European Arrest Warrant execution: validity of defense by suspended lawyer and inapplicability of post-arrest refusal grounds

Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 179/F din 10 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă cererea autorităţilor judiciare portugheze şi s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 07 octombrie 2020 de Judecătorul din cadrul Tribunalului Districtual Castelo Branco, în dosarul cu număr de referinţă 56/19.2PBCTB pe numele persoanei solicitate A.

În temeiul art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, s-a luat act că persoana solicitată A. nu a consimţit să fie predată autorităţilor judiciare portugheze.

În temeiul art. 12 din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene şi art. 104 alin. (6) şi 10 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 10 noiembrie 2020 şi până la 09 decembrie 2020, inclusiv, şi predarea acesteia către autorităţile judiciare portugheze.

În temeiul art. 230 C. proc. pen., s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.

Totodată, a fost respinsă ca nefondată cererea persoanei solicitate A. privind luarea unei alte măsuri preventive.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută pentru 24 ore (începând cu data de 26 octombrie 2020, ora 14:30, până la 27 octombrie 2020, ora 14:30) şi arestată provizoriu (în baza alertei introdusă în Sistemul Informatic Schengen emisă de autorităţile judiciare portugheze) pe o durată de 15 zile de la 27 octombrie 2020 până la 10 noiembrie 2020, inclusiv.

S-a luat act că persoana solicitată A. nu a renunţat la regula specialităţii.

S-a solicitat autorităţilor judiciare din Portugalia respectarea garanţiilor prevăzute de art. 5 din Decizia cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 şi de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, s-a dispus comunicarea unei copii a hotărârii şi două exemplare ale mandatului de arestare provizorie la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi, Serviciul de Investigaţii Criminale.

În temeiul art. 109 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus comunicarea câte unei copii de pe hotărâre autorităţii judiciare emitente, Ministerului Justiţiei, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin adresa din 26 octombrie 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul Districtual Castelo Branco, în Dosarul de referinţă nr. x/19.2PBCTB, faţă de persoana solicitată A. şi arestarea provizorie a acesteia în vederea predării către autorităţile judiciare portugheze. Au fost ataşate sesizării traducerea în limba română a semnalării în Sistemul de Informaţii Schengen - informaţii generale semnalare persoane, declaraţia persoanei solicitate A., ordonanţa de reţinere nr. 50 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi la data de 26 octombrie 2020.

Ulterior, prin adresa din 09 noiembrie 2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, a fost înaintat mandatul european de arestare emis la data de 07 octombrie 2020 de Tribunalul Districtual Castelo Branco, Portugalia în Dosarul de referinţă nr. x/19.2PBCTB pe numele persoanei solicitate A.

Din examinarea acestuia, Curtea a reţinut că mandatul european de arestare a avut la bază ordinul din 24 septembrie 2020 emis de Judecătorul Curţii penale Centrale din Castelo Branco, judecătorul 2, care a ordonat prezentarea persoanei solicitate pentru audiere judiciară, în conformitate cu art. 202 pct. 1 lit. d), art. 254 pct. 1 lit. a) şi art. 257 pct. 1 C. proc. pen. portughez, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 203 pct. 1 şi art. 204 pct. 2 lit. a) C. pen. portughez, cu trimitere la art. 202 lit. b) din acelaşi act normativ.

În fapt, autorităţile judiciare din Portugalia au reţinut în sarcina persoanei solicitate A. că, la 22 ianuarie 2019, înaintea orei 12:15, împreună cu un alt făptuitor, pe nume B., au mers la un magazin de bijuterii "Ourivesaria da Se", la adresa Largo da Se, 4, Castelo Branco, şi, distrăgând atenţia persoanei de acolo, au sustras banii şi articolele din aur pe care le-au putut obţine.

