Detention legality during pending extradition delivery under Law 302/2004 and ECHR Article 5

Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 27 iulie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a menţinut măsura arestării persoanei extrădate A., dispusă prin sentinţa penală nr. 124/F din data de 30.06.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia penală nr. x/06.07.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, până la predarea către autorităţile din Statele Unite ale Americii.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 124/F din data de 30.06.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin decizia penală nr. x/06.07.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi în baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a constatat că sunt întrunite condiţiile extrădării, astfel că, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată şi art. 1 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, a fost admisă cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Statelor Unite ale Americii.

S-a dispus extrădarea şi predarea, către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii, a persoanei extrădabile A., faţă de care, la data de 19.09.2019, Tribunalul Districtual al Statelor Unite a emis mandatul de arestare pentru Districtul de Est al Statului Kentucky în dosarul nr. 5:19 - CR -157 - REW.

S-a stabilit că extrădarea persoanei solicitate urma a se efectua cu respectarea regulii specialităţii, prevăzute de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008 şi art. 74 din Legea nr. 302/2004, republicată.

S-a luat act că persoana extrădabilă a formulat opoziţie la extrădare şi a solicitat amânarea predării către autorităţile americane.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea de amânare a predării formulată de persoana extrădată A..

În baza art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus arestarea în vederea extrădării faţă de persoana extrădată A. pe o durată de 30 de zile, de la 30 iunie 2021 la 29 iulie 2021, inclusiv.

S-a constatat că persoana extrădată a fost reţinută în procedura extrădării prin ordonanţa nr. x/29.06.2021 dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de la data de 29.06.2021, ora 22:35 până la data de 30.06.2021, ora 22:35.

Instanţa a reţinut că la data de 30.06.2021 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, sub nr. x/2021, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind predarea persoanei solicitate A. în baza cererii de extrădare formulate de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii şi arestarea acestuia în vederea predării, fiind ataşată lucrarea nr. x/II/5/2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru admiterea cererii şi extrădarea persoanei solicitate, prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, care, conform art. 4 din Legea nr. 302/2004, se completează cu dispoziţiile acestui ultim act normativ în situaţiile nereglementate prin tratat.

Astfel, instanţa a constatat îndeplinite condiţiile de formă, reglementate de art. 8 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, cererea de extrădare fiind formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant, în sprijinul cererii prezentându-se copia mandatului de arestare emis faţă de persoana solicitată de autoritatea competentă din SUA dar şi copia actului de acuzare [alin. (3) lit. a) şi b)], documentele purtând certificarea sau sigiliul Departamentului de Justiţie al Statelor Unite ale Americii (nefiind necesară o altă certificare, autentificare sau legalizare potrivit art. 10 din acelaşi act normativ) şi fiind însoţite de traducerile solicitate (art. 11 din legea menţionată).

În continuare, s-a arătat că în cuprinsul rechizitoriului nr. x au fost descrise cu claritate acuzaţiile aduse persoanei extrădabile, evidenţiindu-se situaţia de fapt şi în baza acestuia a fost emis mandatul de arestare la data de 19.09.2019 de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite Districtul de Est al Statului Kentucky.

Curtea a mai reţinut că au fost ataşate informaţii privind dispoziţiile legale aplicabile din C. pen. al Statelor Unite ale Americii, fiind, de asemenea, îndeplinită şi condiţia dublei incriminări, dar şi a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care se solicită extrădarea, condiţii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, deoarece faptele anterior menţionate sunt incriminate şi de legea penală română, reprezentând infracţiunile de constituire a unui grup organizat infracţional prevăzută de art. 367 alin. (1), (3) din C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, fraudă informatică prevăzută de art. 249 din C. pen. şi pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos prevăzută de art. 250 alin. (1), (2) din C. pen. şi pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani şi spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani.

Totodată, s-a reţinut că infracţiunile pentru care se solicită extrădarea nu sunt infracţiuni politice, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii.

De asemenea, instanţa a avut în vedere şi faptul că pentru aceleaşi infracţiuni pentru care se solicită extrădarea, persoana extrădabilă nu a fost condamnată sau achitată în statul solicitat (art. 5 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii), după cum reiese din analiza fişei de cazier judiciar, depusă în copie la dosar şi că nu sunt incidente nici motivele obligatorii de refuz al extrădării prevăzute de art. 21 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată.

