Surrender for German fraud warrant upheld with speciality rule and detention confirmed

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 133/F din data de 20 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2021, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de emis la data de 16.04.2021 de către Judecătoria Regensburg, Germania, pe numele persoanei solicitate A..

S-a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare din Germania, cu respectarea regulii specialităţii, prev. de art. 117 din Legea nr. 302/2004 rep.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 20.07.2021 până la data de 18.08.2021, inclusiv.

S-a dispus emiterea mandatului de arestare.

S-a constatat că în prezenta procedură persoana solicitată a fost reţinută pentru 24 ore la data de 06.07.2021.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că, la data de 07.07.2021 s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. dosar x/2021, cererea având ca obiect procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis la data de 16.04.2021 de către autorităţile judiciare din Republica Federală Germania (mandat de arestare în vederea detenţiei preliminare procesului, dosar nr. x Gs 1673/21) împotriva numitului A., urmărit pentru săvârşirea a 9 infracţiuni de fraudă, inclusiv cu afectarea intereselor financiare ale Comunităţii Europene în sensul Convenţiei din 26.07.1995 privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţii europene (deţinere şi însuşire ilegală de beneficii în calitate de angajat), prev. de art. 266a (1), (2), 52, 53, 14 din Legea nr. 302/2004 republicată, cu privire la luarea măsurii arestării preventive provizorii în vederea predării persoanei solicitate, pe o durată de 15 zile.

Prin ordonanţa nr. 67/06.07.2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a procedat la reţinerea persoanei solicitate A. pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 06.07.2021, ora 23:55, până la data de 07.07.2021, ora 23:55.

Totodată, din cuprinsul sesizării înaintată de autorităţile din Germania rezultă că pe numele persoanei solicitate A. a fost introdusă de autorităţile germane o semnalare în Sistemul Informatic Schengen vizând emiterea faţă de aceasta a unui mandat european de arestare la data de 16.04.2021 pentru săvârşirea a 9 infracţiuni de fraudă, inclusiv cu afectarea intereselor financiare ale Comunităţii Europene în sensul Convenţiei din 26.07.1995 privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţii Europene (deţinere şi însuşire ilegală de beneficii în calitate de angajat), prev. de art. 266a (1), (2), 52, 53, 14 din C. pen. german.

În fapt s-a reţinut că, "faptele reţinute în sarcina numitului A. au fost comise în perioada 01.01.2018 - 30.09.2017. S-a arătat că învinuitul în calitate de asociat cu responsabilitate personală, a fost director general şi reprezentantul unic al OHG/SNC. De la înregistrarea firmei în Registrul Comerţului în data de 22.08.2017 firma are sediul în Regensburg. Domeniul de activitate al firmei este în special construcţii la roşu [construcţia brută nefinalizată de clădiri). În calitate de angajator, în sensul legislaţiei referitoare la legea securităţii sociale, în intervalul de timp din 01.01.2018 până la data de 30.09.2018, în OHG a avut ca angajaţi printre alţii pe B., C. şi D. precum şi nenumăraţi alţi angajaţi. Învinuitul în poziţia sa în OHG precum şi în cea a angajatorului potrivit §§ 23, 28a ş.u. SGB (Codul Social - german) IV, cât şi în cea a directorului/reprezentantului OHG ca şi organ, avea cunoştinţă atât de poziţia angajaţilor în calitate de salariaţi, cât şi de domeniile de activitate concrete ale angajaţilor. Cu toate că învinuitul avea cunoştinţă de obligaţiile sale legale ca angajator potrivit §§ 28e, 28g, 23 SGB IV, conform deciziilor infracţionale formulate lunar, în cazurile care urmează el a omis achitarea acestor obligaţii şi astfel în intervalul de timp dintre 01.01.2018 până 30.09.2018 într-un total de 9 ocazii, el nu a declarat pentru angajaţii firmei sale sumele aferente pentru asigurările sociale care urmau a fi transferate autorităţii competente legal pentru colectarea lunară a cotelor sociale, omiţând declararea salariilor brute şi menţionarea cotelor aferente atât cele ale angajatorului cât şi ale angajaţilor şi nici nu a efectuat transferul acestor sume.

Neavând cunoştinţă de situaţia reală, autoritatea de colectare nu a solicitat cotele de asigurare socială datorate, posibilitate cel puţin acceptată de către învinuit . . . . . . . . . ."

La termenul din data de 19.07. 2021 a fost audiată persoana solicitată A., care a precizat că nu este de acord să fie predată autorităţilor judiciare din Germania şi nu renunţă la regula specialităţii.

Astfel, mandatul european de arestare îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în sensul că acesta are la bază o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus arestarea persoanei solicitate, în cuprinsul său este precizată identitatea persoanei solicitate, care nu a ridicat de altfel obiecţiuni sub acest aspect şi, totodată, sunt indicate infracţiunile care au stat la baza luării faţă de aceasta a măsurii privative de libertate.

