Extradition detention lapse exception: ECHR provisional measure constitutes force majeure under Law 302/2004

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 127/F din data de 8 iulie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 57 alin. (6) rap. la art. 43 alin. (7) teza I din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu referire la art. 13 alin. (4) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii (ratificat prin Legea nr. 111/2008), a respins, ca nefondată, cererea de punere în libertate formulată de persoana extrădată A. (cetăţean român, în prezent aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar).

De asemenea, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat persoana extrădată la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în data de 7.06.2021. sub nr. unic de dosar x/2021 (nr. în format vechi x/2021), persoana extrădată A. a solicitat, în principal, punerea în libertate, iar în subsidiar, înlocuirea arestării provizorii în vederea extrădării cu măsura controlului judiciar.

În motivarea în fapt a cererii, persoana extrădată a arătat, în esenţă, că măsura arestării provizorii a fost menţinută fără o durată determinată, prin Sentinţa penală nr. 50/F din 1.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2020. Predarea persoanei extrădate a fost stabilită la data de 7.05.2021; ulterior, Curtea de Apel Bucureşti a luat în calcul o nouă dată de predare, respectiv 12.05.2021. Chiar luând în calcul cea de-a doua dată stabilită pentru predare, termenul de 30 de zile la care face referire art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 s-a împlinit la data de 6.06.2021. În consecinţă, după această dată, instanţa care a dispus predarea poate să dispună punerea în libertate a persoanei extrădate, constatând că aceasta nu mai poate fi extrădată la termenul stabilit.

Persoana extrădată a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, iar nu cele ale art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, întrucât suspendarea provizorie a aplicării unei hotărâri interne, urmare a pronunţării unei decizii provizorii a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în temeiul art. 39 din Regulamentul Curţii, nu ar putea să fie apreciată ca fiind un caz de forţă majoră, având în vedere că, în lipsa unei definiţii în materie penală, devin aplicabile dispoziţiile civile în materie de definire a forţei majore, potrivit art. 1351 alin. (2) C. civ., jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitor la aceeaşi noţiune juridică, precum şi Decizia civilă nr. 358/1965 a fostului Tribunal Suprem.

În final, invocând, în principal, dispoziţiile art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, iar, în subsidiar, dispoziţiile art. 242 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, precum şi art. 23 din Constituţia României, art. 226, art. 233 şi art. 234 C. proc. pen. şi art. 5 din Convenţia europeană a apreciat că menţinerea persoanei extrădate într-o stare de arest pe perioadă nedeterminată, în vederea predării, este contrară legii.

La termenul de judecată din data de 15.06.2021, în faţa primei instanţe, apărătorul ales al persoanei extrădate a modificat cererea, solicitând doar punerea în libertate, având în vedere că, în prezent, persoana extrădată se află sub măsura controlului judiciar, dispusă prin Decizia penală nr. 567/08.06.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2021.

De asemenea, prima instanţă a constatat că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condiţiile cu privire la cererea formulată de Ministerul Public, privind autoritatea de lucru judecat a sentinţelor penale pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarele nr. x/2021 şi nr. y/2021 (sentinţe rămase definitivă prin deciziile pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în calea de atac a contestaţiei), respingând-o ca neîntemeiată.

Astfel, Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, a apreciat cererea de punere în libertate, formulată de persoana extrădată A., ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin Sentinţa penală nr. 50/F/01.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2020, s-au dispus următoarele:

I. A fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) lit. b) Legea nr. 302/2004, republicată în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, ridicată de persoana extrădabilă A., excepţia fiind admisibilă.

De asemenea, s-a dispus comunicarea către Curtea Constituţională a încheierii însoţite de cererea persoanei extrădabile, precum şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora, potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

II. S-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a constatat că sunt întrunite condiţiile extrădării.

În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 1 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, s-a admis cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Statelor Unite ale Americii.