În executarea acestui plan, sus-numiţii s-au apropiat de giuvaergeria menţionată şi, în vreme ce persoana solicitată A. a intrat, B. a rămas afară. Odată intrat în giuvaergerie, A. s-a dus la C. şi, atrăgând-o la vitrina magazinului, i-a cerut să îi arate un colier din perle, prezentându-i mai multe bancnote euro cu care avea de gând să plătească. Apoi i-a cerut să îi arate o brăţară cu perle şi în acest timp C. s-a aflat cu spatele la uşa spaţiului comercial. Învinuitul B. a profitat apoi de poziţionarea C. şi, fără ca aceasta să observe, a intrat în magazinul de bijuterii şi a mers într-o odaie de după tejghea unde se afla un seif. Ajuns lângă seif, B. l-a deschis cu cheile pe care le-a găsit acolo şi astfel a avut acces în interiorul său, de unde a scos suma de 1.500 euro, în mai multe bancnote euro ale Băncii Centrale Europene, şi mai multe tăvi cu 698 piese de aur a căror valoare globală este de 110.289,09 euro. Învinuitul B. a pus tot ce a sustras într-o pungă albă de hârtie şi apoi a plecat din magazinul de bijuterii fără a fi văzut de C. La scurtă vreme, persoana solicitată A. nu s-a mai arătat interesat să cumpere colierul şi brăţara pe care ceruse să le vadă şi a plecat şi el din magazinul de bijuterii.

Verificând mandatul european de arestare, Curtea a constatat că acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 84 din Legea nr. 302/2004, întrucât a fost emis de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, respectiv Tribunalul Districtual Castelo Branco - Portugalia, precum şi condiţiile de conţinut şi formă prevăzute de art. 86 din aceeaşi lege. De asemenea, a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate sunt din cele la care fac trimitere dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în condiţiile în care faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare constituie, potrivit legii române, infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen. şi sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.

Totodată, s-a reţinut că, din actele dosarului, a rezultat că nu există niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 din Legea nr. 302/2004, situaţie în care s-a apreciat ca fiind pe deplin justificată cererea formulată de autorităţile judiciare portugheze de punere în executare a acestuia.

Fiind audiată în conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată A. a precizat că nu este de acord să fie predat autorităţilor judiciare portugheze deoarece familia sa se află pe teritoriul României, este bolnav, urmează să sufere o intervenţie chirurgicală în data de 20 noiembrie 2020 şi este tatăl a patru copii.

Raportându-se la dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, care reglementează executarea unui mandat european de arestare, Curtea a subliniat că, în această procedură, rolul instanţei române se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă. Deopotrivă, a reţinut că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 şi art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

În aceste condiţii, faţă de natura infracţiunii menţionată în mandatul european de arestare, având în vedere durata pedepsei privative de libertate care se poate aplica pentru infracţiunea pentru care este cercetată persoana solicitată, Curtea a apreciat că punerea în executare a respectivului mandat cu consecinţa arestării şi predării cetăţeanului român căutat către autorităţile judiciare portugheze este pe deplin justificată, precum şi că măsura arestării acestuia se impune pentru buna desfăşurare a procedurii de executare şi recunoaştere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Având în vedere ansamblul împrejurărilor obiective ale cauzei, astfel cum rezultă din conţinutul mandatului, datele personale ale persoanei solicitate, precum şi motivele de ordin medical şi familial invocate de aceasta, Curtea a considerat că predarea este singura măsură de natură a asigura buna desfăşurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare.

De asemenea, a arătat că motivul opţional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu este aplicabil în cauză întrucât mandatul nu a fost emis în sensul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, iar persoana solicitată nu se află într-o situaţie specială, care ar impune refuzul predării.

S-a mai observat că persoana solicitată a precizat că nu renunţă la regula specialităţii prevăzută în art. 117 din Legea nr. 302/2004, situaţie în care predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare portugheze a fost condiţionată de faptul că aceasta nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării.

În consecinţă, având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă ale mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare portugheze pe numele persoanei solicitate A. şi că nu există niciun motiv de refuz al executării, Curtea a admis cererea autorităţilor judiciare portugheze, respectiv Tribunalul Districtual Castelo Branco - Portugalia şi a dispus punerea în executare a respectivului mandat.

Totodată, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 12 din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene şi de art. 97 din Legea nr. 302/2004, ţinând cont de faptul că privarea de libertate a persoanei solicitate este necesară pentru procedura de punere în executare a mandatului, Curtea a dispus arestarea acesteia în vederea predării, pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 10 noiembrie 2020 până la 09 decembrie 2020, inclusiv, considerând că o altă măsură preventivă mai uşoară nu este oportună în cauză.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A., solicitând, în principal, admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Galaţi, având în vedere că asistenţa sa juridică a fost asigurată, în faţa acestei instanţe, de către un avocat care este suspendat din profesie, fapt care echivalează cu lipsa de apărare.

