Precautionary Sequestration of Robbery Damages: Standing of Co-Defendant and Allocation of Partitioned Real Property

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 130/A din data de 16 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020 (x/2020), în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de apelanţii inculpaţi A. şi B. şi de apelantele părţi civile C. şi D. împotriva Sentinţei penale nr. 393/2.11.2020 pronunţate de Judecătoria Alexandria în dosarul nr. x/2020. În baza art. 422 C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen. a fost dedusă din cuantumul pedepselor aplicate apelanţilor inculpaţi durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 18.06.2020 la zi.

În baza art. 275 alin. (2), (4) C. proc. pen. au fost obligaţi apelantul inculpat şi apelantă parte civilă la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul parţial cuvenit apărătorilor din oficiu ai apelanţilor inculpaţi, în cuantum de 220 RON fiecare s-a suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 422 rap. la art. 2501 C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de apelantele părţi civile C. şi D. şi ia măsura asigurătorie asupra bunurilor imobile aparţinând apelantului intimat inculpat A. până la concurenţa sumelor de 35.500 EURO (20.000 + 15.500 EURO) şi 10.000 RON.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a reţinut următoarele:

Judecata s-a desfăşurat în procedura simplificata conform art. 374 alin. (4), art. 375 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., pe baza materialului probator administrat la urmărire penala şi a declaraţiei de recunoaştere a inculpaţilor.

În aceste condiţii, s-a stabilit ca 27.01.2020, în jurul orelor 18:00, inculpaţii au pătruns împreună, în locuinţa persoanelor vătămate C. şi D., situată în comuna Mărzăneşti, str. x, jud. Teleorman unde, prin exercitarea de acte de violenţă şi folosindu-se de un cuţit, i-au deposedat de sumele de 18 500 EURO şi 7.000 RON, iar în urma violenţelor fizice aplicate, partea civilă D. a necesitat circa 14 - 15 zile de îngrijiri medicale, iar partea civilă C. a necesitat circa 20 - 25 zile de îngrijiri medicale.

Probele administrate pe parcursul urmăririi penale au demonstrat fără niciun dubiu vinovăţia inculpaţilor sub aspectul infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi.

Răspunzând criticilor inculpaţilor, Curtea a constatat că instanţa de fond a analizat punctual toate elementele de individualizare incidente în cauză, pedepsele fiind corespunzător dozate.

Aplicarea unor sancţiuni orientate spre maximul special se justifică în prezenta cauză prin raportare la împrejurări şi modalitatea de comitere, fiind de o gravitate ridicată. Astfel, inculpaţii au pătruns seara în locuinţa persoanelor vătămate, persoane în vârstă, asupra cărora au exercitat acte de violenţă în vederea remiterii sumelor de bani pe care le păstrau la domiciliu.

De asemenea, analizând fişele de cazier ale inculpaţilor, Curtea a constatat că aceştia nu sunt la primul conflict cu legea penală, ambii inculpaţi având o laborioasă activitate infracţională în trecut.

Astfel, având în vedere că sancţiunile anterioare aplicate inculpaţilor nu şi-au îndeplinit scopul educativ, se impune sancţionarea mai aspră a acestora, în scopul prevenirii săvârşirii unor noi infracţiuni, pentru a restabili ordinea socială şi pentru a îi face pe inculpaţi să dobândească o atitudine corectă faţă de ordinea de drept şi respectarea normelor de convieţuire socială, Curte a apreciat că pedepsele aplicate de instanţa de fond sunt proporţionale cu gravitatea faptelor şi apte să îndeplinească scopurile mai sus amintite. Pentru aceste motive, Curtea, a respins, ca nefondate apelurile declarate de apelanţii inculpaţi A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 393 din 2.11.2020 pronunţate de Judecătoria Alexandria în dosarul nr. x/2020.

În ceea ce priveşte apelurile formulate de părţile civile, Curtea a apreciat că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Referitor la criticile legate de cuantumul daunelor morale, Curtea reţinut că principiul care se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată. Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei, a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

În speţă, prima instanţă în mod judicios s-a raportat la consecinţele suferite de părţile civile în urma săvârşirii infracţiunii, acordând daune morale corect individualizate. Curtea are în vedere consecinţele negative suportate de părţile civile ca urmare a săvârşirii faptelor, modul de comitere al acestora, respectiv prin exercitarea de violenţe şi ameninţări de către inculpaţi, provocând acestora, pe lângă suferinţele fizice (aşa cum reiese din înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei, precum şi din rapoartele de expertiză medico-legală din care rezultă că părţile civile prezentau leziuni din violenţă care au necesitat 14 - 15, respectiv 20 - 25 de zile îngrijiri medicale) şi suferinţe psihice pe care aceştia încă le resimt şi care le-a cursul normal al vieţii. În acest sens au fost şi depoziţiile martorilor, care au declarat că în părţile civile nu au mai putut să îşi reia activităţile de zi cu zi ca urmare consecinţelor pe care faptele inculpaţilor le-au avut asupra acestora.

