Preventive seizure substitution on tax evasion proceeds: obligation under Law 241/2005 and priority of secured creditors over state claims

Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 09 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în temeiul art. 2502 C. proc. pen., a fost ridicată măsura sechestrului asigurător asupra imobilului apelantului-intimat-inculpat A., constând în teren şi construcţii, situat în mun. Bucureşti, Str. x, Sector I, luată prin Ordonanţa din data de 26 ianuarie 2016 a Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, din Dosarul nr. x/2010, şi menţinută prin sentinţa penală nr. 1.188 din 12 iulie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 249 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. pen., a fost luată măsura asigurătorie a popririi asupra sumei de 666.104,54 RON, pusă la dispoziţia organelor judiciare de către Biroul Executorilor Judecătoreşti B., şi a fost obligat executorul judecătoresc să transfere suma în contul nr. x, de la C., aparţinând apelantului-intimat-inculpat A..

În temeiul art. 2502 C. proc. pen., s-a menţinut măsura asigurătorie asupra conturilor bancare ale apelantului-intimat-inculpat A., de la D. S.A., E. S.A., F. S.A. şi G. S.A., luată prin Ordonanţa din data de 26 ianuarie 2016 a Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, din Dosarul nr. x/2010, şi menţinută prin sentinţa penală nr. 1.188 din 12 iulie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. x/2016.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că prin adresa nr. x/2018 din 16 iunie 2021, Biroul Executorilor Judecătoreşti B. a comunicat că imobilul din mun. Bucureşti, Str. x, Sectorul I, la solicitarea creditorului F. S.A., a fost adjudecat, la data de 2 aprilie 2019, în favoarea S.C. "H." S.R.L., cu suma de 1.445.288,00 RON, care a fost distribuită, iar suma de 666.104,54 RON a fost consemnată la dispoziţia Ministerului Public, mai precis a Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală.

Având în vedere împrejurarea că, pe parcursul desfăşurării procesului penal, imobilul a fost vândut la licitaţie publică, cu distribuirea preţului, Curtea de apel a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător asupra imobilului situat în mun. Bucureşti, Str. x, Sector I, care face parte din patrimoniul unui terţ de bună-credinţă, şi a luat măsura asigurătorie a popririi asupra sumei de 666.104,54 RON, pusă la dispoziţia organelor judiciare de către Biroul Executorilor Judecătoreşti B., pe care l-a obligat să transfere suma în contul nr. x, de la C., aparţinând apelantului-intimat-inculpat A..

De asemenea, a constatat că nu au intervenit alte elemente de noutate, care să justifice ridicarea măsurii asigurătorii asupra conturilor bancare ale apelantului-intimat-inculpat.

Împotriva acestei încheieri, la data de 13 iulie 2021, în termen legal, a formulat contestaţie inculpat A., prin apărător ales, calea de atac fiind motivată în scris.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 15 iulie 2021, sub nr. x/2016, având termen de judecată fixat la data de 20 iulie 2021. La acest termen, cauza a fost amânată, la solicitarea apărătorului ales al contestatarului inculpat A., pentru imposibilitate obiectivă de prezentare, dovedită prin înscrisuri .

La următorul termen de judecată, 03 august 2021, a fost încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de avocatul I., apărător ales al contestatorului inculpat A., pentru pregătirea apărării şi prezentarea în faţa instanţei.

La cele două termene de judecată, precizate mai sus, contestatorul inculpat A. a beneficiat, însă, de asistenţă juridică din oficiu (avocat J., în baza delegaţiei de asistenţă juridică obligatorie, dosar).

În dezbateri, la termenul de judecată din 17 august 2021, apărătorul ales al contestatorului inculpat A. a solicitat admiterea contestaţiei, apreciind că instanţa de apel ar trebui să impună măsura asigurătorie după ce se vor soluţiona toate contestaţiile şi se vor îndestula toţi creditorii, inclusiv executorul judecătoresc.

Concluziile apărării şi ale reprezentantului Ministerului Public asupra contestaţiei de faţă sunt detaliat redate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând contestaţia formulată de inculpatul contestator A. pe baza actelor dosarului, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, pentru următoarele argumente:

Se constată că prin ordonanţa nr. 197/P/2020 din 26 ianuarie 2016, din dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie s-a dispus luarea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor imobile, inclusiv imobilul din municipiul Bucureşti, Str. x, Sectorul I, şi asupra conturilor bancare, de la D. S.A., E. S.A., F. S.A. şi G. S.A., ale inculpatului A., până la concurenţa sumei de 8.252.503 RON, în scopul garantării reparării prejudiciului material sau luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

Prin sentinţa penală nr. 1.188 din 12 iulie 2019, din dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, cu obligarea sa plata către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata sumei de 6.342.873 RON, la care se adaugă accesoriile, calculate de la data scadenţei obligaţiei principale şi până la plata efectivă şi integrală, cu titlu de daune materiale, menţinând măsurile asigurătorii.

