Military criminal defense: Necessity of judicial control after admission of guilt and restitution of embezzled funds
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the prosecutor's appeal, upholding the lower court’s order to revoke the judicial control measure and leaving the defendant free, thereby allowing the defendant to prevail in the challenge against the preventive measure. The dispute concerned a major military general indicted for embezzlement, material and intellectual forgery of official documents, and use of forgery, who sought the revocation of judicial control after the initial preventive detention had been replaced by judicial control by the Supreme Court; the appellate court had granted the revocation arguing that the necessity of the measure had ceased given the defendant’s admission of guilt, full restitution of damages, cooperation in simplified proceedings, and lack of risk to public order or evidence tampering. Relying on Articles 208(5) and 242(1) of the Code of Criminal Procedure, the court held that while the reasonable suspicion and proportionality requirements remained satisfied, the necessity condition was no longer met because the defendant’s positive procedural conduct, first-time offender status, and the fact that the trial had only just begun rendered the continued restriction disproportionate and unjustified.
Legislator headnote
AI generatedart. 208 alin. (5) din C. proc. pen, art. 223 alin. (2) din C. proc. pen, art. 295 alin. (1) din C. pen, art. 35 alin. (1) din C. pen, art. 321 alin. (1) din C. pen, art. 323 din C. pen; Military criminal defense: Necessity of judicial control after admission of guilt and restitution of embezzled funds: Prin încheierea din data de 01 septembrie 2021 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2021 în temeiul art. 242 alin. (1) teza I cu referire la art. 208 alin. (5) din C. proc. pen. s-a dispus revocarea măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul A. prin încheierea nr. 667/17.07.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2021.2.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 01 septembrie 2021 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2021 în temeiul art. 242 alin. (1) teza I cu referire la art. 208 alin. (5) din C. proc. pen. s-a dispus revocarea măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul A. prin încheierea nr. 667/17.07.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2021.2.
Pentru a se pronunţa astfel s-a reţinut, în esenţă, că prin încheierea nr. 3 din 27.03.2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2021, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea Militară de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpatului A. pe o durată de 30 zile, începând cu data de 27.03.2021 până la data de 25.04.2021, inclusiv.
Măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv prin încheierea nr. 6 din data de 19 aprilie 2021 şi prin încheierea nr. 7 din data de 20 mai 2021, pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii Militare de Apel Bucureşti, reţinându-se că, în cauză, subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, reglementate de art. 202 şi art. 223 alin. (2) din C. proc. pen., în sensul că există probe din care rezultă că inculpatul A. a comis infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare, iar pe baza evaluării gravităţii faptelor, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acestora, s-a constatat că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, precum şi împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală.
Prin rechizitoriul nr. x/2021 din 16.06.2021 Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti a dispus: trimiterea în judecată în stare de arest preventiv, a inculpatului general maior (r) A. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen., fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., şi uz de fals, prevăzută de art. 323 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. disjungerea cauzei cu privire la săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, faptă prevăzută de art. 298 din C. pen. menţinerea de către judecătorul de cameră preliminară, iar, ulterior, de către instanţa de judecată a măsurii arestării preventive a inculpatului pe durata procedurii camerei preliminare şi a judecăţii, conform art. 330 raportat la art. 207-208 din C. proc. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpatului A. că:
- la data de 27.11.2018 şi-a însuşit fără drept suma de 179.470 USD din fondurile ce aparţin U.M. 02630 Bucureşti (Direcţia Generală de Informaţii a Apărării), prin retragerea acesteia, în interes personal, din contul bancar deschis de către unitatea militară la B. S.A., acţionând cu această ocazie în calitatea sa de locţiitor al directorului general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, funcţionar public în sensul legii penale, conform art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. pen., care îi conferea sarcina de a administra fondurile din toate conturile deschise de către această unitate militară la instituţia bancară menţionată, potrivit Formularului reguli de autorizare completat şi semnat la data de 05.10.2017, prejudiciul total produs U.M. 02630 Bucureşti prin săvârşirea acestei fapte fiind de 181.264,70 USD, constituit din suma retrasă efectiv de către cel în cauză, menţionată mai sus, şi comisionul bancar de retragere în numerar a acesteia achitat cu aceeaşi ocazie, în cuantum de 1.794,70 USD, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prevăzute de art. 295 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
- în perioada 2018 - 2019, în calitate de funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, a falsificat prin contrafacerea scrierii şi a subscrierii următoarele înscrisuri oficiale: a) Dispoziţia/declaraţia de plată externă (Formularul B. RO-PA x); b)Anexa nr. 13 Declaraţie (Formular B.); c)înscrisul intitulat "Declaraţie privind sursa fondurilor" (Formular B. Anexa nr. 8); d)Formularul B. intitulat "Anexa 2 - Solicitare constituire depozit în condiţii negociate"e) Formularul B. intitulat "Anexa 2- Solicitare constituire depozit în condiţii negociate" f)Formularul B. intitulat " Anexa 2 - Solicitare constituire depozit în condiţii negociate" g)Formularul B. intitulat "Anexa 2 - Solicitare constituire depozit în condiţii negociate", în vederea retragerii, în scopul însuşirii ei pe nedrept, a sumei de 179.470 USD, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 38 alin. (1) din C. pen.
