Cross-border sentence execution: prohibition on retroactive application of executing state's detention compensation rules to periods served in issuing state

Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 100/F din 12 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în baza art. 599 din C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A..

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 415 din data de 17.02.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021, în baza art. 50 rap. la art. 47 alin. (1) din C. proc. pen., cu referire la art. 597 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. şi art. 553 alin. (1) din C. proc. pen., Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare formulată de petentul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 22/2020 a Curţii de Apel Suceava, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că petentul condamnat A. a formulat contestaţie la executare cu privire la Sentinţa penală nr. 65/2019 a Curţii de Apel Suceava, în motivarea cererii solicitând deducerea din cuantumul pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală contestată a zilelor compensatorii aferente perioadei executate în intervalul 4.10.2018 - 23.12.2019.

În drept, a invocat disp.art. 551 din Legea nr. 254/2013 şi dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

S-a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: fişa cu situaţia juridică a petentului extrasă din baza de date a A.N.P., copie M.E.P.Î. nr. x/18.02.2020 emis de Curtea de Apel Suceava, copia Sentinţei penale nr. 22/3.02.2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava.

La termenul din data de 17.02.2021, instanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma excepţiei invocate, instanţa a reţinut că, în urma verificărilor efectuate în baza de date a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a reieşit că petentul se află în executarea pedepsei de 2190 zile închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 65/2019 a Curţii de Apel Suceava, definitivă la 9.10.2019 prin neapelare.

Prin Sentinţa penală nr. 22/2020 a Curţii de Apel Suceava, definitivă la 18.02.2020, s-a admis contestaţia la executare formulată împotriva sentinţei penale menţionate şi s-a dispus deducerea din pedeapsa de 2190 zile închisoare a 90 zile de liberare anticipată şi s-a anulat M.E.P.Î. nr. 72/2019 din 17.10.2019 emis în baza Sentinţei penale nr. 65/2019 a Curţii de Apel Suceava, definitivă la 9.10.2019 prin neapelare.

A fost emis M.E.P.Î. nr. 34/2020 din 148.02.2020 de către instanţa de executare.

Instanţa a constatat că motivul de fapt învederat de către petentul condamnat în susţinerea contestaţiei la executare deduse judecăţii, respectiv deducerea zilelor compensatorii, se circumscrie cazului prev. de disp. art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

S-a reţinut că potrivit art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., în cazurile prevăzute la lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., contestaţia se face, după caz, la instanţa de executare sau la instanţa corespunzătoare în grad şi în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere la data sesizării instanţei, iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c) la instanţa care a pronunţat hotărârea.

Instanţa a constatat că petentul a formulat o contestaţie la executare, invocând o cauză de micşorare a pedepsei, iar la data formulării contestaţiei la executare petentul condamnat se afla încarcerat în executarea pedepsei anterior menţionate la Penitenciarul Rahova (astfel cum a rezultat din cererea petentului şi din verificările efectuate în baza de date a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor), iar instanţa de executare este Curtea de Apel Suceava.

Aşadar, aplicând algoritmul anterior enunţat, instanţa a constatat că revine Curţii de Apel Bucureşti competenţa materială şi teritorială de soluţionare a contestaţiei la executare dedusă judecăţii.

Urmare declinării de competenţă cauza a fost înregistrată la data de 9.03.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală sub nr. x/2021.

Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 65/21.06.2019 a Curţii de Apel Suceava a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cu privire la transferul persoanei condamnate A..

În temeiul art. 166 alin. (6) lit. a) raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a Sentinţei nr. 937/16.02.2018 pronunţată de Curtea de Apel din Palermo, Italia prin care a fost reformată sentinţa pronunţată de Tribunalul din Sciacca din data de 11.12.2013, definitivă prin Decizia din data de 2.10.2018 a Curţii Supreme de Casaţie, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnat la o pedeapsă de 2190 zile închisoare pentru săvârşirea unor infracţiuni de violenţă împotriva membrilor familiei şi a coabitanţilor prev. de art. 81 alin. (1) şi art. 572 din C. pen. italian. S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei totale de 2190 zile închisoare. S-a dedus din pedeapsă perioada cât persoana condamnată a fost arestată preventiv, de la data de 4.10.2018 la 4.01.2019, precum şi perioada executată de la 5.01.2019 la zi.