Totodată, a dispus extrădarea şi predarea, către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii, a persoanei extrădabile A. faţă de care a fost emis mandatul de arestare nr. x la data de 4.11.2020 de către magistratul competent din cadrul Tribunalului Districtual al Statelor Unite ale Americii pentru Districtul de Est al Statului Texas, în vederea urmăririi pentru săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie de asociere a unei organizaţii în cadrul căreia să efectueze şi să participe în mod direct sau indirect la administrarea organizaţiei prin activităţi de racket, faptă prevăzută şi pedepsită de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, secţiunile 1962(d), conspiraţie să importe şi să exporte cocaină şi să producă şi să distribuie cinci kilograme sau mai mult de cocaină cu intenţia, cu bună ştiinţă şi cu credinţa că această cocaină va fi importată în mod ilegal în Statele Unite, faptă prevăzută şi pedepsită de Titlul 21 din Codul Statelor Unite, secţiunile 959 şi 963, conspiraţie la spălare de bani, respectiv să transporte, să transmită şi să transfere, tentativă să transporte, să transmită şi să transfere un instrument monetar sau fonduri dintr-un loc în afara Statelor Unite către un loc sau printr-un loc aflat în Statele Unite, cu intenţia de a promova executarea unor activităţi ilegale, faptă prevăzută şi pedepsită de Titlul 18 din Codul Statelor Unite ale Americii 1956 (a)(2)(A), toate cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 Codul Statelor Unite, Secţiunea 1956 (h).

În baza art. 49 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a luat act că persoana extrădabilă a formulat opoziţie la extrădare.

Extrădarea persoanei solicitate se va efectua cu respectarea regulii specialităţii, prevăzute de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008 şi art. 74 din Legea nr. 302/2004, republicată.

A mai fost respinsă şi cererea de amânare a predării formulată de persoana extrădată, ca neîntemeiată.

În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a menţinut arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei extrădate până la predarea acesteia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Totodată, s-a constatat că persoana extrădată fost reţinută, arestată provizoriu în caz de urgenţă şi arestată provizoriu în vederea extrădării de la data de 19.11.2020 la zi.

S-a luat act că predarea bunurilor, instrumentelor, obiectelor de valoare, documentelor şi a altor dovezi aflate în posesia persoanei extrădabile A. la momentul depistării au fost remise autorităţilor judiciare americane.

Sentinţa penală nr. 50/F din 1.03.2021 a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 226/11.03.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, prin care s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana extrădabilă.

Din perspectiva cadrului legal al arestării în vederea predării, ulterior admiterii cererii de extrădare, Curtea a evidenţiat următoarele aspecte:

Tratatul de extrădare dintre Statele Unite ale Americii şi România (semnat la Bucureşti în data de 10.09.2007), ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, nu conţine dispoziţii referitoare la durata, prelungirea, menţinerea sau încetarea arestării în vederea predării (având drept consecinţă punerea în libertate a persoanei extrădate).

Prin urmare, solicitarea persoanei extrădate de punere în libertate a fost analizată de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor relevante din Legea nr. 302/2004.

Astfel, Curtea a constatat că art. 43 alin. (3) - (5) din Legea nr. 302/2004 reglementează procedura luării, prelungirii, menţinerii arestării provizorii în vederea predării, până la momentul rămânerii definitive a sentinţei prin care se admite cererea de extrădare.

Dacă instanţa admite cererea de extrădare, potrivit art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, arestarea persoanei extrădate în vederea predării este obligatorie.

Totodată, Curtea a mai reţinut că nicio dispoziţie din Legea nr. 302/2004 (în materia extrădării) nu conţine vreo referire la durata totală a arestării persoanei extrădate în vederea predării acesteia către statul solicitant.

Cu toate acestea, art. 43 alin. (7) teza I din Legea nr. 302/2004 prevede că arestarea în vederea predării încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autorităţile competente ale statului solicitat, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepţia cazului prevăzut la art. 57 alin. (6), text de lege potrivit căruia, în caz de forţă majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, autorităţile române şi cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, ceea ce înseamnă că, în această situaţie de excepţie, arestarea în vederea predării subzistă până la momentul predării persoanei extrădate către autorităţile statului solicitant.

De asemenea, potrivit art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, sub rezerva cazului prevăzut la art. 57 alin. (6), dacă persoana extrădată nu va fi preluată la data stabilită, ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la această dată; acest termen nu va putea fi prelungit decât cel mult cu încă 15 zile.

