European Arrest Warrant for Conspiracy to Rape Upheld: Appeal Dismissed and Surrender to United Kingdom Ordered

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 150/F din data de 04 august 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în Dosarul nr. x/2021, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În baza art. 104 din Legea nr. 302/2004 şi art. 93 alin. (1) din Titlul VII al Acordului comercial şi de cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte, s-a dispus punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 26.01.2021 de către Curtea Regală din Guildford, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, faţă de persoana solicitată A. (cetăţean român).

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, cu respectarea regulii specialităţii prevăzute de art. 117 din Legea nr. 302/2004 şi sub condiţia prevăzută de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România, în vederea executării acestei pedepse.

S-a luat act că persoana solicitată nu a consimţit la predare.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând din data de 04.08.2021 şi până la data de 02.09.2021 inclusiv.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută 24 ore, începând din data de 29.07.2021, ora 11:01 şi a fost arestată, începând din data de 29.07.2021 la zi, în baza mandatului de arestare nr. x (EAW) emis la data de 29.07.2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul parţial al avocatului din oficiu, în cuantum de 700 RON, a fost suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că la data de 23.07.2021, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost înregistrată sub nr. x/2021 solicitarea autorităţilor judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, transmisă prin adresa nr. x din data de 22.07.2021 emisă de Ministerul Afacerilor Interne-Biroul Naţional Interpol privind punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 26.01.2021 de către Curtea Regală din Guildford, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, faţă de persoana solicitată A., cetăţean român, urmărit internaţional pentru săvârşirea unei infracţiuni de conspiraţie la violul unei femei cu vârsta de peste 16 ani, cu încălcarea art. 1 alin. (1) din Legea penală din 1977 şi art. 1 din Legea privind infracţiunile sexuale din 2003.

În cuprinsul mandatului de arestare, s-a arătat că acesta are la bază mandatul de arestare în primă instanţă din data de 16.11.2020 emis de Curtea Magistraţilor din Guildford, pentru conspiraţie la violul unei femei cu vârsta de peste 16 ani, cu încălcarea art. 1 alin. (1) din Legea penală din 1977 şi art. 1 din Legea privind infracţiunile sexuale din 2003, constând în aceea că, la data de 08.07.2017, persoana solicitată A. şi alţi trei bărbaţi, au abordat o femeie în vârstă de 18 ani, pe care au invitat-o să bea ceva, aceasta fiind de acord, şi, după ce persoana vătămată a consumat băuturi alcoolice şi avea nevoie de ajutor pentru a se deplasa, au transportat-o cu autoturismul, într-o pădure, unde au violat-o, A. fiind surprins de camerele de supraveghere în diverse locaţii din oraşul Gilford împreună cu ceilalţi trei bărbaţi şi cu persoana vătămată, cumpărând prezervative, apă şi şerveţele umede din două magazine.

Curtea de apel a constatat, în prealabil, că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile Titlului VII al Acordului comercial şi de cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte (denumit în continuare Acordul).

Curtea de apel a reţinut că mandatul de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplineşte condiţiile de formă şi conţinut prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004 şi art. 86 din Acord, că infracţiunea pentru care este cercetată persoana solicitată este sancţionată de legea statului solicitant cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă, nefiind supusă verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi art. 79 din Acord, condiţie care este însă oricum îndeplinită, întrucât fapta respectivă este incriminată şi de legea penală română şi, totodată, că nu este incident niciun motiv de refuz al executării mandatului de arestare, dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004 şi art. 80 şi 81 din Acord şi nicio cauză de amânare a predării, conform art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 58 alin. (1), (2) din aceeaşi lege şi art. 102 din Acord.

De asemenea, prima instanţă a constatat că este îndeplinită şi condiţia impusă de art. 98 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 şi art. 84 lit. a) din Acord, şi anume, întrucât pedeapsa prevăzută de legea statului emitent pentru infracţiunea care a motivat emiterea mandatului de arestare este detenţiunea pe viaţă, se constată că legislaţia statului solicitant prevede, chiar pentru cazul condamnării la acea pedeapsă, revizuirea pedepsei sau liberarea condiţionată după executarea a cel puţin 20 ani din pedeapsa aplicată, precum şi aplicarea unor măsuri de clemenţă, aşa cum reiese din conţinutul mandatului de arestare.

