ulterior, prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018, s-a prevăzut că: La articolul 513, alin. (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat."

Din analiza comparativă a celor două forme legislative ale art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. rezultă că, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 (21 decembrie 2018), motivul de revizuire privind contrarietatea de hotărâri sancţiona numai încălcarea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat care presupune că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect [art. 431 alin. (1) din C. proc. civ..].

După intrarea în vigoare a acestei legi, motivul de revizuire privind contrarietatea de hotărâri sancţionează şi încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat care presupune că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă [art. 431 alin. (2) din C. proc. civ..].

Forma legislativă a alin. (4) al art. 513 din C. proc. civ., aplicabilă în prezenta cauză, se determină în baza normei de la art. 24 din C. proc. civ. care prevede că dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Cum hotărârile atacate cu revizuire au fost pronunţate în dosarul nr. x/2016, rezultă că data începerii procesului se determină prin raportare la data introducerii cererii de chemare în judecată în urma căreia s-a format acest dosar, respectiv 20 iulie 2016. Or, la data respectivă era în vigoare art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în forma nemodificată prin Legea nr. 310/2018.

Ca atare, instanţa de revizuire putea anula cea din urmă hotărâre numai pentru încălcarea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, care presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, nu şi pentru încălcarea efectului pozitiv.

Prin urmare, soluţia de respingere a cererii de revizuire este legală, însă pentru considerentele expuse în prezenta decizie.

Aceste considerente nu nesocotesc statuările obligatorii din decizia civilă nr. 254 din 25 noiembrie 2019 a Completului de 5 judecători, pronunţată în primul ciclu procesual în dosarul nr. x/2019, întrucât instanţa de casare a statuat că în rejudecare trebuie să primească un răspuns şi criticile din cererea de revizuire care vizează efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, însă nu a stabilit că acest efect poate fi valorificat şi în prezenta cauză. De altfel, soluţia de casare a fost pronunţată exclusiv în temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în ipoteza referitoare la nemotivarea hotărârii atacate.

Prin urmare, se reţine că nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentă împotriva deciziei instanţei de revizuire.

Faţă de soluţia de respingere a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 945,65 RON, reprezentând cheltuieli de cazare şi transport efectuate în recurs, dovedite prin înscrisurile aflate la dosarul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 5106 din 13 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurenta la plata către intimata Regia Autonomă Administraţia Zonei Libere Curtici Arad a cheltuielilor de judecată în cuantum de 945,65 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 mai 2021.