Inadmissible appeal against interlocutory reclassification order lacking explicit rejection of constitutional referral request

Deliberând asupra recursului declarat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii din data de 17 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2014, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 17 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, instanţă învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii A., Operativ Logistic S.R.L., Grupul de management al creanţelor Z S.R.L., B. S.R.L. şi C. S.R.L., de părţile civile D. S.A. şi E. S.A., precum şi de petentul F. împotriva Sentinţei penale nr. 1969 din data de 27.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2014, în temeiul art. 386 din C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice în cazul inculpatului A. din infracţiunile de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 35 din C. pen., delapidare cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 295 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 308 din C. pen. şi art. 309 din C. pen., şi art. 35 din C. pen. şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prev. art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 308 din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen. în infracţiunile de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 35 din C. pen. şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 295 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 308 din C. pen., art. 309 din C. pen. şi art. 35 din C. pen.

În temeiul art. 386 din C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice în cazul inculpatelor B. S.R.L. şi Grupul de Management al Creanţelor Z S.R.L. din infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 48 din C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 308 din C. pen., art. 309 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen. în infracţiunea de complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 48 din C. pen. cu referire la art. 295 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 308 din C. pen., art. 309 din C. pen. şi art. 35 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 386 din C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice în cazul inculpatei C. S.R.L. din infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 48 din C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 308 din C. pen., art. 309 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen. în infracţiunea de complicitate la delapidare prev. de art. 48 din C. pen. cu referire la art. 295 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 308 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 22.10.2021, sub nr. x/2020.

În motivarea cererii, recurentul a învederat că la termenul de judecată din data de 12.06.2020 a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute de art. 155 alin. (1) din C. pen., iar instanţa de apel a dispus acordarea cuvântului asupra acesteia "la momentul dezbaterilor pentru a nu exista riscul unei antepronunţări".

Recurentul a mai arătat că, deşi la termenul de judecată din data de 10.07.2020 a depus note de şedinţă prin care a solicitat instanţei de apel să pună în discuţia părţilor excepţia de neconstituţionalitate invocată anterior, aceasta a amânat la data de 17.07.2020 pronunţarea atât cu privire la schimbarea încadrării juridice, cât şi cu privire la cererea de sesizarea a Curţii Constituţionale.

Or, având în vedere că la data de 17.07.2020 instanţa de apel s-a pronunţat doar cu privire la schimbarea încadrării juridice, recurentul, prin apărător ales, a susţinut că, în opinia sa, această împrejurare echivalează cu "o respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale având în vedere prevederile Legii nr. 47/1997".

Astfel, arătând, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, apărarea a solicitat admiterea recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

În drept, a invocat art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

La data de 27.10.2020, apărătorul ales al recurentului a transmis la dosar o cerere de renunţare la judecată, cu argumentarea că recursul pendinte a rămas fără obiect întrucât Curtea de Apel Bucureşti a dispus, prin Decizia penală nr. 866/A din 18.09.2020, sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 155 alin. (1) din C. pen.

Analizând recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 17 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu referire la cererea de renunţare la judecată, Înalta Curte reţine că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilităţii, astfel încât partea care a exercitat o cale de atac poate să o retragă până la închiderea dezbaterilor.

Se mai reţine că art. 415 din C. proc. pen. reprezintă reglementarea generală, în procedura penală, în ceea ce priveşte retragerea unei căi de atac sau a unei cereri, dacă nu există o altă dispoziţie specială, fiind aplicabil şi în prezenta cauză.

Astfel, potrivit art. 415 alin. (1) din C. proc. pen. "Până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, persoana vătămată şi oricare dintre părţi îşi pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special (...)" .

Totodată, potrivit aceluiaşi text de lege, declaraţia de retragere se poate face fie la instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanţa de apel.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că cererea de renunţare la judecarea recursului de faţă a fost formulată în scris de apărătorul ales al recurentului inculpat A., avocat G., şi transmisă prin e-mail la dosar la data de 27.10.2020, fără însă ca acesta să depună şi o împuternicire specială conform dispoziţiilor legale anterior redate, motiv pentru care nu va lua act de retragerea căii de atac pendinte.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că este învestită cu soluţionarea recursului exercitat de inculpatul A. împotriva unei încheieri intermediare pronunţată în apel prin care s-a dispus exclusiv cu privire la schimbarea de încadrare juridică, calea de atac fiind exercitată împotriva unei încheieri definitive.

Potrivit art. 408 alin. (2) din C. proc. pen., "încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel". Această regulă are în vedere exclusiv încheierile pronunţate în primă instanţă, cele pronunţate în apel fiind definitive.

Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurentului că instanţa de apel a respins în mod tacit cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute de art. 155 alin. (1) din C. pen., cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut în mod expres că o astfel de cerere se respinge printr-o încheiere motivată.

În acest sens, se reţin dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale care prevăd următoarele:

"Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

De altfel, se remarcă faptul că prin încheierea de şedinţă din data de 10.07.2020, cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, curtea de apel a arătat expressis verbis că îşi menţine punctul de vedere privind necesitatea motivării acesteia conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, context în care, contrar susţinerilor recurentului, nici nu a pus în discuţia părţilor excepţia invocată, iar termenul din data de 17.07.2020 a fost stabilit exclusiv pentru pronunţarea asupra cererii de schimbare a încadrării juridice.

În plus, curtea de apel a admis, prin Decizia nr. 866/A/18.09.2020, cererea formulată de recurent şi a dispus, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute de art. 155 alin. (1) din C. pen.

Aşadar, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Ca atare, atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii.

Or, se observă că recurentul A. a exercitat calea de atac a recursului reglementată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta fiind îndreptată împotriva unei încheieri care nu cuprinde o dispoziţie a instanţei asupra sesizării Curţii Constituţionale şi, mai mult, în condiţiile în care prin Decizia nr. 866/A/18.09.2020, pronunţată în apel, instanţa a dispus sesizarea instanţei de contencios constituţional, iar recursul nu ar putea fi exercitat decât împotriva unei dispoziţii de respingere.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 17 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2014.

Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 17 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2014.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2020.

GGC - NN