Raportând, în prezenta cauză, prevederile legale enunţate, Curtea a remarcat următoarele două situaţii:

Pe de o parte, având în vedere că a expirat durata totală de 30 de zile prevăzută pentru predare, punerea în libertate a persoanei extrădate A. este facultativă, iar nu obligatorie, aşa cum reiese din interpretarea gramaticală a dispoziţiilor art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, ceea ce înseamnă că persoana extrădată are doar vocaţia, iar nu dreptul de a fi pusă în libertate.

În aceste coordonate legislative, Curtea, în raport de circumstanţele concrete ale cauzei, a apreciat că, la acest moment, nu este oportună punerea în libertate a persoanei extrădate, deoarece, în primul rând, dispoziţia din Sentinţa penală nr. 50/F din 1.03.2021 prin care s-a menţinut arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei extrădate până la predarea acesteia continuă să îşi producă efectele şi în prezent, iar în al doilea rând, procedura de predare/preluare nu a fost finalizată, iar prin hotărârea de extrădare s-a menţinut arestarea persoanei extrădate, până la predare; de asemenea, ţinând seama şi de caracterul urgent al procedurii de predare/preluare a persoanei extrădate, Curtea a apreciat că arestarea este necesară pentru a împiedica sustragerea persoanei extrădate de la procedurile judiciare aflate în desfăşurare.

Pe de altă parte, Curtea a analizat incidenţa în cauză a dispoziţiilor care instituie excepţia, prevăzută în art. 43 alin. (7) teza I cu referire la art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, de la regula încetării de drept a arestării în vederea predării.

Din acest punct de vedere, Curtea a reţinut următoarele:

În data de 19.04.2021, persoana extrădată A. a formulat, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, înregistrată sub nr. x/21 (cauza Lazăr v. România), invocând pretinsa încălcare a art. 5 paragraful 1 lit. f) din Convenţia europeană, relativă la justificarea detenţiei sale în aşteptarea extrădării şi la claritatea şi predictibilitatea cadrului legal român în măsură a-l proteja pe reclamant împotriva caracterului arbitrar al detenţiei în aşteptarea extrădării în special după admiterea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a extrădării reclamantului, precum şi referitoare la existenţa unei proceduri care să îi permită reclamantului să solicite revizuirea judiciară a detenţiei sale continue.

Prin adresa nr. x/6.05.2021, Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară a comunicat faptul că, în data de 5.05.2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în temeiul art. 39 din Regulamentul său de procedură, cu titlu de măsură provizorie, ca reclamantul să nu fie îndepărtat de pe teritoriul României pe întreaga durată a procedurilor desfăşurate în faţa Curţii Europene.

În acest context, Curtea a remarcat faptul că, prin Legea nr. 30/1994, România a ratificat Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi protocoalele adiţionale la aceasta, şi a recunoscut dreptul la recursul individual în faţa Comisiei Europene a Drepturilor Omului şi jurisdicţia obligatorie a Curţii Europene a Drepturilor Omului în privinţa drepturilor prevăzute în Convenţia europeană.

În consecinţă, măsurile dispuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în soluţionarea cauzelor cu care a fost învestită - inclusiv măsurile provizorii dispuse conform art. 39 din Regulamentul de procedură - sunt obligatorii pentru România, astfel că nerespectarea acestora poate atrage încălcarea art. 34 din Convenţia europeană.

Curtea a observat, aşadar, că măsura provizorie dispusă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului - constând în interdicţia de îndepărtare de pe teritoriul României a persoanei extrădate A. pe întreaga durată a procedurilor desfăşurate în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - constituie un impediment absolut insurmontabil în vederea predării persoanei extrădate, împrejurare care, în situaţia particulară din prezenta cauză, reprezintă forţa majoră, prevăzută în art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 ca situaţie de excepţie, care împiedică predarea persoanei extrădate.

