Recognition of pension rights for wartime ethnic deportation: evidentiary sufficiency of identity certificates and witness testimony for minor claimants
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the Defendant Pension House, set aside the lower court's decision, and remanded the case to the same instance for retrial, leaving the initial administrative act intact pending further review. The dispute concerned a claim for the recognition of pension rights under Law no. 189/2000 for a period of alleged ethnic deportation (resettlement) during World War II, challenging a pension authority's administrative decision that had only acknowledged a partial deportation period. The appellate court ruled that the trial court failed to properly establish the truth in accordance with Article 129(5) of the Civil Procedure Code, as the submitted photocertificates referred to different individuals, the plaintiff was a minor who should have been with his parents, and witness testimonies regarding his presence in an aunt’s family were insufficient to explain why he was not with his own parents during the claimed deportation period.
Legislator headnote
AI generatedart. 129 alin. (5) C. proc. civ; Recognition of pension rights for wartime ethnic deportation: evidentiary sufficiency of identity certificates and witness testimony for minor claimants: Or, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, ceea ce instanța de fond nu a făcut, lăsând aspectele de mai sus neelucidate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 388, pronunțată la data de 4 iunie 2004, în dosarul nr. 673/A/2004, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul N.I. și a anulat hotărârea nr. 652 din 29 noiembrie 2002, adoptată de Comisia de specialitate din cadrul Casei Județene de Pensii Dolj, care a fost obligată să-i recunoască acestuia, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 13 septembrie 1942 - 6 martie 1945.
Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că autoritatea pârâtă i-a recunoscut reclamantului, în mod greșit, doar perioada 15 martie 1944 - 6 martie 1945, ca durată a strămutării, atâta vreme, cât din probele cauzei rezultă că strămutarea acestuia s-a produs, împreună cu alți țigani din județul Dolj, la data de 13 septembrie 1942.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs, Casa Județeană de Pensii Dolj, susținând, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre nelegală și netemeinică, în temeiul unor probe contradictorii, care nu puteau constitui temei pentru modificarea perioadei de strămutare stabilită prin actul administrativ atacat.
Recursul este întemeiat, pentru motivele care vor fi arătate în continuare.
În acțiunea formulată, intimatul-reclamant a susținut că în perioada 13 septembrie 1942 - 30 octombrie 1944 a fost deportat din localitatea de domiciliu, în Transnistria și că data deportării sale rezultă din copia xeroxată a certificatului eliberat de Direcția Județeană Dolj a Arhivelor Naționale.
Într-adevăr, în dosar au fost depuse două copii xeroxate eliberate de Direcția Județeană Dolj a Arhivelor Naționale, dar acestea se referă la numiții M.M. și P.M., în timp ce din copia buletinului de identitate rezultă că intimatul-reclamant a fost născut la data de 13 mai 1937, având, deci, la data pretinsei deportări, vârsta de 5 ani, când ar fi trebuit să se afle în familia părinților săi, cu prenumele I. și C.
Din declarațiile martorilor ar rezulta că intimatul-reclamant ar fi fost deportat împreună cu familia unchiului său, M.M. și mătușii sale P.M. în perioada martie 1943 - noiembrie 1944, fără a rezulta motivele pentru care acesta s-ar fi aflat în altă familie, decât cea a părinților săi și nici dacă aceștia au fost și ei strămutați din localitatea de domiciliu, în altă localitate, în condițiile strămutării etnicilor țigani, de către regimul Antonescu.
Or, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, ceea ce instanța de fond nu a făcut, lăsând aspectele de mai sus neelucidate.
Astfel fiind, urmează ca recursul să fie admis, iar sentința atacată casată, cauza urmând să fie rejudecată de aceeași instanță, potrivit dezlegărilor date mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 388 din 4 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2005.