Cu toate acestea, Curtea, fără a nega dreptul părţilor civile la repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin infracţiune, apreciază că acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat, respectiv 60.000 de EURO, ar da naştere unui folos material injust şi ar le-ar deturna de la scopul acestora de "satisfacţie echitabilă", astfel suma de 20.000 de EURO acordată de prima instanţă este proporţională pentru a uşura suferinţele încercate de părţile civile.

Faţă de aceste considerente, a respins apelurile formulate de părţile civile C. şi D. împotriva Sentinţei penale nr. 393 din 2.11.2020 pronunţate de Judecătoria Alexandria în dosarul nr. x/2020.

Prin cererea depusa la dosar la data de 25.11.2020, susţinută oral la termenul din 12.02.021, părţile civile au solicitat luarea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului A..

Având în vedere că pretenţiile civile formulate au fost parţial admise, Curtea a apreciat că cererea apelantelor părţi civile este întemeiată, măsurile asigurătorii fiind necesare pentru a garanta recuperarea prejudiciului şi a cheltuielilor judiciare avansate de parte.

Petenta E., inculpaţii A. şi B. au formulat contestaţie împotriva dispoziţiei din Decizia penală nr. 130/A din data de 16 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020 (x/2020), care se referă la admiterea cererii de instituire a măsurii asigurătorie asupra bunurilor ce aparţin inculpatului A. până la concurenţa sumelor de 35.500 EURO (20.000 + 15.500 EURO) şi 10.000 RON.

Contestaţiile formulate de petenta E. şi de inculpatul A. au fost motivate. Astfel, în susţinerea contestaţiei, petenta E. a arătat că a divorţat de inculpatul A. şi, în urma partajului, a dobândit o casă şi un loc de casă, nu este implicată în acest proces, considerând că măsura asigurătorie nu este justă. Inculpatul A. a arătat, de asemenea, că a divorţat de soţia sa, petenta E., iar, potrivit actului de partaj voluntar, casa şi locul de casă au revenit petentei, el neprimind bani. Prin urmare, a considerat că măsura asigurătorie instituită nu este justă, având în vedere şi faptul că petenta nu are nicio implicare în acest proces.

Inculpatul B. nu a motivat demersul judiciar, însă, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul din oficiu al acestuia a solicitat admiterea contestaţiei şi respingerea cererii de instituire a sechestrului asigurator formulată de părţile civile, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile generale prevăzute de art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., în sensul că bunurile mobile şi imobile ce fac obiectul sechestrului în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune trebuie să existe la momentul dispunerii măsurii în patrimoniul inculpatului, lucru ce nu este conform realităţii, întrucât actul de partaj voluntar a fost încheiat la data de 11.12.2020, iar instanţa de apel a admis cererea părţilor civile la data de 16.02.2021.

Verificând legalitatea deciziei penale atacate prin prisma motivelor invocate şi a actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar examinării motivelor de netemeinicie invocate de contestatori, Înalta Curte va statua asupra admisibilităţii prezentelor căi de atac iar, în acest sens, constată că obiectul prezentei cauze îl constituie dispoziţia din decizia penală contestată, de luare a măsurii asigurătorii asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatul A. până la concurenţa sumelor de 35.500 EURO (20.000 + 15.500 EURO) şi 10.000 RON.

Potrivit art. 2501 alin. (4) C. proc. pen., "În cazul în care măsura asigurătorie s-a dispus direct prin hotărârea instanţei de apel, dispoziţiile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător".

Conform art. 2501 alin. (1) C. proc. pen., "Împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanţa de judecată sau de instanţa de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare".

De asemenea, potrivit art. 4251 alin. (2) C. proc. pen., "Pot face contestaţie procurorul şi subiecţii procesuali la care hotărârea atacată se referă, precum şi persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate prin aceasta, în termen de 3 zile, care curge de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru celelalte persoane, dispoziţiile art. 411 alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător".