În acest sens, Curtea a evidenţiat caracteristicile forţei majore prevăzute în art. 1351 alin. (2) C. civ., raportate la situaţia particulară din prezenta cauză, astfel:

- eveniment extern: interdicţia de îndepărtare de pe teritoriul României a persoanei extrădate reprezintă un eveniment extern, dispus de către o autoritate distinctă, independentă de autorităţile din statul solicitant şi cele din statul solicitat; astfel, sorgintea acestei interdicţii este externă/independentă de procedura extrădării desfăşurată de către autorităţile din statul solicitant şi cele din statul solicitat; corelaţia firească, de la cauză la efect, existentă între procedura de extrădare şi interdicţia impusă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu privează această interdicţie de caracterul său extern;

- eveniment imprevizibil: nici autorităţile din statul solicitant şi nici cele din statul solicitat nu aveau cum să prevadă, în niciun fel, asupra împrejurării că persoana extrădată va formula plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului vizând pretinse încălcări ale unor dispoziţii dintr-o convenţie internaţională care, cel puţin în aparenţă - dar, mai ales, până la pronunţarea unei hotărâri de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la pretinsa încălcare a art. 5 paragraful 1 lit. f) din Convenţie - nu impietează asupra soluţiilor dispuse în procedura extrădării, cu atât mai mult cu cât persoana extrădată a formulat plângerea ulterior rămânerii definitive a sentinţei penale prin care s-a dispus extrădarea şi, implicit, arestarea sa în vederea predării;

- eveniment absolut invincibil şi inevitabil: ca urmare a ratificării, prin Legea nr. 30/1994, a Convenţiei europene, autorităţile judiciare române nu pot eluda dispoziţia Curţii Europene vizând interdicţia de îndepărtare de pe teritoriul României a persoanei extrădate; orice măsură contrară din partea autorităţilor judiciare române echivalează cu încălcarea art. 34 din Convenţie, potrivit căruia statele membre contractante se angajează să nu împiedice, prin nicio măsură, exerciţiul eficace al dreptului unei persoane de a sesiza Curtea Europeană atunci când invocă pretinse încălcări ale drepturilor recunoscute în Convenţie şi în protocoalele adiţionale la Convenţie.

Prin urmare, Curtea a constatat că, în cauză, este incidentă excepţia (art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004) de la regula încetării de drept a arestării în vederea predării (art. 43 alin. (7) teza I din Legea nr. 302/2004).

În acest context argumentativ, Curtea a concluzionat că cererea de punere în libertate (ca urmare a constatării încetării de drept a măsurii arestării în vederea predării) formulată de persoana extrădată este nefondată, întrucât, pe toată durata desfăşurării procedurilor în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, arestarea sa în vederea predării subzistă.

Împotriva Sentinţei penale nr. 127/F din data de 8 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, a formulat, în termen legal, contestaţie persoana extrădabilă A..

Argumentele contestatorului persoană extrădabilă şi ale reprezentantului Ministerului Public sunt expuse în practicaua prezentei hotărâri.

Verificând legalitatea hotărârii atacate prin prisma motivelor invocate şi a actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

În soluţionarea prezentei contestaţii, se reţine, prioritar că, prin Sentinţa penală nr. 50/F din 1.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2020, s-au dispus următoarele:

I. A fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) lit. b) Legea nr. 302/2004, republicată în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, ridicată de persoana extrădabilă A., excepţia fiind admisibilă.

S-a dispus comunicarea către Curtea Constituţională a prezentei încheieri însoţite de cererea persoanei extrădabile, precum şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora, potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

II. A fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a constatat că sunt întrunite condiţiile extrădării.

În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 1 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, s-a admis cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Statelor Unite ale Americii.

De asemenea, s-a dispus extrădarea şi predarea, către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii, a persoanei extrădabile A. faţă de care a fost emis mandatul de arestare nr. x la data de 4.11.2020 de către magistratul competent din cadrul Tribunalului Districtual al Statelor Unite ale Americii pentru Districtul de Est al Statului Texas, în vederea urmăririi pentru săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie de asociere a unei organizaţii în cadrul căreia să efectueze şi să participe în mod direct sau indirect la administrarea organizaţiei prin activităţi de racket, faptă prevăzută şi pedepsită de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, secţiunile 1962(d), conspiraţie să importe şi să exporte cocaină şi să producă şi să distribuie cinci kilograme sau mai mult de cocaină cu intenţia, cu bună ştiinţă şi cu credinţa că această cocaină va fi importată în mod ilegal în Statele Unite, faptă prevăzută şi pedepsită de Titlul 21 din Codul Statelor Unite, secţiunile 959 şi 963, conspiraţie la spălare de bani, respectiv să transporte, să transmită şi să transfere, tentativă să transporte, să transmită şi să transfere un instrument monetar sau fonduri dintr-un loc în afara Statelor Unite către un loc sau printr-un loc aflat în Statele Unite, cu intenţia de a promova executarea unor activităţi ilegale, faptă prevăzută şi pedepsită de Titlul 18 din Codul Statelor Unite ale Americii 1956 (a)(2)(A), toate cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 Codul Statelor Unite, Secţiunea 1956 (h).

