Victim's challenge to final appellate ruling held inadmissible; family-abandonment acquittal on time-barred complaint stands.

Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 287 din 3.07.2020 pronunţată de Judecătoria Roman, în dosarul nr. x/2019, s-au dispus următoarele:

În baza prev. art. 378 alin. (1) lit. c) din C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie în dauna părţii civile A. a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare în condiţiile art. 396 alin. (1), (10) din C. proc. pen. şi art. 375 din C. proc. pen.

În temeiul art. 91 din noul C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform prevederilor art. 92 din nou C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) din noul C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din noul C. pen. s-a impus inculpatului obligaţia să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din noul C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul urma a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Roman, jud. Neamţ ori a Primăriei com. Sarichioi, jud. Tulcea, sau a unităţilor din subordine pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

S-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 din noul C. pen., referitoare la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse de instanţă.

S-a atras atenţia inculpatului că săvârşirea unei infracţiuni în termenul de supraveghere conduce la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul prev. art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 1357 ş.u. din C. civ. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă A., domiciliată în mun. Roman, str. x, nr. 10/D/46, jud. Neamţ, şi a fost obligat inculpatul B. să plătească acesteia suma de 50.000 RON, reprezentând daune morale.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la faptul că, potrivit art. 96 alin. (2) din C. pen., dacă până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.

II. Prin Decizia penală nr. 295/24.03.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019 Curtea de Apel Bacău, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a admis apelul formulat de apelantul inculpat B. împotriva Sentinţei penale nr. 287 din 3.07.2020 pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul nr. x/2019.

A desfiinţat în totalitate sentinţa apelată, a reţinut cauza spre rejudecare şi pe fond:

În baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. şi art. 296 din C. proc. pen. a încetat procesul penal, având ca obiect săvârşirea de către inculpatul B. a infracţiunii de abandon de familie prev de art. 378 alin. (1) lit. c) din C. pen., ca urmare a tardivităţii formulării plângerii prealabile.

În baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bacău a arătat că prin rechizitoriul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie prev. de art. 378 alin. (1) lit. c) din C. pen., faptă constând în aceea că în perioada octombrie 2007- octombrie 2017, cu rea credinţă nu a achitat pensia de întreţinere stabilită în favoarea fostei soţii A., la plata căreia a fost obligat prin sentinţa civilă nr. 2400 din data de 5.10.2007 a Judecătoriei Roman, definitivă prin Decizia civilă nr. 54/AC/13.03.2008.

În tot acest interval de timp, respectiv perioada 17.08.2007 - octombrie 2017 inculpatul, deşi a obţinut venituri din muncă prestată în afara ţării nu a achitat pensia de întreţinere la care a fost obligat prin Sentinţa civilă nr. 2400 din data de 5.10.2007 a Judecătoriei Roman.

Având în vedere că persoana vătămată A. a fost parte în dosarul nr. x/2007 în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 2400/2007 a Judecătoriei Roman, definitivă prin Decizia civilă nr. 54/AC/13.03.2008, aceste hotărâri i-au fost comunicate, luând astfel cunoştinţă de cele hotărâte încă din anul 2008.

Persoana vătămată A. a formulat plângere penală prealabilă împotriva fostului soţ B. pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie la data de 4.10.2017.

În continuare, curtea a reţinut că prin Decizia nr. 2/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni în drept s-a stabilit că:"În cazul infracţiunii de abandon de familie prevăzute în art. 378 alin. (1) lit. c) din C. pen., termenul de introducere a plângerii prealabile prevăzut în conţinutul art. 296 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. - de 3 luni din ziua în care persoana vătămată sau reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei, curge de la data la care persoana vătămată ori reprezentantul său legal a cunoscut săvârşirea faptei.

Termenul de 3 luni prevăzut în conţinutul art. 296 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. poate să curgă din trei momente diferite, după cum urmează:

a) din momentul consumării infracţiunii, dacă acest moment este identic cu cel al cunoaşterii faptei;

b) din momentul cunoaşterii săvârşirii faptei, care se poate situa între momentul consumării faptei până la momentul epuizării şi

c) din momentul epuizării infracţiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoaşterea săvârşirii faptei, caz în care nu trebuie să fi fost împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale".

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că, fiind o infracţiune la care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, potrivit dispoziţiilor art. 378 alin. (3) din C. pen., ceea ce trebuie lămurit este înţelesul sintagmei "săvârşirea faptei" de la care începe să curgă termenul de 3 luni în care poate fi introdusă plângerea prealabilă reglementată de dispoziţiile art. 296 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.