Împotriva sentinţei penale nr. 1.188 din 12 iulie 2019, din dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală au formulat apel inculpatul A. şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel, secţia I penală dosarul nr. x/2016 în care a fost pronunţată încheierea din 09 iulie 2021 ce face obiectul prezentei contestaţii.

Prin încheierea contestată, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că imobilul, aparţinând inculpatului A., situat în municipiul Bucureşti, Str. x, Sector I, asupra căruia a fost instituit sechestrul asigurător instituit în cursul urmăririi penale, a fost adjudecat la data de 2 aprilie 2019, în favoarea S.C. "H." S.R.L., cu suma de 1.445.288,00 RON, care a fost distribuită, iar suma de 666.104,54 RON a fost consemnată la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală.

Curtea de apel a ridicat măsura sechestrului asigurător asupra imobilului care face parte din patrimoniul unui terţ de bună-credinţă şi a luat măsura asigurătorie a popririi asupra sumei de 666.104,54 RON, pusă la dispoziţia organelor judiciare de către Biroul Executorilor Judecătoreşti B., pe care l-a obligat să transfere suma în contul nr. x, de la C., aparţinând apelantului-intimat-inculpat A..

Astfel cum s-a reţinut la nivel jurisprudenţial, măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege (Decizia nr. 486 din 18 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016; Decizia nr. 609 din 22 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2018; Decizia nr. 512 din 20 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017).

Art. 249 alin. (1), (2), (5) şi (6) C. proc. pen. privind condiţiile generale de luare a măsurilor asigurătorii prevede că:

(1) (...) instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, atunci când există o suspiciune rezonabilă cu privire la existenţa unui pericol concret de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora (...).

(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune (...) se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.

(6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, şi la cererea părţii civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi şi părţii civile."

Din interpretarea dispoziţiilor legale mai sus evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiţionată de constatarea prealabilă a necesităţii instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. În plus, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă şi cerinţa proporţionalităţii acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi, în mod particular, cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

În principiu, dispunerea măsurilor asigurătorii este lăsată la aprecierea organelor judiciare, însă există situaţii în care legiuitorul a instituit, cu titlu de excepţie, caracterul obligatoriu al acestor măsuri, având în vedere fie natura şi gravitatea faptelor comise, fie consecinţele acestora asupra unor categorii vulnerabile de subiecţi pasivi. O astfel de excepţie este reglementată prin art. 11 din Legea nr. 241/2005, potrivit căruia "în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie." Aceasta înseamnă că, în cazul infracţiunilor reglementate de Legea nr. 241/2005, necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge direct din lege, fiind justificată de chiar natura acestor infracţiuni. În acest caz particular, organele judiciare rămân ţinute să evalueze, însă, în continuare, celelalte cerinţe normative obligatorii pentru dispunerea măsurii asigurătorii, referitoare la categoria de bunuri supuse indisponibilizării, valoarea probabilă a sumelor până la concurenţa cărora se instituie măsura şi finalitatea acesteia, astfel cum rezultă din enumerarea alternativă prevăzută de art. 249 alin. (1) C. proc. pen.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, inculpatul A. a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare, cu obligarea sa plata către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata sumei de 6.342.873 RON, la care se adaugă accesoriile, calculate de la data scadenţei obligaţiei principale şi până la plata efectivă şi integrală, cu titlu de daune materiale, menţinând măsurile asigurătorii.

Se constată că această infracţiune intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care, aşa cum s-a arătat anterior, instituie obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cazul infracţiunilor prevăzute de legea specială.

Inculpatul A. a solicitat prin contestaţia formulată schimbarea în parte a soluţiei, în sensul prorogării luării măsurii popririi asupra întregii sume rămase din executarea silită, până la soluţionarea tuturor contestaţiilor din dosarul de executare nr. x/2018 al Biroului Executorilor Judecătoreşti B..