În baza art. 49 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a luat act că persoana extrădabilă a formulat opoziţie la extrădare.

Extrădarea persoanei solicitate se va efectua cu respectarea regulii specialităţii, prevăzute de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008 şi art. 74 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Totodată, s-a respins cererea de amânare a predării formulată de persoana extrădată, ca neîntemeiată.

În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a menţinut arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei extrădate până la predarea acesteia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004, republicată.

S-a constatat că persoana extrădată a fost reţinută, arestată provizoriu în caz de urgenţă şi arestată provizoriu în vederea extrădării de la data de 19.11.2020 la zi.

De asemenea, s-a luat act că predarea bunurilor, instrumentelor, obiectelor de valoare, documentelor şi a altor dovezi aflate în posesia persoanei extrădabile A. la momentul depistării au fost remise autorităţilor judiciare americane.

Sentinţa penală nr. 50/F din 1.03.2021 a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 226 din 11.03.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana extrădabilă.

Procedura de extrădare a contestatorului A. este guvernată de Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008, dispoziţiile cu aplicabilitate punctuală la acest moment al procedurii fiind cele ale art. 13 alin. (3) şi (4), care prevăd:

"(3) În cazul în care cererea de extrădare este aprobată, autorităţile statului solicitant şi ale celui solicitat vor conveni asupra datei şi locului predării persoanei căutate.

(4) În cazul în care persoana căutată nu este preluată de pe teritoriul statului solicitat în perioada de timp prevăzută de legislaţia acelui stat, persoana respectivă poate fi pusă în libertate şi statul solicitat are dreptul să refuze o cerere ulterioară de extrădare pentru aceeaşi infracţiune sau aceleaşi infracţiuni".

Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008, nu reglementează un termen de preluare a persoanei extrădate de statul solicitat, ci face trimitere la "perioada de timp prevăzută de legislaţia acelui stat".

Regulile generale în materia extrădării sunt reglementate prin Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel că, potrivit art. 4, prezenta lege se aplică în baza şi pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaţionale la care România este parte, pe care le completează în situaţiile nereglementate, această lege specială reprezentând dreptul comun în materia extrădării pentru autorităţile judiciare române.

Conform art. 43 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, măsura arestării în vederea predării încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autorităţile competente ale statului solicitant, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepţia cazului prevăzut de art. 57 alin. (6), iar în conformitate cu dispoziţiile art. 57 alin. (5) din aceeaşi lege specială, sub rezerva cazului prevăzut la alin. (6), dacă persoana extrădată nu va fi preluată la data stabilită, ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la această dată; acest termen nu va putea fi prelungit decât cel mult cu încă 15 zile.

Conform art. 57 alin. (6) Legea nr. 302/2004, în caz de forţă majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, autorităţile române şi cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, dispoziţiile art. 56 alin. (3) fiind aplicabile.

Aşa cum s-a stabilit prin hotărâri anterioare, instanţele naţionale au dezlegat cu titlu definitiv că, după rămânerea definitivă a hotărârii de extrădare, a intervenit un impediment la executare vizând predarea contestatorului persoană extrădată A. către autorităţile judiciare americane, ivit prin luarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în temeiul art. 39 din Regulamentul său de procedură, a măsurii provizorii constând în neîndepărtarea de pe teritoriul României a persoanei extrădate pe întreaga durată a desfăşurării procedurii în faţa Curţii, ce se încadrează cazului de forţă majoră reglementat de art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004.

