Unconstitutionality of revision grounds for abuse of power under criminal procedure code

Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 623 din 7.07.2017 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul x/2016, între alte dispoziţii, a fost respins apelul declarat de inculpatul A. şi a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva Sentinţei penale nr. 1128/9.06.2016 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2016, care a fost desfiinţată în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului A., soluţionarea laturii civile şi greşita reţinere a stării de recidivă faţă de inculpatul B..

Cu privire la latura penală în ceea ce îl priveşte pe revizuentul A. - prin decizie s-a dispus descontopirea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată acestuia în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (faptă din data de 3.09.2015), prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) şi art. 77 lit. a) din C. pen. (persoană vătămată C.);

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (faptă din perioada septembrie - octombrie 2015), prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) din C. pen. (persoană vătămată B.), şi înlătură sporul de 1 an închisoare.

Au fost majorate pedepsele aplicate faţă de inculpat, după cum urmează:

- de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (faptă din data de 3.09.2015), prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) şi art. 77 lit. a) din C. pen. (persoană vătămată C.);

- de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (faptă din perioada septembrie - octombrie 2015), prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) din C. pen. (persoană vătămată B.).

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. au fost contopite pedepsele şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă principală, respectiv 1/3 din 4 ani închisoare, adică 1 şi 4 luni închisoare, în final inculpatul primind spre executare pedeapsa de 5 ani şi 10 luni închisoare.

II. Decizia penală nr. 623 din 7.07.2017 a Curţii de Apel Braşov a fost atacată cu contestaţie în anulare, invocându-se temeiul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. cu motivarea că decizia din apel s-ar fi întemeiat pe o prevedere legală declarată neconstituţională şi pe probe nelegal administrate.

Prin Decizia penală nr. 682/AP din 23.11.2020 pronunţată în dosarul penal nr. x/2020 de Curtea de Apel Braşov a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 623 din 7.07.2017 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

III. Împotriva acestei decizii condamnatul A. a formulat, la data de 1.02.2021, cerere de revizuire, în temeiul art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., arătându-se că a fost nesocotită Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale.

La termenul de judecată din 8.06.2021 revizuentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 453 din C. proc. pen., arătând că textul menţionat încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi prevederile art. 6, 13 şi 17 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului prin faptul că nu prevede printre cazurile de revizuire abuzul de putere şi încălcările grave ale procedurii.

IV. Prin Decizia penală nr. 424/AP din data de 25 iunie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia Penală a respins cererea formulată de revizuentul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 453 din C. proc. pen.

Totodată, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei 682/AP/23.11.2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul penal nr. x/2020

Referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 453 din C. proc. pen. curtea de apel a reţinut următoarele:

Revizuentul a susţinut că art. 453 din C. proc. pen. este neconstituţional, întrucât nu prevede printre cazurile de revizuire şi abuzul de putere sau încălcări grave ale procedurii, arătând că această omisiune încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi prevederile art. 6, 13 şi 17 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului.

În continuare, s-a reţinut că potrivit art. 29 alin. (1) - (2), (5) din Legea nr. 47/1992:

(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare), care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară), în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

În raport cu prevederile art. 29 alin. (1), (5) din Legea nr. 47/1992 s-a apreciat că una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este aceea ca dispoziţia criticată pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din analiza obiectului prezentei cauze curtea a reţinut că nemulţumirea revizuentului este legată de faptul că, în cadrul dosarului penal nr. x/2016, în primă instanţă şi în apel, ar fi invocat nelegalitatea unor probe obţinute prin aplicarea unui text de lege declarat neconstituţional prin Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale şi instanţele de prim grad jurisdicţional şi apel care au pronunţat soluţia de condamnare ar fi respins criticile, ignorând conţinutul deciziei de neconstituţionalitate. În opinia revizuentului analiza făcută de instanţele de fond şi apel care au pronunţat condamnarea este greşită şi soluţia de respingere a cererii sale de înlăturare a probelor pretins obţinute prin încălcarea deciziei de neconstituţionalitate reprezintă un abuz de putere şi încălcare gravă a procedurii.

De asemenea, în opinia revizuentului, instanţa care a respins contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei din apel ar fi comis un abuz de putere întrucât nu a admis calea de atac pe care a formulat-o pentru anularea primei hotărâri obţinute prin abuz de putere şi încălcarea gravă a procedurii.