În subsidiar, a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, în rejudecare, amânarea predării sale către statul solicitant pentru o perioadă de până la 3 luni, considerând că sunt incidente dispoziţiile art. 114 raportat la art. 58 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, întrucât, pe de o parte, face obiectul cercetării penale în România sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de viol, iar, pe de altă parte, la acest moment nu este posibilă predarea sa efectivă către autorităţile din Portugalia, având în vedere că traficul aerian către această ţară este oprit.

Totodată, a apreciat că, în speţă, este incident motivul de refuz al predării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, având în vedere că mandatul european de arestare a fost emis fără ca autorităţile portugheze să fi procedat în prealabil la audierea sa.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 4251 C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru considerentele arătate în continuare.

Analizând cu prioritate solicitarea contestatorului persoană solicitată de desfiinţare a hotărârii pronunţate de prima instanţă şi de trimitere a cauzei spre rejudecare, Înalta Curte, raportându-se la criticile formulate (referitoare la presupusa lipsă de apărare în faţa Curţii de Apel Galaţi), constată că aceasta nu este întemeiată, în condiţiile în care prevederile art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. stabilesc că singurul caz în care se poate dispune o asemenea soluţie are în vedere nerespectarea dispoziţiilor privind citarea, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Mai mult decât atât, se apreciază că, în cauză, nu este incident nici motivul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ce sancţionează încălcarea dispoziţiilor privind asistenţa juridică obligatorie, având în vedere că persoana solicitată A. a fost asistată în faţa instanţei de fond de către o persoană care a dobândit calitatea de avocat în condiţiile legii (avocat D.), neavând relevanţă sub acest aspect că respectiva calitate a fost suspendată temporar.

Din această perspectivă, se observă că, potrivit dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 51/1995, calitatea de avocat este suspendată: în caz de incompatibilitate, pe durata existenţei acestei stări (lit. a); pe perioada interdicţiei de a profesa, dispusă prin hotărâre judecătorească sau disciplinară (lit. b); în caz de neplată totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale către barou, către U.N.B.R. şi către sistemul propriu de asigurări sociale, timp de 3 luni de la scadenţa acestora şi până la lichidarea integrală a datoriilor (lit. c); la cererea scrisă a avocatului (lit. d).

Suspendarea calităţii de avocat presupune, însă, doar lipsa exerciţiului profesiei, iar nu şi pierderea calităţii în sine, aceasta încetând în cazurile expres prevăzute de art. 26 din actul normativ menţionat, şi anume prin renunţarea scrisă la exerciţiul profesiei (lit. a), prin deces (lit. b), dacă împotriva avocatului s-a luat măsura excluderii din profesie ca sancţiune disciplinară (lit. c) şi dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii (lit. d), niciuna din aceste situaţii nefiind incidentă în cauză la momentul dezbaterilor în primă instanţă şi al pronunţării sentinţei penale atacate.

Astfel, aşa cum rezultă din extrasul de pe site-ul Baroului Brăila şi din Decizia nr. 629 din 03 septembrie 2020 a decanului acestui barou, avocat D., apărătorul care l-a asistat în mod ales pe contestator în faţa primei instanţe, nu a pierdut calitatea de avocat, ci este doar suspendată temporar începând cu data de 25 iunie 2020 pe durata concediului de creştere copil, ceea ce înseamnă că, în acel interval, se află în imposibilitate temporară de a exercita profesia, fără, însă, ca respectiva calitate să înceteze.

Or, legea sancţionează cu nulitatea absolută neasistarea suspectului sau inculpatului sau a unei alte părţi de către apărător, şi anume de către o persoană care are calitatea de avocat dobândită în condiţiile legii, neprezentând relevanţă din perspectiva dispoziţiilor art. 281 C. proc. pen. dacă această calitate a fost suspendată temporar, esenţială fiind doar existenţa respectivei calităţi în privinţa persoanei care a asigurat asistenţa juridică/reprezentarea părţii, cerinţă care este îndeplinită în speţă. În acest sens, este şi jurisprudenţa constată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Deciziile nr. 2054 din 18 mai 2011 şi nr. 1347 din 05 octombrie 2015, publicate pe site-ul www.x.ro).

