Inadmissibility of extraordinary appeal against final non-merits decisions absent statutory basis
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Secțiunea Penală) dismissed as inadmissible a petition for annulation filed by the appellant against the Supreme Court's prior decision, ordering the appellant to pay 200 RON in judicial costs to the state. The dispute centered on procedural admissibility, specifically the appellant's attempt to challenge a previous Supreme Court ruling that had already dismissed an earlier petition for annulation of a judgment deemed final but not subject to extraordinary appeal because it did not address the merits of the criminal action. The court held that the procedural avenue for the challenge was not provided by law, reaffirming the constitutional principle of the legality of appeals (Article 129 of the Romanian Constitution) and the strict limitation of appellate routes to those expressly authorized by statute, thereby concluding that the filing constituted an invalid procedural act under Article 4251(7)(a) of the Code of Criminal Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 275 alin. (2) C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen, art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen; Inadmissibility of extraordinary appeal against final non-merits decisions absent statutory basis: The dispute centered on procedural admissibility, specifically the appellant's attempt to challenge a previous Supreme Court ruling that had already dismissed an earlier petition for annulation of a judgment deemed final but not subject to extraordinary appeal because it did not address the merits of the criminal action. The court held that the procedural avenue for the challenge was not provided by law, reaffirming the constitutional principle of the legality of appeals (Article 129 of the Romanian Constitution) and the strict limitation of appellate routes to those expressly authorized by statute, thereby concluding that the filing constituted an invalid procedural act under Article 4251(7)(a) of the Code of Criminal Procedure.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the petition for annulation as inadmissible because it targeted a final decision not subject to extraordinary appeal.
Provision applied to impose the payment of judicial costs to the state due to the appellant's procedural negligence.
Full text
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 532 din data de 25 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, s-a respins ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 377 din data de 15 aprilie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva Deciziei penale nr. 532 din data de 25 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a formulat contestaţie contestatoarea A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, la data de 27 mai 2021, sub nr. x/2021.
Examinând admisibilitatea contestaţiei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.
Prin Decizia penală nr. 208 din 10 martie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 141 din 17 februarie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, reţinându-se, în esenţă, că, deşi este definitivă, această hotărâre nu vizează fondul acţiunii penale, motiv pentru care nu poate fi reformată prin intermediul căii extraordinare de atac reglementată de art. 426 şi urm. C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri, la data de 11 martie 2021, a formulat contestaţie în anulare contestatoarea A.
Prin Decizia nr. 377 din data de 15 aprilie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 208 din 10 martie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.
Faţă de parcursul cauzei, astfel cum a fost menţionat în cele ce preced, instanţa supremă notează că atunci când legea nu prevede o cale de atac, nu se pot crea artificial astfel de căi.
Restrângerea dreptului de a declara căi de atac este justificată de dispoziţiile art. 129 din Constituţie care prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii şi nu încalcă eventualele interese procesuale, acest drept putând fi valorificat doar în condiţiile permise de lege.
Recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept, sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii intervenind atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 532 din data de 25 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., faţă de culpa sa procesuală, va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 532 din data de 25 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 octombrie 2021.
GGC - CT