S-a constatat că faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate, astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului de arestare, se încadrează în categoria infracţiunilor care dau loc la predare fără a fi necesară îndeplinirea condiţiei dublei incriminări, conform art. 97 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităţii Europene în sensul Convenţiei din 26.07.1995 privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţii europene (deţinere şi însuşire ilegală de beneficii în calitate de angajat).

De altfel, susţinerile persoanei solicitate în sensul ca ar fi incidente prevederile art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind încălcarea dreptului la un proces echitabil (pe considerentul ca nu a fost notificat în nici un mod de autorităţile germane cu privire la existenta dosarului penal în care este cercetat), nu se încadrează intre motivele de refuz privind punerea în executare a mandatului european de arestare prevăzute de art. 99 din Lege, putându-se constata ca se refera la o procedura distincta de cea de fata, şi anume extrădarea pasiva.

În plus, Curtea a reţinut că mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autorităţile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, acesta executându-se pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, instanţele naţionale neputându-se pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţei persoanei solicitate.

Nu sunt incidente nici prevederile art. 99 alin. (2) lit. i) - iv din Lege privind refuzul opţional de punere în executare a mandatului european de arestare, având în vedere ca cetăţeanul roman A. nu se afla în situaţia de a fi fost judecat/condamnat în lipsa pe teritoriul Germaniei, mandatul european de arestare fiind emis în vederea efectuării urmăririi penale.

Cu privire la solicitarea numitului A. de a fi dispusă o altă măsura preventiva până la preluarea sa de către statul solicitant nu poate fi primita, dispoziţiile art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 fiind imperative în sensul că, în situaţia în care persoana solicitată s-a aflat sub control judiciar pe parcursul procedurii (situaţia din speţă), iar ulterior instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciara emitentă, măsura care de altfel este şi executorie conform art. 110 alin. (3) din aceeaşi lege.

Pentru considerentele expuse, prima instanţă a admis cererea de executare a mandatului european de arestare şi a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare din Germania, cu respectarea regulii specialităţii, prev. de art. 117 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Împotriva sentinţei penale menţionată, a formulat contestaţie persoana solicitată A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia penală la data de 23 iulie 2021, sub nr. x/2021.

Cu prilejul concluziilor formulate oral în faţa Înaltei Curţi, apărătorii contestatorului au solicitat admiterea contestaţiei formulate. În ceea ce priveşte măsura preventivă, au solicitat înlocuirea arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar. De asemenea, au solicitat să se observe că persoana solicitată este cercetat de statul german pentru o infracţiune minoră, respectiv omisiunea de a depune nişte declaraţii fiscale, arătând, totodată, că nu există nicio dovadă că ar fi săvârşit acea infracţiune, lucru pe care îl vor stabili autorităţile din Germania.

În ultimul cuvânt, contestatorul a solicitat Înaltei Curţi înlocuirea măsurii preventive a arestului cu o măsură preventivă mai blândă, cu menţiunea că se va preda singur când va fi nevoie

Examinând contestaţia formulată, în raport de motivele invocate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că autorităţile judiciare din Germania au emis, la data de 16.04.2021 mandatul de arestare în vederea detenţiei preliminare procesului, dosar nr. x Gs 1673/21) împotriva numitului A., urmărit pentru săvârşirea a 9 infracţiuni de fraudă, inclusiv cu afectarea intereselor financiare ale Comunităţii Europene în sensul Convenţiei din 26.07.1995 privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţii europene (deţinere şi însuşire ilegală de beneficii în calitate de angajat), prev. de art. 266a (1), (2), 52, 53, 14 din Legea nr. 302/2004 republicată, în raport cu următoarea situaţie de fapt:

"faptele reţinute în sarcina numitului A. au fost comise în perioada 01.01.2018 - 30.09.2017, în Regensburg. S-a arătat că învinuitul în calitate de asociat cu responsabilitate personală, a fost director general şi reprezentantul unic al OHG/SNC. De la înregistrarea firmei în Registrul Comerţului în data de 22.08.2017 firma are sediul în Regensburg. Domeniul de activitate al firmei este în special construcţii la roşu [construcţia brută nefinalizată de clădiri). În calitate de angajator, în sensul legislaţiei referitoare la legea securităţii sociale, în intervalul de timp din 1.01.2018 până la data de 30.09.2018, în OHG a avut ca angajaţi printre alţii pe B., C. şi D. precum şi nenumăraţi alţi angajaţi. Învinuitul în poziţia sa în OHG precum şi în cea a angajatorului potrivit §§ 23, 28a ş.u. SGB (Codul Social - german) IV, cât şi în cea a directorului/reprezentantului OHG ca şi organ, avea cunoştinţă atât de poziţia angajaţilor în calitate de salariaţi, cât şi de domeniile de activitate concrete ale angajaţilor. Cu toate că învinuitul avea cunoştinţă de obligaţiile sale legale ca angajator potrivit §§ 28e, 28g, 23 SGB IV, conform deciziilor infracţionale formulate lunar, în cazurile care urmează el a omis achitarea acestor obligaţii şi astfel în intervalul de timp dintre 1.01.2018 până 30.09.2018 într-un total de 9 ocazii, el nu a declarat pentru angajaţii firmei sale sumele aferente pentru asigurările sociale care urmau a fi transferate autorităţii competente legal pentru colectarea lunară a cotelor sociale, omiţând declararea salariilor brute şi menţionarea cotelor aferente atât cele ale angajatorului cât şi ale angajaţilor şi nici nu a efectuat transferul acestor sume. Neavând cunoştinţă de situaţia reală, autoritatea de colectare nu a solicitat cotele de asigurare socială datorate, posibilitate cel puţin acceptată de către învinuit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ."