Astfel, prin Sentinţa penală nr. 98/F din 11.05.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală pronunţată în dosar nr. x/2021, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen. la art. 554 alin. (2) din C. proc. pen., a fost admisă contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat cu executarea hotărârilor penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

S-a constatat ivirea unei împiedicări la punerea în executare a Sentinţei penale nr. 50/F din 1.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 226 din 11.03.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, a fost dispusă suspendarea până la momentul finalizării procedurilor desfăşurate în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cererea nr. x/21, Lazăr v. România) a punerii în executare a sentinţei penale nr. 50/F din 1.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 226 din 11.03.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ce priveşte extrădarea şi predarea numitului A. către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii.

Totodată a dispus înlocuirea măsurii arestării în vederea predării luată faţă de persoana extrădabilă A. (mandat de arestare nr. x/EX/19.11.2020 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală) cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, cu stabilirea obligaţiilor prevăzute de art. 215 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 485/17.05.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a modificat Sentinţa penală nr. 98/F/11.05.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală pronunţată în dosarul nr. x/2021, în sensul că a desfiinţat parţial sentinţa atacată şi, rejudecând, s-a constatat ivită o împiedicare la predarea persoanei extrădate A. dispusă prin Sentinţa penală nr. 50/F/1.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 226/11.03.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, predare convenită a se realiza la data de 12 mai 2021, întrucât Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dispus în cauza Lazăr vs. România ca persoana extrădată să nu fie îndepărtată de pe teritoriul României pe durata procedurilor desfăşurate în faţa Curţii.

A fost înlăturată dispoziţia privind suspendarea până la momentul finalizării procedurilor desfăşurate în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cererea nr. x/21, Lazăr vs. România) a punerii în executare a Sentinţei penale nr. 50/F/1.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 226/11.03.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ce priveşte extrădarea şi predarea numitului A. către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii.

Potrivit considerentelor Deciziei penale nr. 484 din data de 17.05.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosar nr. x/2021, se constată că "Odată admisă cererea de extrădare, cum s-a hotărât în speţă, prin sentinţa definitivă a instanţei române, s-a apreciat că devin aplicabile dispoziţiile art. 43 alin. (6), (7) din Legea nr. 302/2004 (republicată), plasate după şi în continuarea celor anterior menţionate, care prevăd că, odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentinţă, instanţa dispune şi arestarea persoanei extrădate, în vederea predării şi, respectiv, că această măsură (a arestării, în vederea predării) încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autorităţile competente ale statului solicitant, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepţia cazului prevăzut la art. 57 alin. (6) din aceeaşi lege."

Astfel, se constată că măsura extrădării a intrat în puterea de lucru judecat, aspect ce deja a fost lămurit, prin aceeaşi hotărâre fiind menţinută şi măsura arestării persoanei extrădate până la predare, dispoziţie care s-ar fi perpetuat şi ar fi produs efecte şi în prezent, având în vedere că doar predarea persoanei extrădabile către statul solicitant la data de 12 mai 2021 este împiedicată, faţă de măsura provizorie din data de 5 mai 2021, decisă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere faptul că prin Decizia penală nr. 567 din 8 iunie 2021, a fost admisă contestaţia declarată de către persoana extrădată A. împotriva sentinţei penale nr. 112/F/din data de 2 iunie 2021, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021, a fost desfiinţată sentinţa atacată şi s-a dispus înlocuirea arestării în vederea predării luată faţă de persoana extrădată A. cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu consecinţa punerii în libertate dacă nu mai este reţinut sau arestat în altă cauză, obiectul acestei cauze fiind cererea formulată de către contestatorul persoană extrădată A. de înlocuire a măsurii arestării în vederea predării, apreciindu-se, în esenţă, că menţinerea în arest a acestuia pentru o perioadă nedeterminată este în contradicţie cu dispoziţiile art. 5 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în raport cu împrejurarea în care durata arestării provizorii în vederea extrădării a depăşit 180 de zile, nicidecum pentru că ar fi încetat de drept.

