Constitutional challenge to preventive detention procedure deemed inadmissible; appeal dismissed

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 90/C/CC/CP din data de 12 august 2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a respins cererea formulată de contestatorul-inculpat A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (6) din C. proc. pen.

Prin aceeaşi încheiere s-au respins, ca nefondate, contestaţiile formulate de contestatorii A. şi B., împotriva încheierii din 5 august 2021 pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. x/2021.5.

Pentru a dispune astfel, analizând, în prealabil, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, formulată de contestatorul - inculpat A., judecătorii de cameră preliminară au reţinut că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:

În conformitate cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate invocată trebuie, din perspectiva admisibilităţii, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Din acest punct de vedere, în aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanţele au statuat în mod constant, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza. Analiza îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, întrucât verificarea admisibilităţii excepţiei de către instanţa în faţa căreia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curţii şi eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor.

Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii acestui mijloc procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În raport cu cele de mai sus, pentru admiterea unei astfel de cereri, instanţa nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Din interpretarea raţională a disp. art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 rezultă că legătura dintre textul a cărui neconstituţionalitate se invocă şi modul de soluţionare a cauzei trebuie sa fie evidentă şi de natură a produce consecinţe directe asupra soluţiei ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepţiei. Aceasta, deoarece instrumentul excepţiei de neconstituţionalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părţilor pentru ca ele, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor dispoziţii legale care au un rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a cauzei, iar nu a oricăror dispoziţii ce pot fi incidente în desfăşurarea unui proces, fără a influenţa însă modul de rezolvare a acestuia.

Din examinarea criticilor formulate prin cererea supusă prezentei analize, în raport cu aspectele mai sus-prezentate, judecătorii de cameră preliminară au reţinut că acestea se referă la maniera de interpretare şi aplicare a reglementării cuprinse în art. 207 alin. (6) din C. proc. pen., care nu au legătură cu soluţia ce urmează să fie adoptată în dosar, referindu-se la lipsa de previzibilitate şi claritate a textului de lege invocat, prin raportare la măsura preventivă aplicată inculpatului A..

Dintr-o altă perspectivă, s-a apreciat că este relevantă sublinierea că asupra constituţionalităţii textului art. 207 alin. (6) din C. proc. pen., Curtea Constituţională a statuat că împrejurarea că judecătorul de cameră preliminară hotărăşte menţinerea arestării preventive, fără a stabili durata acesteia, nu înseamnă că în această etapă a camerei preliminare arestarea se menţine pe o durată nedeterminată sau neprevizibilă, deoarece normele criticate îl obligă pe acesta să verifice din oficiu periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile arestării sau au apărut temeiuri noi care să justifice menţinerea acesteia.

În cazul în care acest termen maxim de 30 de zile se împlineşte fără ca judecătorul de cameră preliminară să se pronunţe asupra menţinerii stării de arest, aceasta va înceta în temeiul art. 241 alin. (1) din C. proc. pen. (Decizia nr. 739 din 21 noiembrie 2019 a Curţii Constituţionale a României, paragraful 19).

Aşadar, apreciind că nu este admisibil de a fi sesizată Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate care prin incidenţa ei, nu are legătură cu soluţia ce urmează a fi adoptată în cauză, judecătorii de cameră preliminară au respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României formulată de contestatorul-inculpat A..

*

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate dispoziţiilor art. 207 alin. (6) din C. proc. pen., cuprinsă în dispozitivul încheierii penale nr. 90/C/CC/CP din data de 12 august 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat recurs inculpatul A..

În argumentarea căii de atac formulate, recurentul a susţinut, motivele scrise de recurs depuse la dosar, arătând în esenţă că în mod eronat instanţa Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a reţinut că excepţiile invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei.

Examinând actele dosarului şi încheierea atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată nefondat recursul formulat, pentru următoarele considerente:

Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigenţe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

Sub acest aspect, se impune observaţia că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiţie absolut necesară în etapa evaluării admisibilităţii cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, dar şi existenţa legăturii dintre norma criticată şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înţeles să uzeze de acest mijloc procedural.

- existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului.

Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea, atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591 din 21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 916 din 16.12.2014).

- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine, însă dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are însă valenţele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională, în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.

În coordonatele prezentate, raportându-se la particularităţile cauzei, Înalta Curte, similar Curţii de Apel Piteşti, constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpatul A. nu are legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată.

În acest sens, Înalta Curte reţine că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (6) din C. proc. pen., cuprinsă în dispozitivul Încheierii penale nr. 90/C/CC/CP din data de 12 august 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost invocată de către de contestatorul-inculpat A. în cursul judecării contestaţiei formulate împotriva încheierii din 5 august 2021 pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. x/2021.5.

Altfel spus, inculpat A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (6) din C. proc. pen., cuprinsă în dispozitivul Încheierii penale nr. 90/C/CC/CP din data de 12 august 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,într-o procedură judiciară în care instanţa (Curtea de Apel Piteşti) este chemată a evalua exclusiv în contestaţie dacă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive se menţin, urmând ca, în funcţie de concluzii, să dispună sau nu, revocarea măsurilor preventive.

Or, obiectul şi finalitatea procedurii prev. de art. 207 alin. (6) din C. proc. pen. exclude o legătură, chiar şi formală, între norma legală invocată ca neconstituţională de către inculpatul A. şi soluţia care ar putea fi dată în această procedură cu caracter incidental, sub ambele componente ale exigenţei analizate: aplicabilitatea dispoziţiei în speţă şi necesitatea invocării excepţiei în vederea restabilirii stării de legalitate.

În consecinţă, Înalta Curte notează că, deşi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul A. respectă cerinţele de admisibilitate privind calitatea autorului excepţiei de a fi parte într-un proces în curs, aflarea în vigoare a dispoziţiei legale criticate şi inexistenţa unei decizii prin care Curtea Constituţională să fi sancţionat anterior acel text de lege, nu îndeplineşte şi condiţia vizând "legătura" normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză.

Pentru argumentele prezentate, notând şi că scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală care reglementează măsuri sau activităţi procesuale, ci de a împiedica o judecată şi pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională, Înalta Curte constată că remediul procesual al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de contestatorul-inculpat A. în concordanţă cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, motiv pentru care cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (6) din C. proc. pen. este inadmisibilă, soluţia dispusă prin hotărârea recurată fiind legală.

Notând că celelalte aspecte subscrise de recurent, reiterate şi dezvoltate, şi în concluziile scrise depuse la dosar, se circumscriu unor veritabile critici aduse soluţiei dispusă de Curtea de Apel Piteşti cu privire la cererea (principală) de menţinere a stării de arest, Înalta Curte, constatând că acestea excedează limitelor în care a fost învestită în prezenta procedură, nu a procedat la evaluarea lor.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile subscrise de petent, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (6) din C. proc. pen., cuprinsă în dispozitivul Încheierii penale nr. 90/C/CC/CP din data de 12 august 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (6) din C. proc. pen., cuprinsă în dispozitivul Încheierii penale nr. 90/C/CC/CP din data de 12 august 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 septembrie 2021.

GGC - MM