În argumentarea solicitării, contestatorul inculpat a arătat că executarea silită nu a fost încheiată în dosarul de executare nr. x/2018, rămânând de soluţionat contestaţia la executare ce face obiectul dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, ce are ca obiect recuperarea diferenţei de curs valutar a creanţei distribuite de executorul judecătoresc creditorului K..

În opinia apărării, poprirea se poate dispune doar după îndestularea tuturor creditorilor şi încheierea executării silite, în caz contrar, executorul ne-având de unde să acopere eventualele sume la care va fi obligat în cazul în care va fi admisă contestaţia la executare.

Contestatorul inculpat a invocat în drept art. 249 alin. (7) C. proc. pen., care prevăd că "nu pot fi sechestrate bunuri care aparţin unei autorităţi sau instituţii publice ori unei alte persoane de drept public şi nici bunurile exceptate de lege."

De asemenea, a susţinut că exceptarea de la sechestrul asigurător a sumelor rezultate din executarea silită însăşi rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 873 şi următoarele C. proc. civ., privind eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin urmărirea silită, aspect tranşat în cauză prin chiar maniera în care s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător de pe bunul imobil aparţinând inculpatului şi vânzarea la licitaţie a imobilului, în vederea îndestulării creditorilor, urmând ca sechestrul să fie aplicat asupra sumei rămase din executare după acoperirea creanţelor tuturor creditorilor. Astfel, a susţinut că, în situaţia în care executarea nu a fost încheiată şi nu au fost acoperite integral pretenţiile tuturor creditorilor, poprirea nu se poate dispune asupra întregii sume rămase la acest moment din executare, ci doar după soluţionarea tuturor contestaţiilor.

Argumentele contestatorului inculpat sunt neîntemeiate.

În contextul factual al cauzei, se constată că soluţia primei instanţe privind luarea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumei de 666.104,54 RON este întemeiată din perspectiva caracterului necesar al acesteia în vederea atingerii scopului prevăzut de lege. În acord cu jurisprudenţa C.E.D.O., se constată că au fost respectate şi exigenţele de proporţionalitate a măsurii asigurătorii în raport cu scopul urmărit, în conformitate cu garanţiile procedurale prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (cauza Silickienė contra Lituaniei). Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă (Decizia nr. 19 din 16 octombrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii).

Referitor la criticile apărării, în sensul că măsura popririi trebuie să se aplice asupra sumei rămase din executare după acoperirea creanţelor tuturor creditorilor, se observă că prin Decizia nr. 2 din 19 februarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, s-a statuat că "existenţa unor măsuri asigurătorii înfiinţate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane fizice sau juridice: a) nu suspendă executarea silită începută de un creditor ipotecar, al cărui drept de ipotecă asupra aceloraşi bunuri a devenit opozabil terţilor anterior înfiinţării măsurii asigurătorii din procesul penal şi b) nu determină nulitatea actelor de executare ulterioare înfiinţării măsurii asigurătorii din procesul penal asupra aceloraşi bunuri (pct. 85).

Creditorul urmăritor, titular al unei creanţe certe, lichide şi exigibile, indiferent că aceasta a fost recunoscută printr-o hotărâre judecătorească definitivă ori izvorăşte din acte juridice valabile şi necontestate, este deţinătorul unui bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul său trebuie apărat şi protejat, iar acesta trebuie să beneficieze de toate garanţiile specifice recunoscute în legislaţie, inclusiv de acelea care să îi asigure, la nevoie, realizarea dreptului pe cale silită.

(...) instituirea de măsuri asigurătorii în procesul penal nu naşte în patrimoniul statului (în calitate de potenţial creditor) un drept de preferinţă faţă de alţi creditori, decât în condiţiile şi limitele impuse de legislaţia în vigoare, aşa cum prevede în mod expres art. 2.328 din C. civ. - potrivit căruia preferinţa acordată statului şi unităţilor administrativ-teritoriale pentru creanţele lor se reglementează prin legi speciale, însă o asemenea preferinţă nu poate afecta drepturile anterior dobândite de către terţi - şi art. 153 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia preferinţa acordată statului şi unităţilor administrativ-teritoriale pentru creanţele lor nu va fi opozabilă terţilor înainte de momentul la care a fost făcută publică prin înregistrarea în registrele de publicitate, o asemenea preferinţă va dobândi rang de prioritate de la momentul la care preferinţa a fost făcută publică. De asemenea, nicio dispoziţie legală nu conferă statului prioritate în ipoteza în care asupra unui bun ipotecat au fost instituite măsuri asigurătorii în procesul penal.

