Surrender order upheld despite erroneous consent finding; specialty non-waiver confirmed.

Deliberând asupra contestaţiei formulate de persoana solicitată A., constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 102/MEA din data de 20 octombrie 2020, printre altele, Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 17.09.2020, în Dosarul nr. x/2014, de către Parchetul Pernik din Bulgaria pe numele persoanei solicitate A., şi a dispus predarea persoanei solicitate autorităţilor judiciare emitente.

În temeiul art. 104 alin. (6) şi 10 din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 111 din Legea nr. 302/2004, pentru o durată de 30 zile, începând cu data de 20.10.2020 şi până la data de 18.11.2020 inclusiv.

În temeiul art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.

A constatat că persoana solicitată a fost reţinută pentru 24 de ore la data de 08.10.2020, prin Ordonanţa de reţinere nr. 7116/II/5/2020 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, şi arestată provizoriu începând cu data de 09.10.2020.

Cheltuielile judiciare ocazionate pe teritoriul statului român de executarea mandatului european de arestare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bacău a reţinut că, prin sesizarea înregistrată cu nr. x/2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în conformitate cu prevederile art. 101 din Legea nr. 302/2004, a solicitat iniţial arestarea provizorie în baza semnalării în SIS şi, ulterior, executarea mandatului european de arestare emis de Parchetul Raional Pernik din Bulgaria privind pe persoana solicitată A.

S-a mai reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a procedat la identificarea persoanei solicitate căreia i-a adus la cunoştinţă semnalarea transmisă şi drepturile care îi sunt conferite pe parcursul procedurii de executare a mandatului european, precum şi faptul că prin Ordonanţa nr. 7116/II/5/2020 s-a dispus reţinerea persoanei solicitate pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de 08.10.2020, ora 11:20.

S-a notat că la termenul de judecată din 09.10.2020 s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate pentru o durată de 15 zile pentru transmiterea mandatului european de arestare emis de autorităţile bulgare, iar la termenul de judecată din data de 19.10.2020 i-au fost înmânate persoanei solicitate copii ale mandatului european de arestare, care au inclus şi traducerea acestuia în limba română.

Astfel, s-a reţinut că din cuprinsul Mandatului european nr. 574/2014 din 17.09.2020 emis de către Parchetul Raional Pernik din Bulgaria rezultă că persoana solicitată a fost arestată preventiv de către aceeaşi autoritate judiciară pentru comiterea la data de 11.01.2014 a infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prev. de art. 249 din C. pen. (retrageri din cont bancar prev. de art. 249 alin. (1), art. 26 din C. pen. bulgar).

S-a mai reţinut că la termenul de judecată din 19.10.2020, persoana solicitată a arătat că nu este de acord să fie predată autorităţilor bulgare, cu argumentarea că nu a comis fapta de care este acuzată întrucât nu a mai fost în Bulgaria din anul 2009, şi că a precizat că doreşte să beneficieze de drepturile conferite de regula specialităţii.

Curtea de apel a constatat că nu poate analiza temeinicia acuzaţiei în cadrul procedurii pendinte, aceasta nereprezentând un motiv de refuz al predării persoanei solicitate.

S-a mai reţinut că în cauză nu s-a invocat şi nici nu este incident vreunul din motivele de refuz al executării mandatului european de arestare, precum şi faptul că, deşi infracţiunea pentru care s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate se regăseşte în enumerarea de la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 pentru care nu este necesară verificarea îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare constituie infracţiune potrivit legii române, acestea regăsindu-se incriminate în art. 249 din C. pen. român.

Ca urmare, curtea de apel a admis sesizarea şi a dispus predarea persoanei solicitate A. autorităţii judiciare emitente.

Împotriva Sentinţei penale nr. 102/MEA din data de 20 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat contestaţie persoana solicitată A.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 26 octombrie 2020.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., în raport de criticile invocate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, dar pentru alte motive decât cele invocate de persoana solicitată, urmând a desfiinţa, în parte, sentinţa atacată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată:

"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate". Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că în cauza pendinte, respectând rigorile legii, prima instanţă a verificat temeinic îndeplinirea condiţiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare emis în data de 17.09.2020, în Dosarul nr. x/2014, de către Parchetul raional Pernik din Bulgaria, faţă de persoana solicitată A., în vederea efectuării urmăririi penale în legătură cu săvârşirea în calitate de autor a infracţiunii de falsificarea de mijloace de plată/retrageri din cont bancar, fapte prev. de art. 249 alin. (1) şi art. 26 din C. pen. bulgar, constând în aceea că în data de 11.01.2014, în Pernik, Bulgaria, în formă continuată, persoana solicitată a folosit un instrument de plată fără consimţământul titularului acestuia, I.S.A., şi a efectuat trei retrageri în valoare de 1150 BGN, echivalentul a aproximativ 570 euro.