În cauză s-a constatat că persoana extrădabilă nu a fost de acord cu predarea, înţelegând să formuleze opoziţie la extrădare, chiar dacă nu a procedat în sensul arătat de dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 302/2004 rep., apărarea înţelegând să indice oral în faţa instanţei care ar fi motivele care, în aprecierea sa ar justifica această opoziţie la extrădare şi neavând probe de solicitat în dovedirea motivelor invocate. Totodată, s-a solicitat amânarea predării până la soluţionarea dosarelor în care persoana extrădabilă ar fi cercetată în România.

Analizând sesizarea formulată, pe aspectul privind necesitatea menţinerii arestării preventive dispuse faţă de persoana extrădată prin sentinţa prin care s-a admis solicitarea de extrădare, Curtea a reţinut că, în contextul în care este vorba despre măsura arestării preventive care a fost dispusă de instanţă odată cu soluţionarea cererii de extrădare, toate referirile apărării la dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 302/2004 rep. şi la o eventuală nerespectare a termenelor stabilite de textul menţionat sunt lipsite de relevanţă, în contextul în care aceste dispoziţii se referă la procedura de predare a unei persoane solicitate în baza unui mandat european de arestare, nefiind aplicabile în cazul predării unei persoane extrădate din România.

În acest sens s-a amintit şi faptul că Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii (ratificat prin Legea nr. 111/2008) nu prevede termene de predare a persoanei extrădate, făcând trimitere la legislaţia internă a statelor semnatare. Astfel, dispoziţiile art. 13 alin. (3), (4) din acel Tratat prevăd că, în cazul în care cererea de extrădare este aprobată, autorităţile statului solicitant şi cele ale celui solicitat vor conveni asupra datei şi locului predării, iar în cazul în care persoana căutată nu este preluată de pe teritoriul statului solicitat în perioada de timp reglementată de legislaţia acelui stat, persoana respectivă poate fi pusă în libertate. Dispoziţiile privind predarea extrădatului şi termenele pentru predarea acestuia se regăsesc în art. 56 şi 57 din Legea nr. 302/2004 rep.

Instanţa a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 56 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, data predării va fi comunicată Ministerului Justiţiei şi curţii de apel competente în termen de 15 zile de la data transmiterii hotărârii judecătoreşti. În cazul în care data predării nu a fost fixată în intervalul de 15 zile, Centru de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul IGPR informează asupra demersurilor luate şi motivelor pentru care data predării nu a putut fi stabilită în acest interval.

Curtea a reţinut că potrivit corespondenţei purtate de autorităţile din România cu cele din statul solicitat rezultă că autorităţile din SUA nu pot asigura preluarea persoanei extrădate până la data de 29 iulie 2021, dată până la care s-a dispus arestarea preventivă a persoanei extrădate, urmând ca preluarea să se facă în septembrie 2021.

De asemenea, s-a avut în vedere şi aspectul că, din relaţiile depuse la dosar rezultă că în cauză nu s-a stabilit un termen pentru predarea persoanei extrădate, fiind indicată ca perioadă de predare luna septembrie 2021, aspect punctat şi de apărare, împrejurare care însă nu poate fi sancţionată la acest moment în contextul unor demersuri ale autorităţilor pentru fixarea unei date certe de predare.

Nefiind fixată această dată, Curtea a considerat că nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 rep. care se referă la posibilitatea punerii în libertate a persoanei solicitate în ipoteza în care ar fi fost stabilit un termen de predare care nu a fost respectat de autorităţile statului solicitant, urmând a se aprecia asupra respectării termenelor de către autorităţile statului solicitant şi a efectelor unei eventuale nerespectări asupra măsurii arestării preventive.

Curtea a reţinut că, în condiţiile în care prin hotărârea dată asupra extrădării s-a dispus arestarea preventivă în vederea predării pe o durată de 30 de zile, de la 30 iunie 2021 la 29 iulie 2021, inclusiv, perioadă în care nu s-a putut realiza predarea persoanei extrădate, în cauză se impune menţinerea măsurii arestării preventive până la predare, măsura menţionată fiind necesară pentru a asigura predarea persoanei extrădate către autorităţile din statul solicitant.

Cu privire la solicitarea de înlocuire a măsurii arestului cu o măsură mai puţin restrictivă, Curtea a apreciat că nu se poate dispune o măsură mai uşoară, nefiind prevăzută de lege în condiţiile predării persoanei extrădate decât măsura arestării, aşa încât se impune menţinerea arestării persoanei extrădate, aceasta fiind singura aptă să asigure predarea persoanei extrădate.

Faţă de aceste aspecte, Curtea a menţinut măsura arestării persoanei extrădate A., dispusă prin sentinţa penală nr. 124/F din data de 30.06.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia penală nr. x/06.07.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, până la predarea către autorităţile din Statele Unite ale Americii.