Prin urmare, atâta timp cât asistenţa juridică obligatorie a fost asigurată de către o persoană care avea calitatea de avocat, chiar suspendată, nu se poate reţine că persoana solicitată a fost lipsită de apărare în faţa primei instanţe, context în care nu poate opera nulitatea absolută a hotărârii atacate.

În plus, în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 282 C. proc. pen., privind nulitatea relativă, de vreme ce, aşa cum rezultă din actele dosarului, avocat D. a asigurat o apărare efectivă persoanei solicitate, neexistând vreo vătămare adusă acesteia în exercitarea dreptului la apărare, astfel cum este garantat de art. 10 C. proc. pen.

Procedând, în continuare, la examinarea pe fond a căii de atac, Înalta Curte observă că, reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identităţii persoanei solicitate şi a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare şi, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoştinţa acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situaţia în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziţiei sale faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluţionează cauza prin sentinţă, iar, în situaţia în care admite cererea formulată de autorităţile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conţinut şi ale cărui condiţii de executare sunt prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen. La luarea hotărârii, judecătorul ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conţinutul şi forma prevăzute de art. 87 din actul normativ şi dacă, în speţă, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menţionate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere şi poziţia persoanei solicitate cu privire la regula specialităţii, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.

Verificând actele dosarului, în raport cu aceste dispoziţii, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a încuviinţat punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele cetăţeanului român A. şi predarea acestuia către autorităţile judiciare portugheze, după ce, în prealabil, a procedat la verificarea condiţiilor prevăzute de lege în acest sens.

Astfel, din analiza conţinutului mandatului european de arestare întocmit la data de 07 octombrie 2020 de Judecătorul din cadrul Tribunalului Districtual Castelo Branco, în Dosarul cu număr de referinţă nr. x/19.2PBCTB, rezultă că cetăţeanul român A. este căutat, în baza ordinului din 24 septembrie 2020 emis de Judecătorul Curţii Penale Centrale din Castelo Branco, judecătorul 2, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 203 pct. 1 şi art. 204 pct. 2 lit. a) C. pen. portughez, cu trimitere la art. 202 lit. b) din acelaşi act normativ (pentru care se prevede pedeapsa privativă de libertate a închisorii de maxim 8 ani), faptele descrise în cuprinsul acestuia fiind comise la data de 22 ianuarie 2019, în Castelo Branco, Portugalia. Ca atare, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în cuprinsul său fiind menţionate toate informaţiile enumerate în acest text de lege.

Mai mult, în cauză este îndeplinită şi cerinţa prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iulie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, ca durata pedepsei prevăzută de legea statului membru emitent pentru faptele pentru care a fost emis mandatul european de arestare să fie de minim 12 luni.

Totodată, Înalta Curte observă, în acord cu judecătorul fondului, că faptele reţinute de autoritatea judiciară emitentă se regăsesc printre cele la care fac trimitere dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, fiind incriminate şi în legislaţia română ca infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen. şi sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.

În acelaşi timp, se are în vedere şi împrejurarea că, fiind audiată, la termenul din 10 noiembrie 2020, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea sa către autorităţile emitente ale mandatului, precum şi faptul că, la acelaşi termen, la interpelarea instanţei, aceasta nu şi-a contestat identitatea, însă s-a prevalat de regula specialităţii, aspect consemnat ca atare în practicaua hotărârii atacate.

Contrar, însă, susţinerilor apărării, Înalta Curte constată că, în speţă, nu este incident niciunul din motivele, obligatorii sau facultative, de refuz al executării mandatului european de arestare care sunt expres reglementate de art. 99 din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana solicitată nu face obiectul unei alte proceduri judiciare cu privire la aceeaşi acuzaţie în România sau în alt stat şi întruneşte condiţiile pentru a răspunde penal, iar pentru infracţiunea care motivează mandatul nu a intervenit prescripţia ori amnistia potrivit legii române. În plus, având în vedere că cetăţeanul român este căutat pentru a fi audiat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 203 pct. 1 şi art. 204 pct. 2 lit. a) C. pen. portughez, cu trimitere la art. 202 lit. b) din acelaşi act normativ, respectiv în vederea efectuării urmăririi penale, nu pot fi primite aspectele invocate de apărare cu referire la existenţa motivului de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, întrucât acesta este incident doar în situaţia în care predarea se solicită în scopul executării unei pedepse, situaţie care, aşa cum s-a arătat anterior, nu se regăseşte în speţă.