În continuare, instanţa a reţinut că, şi în noua reglementare, legiuitorul a statuat, cu titlu de excepţie că, în cazul anumitor infracţiuni, printre care şi cea de abandon de familie, declanşarea procesului penal să se realizeze la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 295 din C. pen., care trebuie introdusă în termenul de 3 luni (fiind o instituţie de drept penal - cauză de pedepsibilitate şi de drept procedural - condiţie de procedibilitate) de la momentul când persoana vătămată sau reprezentantul legal (în cazul incapabilului sau minorului) a aflat despre săvârşirea faptei, potrivit dispoziţiilor art. 296 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.

Prin folosirea sintagmei "săvârşirea faptei" în conţinutul dispoziţiilor art. 296 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., legiuitorul nu a prevăzut nicio distincţie privind termenul de 3 luni de introducere a plângerii, în raport, cu formele săvârşirii infracţiunii (fapte consumate sau fapte epuizate), prin urmare, termenul curge fără nicio diferenţiere din momentul cunoaşterii faptei de către persoana vătămată sau reprezentantul legal, în lipsa unei dispoziţii legale care să stabilească momentul iniţial al curgerii termenului, respectiv momentul consumării ori cel al epuizării. Atunci când legiuitorul a dorit să facă o astfel de distincţie a arătat în mod expres acest lucru, cum este cazul termenului de prescripţie a răspunderii penale, când a stabilit că, în cazul infracţiunilor continue, termenul curge de la data încetării acţiunii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 154 alin. (2) din C. pen.

Prin urmare, dacă s-ar accepta existenţa unei astfel de distincţii în cazul infracţiunilor continue şi s-ar considera ca moment iniţial al curgerii termenului de introducere a plângerii prealabile momentul epuizării, s-ar ajunge la situaţia în care titularul acţiunii penale, deşi cunoaşte momentul consumării faptei, nu ar putea să introducă plângerea între momentul consumării şi cel al epuizării infracţiunii, adică până la momentul la care făptuitorul ar hotărî reluarea plăţii pensiei de întreţinere la care a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească. Or, printr-o asemenea interpretare s-ar ajunge la modificarea conţinutului art. 296 alin. (1) din C. proc. pen. şi stabilirea unui termen mai lung decât cel avut în vedere de legiuitor. Totodată, raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut această cerinţă a declanşării şi desfăşurării procesului penal a avut în vedere, atât interesul social şi particular al făptuitorului de a nu lăsa la latitudinea persoanei vătămate să ţină sub ameninţarea formulării unei plângeri prealabile făptuitorul, dar şi protecţia intereselor persoanei vătămate, în acest sens relevantă fiind Decizia nr. 324 din 9 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 26 iulie 2017, care a precizat, referitor la durata termenului prevăzut de art. 296 alin. (1) din C. proc. pen., precum şi la posibilitatea de a introduce plângerea prealabilă fără indicarea obligatorie a făptuitorului, că legea nouă asigură o protecţie mai bună intereselor persoanei vătămate (paragraful 24).

Astfel, în considerarea acestor argumente, în interpretarea dispoziţiilor art. 296 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., instanţa a considerat că nu se poate aprecia că termenul de introducere a plângerii prealabile, pentru infracţiunea continuă de abandon de familie, în varianta normativă prevăzută în conţinutul art. 378 alin. (1) lit. c) din C. pen., trebuie raportat la momentul epuizării infracţiunii, după cum acest moment nici nu poate fi exclus pentru ipoteza în care persoana vătămată sau reprezentantul legal au aflat despre săvârşirea faptei la momentul epuizării faptei.

Având în vedere că persoana vătămată A. a cunoscut încă din anul 2007 (data pronunţării Sentinţei civile nr. 2400/5.10.2007 a Judecătoriei Roma) respectiv anul 2008 (data pronunţării Deciziei civile nr. 54/AC/13.03.2008 a Tribunalului Neamţ) că inculpatul B. a fost obligat la plata pensiei de întreţinere în cuantum de 25% din venitul net realizat în ţară sau în străinătate, dar nu mai puţin de 25% din venitul salarial minim pe economie naţională românească, precum şi faptul că inculpatul nu a achitat niciodată această pensie de întreţinere, infracţiunea de abandon de familie s-a consumat la expirarea primelor trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care inculpatul a fost obligat la plata pensiei de întreţinere iar faptul neplăţii a fost cunoscut chiar la acel moment de persoana vătămată.