Împotriva încheierii din data de 27 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a formulat contestaţie persoana extrădată A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 28 iulie 2021, în cauză fiind stabilit termen la data de 3 august 2021.

În esenţă, contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei cu consecinţa punerii sale în libertate, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii preventive cu o măsură mai blândă.

A apreciat că nu au fost respectate prevederile art. 13 pct. 3 şi 4 din Legea nr. 111/2008, deoarece autorităţile statului solicitant şi cele ale statului solicitat nu au stabilit o dată la care va avea loc extrădarea.

De asemenea, că între cele două autorităţi nu s-a purtat corespondenţă cu privire la imposibilitatea predării contestatorului, la dosar fiind înaintată o adresă prin care se arată că statul solicitant nu poate prelua persoana solicitată până la data de 29.07.2021, fără indicarea unor motive temeinice în acest sens.

Totodată, a susţinut că instanţa a dispus menţinerea măsurii arestării până la predare, fără să existe vreun document din care să rezulte demersurile întreprinse în vederea stabilirii unei date pentru preluare şi argumentele pentru care nu s-a putut face predarea în intervalul solicitat.

Examinând cauza în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a admite contestaţia formulată de persoana extrădată A., pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reţine că prin Sentinţa penală nr. 124/F din data de 30.06.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală prin s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii şi s-a dispus extrădarea şi predarea persoanei extrădabile A., precum şi arestarea în vederea predării pe o durată de 30 de zile.

Sentinţa a rămas definitivă prin decizia penală nr. x/6.07.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

Urmare a demersurilor efectuate în vederea predării persoanei extrădabile către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii, nu s-a convenit asupra datei certe de predare, însă s-a comunicat că predarea va avea loc în septembrie 2021, statul solicitant formulând o cerere de menţinere a persoanei extrădate în stare de arest, cerere ce a făcut obiectul cauzei în fond.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că regimul juridic al detenţiei legale a contestatorului A. împotriva căruia se află în curs o procedură de extrădare este guvernată, în principal, de Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, dispoziţiile instrumentului bilateral completându-se cu cele prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală în situaţiile nereglementate.

Astfel, dispoziţiile art. 13 alin. (3), (4) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, prevăd că, în cazul în care cererea de extrădare este aprobată, autorităţile statului solicitant şi cele ale celui solicitat vor conveni asupra datei şi locului predării, iar, în cazul în care persoana căutată nu este preluată de pe teritoriul statului solicitat în perioada de timp reglementată de legislaţia acelui stat, persoana respectivă poate fi pusă în libertate.

Aşadar, în ce priveşte măsura arestării luată odată cu admiterea cererii de extrădare sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 302/2004, normă generală în materia extrădării, din analiza coroborată a normelor incidente rezultând că aceasta durează până la predarea persoanei extrădabile, cu excepţia situaţiei în care sunt depăşite termenele legale prevăzute pentru extrădare, situaţie în care măsura încetează de drept.

De altfel, art. 43 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 302/2004, prevăd imperativ că:

"(6) Odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentinţă, instanţa dispune şi arestarea persoanei extrădate în vederea predării. (7) Măsura arestării în vederea predării încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autorităţile competente ale statului solicitat, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepţia cazului prevăzut la art. 57 alin. (6). În acest caz, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a persoanei extrădate şi informează despre aceasta Ministerul Justiţiei şi Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române."

Astfel, Înalta Curte constată că arestarea persoanei extrădabile în vederea predării este obligatorie în situaţia dată, în care s-a dispus extrădarea acesteia, întrucât legea nu reglementează nicio alternativă. O astfel de posibilitate este prevăzută expres doar în cursul judecării cererii de extrădare, art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, stipulând:

"(5) În cursul soluţionării cererii de extrădare, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, necesitatea menţinerii arestării provizorii, putând dispune, după caz, menţinerea arestării provizorii sau înlocuirea acesteia cu măsura arestului la domiciliu, controlului judiciar sau pe cauţiune. Măsura arestării provizorii se înlocuieşte cu arestul la domiciliu, controlul judiciar sau pe cauţiune numai în cazuri bine justificate şi numai dacă instanţa apreciază că persoana extrădabilă nu va încerca să se sustragă de la judecarea cererii de extrădare."

Înalta Curte constată că termenele prevăzute de art. 43 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 nici nu au început să curgă, nefiind convenită o dată a predării, astfel că nu sunt incidente nici dispoziţiile privind încetarea măsurii arestării în vederea predării care operează exclusiv în condiţiile arătate.

Contrar susţinerilor apărării, nicio dispoziţie legală nu prevede termene limită în care între statul solicitant şi statul solicitat să se convină asupra datei de predare.