Prin Sentinţa penală nr. 22/03.02.2020 a Curţii de Apel Suceava, în temeiul art. 597 alin. (1), (4) din C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen., cu trimitere la art. 154 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat de la Compartimentul de Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Suceava vizând sentinţa penală nr. 65 din data de 21.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare la data de 9.10.2019 şi în temeiul art. 154 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, s-a recunoscut ordonanţa Biroului de Supraveghere din Palermo emisă la data de 7.10.2019 şi s-au acordat lui A. 90 de zile de liberare anticipată referitoare la perioada 4.10.2018 - 4.10.2019 executate în Italia.

Raportat la conţinutul concret al solicitării adresate instanţei şi al înscrisurilor aflate la dosar, obiectul cererii formulate de contestatorul condamnat îl constituie deducerea unor perioade din pedeapsa pe care o execută condamnatul, pentru perioada executată de acesta în Italia şi România, astfel încât, s-a apreciat că cererea petentului are natura unei contestaţii la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. şi, faţă de împrejurarea că acesta se află încarcerat în executarea pedepsei la Penitenciarul Rahova, a constatat că această instanţă este competentă să soluţioneze cererea.

Analizând motivele care au stat la baza formulării prezentei cereri, curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., contestaţia la executare se poate face când se invocă o cauză de micşoare a pedepsei.

A mai reţinut că, potrivit art. 17 alin. (1) din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, executarea unei pedepse este reglementată de legea statului de executare. Autorităţile statului de executare sunt singurele competente să decidă cu privire la procedurile de executare şi să stabilească toate măsurile aferente, inclusiv temeiurile pentru eliberarea înainte de termen sau condiţionată; autoritatea competentă a statului de executare deduce întreaga perioadă privativă de libertate deja executată în legătură cu pedeapsa în privinţa căreia s-a pronunţat hotărârea judecătorească din durata totală a pedepsei privative de libertate care trebuie executată.

Acest articol figurează în Capitolul II din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului, intitulat "Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti şi executarea pedepselor". Capitolul amintit, compus din articolele 4 - 25, prevede o serie de principii conform unei ordini cronologice, respectiv:

Art. 4 - 14 din Decizia-cadru nr. 2008/909 prevăd normele pe care statele membre trebuie să le aplice în scopul de a proceda la transferarea persoanei condamnate.

Conform art. 8 alin. (1) din Decizia-cadru nr. 2008/909, autoritatea competentă din statul de executare recunoaşte hotărârea judecătorească de condamnare întemeindu-se pe informaţiile menţionate în acest certificat de autoritatea competentă din statul emitent.

Rezultă din cuprinsul punctului (i) 2.2 al modelului de certificat, referitor la menţiunile care trebuie furnizate privind durata pedepsei, că statul emitent este ţinut să precizeze, în număr de zile, perioada totală a pedepsei privative de libertate deja executate în raport cu pedeapsa aplicată prin hotărârea judecătorească. La punctul (i) 2.3 al acestui model, statul emitent trebuie să precizeze numărul de zile care trebuie deduse din durata totală a pedepsei pentru alte motive decât cele menţionate la punctul (i) 2.2 al modelului amintit. O listă neexhaustivă a respectivelor "alte motive" figurează, de asemenea la punctul (i) 2.3 al acestuia, printre care se numără graţieri sau măsuri de clemenţă deja acordate în legătură cu pedeapsa.