Curtea de apel a subliniat faptul că prezenta cale de atac nu este îndreptată împotriva hotărârilor prin care a fost aplicată pedeapsa pe care revizuentul o execută în prezent şi despre care susţine că i-a fost aplicată abuziv şi prin încălcarea gravă a procedurilor, având la bază probe nelegal administrate; revizuirea de faţă este îndreptată împotriva unei decizii pronunţată într-o altă cale extraordinară de atac, şi anume într-o contestaţie în anulare.

Contestaţia în anulare, reglementată de prevederile art. 426 - 432 din C. proc. pen., este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în cazurile şi condiţiile anume prevăzute de lege, printre aceste cazuri neregăsindu-se nici abuzul de putere şi nici încălcarea gravă a procedurilor.

Prin urmare, chiar în ipoteza în care excepţia de neconstituţionalitate invocată de revizuent ar fi admisă şi art. 453 din C. proc. pen. ar prevedea cazurile de revizuire propuse de A., prezenta cale de atac nu ar putea conduce la constatarea existenţei unui abuz de putere al judecătorilor care au pronunţat contestaţia în anulare, în condiţiile în care cazurile de contestaţie în anulare ar rămâne nemodificate şi deci nu li s-ar putea reproşa judecătorilor din contestaţia în anulare că nu au aplicat prevederi vizând unul sau mai multe cazuri de revizuire. Aşadar, raportat la conţinutul concret al criticilor formulate de revizuent prevederile criticate ca neconstituţionale nu au legătură cu soluţionarea litigiului pendinte.

În al doilea rând, cu privire la condiţia existenţei unei legături între textul cu privire la care se invocă excepţia de neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei, Curtea Constituţională a reţinut în mod repetat (Decizia nr. 203/6.03.2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324/14.05.2012, respectiv Decizia nr. 244/6.04.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 529 din 6.07.2017) că " o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia". În condiţiile în care revizuirea declarată de A., astfel cum a fost întemeiată în drept, prin invocarea art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. este inadmisibilă şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

Faţă de considerentele expuse, curtea a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 453 din C. proc. pen., constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 682/Ap/23.11.2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul penal nr. x/2020.

V. Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată a formulat cerere de recurs revizuentul A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi la data de 5 iulie 2021, fiind stabilit prim termen, în mod aleatoriu, la data de 28 octombrie 2021, concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind redate detaliat în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

VI. Examinând recursul formulat de A., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte aminteşte că excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

În acest caz, sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia, posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate (în acest sens, şi Decizia nr. 3991 din 9.11.2010 a Înaltei Curţi, secţia penală).

Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, căci verificarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate de către judecătorul în faţa căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curţii Constituţionale şi eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de revizuentul A., în faţa Curţii de Apel Braşov şi are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., fără ca textele criticate să fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii.

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

Pe baza acestor consideraţii teoretice, în speţă, se constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată de revizuentul A. nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a textului de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestuia, prin suplimentarea cazurilor de revizuire, ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare.

Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.

Neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională. Or, în cauză, o asemenea contradicţie nu a fost invocată. Autorul excepţiei tinde în fapt la modificarea textelor legislative, ceea ce nu ţine de competenţa instanţei de contencios constituţional, fiind atributul puterii legislative.

În concret, revizuentul a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 din C. proc. pen., motivat de împrejurarea că printre cazurile de revizuire nu este reglementat şi abuzul de putere sau încălcări grave ale procedurii.

Neconstituţionalitatea unei reglementări constituie o stare intrinsecă a acesteia şi nu poate fi dedusă pe calea interpretării proprii a autorului excepţiei, căci în acest fel, s-ar atribui reglementării un sens pe care legiuitorul nu l-a prevăzut in terminis. Curtea Constituţională s-a pronunţat constant în acest sens, de pildă prin Decizia nr. 122 din 16 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 367 din 27 aprilie 2004 şi prin Decizia nr. 748 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 460 din 3 iulie 2009.

În raport cu aceste argumente, Înalta Curte constată că în cauza de faţă nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.

În acest context argumentativ, Înalta Curte notează, în acord cu instanţa de fond, că revizuentul A. nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Or, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, incidenţa acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanţei şi pertinenţei asupra soluţionării cauzei.

Mai mult, Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea căii de atac formulată de revizuentul A. conduce de plano la inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, sesizarea instanţei de contencios constituţional neputând avea un efect real asupra soluţiei din prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 453 din C. proc. pen. din cuprinsul Deciziei penale nr. 424/AP din data de 25 iunie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 453 din C. proc. pen. din cuprinsul Deciziei penale nr. 424/AP din data de 25 iunie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 octombrie 2021.

GGC - MM