Referitor la criticile privind menţinerea contestatorului în detenţie cu încălcarea exigenţelor convenţionale în materie, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, aşa cum s-a reţinut în considerentele prezentei decizii, contestatorul este privat de libertate în temeiul hotărâri definitive din data de 30.06.2021, prin care, subsecvent admiterii cererii de extrădare către autorităţile competente din Statele Unite ale Americii, s-a dispus arestarea acestuia în vederea predării, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004, republicată, măsură ce a fost menţinută prin sentinţa atacată.

Reţinând caracterul definitiv al hotărârii de predare şi reevaluând legalitatea detenţiei contestatorului la acest moment, în raport de stadiul efectiv al procedurii de extrădare, Înalta Curte nu identifică argumente factuale sau juridice care să justifice o concluzie contrară în privinţa legalităţii şi necesităţii menţinerii detenţiei contestatorului.

Prevederile legale pertinente sub aspectul perpetuării detenţiei unei persoane faţă de care s-a dispus extrădarea, respectiv dispoziţiile art. 43 alin. (6), (7) şi art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, nu au fost supuse unor modificări legislative până la acest moment. Din interpretarea gramaticală şi coroborată a acestor dispoziţii rezultă că, de lege lata, hotărârea definitivă prin care se admite cererea de extrădare şi se dispune arestarea unei persoane în vederea extrădării constituie bază legală a menţinerii detenţiei respectivei persoane până la predare.

Este adevărat că autorităţile implicate în procedura de extrădare nu sunt dispensate de obligaţia de diligenţă în finalizarea procedurii, ci ele au obligaţia fixării unei date de predare într-un termen rezonabil.

Faptul că în intervalul de timp cuprins între data rămânerii definitive a hotărârii de predare şi până în prezent nu a fost convenită o dată iniţială pentru predare, nu determină per se nelegalitatea menţinerii arestării persoanei în privinţa căreia s-a dispus, în mod definitiv, extrădarea în statul solicitant, durata de aproximativ o lună fiind una rezonabilă în contextul în care statul solicitant şi-a manifestat intenţia de a prelua persoana extrădată în cursul lunii septembrie.

Prin urmare, privarea de libertate a contestatorului are şi în prezent o bază legală, întemeindu-se pe o hotărâre definitivă prin care s-a dispus extrădarea şi arestarea în vederea predării şi fără ca dispoziţiile Legii nr. 302/2004 - incidente în situaţia particulară a speţei - să prevadă o durată maximă. Inexistenţa, în legislaţia internă, a unei limitări normative a duratei detenţiei persoanei faţă de care s-a dispus extrădarea, dar care, în aşteptarea predării efective către statul solicitant, este privată de libertate, nu imprimă, prin ea însăşi, detenţiei caracter ilegal sau arbitrar.

În acest context, subliniind că problema legalităţii detenţiei se ridică, în speţă, într-o procedură de extrădare, iar nu într-un proces penal intern, Înalta Curte constată că normele constituţionale pertinente în materia extrădării se regăsesc în cuprinsul art. 19 din Constituţie. Alineatul 3 al textului constituţional instituie regula de principiu a extrădării cetăţenilor străini numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate, fără a reglementa, însă, şi o durată maximă a privării de libertate a persoanelor extrădate, pe durata procedurii orientate spre predarea acestora statului solicitant. Prin urmare, raportându-se la exigenţele art. 20 alin. (2) din Constituţie şi reţinând inexistenţa unor norme interne care să reglementeze problematica duratei detenţiei în ipoteza speţei, Înalta Curte apreciază că legalitatea privării de libertate a contestatorului trebuie subsumată, la acest moment, unei analize efective a compatibilităţii acesteia cu exigenţele art. 5 paragraful 1 lit. f) din Convenţia Europeană, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene, şi care, în lipsa unor prevederi interne mai favorabile, au aplicabilitate directă.

Înalta Curte reţine că, într-adevăr, în legislaţia internă nu se regăsesc dispoziţii referitoare la limita maximă a detenţiei în această situaţie. Incidenţa prevederilor art. 43 alin. (7) şi art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, referitoare la încetarea de drept a arestării în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, are ca premisă necesară intervenirea anterioară, între statele implicate în procedura de extrădare, a unei înţelegeri cu privire la data predării şi, respectiv, a preluării persoanei în cauză.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a considerat că absenţa unor norme interne prin care să se instituie o limită maximă a duratei detenţiei persoanei arestate în aşteptarea extrădării definitiv admise ori o procedură de verificare periodică, din oficiu, a măsurii arestării, nu imprimă detenţiei sale nici caracter ilegal şi nici arbitrar.