Deopotrivă, având în vedere că, potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, Înalta Curte subliniază că în această procedură nu se poate verifica temeinicia acuzaţiilor aduse persoanei solicitate ori oportunitatea emiterii mandatului naţional de arestare sau a actului judiciar cu acelaşi efect, instanţa română neavând competenţa de a examina susţinerile apărării cu privire la neaudierea cetăţeanului român de către autoritatea judiciară emitentă, cu atât mai mult cu cât predarea acestuia se solicită tocmai în vederea efectuării urmăririi penale şi, eventual, a judecăţii, prilej cu care va putea să îşi exercite efectiv dreptul la apărare, iar nu pentru executarea unei pedepse.

Faţă de cele expuse mai sus, în deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare din data de 07 octombrie 2020 întocmit de către Judecătorul din cadrul Tribunalului Districtual Castelo Branco, în Dosarul cu număr de referinţă nr. x/19.2PBCTB, în privinţa cetăţeanului român A., întrucât acesta a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale, cuprinde faptele pentru care se solicită predarea şi nu există niciun impediment la executare din cele prevăzute de Legea nr. 302/2004.

Pe de altă parte, se apreciază că, în speţă, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 114 cu referire la art. 58 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, astfel că nu se impune amânarea predării persoanei solicitate pentru o perioadă de 3 luni pentru motivele invocate de apărare.

Astfel, pentru a se face aplicarea dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, text de lege la care face trimitere art. 114 din acelaşi act normativ, este necesar ca persoana solicitată să fie cercetată penal de către autorităţile judiciare române, ceea ce înseamnă că faţă de aceasta trebuie să fie începută urmărirea penală in personam, fapt care, însă, nu a fost dovedit în speţă. Sub acest aspect, se observă că înscrisul depus de către apărare la dosar, intitulat "Sesizare şi plângere penală" formulată de către numita E., nu poartă număr de înregistrare şi nici ştampila unităţii de parchet unde se susţine că ar fi fost depusă, iar din Procesul-verbal nr. x/II/5/2020 din 26 octombrie 2020 rezultă că, la acea dată, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila nu era înregistrat niciun dosar vizând vreo faptă săvârşită de persoana solicitată A. la data de 25 octombrie 2020, aşa cum a afirmat acesta. De altfel, în faţa instanţei de control judiciar, apărătorul ales a precizat că a scris personal, cu pixul, pe copia plângerii ce ar fi depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, numărul dosarului de urmărire penală, menţiune care, însă, prin ea însăşi, nu face dovada formării unui astfel de dosar pe rolul unităţii de parchet indicate ori a începerii cercetărilor in personam în acea cauză.

Înalta Curte consideră neîntemeiate şi susţinerile referitoare la incidenţa prevederilor art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, având în vedere că situaţia epidemiologică determinată de răspândirea rapidă a virusului SARS-CoV-2 la nivel internaţional care a generat oprirea temporară a traficului aerian dintre unele ţări din Uniunea Europeană nu constituie o împrejurare cu caracter excepţional în prezenţa căreia predarea imediată ar putea avea consecinţe deosebit de grave pentru cetăţeanul român şi pentru familia sa, dincolo de cele inerente privării provizorii de libertate în vederea efectuării urmăririi penale şi, eventual, a judecăţii, de vreme ce această situaţie se regăseşte inclusiv pe teritoriul României şi nu se cunoaşte, la acest moment, cât va dura. De altfel, contestatorul nici nu a precizat în ce anume ar putea consta asemenea consecinţe deosebit de grave, ci doar a invocat generic dispoziţiile legale menţionate.

Pentru motivele de mai sus, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 179/F din 10 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că se află în culpă procesuală, contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în sumă de 80 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 179/F din 10 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 80 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2020.

GGC - NN