În contextul dispoziţiilor legale precizate, Înalta Curte observă că inculpatul B. a formulat contestaţie împotriva deciziei penale privind dispoziţia de luarea a măsurii asigurătorii asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului A. până la concurenţa sumelor de 35.500 EURO (20.000 + 15.500 EURO) şi 10.000 RON. Deşi calea de atac a constestaţiei împotriva unei astfel de soluţii este prevăzută de lege, se constată că instanţa de apel a fost învestită cu soluţionarea cererii de instituire a măsurii asigurătorii formulată de părţile civile, doar cu privire la bunurile inculpatului A.. Astfel, instanţa de apel, analizând cererea formulată de părţile civile, a dispus instituirea măsurii asigurătorii doar cu privire la bunurile inculpatului A., motiv pentru care inculpatul B. nu poate fi considerat titular al dreptului de a declara calea de atac a contestaţiei.

Având în vedere că este necesar să existe şi un interes procesual propriu al inculpatului B. în promovarea căii de atac, precum şi faptul că interesele sale nu au fost vătămate prin dispoziţia de luare a măsurii asigurătorii, Înalta Curte apreciază contestaţia formulată de acesta ca fiind inadmisibilă.

Cu privire la contestaţiile formulate de inculpatul A. şi de petenta E., Înalta Curte constată că acestea sunt admisibile, având în vedere că măsura dispusă prin decizie priveşte, pe de o parte, bunurile inculpatului A., iar, pe de altă parte, petenta E. a invocat drepturi sau interese legitime cu privire la bunurile supuse măsurii asigurătorii, în raport cu certificatul de divorţ nr. x/28.02.2020 şi actul de partaj voluntar încheiat cu fostul soţ, inculpatul A..

Astfel, în ceea ce priveşte aspectele de netemeinicie invocate de către inculpatul A. şi de petenta E., Înalta Curte reţine că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului sau părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Potrivit art. 249 din C. proc. pen.: "(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

(3) Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.

(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

(41) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.

(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.

(6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, şi la cererea părţii civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi şi părţii civile".

Având în vedere că pretenţiile civile formulate au fost parţial admise prin Sentinţa penală nr. 393/2.11.2020 a Judecătoriei Alexandria, nemodificate prin decizia penală constestată, Înalta Curte apreciază că în mod just Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea părţilor civile, de instituire a măsurii asigurătorii asupra bunurilor inculpatului A., măsura fiind necesară pentru a garanta recuperarea prejudiciului şi a cheltuielilor judiciare avansate de părţile civile.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere şi faptul că, potrivit Deciziei nr. 19 din 16 octombrie 2017, pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 953 din 4 decembrie 2017, atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înfiinţează măsura asigurătorie, astfel că şi din această perspectivă măsura a fost dispusă în mod corect de către Curtea de Apel Bucureşti.

Cât priveşte susţinerea petentei E., în sensul că în urma partajului voluntar casa şi locul de casă i-au revenit petentei, iar inculpatul A. nu a primit bani în schimbul acestora, Înalta Curte reţine că determinarea bunurilor ce vor fi puse sub sechestru revine executorului judecătoresc, în faza de executare a măsurii asigurătorii, când se vor discuta şi eventualele contestaţii ale debitorului sau oricărei persoane interesate cu privire la caracterul sesizabil/insesizabil al unor bunuri sechestrate, la compatibilitatea bunurilor puse sub sechestru cu mărimea creanţei reclamate de către creditor, fază în care petenta ar avea posibilitatea să probeze că bunurile îi aparţin.

Reţinând dispoziţiile legale evocate şi analizând legalitatea şi temeinicia măsurii asigurătorii dispuse, Înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite exigenţele legale pentru luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului A..

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de petenta E. şi de inculpatul A., împotriva Deciziei penale nr. 130/A din data de 16 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020, iar în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia declarată de inculpatul B., formulată împotriva aceleiaşi decizii penale.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., petenta şi contestatorii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorii inculpaţi, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile declarate de petenta E. şi de inculpatul A., împotriva Deciziei penale nr. 130/A din data de 16 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020.

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia declarată de inculpatul B., împotriva Deciziei penale nr. 130/A din data de 16 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020 (x/2020).

Obligă petenta şi contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorii inculpaţi, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iulie 2021.

GGC - MM