Arestarea contestatorului are o bază legală şi continuă să fie necesară în raport cu scopul urmărit la momentul dispunerii sale, respectiv predarea acestuia autorităţilor competente din Statele Unite ale Americii în executarea unei hotărâri definitive de extrădare, în vederea judecării pentru infracţiuni grave. Procedura de extrădare pasivă continuă, aşadar, a se afla "în curs", iar în derularea acestei proceduri, autorităţile au manifestat diligenţă.

Ca atare, în raport cu scopul urmărit prin arestarea contestatorului în vederea predării (respectiv, predarea către statul solicitant în vederea judecării pentru infracţiuni grave) durata detenţiei sale se relevă ca fiind nu doar justificată, ci şi rezonabilă şi necesară pentru atingerea scopului urmărit. Măsurile dispuse de autorităţile române în vederea menţinerii în detenţie a contestatorului au ca unică raţiune executarea hotărârii de extrădare şi predarea acestuia, concluzie necontestată de autorul prezentei căi de atac. Aşa fiind, arestarea acestuia în prezent este justificată de necesitatea predării şi satisface exigenţele art. 5 paragraful 1 lit. f) din Convenţia Europeană, măsura în care eventuala punere în libertate a contestatorului prezintă riscul de sustragere de la procedură nefiind în mod particular relevantă din perspectiva drepturilor ocrotite de acest articol, care oferă un nivel diferit de protecţie faţă de art. 5 paragraful 1 lit. c) (mutatis mutandis, cauza J.N. împotriva Regatului Unit, 37289/12, hotărârea din 19.05.2016, par. 81 - 82, cauza K.F. împotriva Cipru, 41858/10, hotărârea din 21.10.2015, par. 130). Subzistenţa caracterului necesar şi rezonabil al duratei detenţiei contestatorului dispuse printr-o hotărâre definitivă de extrădare, într-o procedură în curs, conferă arestării sale caracter legal, lipsind de o relevanţă particulară faptul că, în legislaţia naţională, nu este instituită, în mod explicit, o limită maximă a detenţiei în ipoteza speţei ori o procedură de verificare din oficiu a arestării.

În cauza J.N. împotriva Regatului Unit anterior menţionată (par. 81 - 83, 87 - 88), Curtea Europeană a statuat, mutatis mutandis, că art. 5 paragraful 1 lit. f) din Convenţie nu impune o limită maximă a duratei detenţiei în aşteptarea deportării, măsura în care durata procedurilor afectează legalitatea detenţiei depinzând exclusiv de circumstanţele particulare ale fiecărei cauze. Totodată, a reţinut că articolul menţionat nu reclamă existenţa unei proceduri de cenzură judiciară automată, uniformă, a legalităţii detenţiei în vederea deportării, un remediu judiciar putând fi considerat efectiv atunci când el este conform următoarelor exigenţe cumulative: pe durata detenţiei, respectivul remediu permite persoanei arestate să obţină o revizuire a legalităţii arestării într-un termen scurt, are caracter judiciar, asigură respectivei persoane garanţii adecvate în raport de felul privării de libertate la care este supusă, este susceptibil a conduce la eliberarea sa şi, în fine, prezintă un grad suficient de certitudine, nu doar în mod teoretic, ci şi în practică. Contestaţia promovată în speţă satisface toate aceste exigenţe, prin intermediul său asigurându-se contestatorului un control efectiv al legalităţii detenţiei într-un termen scurt, din partea unei instanţe de judecată, prin mijloace apte să conducă la punerea sa în libertate în mod efectiv.

În ce priveşte solicitarea contestatorului de înlocuire a măsurii arestării în vederea predării cu măsura preventivă a controlului judiciar, aceasta nu poate fi primită, în contextul în care, regimul juridic al detenţiei legale a unei persoane împotriva căreia se află în curs o procedură de extrădare este cel reglementat de Legea nr. 302/2004, iar aceste dispoziţii nu prevăd posibilitatea înlocuirii măsurii arestării cu o măsură preventivă mai blândă şi nici nu se completează sub acest aspect cu dispoziţiile din C. proc. pen. în privinţa cauzelor de revocare sau înlocuire a măsurii privative de libertate, dată fiind natura juridică distinctă şi caracterul imperativ şi complet al normelor legii speciale.

Astfel, Înalta Curte constată că arestarea persoanei extrădabile în vederea predării este obligatorie în situaţia dată, în care s-a dispus extrădarea acesteia, întrucât legea nu reglementează nicio alternativă.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana extrădată A. împotriva încheierii din data de 27 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2021 şi va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana extrădată A. împotriva încheierii din data de 27 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 august 2021.

GGC - MM