În cauză, infracţiunile pentru care este cercetat contestatorul persoană solicitată sunt prevăzute în art. 97 alin. (1) pct. 1, 3 şi 9 din Legea nr. 302/2004 republicată, fiind vorba despre fapte care dau loc la predare, indiferent de denumirea pe care o au în legislaţia statului emitent, sancţionate cu pedeapsa închisorii de peste 3 ani, nefiind supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei încriminări.

Potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cu ocazia pronunţării asupra executării mandatului european de arestare, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare.

Analizând actele dosarului, se constată că, în cauză, mandatul european de arestare are conţinutul şi forma prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004 şi nu există niciun motiv, obligatoriu sau opţional, de refuz al executării acestuia, dintre cele prevăzute în art. 99 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege.

Înalta Curte reţine că împrejurarea reglementată de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 rep constituie motiv facultativ de refuz al executării unui mandat european de arestare şi nu motiv obligatoriu, astfel că autoritatea de executare poate dispune executarea mandatului european de arestare chiar în lipsa acordului persoanei solicitate dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru aceasta.

Potrivit art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, despre consimţământul acesteia se întocmeşte un proces-verbal, în cuprinsul căruia se menţionează dacă persoana solicitată a renunţat sau nu la drepturile conferite de regula specialităţii. Conform alin. (6) al aceluiaşi articol, în cazul prevăzut la alin. (5), dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute la art. 99, judecătorul se poate pronunţa prin sentinţă, potrivit art. 109, deopotrivă asupra arestării şi predării persoanei solicitate.

Dispoziţiile art. 104 alin. (7) din aceeaşi lege prevăd că, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventuale obiecţii în ceea ce priveşte identitatea.

În cauză, în faţa instanţei de fond, persoana solicitată nu a formulat obiecţii în ceea ce priveşte identitatea şi, fiind ascultată, după ce i-au fost aduse la cunoştinţă posibilitatea de a consimţi la predare, caracterul irevocabil al unui astfel de consimţământ, precum şi conţinutul şi efectele regulii specialităţii, a declarat că nu este de acord să fie predată către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, afirmaţiile sale fiind consemnate în cuprinsul procesului-verbal de audiere întocmit în şedinţa publică din data de 19.07.2021.

În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 16.04.2021 de către Judecătoria Regensburg, Germania, pe numele persoanei solicitate A., hotărârea atacată, de predare a acesteia către autorităţile judiciare solicitante, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materie.

Pe de altă parte, se constată că, în speţa dedusă judecăţii, soluţia dispusă de instanţa de fond cu privire la arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 de zile, este legală şi temeinică, în mod corect apreciindu-se că se impune luarea măsurii arestării, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens şi fiind avute în vedere, totodată, circumstanţele particulare ale cauzei, măsura fiind necesară în scopul predării persoanei solicitate către autorităţile judiciare din Germania, respectiv pentru buna desfăşurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare.

Pe de altă parte, se reţine că luarea măsurii arestării în vederea predării corespunde tuturor exigenţelor impuse de dispoziţiile legale ce reglementează această procedură specială, raportat la natura infracţiunilor menţionate în mandatul european de arestare emis pe numele contestatorului persoană solicitată, având în vedere şi durata pedepsei privative de libertate ce se poate aplica pentru infracţiunile pentru care acesta este cercetat.

Astfel, în contextul particular al cauzei, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că nu se justifică aplicarea faţă de contestator a unei alte măsuri preventive prevăzute de C. proc. pen., mai uşoară, cum este cea a controlului judiciar, măsura arestării fiind singura aptă să asigure buna desfăşurare în continuare a procedurii judiciare.

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. ab) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A., împotriva sentinţei penale nr. 133/F din data de 20 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 253 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată contestaţia formulată de persoana solicitată A., împotriva Sentinţei penale nr. 133/F din data de 20 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoana solicitată, în cuantum de 253 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 iulie 2021.

GGC - MM