Înalta Curte consideră că singurul aspect cu caracter aparent diferit îl constituie faptul că, promovarea acelei contestaţii la executare, a fost determinată de expirarea, la data de 17 mai 2021, a termenului de 180 de zile prevăzut în art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, iar în prezenta cauză, promovarea cererii de punere în libertate a fost determinată de expirarea la data de 10.06.2021, a termenului de 30 zile de la data convenită pentru predare, respectiv 12 mai 2021, conform dispoziţiilor art. 43 alin. (6), (7) din Legea nr. 302/2004.

Or, aşa cum am arătat, decizia din data de 5 mai 2021 a Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauza Lazăr vs. România nu se referă la arestarea persoanei extrădate, în vederea predării (menţinută de instanţa română, prin hotărârea definitivă de extrădare, până la predare şi înlocuită, ulterior, cu măsura controlului judiciar), ci s-a dispus doar ca persoana extrădabilă să nu fie îndepărtată de pe teritoriul României pe durata procedurilor desfăşurate în faţa Curţii, ca măsură provizorie, potrivit art. 39 din Regulamentul său de procedură, pentru a nu îi fi prejudiciate drepturile.

Înalta Curte apreciază că procedura extrădării se consideră în desfăşurare până la momentul executării hotărârii de predare a persoanei extrădate sau până la respingerea cererii de extrădare, existenţa cazului de forţă majoră fiind cel care împiedică predarea sa, urmare a deciziei din data de 5 mai 2021 a Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauza Lazăr vs. România.

În cauză, se constată că procedura de extrădare se află în curs, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (4) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008 coroborat cu art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004.

Ca prim aspect, Înalta Curte reţine că se poate dispune punerea în libertate a unei persoane doar în ipoteza în care aceasta se află sub imperiul unei măsuri privative de libertate. Or, în cazul de faţă, persoana extrădabilă B. nu se mai află din data de 8.06.2021 sub imperiul măsurii arestării în vederea predării, în data respectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispunând, prin Decizia nr. 567 din 8.06.2021, înlocuirea acestei măsuri, cu măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. În pofida acestei modificări intervenite în situaţia juridică a persoanei extrădabile, aceasta a continuat să solicite punerea sa în libertate, instanţele fiind ţinute de calificarea dată sesizării, în condiţiile în care persoana extrădabilă beneficiază de asistenţă juridică din partea unui apărător calificat.

Pe de altă parte, încetarea de drept menţionată de art. 43 alin. (7) din Legea 302/2004, şi, prin urmare, şi excepţia de la încetarea de drept, reglementată de art. 57 alin. (6) din acelaşi act normativ, au fost prevăzute exclusiv pentru ipoteza în care, la expirarea celor 30 de zile de la data convenită pentru predare fără preluarea persoanei în cauză de către autorităţile statului solicitant, aceasta se afla sub imperiul măsurii arestării în vederea predării. Or, în cauza de faţă, înlocuirea măsurii arestării în vederea predării cu controlul judiciar a avut loc anterior expirării termenului de 30 de zile de la data de 12.05.2021, convenită pentru predare.

Este adevărat că Legea nr. 302/2004 nu prevede posibilitatea ca, odată admisă cererea de extrădare, persoana în cauză să se afle sub imperiul unei alte măsuri decât cea a arestării în vederea predării (art. 43 alin. (6), Înalta Curte dispunând înlocuirea acestei măsuri cu controlul judiciar prin decizia nr. 567/8.06.2021, ca urmare a unei aplicări directe a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţia României, însă, pe de altă parte, încetarea de drept a unei măsuri preventive nu poate opera decât în cazurile strict prevăzute de lege. Astfel, articolul 241 alin. (1) C. proc. pen., după ce enumeră la lit. a) - c), anumite cazuri de încetare de drept a măsurilor preventive, menţionează la lit. d) că încetarea de drept operează şi în "alte cazuri anume prevăzute de lege", de unde rezultă că ipotezele de încetarea de drept sunt exclusiv cele expres prevăzute de lege.

Considerând că soluţia primei instanţe, de respingere a cererii formulate de persoana extrădabilă, este întemeiată, chiar dacă pentru considerente diferite, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată contestaţia formulată de persoana extrădabilă A., împotriva Sentinţei penale nr. 127/F din data de 8 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană extrădabilă A., va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana extrădabilă A. împotriva Sentinţei penale nr. 127/F din data de 8 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iulie 2021.

GGC - MM