Deopotrivă, Înalta Curte reţine că, deşi infracţiunea ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prev. de art. 97 alin. (1) pct. 24 din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiţiei dublei incriminări, faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare pendinte constituie infracţiune şi potrivit legii române, fiind incriminate în art. 250 alin. (1) din C. pen. român, ce poartă denumirea marginală "Efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos".

În continuare, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz la predare, prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a) - c) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, în considerarea dispoziţiilor prevăzute de art. 100 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte notează că din actele şi lucrările existente la dosar rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autorităţile judiciare române într-o altă cauză penală.

Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, în mod temeinic şi legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Bulgaria şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării.

Prin urmare, în acest context, se reţine că, în concret, criticile formulate în contestaţie de persoana solicitată vizează lipsa identităţii între contestatoare şi persoana care ar fi săvârşit infracţiunea de falsificare a mijloacelor de plată şi înlocuirea măsurii arestului provizoriu cu măsura arestului la domiciliu.

Înalta Curte constată că împrejurările relevate de contestatoare nu se circumscriu unor obiecţii în ceea ce priveşte identitatea persoanei solicitate în sensul Legii nr. 302/2004, întrucât aceasta nu contestă elementele de identificare oferite de autorităţile judiciare din Bulgaria care constau în date de stare civilă (nume, prenume, data şi locul naşterii, cât şi prenumele părinţilor persoanei în cauză), ci unor apărări vizând fondul cauzei.

Or, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte reţine că, în această procedură de executare a mandatului european de arestare, instanţa naţională nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate vizând lipsa vinovăţiei acesteia, întrucât s-ar încălca principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării mandatului european de arestare emis de o autoritate judiciară competentă potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Potrivit art. 104 alin. (1) teza I şi 7 din Legea nr. 302/2004, republicată, "(1) Judecătorul verifică mai întâi identitatea persoanei solicitate şi se asigură că acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare (...)" "(7) Dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventuale obiecţii în ceea ce priveşte identitatea."

Aşadar, chestiunile aduse în discuţie de contestatoare pot fi evaluate exclusiv de autorităţile judiciare din Bulgaria, singurele competente să stabilească dacă persoana solicitată A. a săvârşit sau nu faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare pendinte.

În ceea ce priveşte înlocuirea măsurii arestului provizoriu cu măsura arestului la domiciliu, Înalta Curte reţine că arestarea preventivă în vederea predării este obligatorie în situaţia dată în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, legea nereglementând nicio alternativă.

Astfel, sunt incidente dispoziţiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, potrivit cărora:

"După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a textelor care reglementează luarea măsurilor preventive pe parcursul procedurii, cât şi cu ocazia soluţionării cererii de punere în executare a unui mandat european cuprinse în art. 104 alin. (11) şi 13 din Legea nr. 302/2004 rezultă că măsura arestării este obligatorie şi se dispune de îndată atunci când s-a admis sesizarea şi s-a dispus predarea. În acest sens, instanţa de control judiciar notează că dispoziţiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, sub aspectul posibilităţii înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condiţiile prevăzute de art. 211-222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecăţii, nu şi după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că, sub aspectul temeiului de drept, în ceea ce priveşte admiterea cererii de executare a mandatului european de arestare emis la data de 17.09.2020, în Dosarul nr. x/2014, de către Parchetul Pernik din Bulgaria pe numele persoanei solicitate A., şi dispunerea predării acesteia autorităţilor judiciare emitente, instanţa de fond a reţinut, în mod greşit, ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată, care reglementează cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, cu atât mai mult cu cât însăşi această instanţă arată în mod expres în considerentele hotărârii atacate că la termenul de dezbateri din 19.10.2020 persoana solicitată a declarat că nu este de acord să fie predată autorităţilor bulgare şi că nu renunţă la regula specialităţii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 102/MEA din data de 20 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând, va constata că persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea şi nu a renunţat la regula specialităţii.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar în raport cu alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 1.012 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 102/MEA din data de 20 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:

Constată că persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea şi nu a renunţat la regula specialităţii.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1012 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2020.

GGC - NN