Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 195/2021 AI generated

Inadmissibility of extra-legal "complaint" against final penal decision: violation of statutory hierarchy of appeals

Case Number Decizia nr. 195/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (5-judge panel) dismissed the petitioner's "complaint" as inadmissible, upholding the final and unappealable status of the prior decision that had rejected his previous appeal, and ordered the petitioner to pay 200 RON in judicial costs to the state. The case involved a procedural challenge in which a prisoner sequentially attempted to review a non-reviewable ruling through unauthorized appellate and extraordinary remedies, culminating in a filing explicitly labeled as a "complaint" against a definitive judicial decision. The court grounded its dismissal in the principle of the legality of appeals under Article 129 of the Constitution and Articles 408, 550, and 551 of the Code of Criminal Procedure, ruling that no ordinary or extraordinary appeal exists against a final decision issued by the highest court's complete of five judges, and that creating such a mechanism would violate the statutory hierarchy and coherence of the appeal system.

Legislator headnote

AI generated

art. 408 alin. (1) din C. proc. pen, art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen; Inadmissibility of extra-legal "complaint" against final penal decision: violation of statutory hierarchy of appeals: The case involved a procedural challenge in which a prisoner sequentially attempted to review a non-reviewable ruling through unauthorized appellate and extraordinary remedies, culminating in a filing explicitly labeled as a "complaint" against a definitive judicial decision. The court grounded its dismissal in the principle of the legality of appeals under Article 129 of the Constitution and Articles 408, 550, and 551 of the Code of Criminal Procedure, ruling that no ordinary or extraordinary appeal exists against a final decision issued by the highest court's complete of five judges, and that creating such a mechanism would violate the statutory hierarchy and coherence of the appeal system.

Keywords

AI generated
judicial review criminal complaint grounds for cassation procedural violations principle of legality legal systems

Cited Legislation

AI generated
art. 408 alin. (1) din C. proc. pen
Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin.
art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen
(1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestaţiei sau apelului rămân definitive la data pronunţării lor şi devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen
Basis for ordering the petitioner to pay 200 RON in judicial costs to the state.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Basis for ordering the petitioner to pay 200 RON in judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 117 din data de 23 octombrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii 33/2019 a Curţii de Apel Suceava.

II. Împotriva sentinţei penale nr. 117 din data de 23 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, A. a formulat apel.

Prin decizia nr. 17/A din data de 21 ianuarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva sentinţei penale nr. 117 din data de 23 octombrie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţate în dosarul nr. x/2019.

Instanţa supremă a constatat că, în cauză, petentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva unei hotărâri ce nu poate fi supusă revizuirii, iar ulterior, acesta a atacat soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire cu apel, soluţie care nu era supusă niciunei căi de atac, nefiind îndeplinite cerinţele admisibilităţii acesteia, astfel cum sunt prevăzute în codificarea procesual penală.

Înalta Curte, secţia penală a reţinut că sentinţa penală atacată cu apel de către petentul A. este una definitivă, nesusceptibilă a fi supusă niciunei căi de atac, acesta învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu soluţionarea unei căi de atac care nu întruneşte cerinţele legale menţionate şi, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

III. Împotriva acestei decizii petentul A. a formulat recurs.

Prin decizia penală nr. 54 din 25 mai 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 17/A din data de 21 ianuarie 2020, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că petentul a exercitat o cale de atac care nu mai este prevăzută de legislaţia procesual penală împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.

IV. Împotriva deciziei penale nr. 54 din 25 mai 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, a formulat apel petentul A..

Prin decizia penală nr. 241 din 07 decembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători s-a respins, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul petent A. împotriva deciziei penale nr. 54 din 25 mai 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a reţinut, în esenţă, că admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

Totodată, conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestaţiei sau apelului rămân definitive la data pronunţării lor şi devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi a reţinut că, în cauză, petentul a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive (decizia penală nr. 54 din 25 mai 2020), nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a nesocoti coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar şi principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.

V. Împotriva deciziei penale nr. 241 din data de 07 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2020, petentul A. a formulat plângere, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători la data de 09 aprilie 2021, sub nr. x/2021, fiind stabilit mod aleatoriu termen de judecată la data de 28 iunie 2021, dată la care reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac promovate de petent.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de petent, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţia României, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

În aceste condiţii, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora cu respectarea dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, ierarhia căilor de atac, termenele de declarare şi cazurile în care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

În prezenta cauză, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că petentul A. a formulat o cale de atac denumită "plângere", aceasta vizând o hotărâre judecătorească definitivă, respectiv decizia penală nr. 241 din data de 07 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, prin care a fost respins, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul petent împotriva deciziei penale nr. 54 din 25 mai 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, care la rândul său, este o decizie penală definitivă.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, calea de atac denumită "plângere" împotriva unei decizii penale definitive, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Prin urmare, se constată că petentul A. a exercitat o cale de atac împotriva deciziei penale nr. 241 din data de 07 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, împotriva căreia nu mai poate fi exercitată nicio cale de atac ordinară sau extraordinară. Prin urmare, calea de atac declarată de petent nu poate fi calificată nici formal într-o cale de atac dintre cele prevăzute de legea procesual penală.

Pentru considerentele expuse, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac denumită "plângere" formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 241 din data de 07 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac denumită "plângere" formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 241 din data de 07 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2021.