Or, formularea plângerii prealabile la 10 ani de la obţinerea unei hotărâri judecătoreşti prin care inculpatul a fost obligat a plăti pensie de întreţinere apare în mod evident ca fiind tardivă.

Pentru aceste considerente, curtea, apreciind că excepţia este întemeiată şi pe cale de consecinţă şi apelul inculpatului, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a admis apelul formulat de apelantul inculpat B. împotriva Sentinţei penale nr. 287/3.07.2020 pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul nr. x/2019.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 295/24.03.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat contestaţie persoana vătămată A..

Prin Decizia penală nr. 469/2021 din data de 27 mai 2021 Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 47 alin. (2) din C. proc. pen. a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că la termenul de judecată contestatoarea şi-a precizat cererea, în sensul că nu are natura juridică a contestaţiei în anulare, ci de contestaţie, în baza art. 4251 din C. proc. pen.

În aceste condiţii, din oficiu, instanţa a pus în discuţia părţilor necompetenţa materială a Curţii de Apel Bacău şi declinarea cauzei în favoarea Înaltei Curţi, instanţa competentă de soluţionare a contestaţiei promovate de persoana vătămată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi decizia penală contestată sub aspectul excepţiei invocate, Curtea de Apel Bacău a reţinut următoarele:

Potrivit art. 4251 alin. (6) din C. proc. pen.:" La soluţionarea contestaţiei se citează persoana care a făcut contestaţia, precum şi subiecţii procesuali la care hotărârea atacată se referă, dispoziţiile art. 90 şi art. 91 aplicându-se în mod corespunzător."

În raport cu acest aspect, curtea s-a raportat la voinţa contestatoarei şi anume exercitarea căii de atac a contestaţiei la instanţa superioară.

În aceste condiţii şi văzând prevederile art. 47 alin. (2) din C. proc. pen. a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei supreme, prin admiterea excepţiei necompetenţei materiale.

IV. Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cauza a fost înregistrată la data de 5 iulie 2021 sub nr. x/2021, fiind stabilit prim termen la data de 28 octombrie 2021.

În motivarea contestaţiei a arătat, în esenţă, că soluţia de încetare a procesului penal dispusă în cauză nu este temeinică, neputând fi întemeiată pe considerentele expuse în cuprinsul Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2/2020. A apreciat ca soluţionarea cauzei de către instanţa de judecată trebuia să se facă în raport cu interpretarea existentă la nivel jurisprudenţial la momentul sesizării organelor de urmărire penală (anul 2017) şi nu pe baza deciziei ulterioare a Înaltei Curţi.

În continuare, a arătat că aplicând decizia instanţei supreme la speţa de faţă se vatămă dreptul la un proces echitabil, încălcându-se principiul predictibilităţii legii penale şi a jurisprudenţei organelor judiciare.

Mai mult de atât, contestatoarea a apreciat că interesele sale legitime au fost vătămate prin greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Deciziei nr. 2/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În acest context, a solicitat instanţei de judecată să aprecieze că plângerea prealabilă a fost formulată în termen, ţinând cont tocmai de prevederile acestei decizii şi de distincţiile stabilite prin aceasta.

Totodată, a mai învederat că instanţa de apel nu a ţinut cont de caracteristicile obligaţiei de întreţinere, obligaţie care se execută prin prestaţii succesive şi în mod continuu, până încetează obligaţia care i s-a impus printr-o sentinţă civilă.

La termenul din data de 28 octombrie 2021 reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac promovate.

V. Examinând contestaţia formulată de contestatoarea A., prin prisma excepţiei invocate, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru motivele arătate în continuare.

Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţia României, revizuită, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Aşadar, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că a fost sesizată cu o contestaţie formulată de contestatoarea A. împotriva unei hotărâri definitive date în apel, respectiv Decizia penală nr. 295 din 24.03.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, care, potrivit legii procesual penale, nu este supusă niciunei căi ordinare de atac.

Astfel, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 551 şi art. 552 din C. proc. pen., rezultă că decizia instanţei de apel rămâne definitivă la data pronunţării acesteia, când apelul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa acestui organ judiciar.

Pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.

În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, se constată că numita A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunţată în calea de atac a apelului, în temeiul art. 408 şi urm. din C. proc. pen., învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acesteia, deşi nu întruneşte cerinţele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării contestaţiei şi împotriva hotărârilor definitive pronunţate în apel, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile ... pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 295 din data de 24 martie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., faţă de culpa sa procesuală, contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 295 din data de 24 martie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 octombrie 2021.

GGC - MM