Astfel, s-a apreciat că, anterior recunoaşterii hotărârii de condamnare de către statul de executare şi transferarea persoanei condamnate în acest din urmă stat, revine statului emitent sarcina de a stabili reducerile de pedeapsă aferente perioadei de detenţie executate pe teritoriul său. Numai acesta din urmă este competent să acorde o reducere de pedeapsă pentru cazare în condiţii necorespunzătoare înaintea transferării şi, dacă este cazul, să indice statului de executare această reducere în certificatul menţionat la art. 4 din Decizia-cadru nr. 2008/909.

Prin urmare, s-a apreciat că statul de executare nu poate, în mod retroactiv, să aplice dreptul său privind executarea pedepselor şi în special reglementarea sa referitoare la reducerile de pedeapsă în locul dreptului statului emitent în ceea ce priveşte partea din pedeapsă care a fost deja executată de persoana în cauză pe teritoriul acestui din urmă stat.

În speţă, s-a reţinut că perioada 4.10.2018 - 11.12.2019 a fost executată pe teritoriul Republicii Italiene, fiind reglementată de legea acestui stat, inclusiv în privinţa reducerilor de pedeapsă aferente perioadei menţionate.

Referitor la perioada 4.10.2018 - 4.10.2019 executată în Italia, prin Sentinţa penală nr. 22/3.02.2020 a Curţii de Apel Suceava s-a recunoscut ordonanţa Biroului de Supraveghere din Palermo emisă la data de 7.10.2019 şi s-au acordat contestatorului A. 90 de zile de liberare anticipată ce au fost deduse din pedeapsa de 2190 zile închisoare.

Pentru perioada 5.10.2019 - 11.12.2019, statul italian nu a transmis alte acte judiciare prin care persoanei condamnate să-i fie acordate alte reduceri de pedeapsă care să fie recunoscute de instanţă.

În continuare, curtea a observat adresa Penitenciarului Bucureşti Rahova din care reiese că deţinutul A. se află în executarea pedepsei de 2190 zile pentru săvârşirea infracţiunii de viol, acesta fiind arestat şi depus prin Interpol la data de 11.12.2019. De la data depunerii şi până la data de 22.12.2019, data de abrogare a Legii nr. 169/2017, deţinutul a executat în penitenciar un număr de 12 zile în condiţii improprii pentru care s-au considerat executate suplimentar 0 zile în conformitate cu prevederile art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013.

Ca atare, văzând că nu există temeiuri care să justifice deducerea vreunei perioade din pedeapsă, în baza art. 599 din C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A..

Împotriva Sentinţei penale nr. 100/F din data de 12 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală a formulat contestaţie contestatorul condamnat A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi la data de 3 august 2021, sub nr. x/2021.

În cauză s-a stabilit termen la 28 octombrie 2021, concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând contestaţia formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Contestaţia la executare este un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea. Dispoziţiile art. 598 din C. proc. pen. prevăd în mod expres cazurile în care poate fi promovată contestaţia la executare, prin a căror limitare legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce priveşte soluţia.

Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

În speţă, contestatorul condamnat a solicitat recunoaşterea celor 6 zile de reducere din executarea pedepsei la care a fost condamnat de către autorităţile judiciare din Italia, acordate pentru condiţiile improprii de detenţie.

Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a respins contestaţia la executare promovată de condamnatul A., neputându-se reţine criticile acestuia, întrucât pe calea contestaţiei la executare, nu se poate ca statul de executare, în mod retroactiv, să aplice reglementarea sa internă, referitoare la reducerile de pedeapsă, în locul dreptului statului emitent, în ceea ce priveşte partea din pedeapsă care a fost deja executată de persoana în cauză pe teritoriul acestui din urmă stat, revenind exclusiv acestuia sarcina de a stabili reducerile de pedeapsă aferente perioadei de detenţie executate pe teritoriul său.

Mai mult decât atât, Înalta Curte reţine că motivele contestaţiei invocate de către contestatorul condamnat nu se circumscriu cazurilor strict şi limitativ prev.de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 100/F din data de 12 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 100/F din data de 12 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 octombrie 2021.

GGC - MM