- în cursul lunii noiembrie 2018, în calitate de funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu a falsificat următoarele înscrisuri oficiale: a) Dispoziţia/declaraţia de plată externă (Formularul B. RO-PA x); b) Anexa nr. 13 Declaraţie (Formular B.); c) Declaraţie privind sursa fondurilor (Anexa nr. 8), cu prilejul întocmirii lor, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 38 alin. (1) din C. pen.
- folosirea la B. S.A., în perioada 2018 - 2019, în vederea retragerii, la data de 27.11.2018, în scopul însuşirii ei pe nedrept, a sumei de 179.470 USD, din contul bancar deschis pe la B. S.A. - Sucursala Lipscani, a înscrisurilor oficiale falsificate menţionate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi a art. 38 alin. (1) din C. pen.
După trimiterea în judecată, judecătorul de cameră preliminară învestit cu verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului, prin încheierea din data de 18 iunie 2021 a constatat că măsura arestării preventive este legală şi temeinică, impunându-se în continuare a fi menţinută, iar înlocuirea cu o măsură preventivă mai uşoară nu este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut în art. 202 alin. (1) din C. proc. pen.
La data de 14 iulie 2021, inculpatul a formulat cerere de înlocuire a măsurii preventive a arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau cu cea a arestului la domiciliu.
Prin încheierea din data de 14.07.2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2021.2 Curtea Militară de Apel Bucureşti în temeiul art. 207 alin. (5) din C. proc. pen. a dispus revocarea măsurii arestării preventive şi punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
În esenţă, s-a constatat că au încetat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului A., prin încheierea nr. 3 din 27.03.2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2021 de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii Militare de Apel Bucureşti pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 27.03.2021 până la data de 25.04.2021, inclusiv şi prelungită succesiv până la data de 24.06.2021, inclusiv şi menţinută prin încheierea din data de 18 iunie 2021 şi, nu au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea măsurii preventive dispuse faţă de acesta.
Deopotrivă, a luat act că a rămas fără obiect cererea prin care inculpatul A. a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.
Împotriva încheierii din data de 14.07.2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2021.2 de Curtea Militară de Apel Bucureşti a formulat contestaţie Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.
Prin încheierea nr. 667 din data de 17 iulie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2021.2 a fost admisă contestaţia declarată de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel împotriva încheierii din 14 iulie 2021 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii Militare de Apel Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.2, privind pe inculpatul A..
A fost desfiinţată, în parte, încheierea contestată, şi rejudecând:
În temeiul art. 205 alin. (10) rap. la art. 242 alin. (2) şi la art. 202 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. a fost înlocuită măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul A. prin încheierea nr. 3 din 27 martie 2021, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea Militară de Apel în Dosarul nr. x/2021, cu măsura controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, începând cu data 17 iulie 2021.
În baza art. 215 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi d) din C. proc. pen., a fost dispus ca pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul A. să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la judecătorul de camera preliminară sau instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată judecătorul de camera preliminară sau instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lui, respectiv unitatea de poliţie în circumscripţia unde locuieşte inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu depăşească teritoriul României, fără încuviinţarea prealabilă a judecătorul de camera preliminară sau instanţei de judecată; să nu comunice cu martorii: C., D., E., F., G., H., I. şi J., direct sau indirect.
A fost atrasă atenţia inculpatului A. asupra posibilităţii înlocuirii acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive, în condiţiile art. 215 alin. (3) şi (7) din C. proc. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
În esenţă, s-a constatat că nu a apărut nicio împrejurare care să ducă la concluzia că au încetat temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive, iar motivele care au justificat luarea acesteia subzistă, probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale (declaraţiile de suspect/inculpat, declaraţiile martorilor, înscrisuri) şi care au determinat trimiterea în judecată a inculpatului A., fiind apte să susţină în continuare suspiciunea rezonabilă a săvârşirii faptelor penale imputate inculpatului, în legătură cu care s-a dispus şi s-a prelungit/menţinut ulterior măsura preventivă. Astfel, s-a constatat îndeplinită condiţia prevăzută de art. 202 alin. (1) din C. proc. pen.