Nu există niciun temei de a deduce, din faptul transformării creanţei eventuale a statului într-una certă, lichidă şi exigibilă, ca efect al hotărârii de condamnare, şi existenţa unui rang prioritar a acesteia în raport cu altele, garantate ipotecar, în privinţa cărora au fost efectuate, anterior notării sechestrului asigurător penal, toate formalităţile de publicitate.

În măsura în care procesul penal s-ar finaliza cu o soluţie de condamnare, creanţa eventuală a statului s-ar transforma în creanţă certă, lichidă şi exigibilă, care ar avea caracterul unei creanţe bugetare şi care s-ar putea pune în executare cu respectarea normelor din Codul de procedură fiscală.

Însă, potrivit art. 227 alin. (9) din Codul de procedură fiscală, faţă de terţi, inclusiv faţă de stat, o garanţie reală şi celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabileşte de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.

Normele procedurale mai sus redate stabilesc ordinea legală de preferinţă între creditori, reglementând inclusiv ipoteza în care printre creditori se află statul, ca titular al unei creanţe bugetare. Prin conţinutul lor, acestea lipsesc de orice fundament argumentele prin care s-a afirmat că indisponibilizarea dată de instituirea sechestrului penal asigurător se răsfrânge asupra întregii situaţii juridice a bunurilor, inclusiv asupra oricărei garanţii reale constituite în favoarea terţilor, asupra actelor civile anterioare şi ulterioare aplicării măsurii, iar că prin înscrierea măsurii în cartea funciară, indisponibilizarea ar produce efecte erga omnes, inclusiv faţă de terţii de bună-credinţă."

Prin urmare, în speţa de faţă, instanţa penală a instituit poprirea asupra sumei de 666.104,54 RON şi a obligat executorul judecătoresc să transfere suma în contul nr. x, de la C., aparţinând apelantului-intimat-inculpat A.. Instituţia popririi este asupra conturilor inculpatului pentru suma rămasă în urma vânzării la licitaţie a imobilului din mun. Bucureşti, Str. x, Sectorul I, după îndestularea creditorului F. S.A., şi nu afectează drepturile celorlalţi creditori chirografari care îşi păstrează ordinea de preferinţă (în acest caz, statul fiind creditor chirografar). Faţă de cele ce preced, criticile sunt nefondate.

În principal, instanţa constată că nu există diferenţe între suma asupra căreia s-a dispus iniţial măsura în dosarul nr. x/2010 şi suma asupra căreia s-a pronunţat instanţa prin încheierea din 9 iulie 2021 în dosarul nr. x/2016. Ca urmare a soluţiei instanţei de judecată a fost înlocuit un bun iniţial care a făcut obiectul măsurii asigurătorii prin contravaloarea acestuia, în aceeaşi limită (cuantum al sumei) dispusă prin măsura iniţială. Având în vedere că suma asupra căreia poartă măsura nu a fost modificată prin soluţia contestată în cauză, criticile sunt nefondate.

În subsidiar, instanţa constată că la acest moment procesual nu au fost încălcate drepturile creditorilor având în vedere că sumele aflate la dispoziţia acestora asigură îndestularea acelor creanţe asupra cărora instanţele s-au pronunţat deja. Drepturile viitoare invocate de terţi a căror existenţă nu a fost încă stabilită de o instanţă de judecată, nu pot fi avute în vedere la examinarea prezentei contestaţii.

Totodată, criticile apărării referitoare la faptul că executarea nu a fost încheiată şi nu au fost acoperite integral pretenţiile tuturor creditorilor, neputându-se dispune poprirea asupra întregii sume rămase la acest moment din executare, ci doar după soluţionarea tuturor contestaţiilor, reprezintă chestiuni de soluţionare a cauzei în materie civilă. Astfel, este respectată Decizia nr. 2 din 19 februarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, pe rolul instanţelor de judecată putând exista două cauze, civilă şi penală, având ca obiect recuperarea prejudiciului decurgând din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, caz în care soarta cauzei civile va depinde, sub aspectul existenţei faptei şi a persoanei care a săvârşit-o, de soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauza penală.

În aceste condiţii, având în vedere finalitatea urmărită prin instituirea măsurilor asigurătorii, respectiv garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune, Înalta Curte reţine că instanţa de apel, în mod judicios, a luat măsura asigurătorie a popririi asupra sumei de 666.104,54 RON.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 9 iulie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat, în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei, conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 9 iulie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2016.

Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 august 2021.

GGC - MM