Constitutional challenge to non-prosecution ruling's finality rejected as unfounded; prior appeal decision quashed and exception dismissed.

Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 23 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a respins ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen.

Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a reţinut că potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia.

S-a arătat că potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau 3, instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

De asemenea, s-a menţionat că din economia textelor legale menţionate, reiese în mod cert că, excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată de părţi în cadrul unei faze procesuale derulată în faţa unei instanţe judecătoreşti - în materie penală în cazul de faţă, având la bază un cadru legal de reglementare.

Curtea de Apel Galaţi a reţinut că respectiva cale de atac nu este reglementată de dispoziţiile procedural-penale, nefiind admisibilă ca şi fază a procesului penal ("în orice fază a litigiului’’- presupune o etapă procesuală reglementată legal).

În aceste condiţii, s-a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., invocată de petentul A. este contrară dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, fiind inadmisibilă, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În consecinţă, s-a apreciat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este, de asemenea, inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a formulat recurs petentul A. apreciind că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea instanţei de control constituţional întrucât dispoziţiile criticate încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţia României, art. 13 -dreptul la un recurs efectiv din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 2 -dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând recursul formulat de petentul A., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se observă că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de către petentul A. într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Referitor la condiţia privind legătura normelor ce fac obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să poată produce un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.

Legătură dintre norma ce face obiectul excepţiei şi soluţionarea cauzei este, de asemenea, o condiţie de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale. Această condiţie presupune că norma invocată orientează soluţia.

Curtea de Apel Galaţi a reţinut că sesizarea instanţei de contencios constituţional nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate întrucât nu este creat cadrul procesual legal pentru invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, calea de atac formulată de petent fiind inadmisibilă.

În acest context, Înalta Curte aminteşte că inadmisibilitatea căii de atac conduce de plano la inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, sesizarea instanţei de contencios constituţional neputând avea un efect real asupra soluţiei din cauză, cu excepţia situaţiei în care se critică dispoziţia legală ce atrage inadmisibilitatea căii de atac.

Astfel, instanţa de control constituţional a reţinut că o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă dacă acţiunea principală care face obiectul cauzei în care a fost invocată este inadmisibilă (CCR, Decizia nr. 364 din 16 iunie 2020, publicată în M.O. nr. 278 din 12 august 2020), mai puţin în ipoteza în care se critică însăşi neconstituţionalitatea normei care constituie temeiul inadmisibilităţii acţiunii principale (CCR, Decizia nr. 243din 16 aprilie 2019, publicată în M.O. nr. 429 din 30 mai 2019).

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte urmează a analiza critica petentului referitoare la dispoziţiile pretins neconstituţionale.

Astfel, instanţa de recurs reţine că petentul A. a criticat dispoziţiile art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., conform cărora încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (71) este definitivă, apreciind că această dispoziţie contravine art. 20 şi 21 din Constituţia României.

Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din C. proc. pen. au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, instanţa de contencios constituţional pronunţând, în acest sens, mai multe decizii, dintre care, Decizia nr. 58 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015, Decizia nr. 139 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015, şi Decizia nr. 446 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 13 august 2015, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.

În egală măsură, se reţine că prin Decizia nr. 200 din 23 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 03 iulie 2017, Curtea a conchis că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din C. proc. pen. nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea părţilor interesate de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. S-a precizat că nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative europene invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză şi că, astfel, aşa cum a fost arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi 341 din C. proc. pen., în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, Curtea a constatat că prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile în cauză. De asemenea, s-a reţinut că prevederile art. 13 din Convenţie nu au aplicabilitate în cauză, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Totodată, Curtea a constatat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi 341 din C. proc. pen., legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. (par. 18, 19).

Astfel, având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei anterior arătate sunt aplicabile şi în prezenta cauză, sens în care nu se impune sesizarea instanţei de contencios constituţional, sesizarea fiind formal formulată.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 23 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va desfiinţa hotărârea atacată şi rejudecând, va respinge, ca nefondată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 348 alin. (8) din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 23 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează hotărârea atacată şi rejudecând:

Respinge, ca nefondată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 348 alin. (8) din C. proc. pen.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului formulat de petentul A. rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 septembrie 2021.

GGC-GR