Finalizarea fazei de urmărire penală prin emiterea rechizitoriului şi trimiterea inculpatului în judecată, nu poate constitui o modificare a temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii preventive cu consecinţa revocării acesteia.
Analiza îndeplinirii cerinţelor de proporţionalitate şi necesitate a măsurii preventive din perspectiva dispoziţiilor art. 202 alin. (3) din C. proc. pen., a fost efectuată ţinând cont de dispoziţiile ari. 242 alin. (2) din C. proc. pen., care prevăd că măsura preventivă se înlocuieşte din oficiu (sau la cerere), cu o măsură preventivă mai uşoară, dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, s-a apreciat că o măsură preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) din C. proc. pen.
În acest context, din perspectiva cerinţelor de proporţionalitate a măsurii preventive cu gravitatea acuzaţiei aduse inculpatului, precum şi a necesităţii pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, condiţii statuate de legiuitor în dispoziţiile art. 202 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că măsura arestării preventive nu mai corespunde scopului pentru care a fost dispusă, măsura controlului judiciar fiind suficientă pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, obligaţiile ce o însoţesc constituind garanţii suficiente prin care se asigură atingerea scopul prevăzut de art. 202 alin. (1) din C. proc. pen.
Prin încheierea din data de 28 iulie 2021 judecătorul de cameră preliminară de la Curtea Militară de Apel Bucureşti, în temeiul art. 346 alin. (1) din C. proc. pen. a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2021 din 16 iunie 2021 al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, privind pe inculpatul A., precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei.
Prin încheierea din data de 11 august 2021 Curtea Militară de Apel Bucureşti a admis cererea prin care inculpatul A. a solicitat ca judecata să se desfăşoare în procedura simplificată reglementată prin dispoziţiile art. 375 cu referire la art. 374 alin. (4) din C. proc. pen., şi a dispus ca pronunţarea hotărârii să se realizeze la data de 15 septembrie 2021 prin punerea acesteia la dispoziţia inculpatului, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei acestei instanţe.
La data de 01 septembrie 2021 inculpatul A., prin apărător ales, a formulat o cerere prin care a solicitat revocarea măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de acesta.
În esenţă, Curtea Militară de Apel Bucureşti a constatat că nu mai subzistă temeiurile care au determinat înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului A. cu măsura controlului judiciar, şi nici nu au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri, întrucât inculpatul a solicitat ca judecata să se desfăşoare în procedura simplificată prevăzută de dispoziţiile art. 375 cu referire la art. 374 alin. (4) din C. proc. pen.
Prin urmare, s-a reţinut că în cauză se impune revocarea măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul A. fiind incidente dispoziţiile art. 242 alin. (1) teza I din C. proc. pen.
Împotriva încheierii din 01 septembrie 2021 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2021 a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, solicitând admiterea contestaţiei formulate, desfiinţarea încheierii atacate şi, în urma rejudecării, respingerea cererii de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar formulată de către inculpatul A. şi să se dispună menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar luat faţă de inculpat pentru o perioadă de 60 zile, începând cu data de 15 septembrie 2021.
Analizând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti în raport de criticile invocate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Analiza motivelor invocate de parchet în contestaţia formulată împotriva încheierii din 01 septembrie 2021 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2021 impune, prioritar, identificarea coordonatelor normative incidente în cauză. Astfel, potrivit art. 208 alin. (5) C. proc. pen. "în tot cursul judecăţii, instanţa verifică, prin încheiere, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri", iar art. 242 alin. (1) C. proc. pen. prevede că "măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, dispunându-se, în cazul reţinerii şi arestării preventive, punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză."
Exigenţa "menţinerii temeiurilor" la care face trimitere art. 207 alin. (4) C. proc. pen. este realizată atunci când, în dinamica actelor de procedură dispuse ori a mijloacelor de probă administrate şi în contextul timpului scurs de la data dispunerii măsurii, instanţa constată persistenţa cumulativă a tuturor condiţiilor care au fundamentat acea restricţie cu caracter preventiv.
Instanţa de control judiciar constată că, prin rechizitoriul nr. x/2021 din data de 16.06.2021 al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen., fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi uz de fals, prevăzută de art. 323 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.. Faptele reţinute în sarcina inculpatului au fost comise în intervalul 2018-1019 şi au conţinutul reţinut în considerentele prezentei încheieri.
Concret, menţinerea măsurii preventive implică constatarea subzistenţei, la fiecare verificare succesivă, atât a condiţiei referitoare la existenţa unor probe sau indicii temeinice, din care să rezulte suspiciunea rezonabilă a săvârşirii unei infracţiuni, dar şi a celor două cerinţe prevăzute de art. 202 alin. (3) C. proc. pen., respectiv proporţionalitatea măsurii cu gravitatea acuzaţiilor aduse persoanei faţă de care este luată şi caracterul necesar al acesteia pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea sa. Modificarea ori încetarea oricăreia dintre cele trei condiţii anterior evocate impune, pe durata procedurii, o reconsiderare a măsurii preventive şi revocarea sa.
