Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 191/2021 AI generated

Repeated criminal appeals against final panel decisions declared inadmissible and costs imposed on appellant

Case Number Decizia nr. 191/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, in a panel of five judges, dismissed as inadmissible the third successive appeal filed by the petitioner against the definitive decision of March 8, 2021, ordering her to pay 200 RON in judicial costs to the state. The dispute involved a procedural challenge where the petitioner repeatedly attempted to contest final decisions from the same court that had previously rejected her appeals regarding a conflict of law in which she held a legitimate interest. Relying on Article 4251(1) and (7) of the Code of Criminal Procedure, the court held that the appealed decision was final and not subject to any further ordinary or extraordinary appeals, concluding that recognizing an appeal outside the statutory framework would violate the principles of legality and the uniqueness of appellate routes.

Legislator headnote

AI generated

art. 4251 din C. proc. pen, art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen, art. 4251 alin. (7) din C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen, art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen; Repeated criminal appeals against final panel decisions declared inadmissible and costs imposed on appellant: The dispute involved a procedural challenge where the petitioner repeatedly attempted to contest final decisions from the same court that had previously rejected her appeals regarding a conflict of law in which she held a legitimate interest. Relying on Article 4251(1) and (7) of the Code of Criminal Procedure, the court held that the appealed decision was final and not subject to any further ordinary or extraordinary appeals, concluding that recognizing an appeal outside the statutory framework would violate the principles of legality and the uniqueness of appellate routes.

Keywords

AI generated
judicial law code of criminal procedure procedural costs framework decision appealability of remand decision scope of review in cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 4251 din C. proc. pen
S-a reţinut, de asemenea, că potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispoziţiile articolului indicat fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen
În mod concret, potrivit art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., "calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel".
art. 4251 alin. (7) din C. proc. pen
Conform dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) din C. proc. pen., contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă nici unei căi de atac.
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen
Basis for ordering the petitioner to pay judicial costs to the state.
art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen
Legal basis for dismissing the appeal as inadmissible because it was directed against a final decision not subject to further appeals.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen.

Legal basis for dismissing the appeal as inadmissible because it was directed against a final decision not subject to further appeals.

art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Basis for ordering the petitioner to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor reţine următoarele:

I. Prin decizia penală nr. 138 din data de 7 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 113 din 06 iulie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că petenta A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva unei hotărâri prin care a fost soluţionată, definitiv, o altă contestaţie formulată de petentă împotriva deciziei penale nr. 206 din 30 septembrie 2019.

II. Împotriva deciziei penală nr. 138 din data de 07 septembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020, contestatoarea A. a formulat o nouă contestaţie.

Prin decizia penală nr. 75 din data de 08 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petenta A. împotriva deciziei penale nr. 138 din data de 07 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2020.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a reţinut, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestaţiei este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

S-a reţinut, de asemenea, că potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispoziţiile articolului indicat fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

S-a constatat că, în mod repetitiv, petenta A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva hotărârii prin care a fost soluţionat, în mod definitiv, conflictul de drept dedus judecăţii în care contestatoarea avea un interes legitim, hotărâre nesusceptibilă a fi reformată prin exercitarea succesivă a altor căi de atac, în condiţii nereglementate de legea procesual penală.

Faţă de considerentele arătate, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 138 din data de 7 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2020.

III. Împotriva deciziei penale nr. 75 din data de 08 martie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021, contestatoarea A. a formulat o nouă contestaţie, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători la data de 06 aprilie 2021, sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 28 iunie 2021, termen la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, examinând contestaţia formulată, cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea acesteia, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, constată că este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru considerentele următoare:

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Conform dispoziţiilor art. 4251 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestaţiei este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În mod concret, potrivit art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., "calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel".

Raportând dispoziţiile legale incidente la cauza dedusă judecăţii, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine că A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia penală nr. 75 din data de 08 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o altă contestaţia formulată de aceeaşi petentă împotriva deciziei penale nr. 138 din data de 07 septembrie 2020, pronunţate de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020.

Conform dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) din C. proc. pen., contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă nici unei căi de atac.

Prin urmare, se constată că petenta A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petenta A. împotriva deciziei penale nr. 75 din data de 08 martie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petenta A. împotriva deciziei penale nr. 75 din data de 08 martie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2021.