S-a reţinut că persoana solicitată a invocat motivul opţional de refuz al executării mandatului de arestare prevăzut de art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, însă acest text de lege se referă la situaţia emiterii mandatului de arestare în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, or, în speţă, mandatul de arestare a fost emis în cursul judecăţii în primă instanţă. A mai arătat persoana solicitată că, din descrierea faptei, nu rezultă calitatea sa de autor al infracţiunii, însă Curtea de apel a constatat că mandatul de arestare cuprinde descrierea circumstanţelor de comitere a infracţiunii, inclusiv momentul, locul şi gradul de implicare a persoanei solicitate, stabilirea încadrării juridice a faptelor şi a vinovăţiei fiind atributul exclusiv al autorităţilor judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, excedând procedurii de punere în executare a mandatului de arestare. S-a apreciat că cetăţenia română şi lipsa consimţământului la predare, invocate de persoana solicitată, nu constituie motive de refuz al predării.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat contestaţie solicitată A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În dezbateri, contestatorul - persoana solicitată, beneficiind de asistenţa juridică a unui avocat din oficiu, a solicitat admiterea contestaţiei, arătând că nu mai este de acord cu predarea către autorităţile din Marea Britanie. A invocat circumstanţe personale, precizând că are o stare de sănătate precară, respectiv afecţiuni cardiace şi pulmonare şi un copil minor în întreţinere, în vârstă de 9 luni.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:

Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.

În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanţa de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competenţa să se pronunţe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.

În cauză, se reţine că faţă de persoana solicitată A. s-a emis un mandat european de arestare la data de 26.01.2021 de către Curtea Regală din Guildford, fiind urmărit internaţional pentru săvârşirea unei infracţiuni de conspiraţie la violul unei femei cu vârsta de peste 16 ani, cu încălcarea art. 1 alin. (1) din Legea penală din 1977 şi art. 1 din Legea privind infracţiunile sexuale din 2003.

Înalta Curte constată că mandatul european emis de autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord îndeplineşte toate condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege, fiind descrise faptele pentru care este cercetată persoana solicitată, îndeplinindu-se astfel condiţia prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv aceea a descrierii circumstanţelor în care au fost comise infracţiunile, activitatea infracţională reţinută în sarcina acesteia fiind detaliată ţinând cont de specificul fazei procesuale în care a fost emis mandatul.

Totodată, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Titlului VII al Acordului comercial şi de cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte (denumit în continuare Acordul).

De asemenea, Înalta Curte constată că infracţiunea pentru care este cercetată persoana solicitată este sancţionată de legea statului solicitant cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă, nefiind supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi art. 79 din Acord şi, prin urmare, faptele persoanei solicitate dau drept la predare, iar pe fond, cererea este întemeiată.

În continuare, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi observă că nu sunt întrunite nici cerinţele de refuz facultativ al predării, reglementate de art. 99 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Aşadar, se constată că instanţa de fond a analizat mandatul european de arestare, reţinând îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi a dispus în mod corect arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 zile, de la data de 04.08.2021 şi până la data de 02.09.2021 inclusiv, aceasta reprezentând singura măsură oportună pentru buna desfăşurare a procedurii de executare şi recunoaştere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Susţinerile persoanei solicitate referitoare la contextul epidemiologic actual în sensul că în condiţiile răspândirii pandemiei de Covid-19 există riscul să fie expusă la contaminare şi infectare în statul solicitant, se apreciază că aceste împrejurări nu impietează asupra punerii în executare a mandatului european de arestare şi nu sunt de natură a conduce la respingerea cererii de predare a persoanei solicitate, instituţiile implicate în procedurile de predare având obligaţia luării tuturor măsurilor necesare pentru a asigura sănătatea persoanelor în cauză.

De asemenea, Înalta Curte arată că, şi în măsura în care persoana solicitată nu şi-a dat acordul în vederea predării către autorităţile judiciare străine, invocând motive de ordin personal (respectiv faptul că are în îngrijire un minor în vârsta de 9 luni), predarea în baza mandatului european de arestare emis de statul solicitând nu este condiţionată de acordul de voinţă al persoanei solicitate dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru aceasta. Motivele invocate de persoana solicitată în justificarea acestei poziţii nu constituie o cauză legală de natură să împiedice punerea în executare a mandatului european de arestare.

Pe cale de consecinţă, pentru motivele arătate, Înalta Curte, constatând legală şi temeinică sentinţa penală atacată, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A., împotriva Sentinţei penale nr. 150/F din data de 04 august 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea persoană solicitată, în cuantum de 1012 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A., împotriva Sentinţei penale nr. 150/F din data de 04 august 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea persoană solicitată, în cuantum de 1012 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 august 2021.

GGC-GR