Reevaluând, în aceste coordonate, măsura preventivă dispusă faţă de inculpatul A., Înalta Curte constată, sub un prim aspect, subzistenţa cerinţei prevăzute de art. 202 alin. (1) teza I C. proc. pen.. Materialul probator existent până în această fază a procesului ce a fost indicat de către judecătorul de la Curtea Militară de Apel Bucureşti nu relevă nici schimbarea de substanţă a informaţiilor existente în cauză anterior sesizării instanţei şi nici apariţia unor elemente noi, apte a pune în discuţie caracterul rezonabil al suspiciunii implicării inculpatului A. în activităţile presupus ilicite ce fac obiectul judecăţii.
În egală măsură, cerinţa proporţionalităţii măsurii preventive a controlului judiciar cu gravitatea acuzaţiilor aduse inculpatului A. este realizată şi în acest stadiu al procedurii, cât timp măsura prevăzută de art. 202 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. continuă să fie cea mai puţin restrictivă dintre măsurile preventive reglementate de legislaţia procesual penală.
În schimb, condiţia necesităţii controlului judiciar pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal nu mai este îndeplinită la acest moment procesual, astfel că soluţia de revocare a măsurii preventive este una temeinică.
În analiza cerinţei anterior evocate, Înalta Curte are în vedere că măsura preventivă a controlului judiciar a fost dispusă, iniţial, în considerarea asigurării desfăşurării în bune condiţii a procesului penal, pentru a se înlătura orice risc de influenţare a probaţiunii şi al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni de către inculpat şi, în acord cu prima instanţă, se reţine că, la acest moment, nu există date că inculpatul A. ar putea săvârşi alte infracţiuni.
Totodată, Înalta Curte are în vedere ca şi criteriu pertinent sub aspectul încetării caracterului necesar al controlului judiciar, stadiul actual al procedurii, cu accent pe constatarea legalităţii administrării probelor în faza de urmărire penală, pe faptul că s-a realizat o conservare a acestora, apreciindu-se, astfel, că riscul de influenţare a probaţiunii este unul redus.
Din perspectiva evoluţiei procesului penal, se constată că încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care s-a dispus începerea judecăţii a rămas definitivă, sens în care, cauza se află la debutul cercetării judecătoreşti.
În atare condiţii, dacă specificul şi gravitatea acuzaţiilor penale legitimau temerea că inculpatul ar putea influenţa, în orice mod, procedurile în ansamblu, o atare temere nu mai are, în prezent, o justificare obiectivă, cât timp nu sunt indicii că inculpatul ar putea să influenţeze buna desfăşurare a procesului penal, astfel că, Înalta Curte conchide că desfăşurarea, în bune condiţii, a procedurilor judiciare, nu reclamă cu necesitate, menţinerea controlului judiciar în acest stadiu al procedurii, faţă de inculpatul A..
Raportând temeiurile iniţiale legate de prezervarea ordinii publice, gravitatea acuzaţiilor aduse, dar mai ales perioada în care se presupune că au fost săvârşite pretinsele fapte de către inculpat, respectiv 2018 - 2019, prin raportare şi la natura interesului public ocrotit, se constată că menţinerea în continuare a măsurii preventive a controlului judiciar nu se mai justifică, buna desfăşurare a procesului penal putând fi realizată şi cu inculpatul în stare de libertate.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că inculpatul A. a avut un comportament procesual pozitiv, a respectat obligaţiile impuse pe durata controlului judiciar, ceea ce relevă asumarea reală a obligaţiilor derivate din calitatea sa procesuală. O atare conduită, corelată cu faptul că inculpatul se află la primul contact cu legea penală, au semnificaţia unor garanţii ale bunei desfăşurări, în continuare, a procesului penal, fără a mai fi necesară menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar.
De asemenea inculpatul a recunoscut faptele de care este acuzat, a fost eliberat din funcţia deţinută prin trecerea în rezervă, şi-a manifestat intenţia de a fi judecat în procedura simplificată, a achitat întregul prejudiciu reţinut în actul de sesizare, aspecte care nu conturează previzibilitatea unei conduite viitoare negative prin care să fie periclitată în vreun fel aflarea adevărului în cauză, motiv pentru se apreciază că prin menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar nu mai este îndeplinită cerinţa de proporţionalitate.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti împotriva încheierii penale din 01 septembrie 2021 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2021, privind pe intimatul inculpat A..
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti împotriva încheierii penale din 01 septembrie 2021 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2021, privind pe intimatul inculpat A..
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 septembrie 2021.
GGC-GR