Inadmissibility of constitutionality exception for judicial panel composition lacking concrete impact on case outcome

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 8 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2015, printre altele, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu privire la neconstituţionalitatea art. 11 teza a II-a din Legea nr. 304/2004, art. 354 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 135/2010 şi art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 304/2004, formulată de inculpata A., prin apărătorul ales.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că excepţiile invocate, raportat la obiectul dosarului, nu au legătură cu cauza, întrucât, din motivarea acestora, rezultă că se invocă mai mult o modalitate de interpretare a textelor invocate ca fiind neconstituţionale, indiferent de forma şi denumirea sub care este formulată critica, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru sesizarea Curţii Constituţionale, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În acest sens, s-a constatat că din conţinutul motivării excepţiei rezultă că inculpata este nemulţumită de modul în care C. proc. pen. şi Legea nr. 304/2004 reglementează procedura de urmat în situaţiile în care un judecător nu mai poate participa la judecata unei cauze, din motive obiective.

S-a reţinut că aceste texte legale au fost adoptate chiar de Parlament, ca unică autoritate legiuitoare, astfel că regulamentul emis de Consiliului Superior al Magistraturii a fost adoptat în baza legii adoptate de Parlament.

Aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 519/07.07.2015, liberul acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţia României, semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Completul de 5 judecători, a stabilit, prin Decizia nr. 14/09.02.2015, că pentru ca o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României să fie admisibilă şi să creeze obligaţia trimiterii sale la Curtea Constituţională, este necesar ca respectiva cerere să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice din cauză. Aceeaşi instanţă a mai stabilit că examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, incidenţa sa apreciindu-se din perspectiva relevanţei şi pertinenţei asupra soluţionării cauzei.

Curtea de Apel Ploieşti a mai reţinut că stabilirea în legea fundamentală a unor principii precum supremaţia Constituţiei României, egalitatea în faţa legii, prioritatea pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la apărare garantat ori liberul acces la justiţie, nu înseamnă că aceste drepturi nu pot fi supuse unor condiţii de exercitare.

S-a apreciat că, deşi în cauză par a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, respectiv dispoziţia legală atacată ca fiind neconstituţională să facă parte dintr-o lege, să fie ridicată în faţa unei instanţe de judecată, de una dintre părţile din dosar, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost declarată ca atare printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, nu este îndeplinită şi condiţia privind efectul real, concret pe care admiterea unei atare excepţii l-ar putea produce asupra cursului procesului penal şi asupra situaţiei juridice din cauză şi nici cea a existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate.

Aşa cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală prin deciziile nr. 113/A din 31 martie 2015, nr. 242/A din 25 iunie 2015 şi nr. 333/A din 29 septembrie 2015, condiţia privind legătura cu cauza nu poate fi interpretată ca una pur formală, ci trebuie subsumată ideii de interes al părţii de a invoca excepţia de neconstituţionalitate.

În acest sens, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că, indiferent de soluţia pe care ar putea să o adopte Curtea Constituţională, drepturile inculpaţilor sunt garantate atât prin dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se solicită a fi constatată, cât şi prin dispoziţiile constituţionale invocate ori prin cele prevăzute de art. 2, art. 4, art. 5 şi art. 10 din C. proc. pen.

Astfel, a fost avut în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 304/2004, activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului, iar schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

În fine, potrivit dispoziţiilor art. 354 alin. (2) C. proc. pen., completul de judecată trebuie să rămână acelaşi în tot cursul judecării cauzei, iar când acest lucru nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor.

S-a reţinut că toate aceste reglementări stabilesc procedura de urmat în situaţiile în care un judecător nu mai poate participa la judecata unei cauze din motive obiective şi acestea sunt situaţii excepţionale, regula fiind că activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii completului, chiar şi în respectivele situaţii schimbarea completului putându-se face numai până la începerea dezbaterilor, astfel că sunt asigurate toate drepturile procesuale inculpaţilor.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza a II-a din Legea nr. 304/2004, art. 354 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 135/2010 şi art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 304/2004, cuprinsă în încheierea din 8 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2015, a declarat recurs inculpata A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din analiza prevederilor legale sus indicate reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul menţionat prevăzând doar ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru a admite cererea formulată de recurenta inculpată şi a dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Astfel, se constată că excepţia a fost ridicată de o parte din proces, în faţa unei instanţe de judecată, vizează dispoziţii legale în vigoare, iar acestea nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, se impun anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct de către subiecţii acţiunii penale. Prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În aplicarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită. Calea procedurală reglementată de aceste dispoziţii legale nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, întrucât instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. Astfel, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau o completare a actului normativ. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile asupra finalizării cauzei în cazul declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii.

Cu referire la condiţia de admisibilitate ce vizează legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta are în vedere incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în cauza dedusă judecăţii, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată, condiţie care nu poate însă să determine, doar prin ea însăşi, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerinţelor prevăzute de lege, sesizarea Curţii Constituţionale.

Prin sintagma "să aibă legătură cu soluţionarea cauzei" se înţelege că o normă legală are legătură cu soluţionarea cauzei atunci când de modul în care este interpretată şi aplicată depinde hotărârea ce se va pronunţa, fiind esenţială pentru rezolvarea respectivei pricini.

Astfel, instrumentul excepţiei de neconstituţionalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părţilor pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor prevederi legale care au rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziţii legale ce poate fi incidentă în desfăşurarea unui proces penal, fără a influenţa însă modul de rezolvare a acestuia.

În speţă, din examinarea textelor indicate de recurentă ca fiind neconstituţionale, respectiv a dispoziţiilor art. 11 teza a II-a din Legea nr. 304/2004, art. 354 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 135/2010 şi art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că nu există legătură între acestea şi obiectul cauzei, Curtea de Apel Ploieşti reţinând în mod corect că nu este îndeplinită condiţia privind efectul real, concret pe care admiterea excepţiei de neconstituţionalitate l-ar putea produce asupra cursului procesului penal şi a situaţiei juridice din cauză şi nici cea a existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, criticile formulate de autoarea excepţiei vizând aspecte ce ţin de modalitatea în care C. proc. pen. şi Legea nr. 304/2004 reglementează procedura de urmat în situaţiile în care un judecător nu mai poate participa la judecata unei cauze, din motive obiective.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, acesta trebuie realizat în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În aceste coordonate de principiu, ţinând seama de particularităţile cauzei, Înalta Curte constată că prima instanţă a apreciat în mod corect că, prin raportare la condiţiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, invocarea textelor de lege pretins neconstituţionale nu impune sesizarea instanţei de contencios constituţional, criticile aduse textelor a căror neconstituţionalitate se susţine vizând mai degrabă modalitatea de interpretare şi aplicare a acestora, prerogativă ce revine instanţei învestite cu soluţionarea cauzei, şi nu instanţei de contencios constituţional.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza a II-a din Legea nr. 304/2004, art. 354 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 135/2010 şi art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 304/2004, cuprinsă în încheierea din 8 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza a II-a din Legea nr. 304/2004, art. 354 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 135/2010 şi art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 304/2004, cuprinsă în încheierea din 8 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2015.

Obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2021.

GGC-GR