Sequestration and preventive seizure upheld in corruption-related auction-rigging probe; challenge dismissed, costs awarded.

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 25 iunie 2021, Curtea de Apel Iaşi, în baza dispoziţiilor 2502 C. proc. pen., a constatat ca fiind legală şi temeinică măsura asiguratorie a sechestrului instituită prin ordonanţa nr. 758/P/2014 din data de 15.06.2015 asupra unor sume de bani găsite la inculpaţii A., B., C., măsură pe care a menţinut-o.

În baza art. 249 C. proc. pen. a instituit măsura asiguratorie a sechestrului, în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracţiune părţilor civile D. şi E., F., asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale:

- inculpatei A., până la concurenţa sumei de 554.467 RON;

- inculpatului G., până la concurenţa sumei de 212.562,75 RON;

- inculpatului H., până la concurenţa sumei de 212.562,75 RON;

- inculpatei I., până la concurenţa sumei de 212.562,75 RON.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, dat în dosarul nr. x/2014, s-a dispus:

I. Trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţilor:

- A., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie prev. şi ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea infracţiunilor de corupţie rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. (5 fapte în concurs real), constituirea unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. (1), (3) din C. pen., fals intelectual prev. şi ped. de art. 321 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. (două fapte în concurs real), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

- B., pentru săvârşirea infracţiunilor de deturnarea licitaţiilor publice prev. şi ped. de art. 246 din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. (3 fapte în concurs real), complicitate la abuz în serviciu, infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea infracţiunilor de corupţie rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. (3 fapte în concurs real) şi constituirea unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. (1), (3) din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

- J., pentru săvârşirea infracţiunilor de deturnarea licitaţiilor publice prev. şi ped. de art. 246 din C. pen., complicitate la abuz în serviciu infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea infracţiunilor de corupţie rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. (două fapte în concurs real) şi constituirea unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. (1), (3) din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

- C., pentru săvârşirea infracţiunilor de deturnarea licitaţiilor publice prev. şi ped. de art. 246 din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. (două fapte în concurs real) şi complicitate la abuz în serviciu infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea infracţiunilor de corupţie rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. (două fapte în concurs real) şi constituirea unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

- K., pentru săvârşirea infracţiunilor de deturnarea licitaţiilor publice prev. şi ped. de art. 246 din C. pen., complicitate la abuz în serviciu infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea infracţiunilor de corupţie rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., constituirea unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

- I., pentru săvârşirea infracţiunilor de deturnarea licitaţiilor publice prev. şi ped. de art. 246 din C. pen. şi complicitate la abuz în servici, infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea infracţiunilor de corupţie rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen.

- H., pentru săvârşirea infracţiunilor de deturnarea licitaţiilor publice prev. şi ped. de art. 246 din C. pen. şi complicitate la abuz în serviciu infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea infracţiunilor de corupţie rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen.

- G., pentru săvârşirea infracţiunilor de deturnarea licitaţiilor publice prev. şi ped. de art. 246 din C. pen. şi complicitate la abuz în serviciu infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea infracţiunilor de corupţie rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen.

Prin rechizitoriu s-a reţinut, în esenţă, că inculpata A., în anul 2014, a vândut la licitaţie publică imobilele debitorilor/persoane vătămate L., M., N. şi D. şi E. cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia executărilor silite, efectuând vânzarea la un preţ mic faţă de preţul de pornire, stabilit sub preţul de pornire din publicaţia de vânzare corespunzătoare termenului respectiv, întrucât erau prezenţi doi participanţi - dintre inculpaţii B., J., C. şi K. constituiţi într-un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de deturnarea licitaţiilor publice, pe care inculpata A. l-a sprijinit până la declanşarea urmăririi penale, şi inculpaţii I. şi H. determinaţi de inculpatul G., adjudecatar de fapt, care au participat la licitaţiile în cauză, în înţelegere, în scopul denaturării preţului de adjudecare.

Tot în sarcina inculpatei A. s-a reţinut că, în anul 2014, aceasta şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu în materia executării silite la licitaţia publică organizată pentru vânzarea imobilului debitorilor/persoane vătămate O. şi F., efectuând vânzarea imobilului suspectei P., prin procurator, la un preţ de 30% din preţul de pornire de la termenul respectiv în condiţiile în care retragerea celui de-al doilea ofertant (investigator cu identitate reală) anterior deschiderii şedinţei/procedurii de licitaţie în mod legal obliga la vânzarea imobilului la preţul de 50% din preţul de evaluare stabilit prin raportul de expertiza, respectiv preţul de pornire de la termenul respectiv.

Inculpata A., cu ocazia întocmirii, cu intenţie, a inserat/atestat în procesul-verbal de rezultat cu adjudecare şi în lista de desfăşurare a licitaţiei din dosarul de executare nr. x/2013 date necorespunzătoare realităţii privind procedura de licitaţie (împrejurările/evenimentele care au avut loc în ziua respectivă în legătură cu licitaţia din dosarul x/2013 - deschidere şedinţă de licitaţie, citire ofertanţi, oferte, stabilire paşi, stabilire preţ de pornire, etc.) şi participarea la licitaţie în mod efectiv a două persoane în condiţiile în care unul - investigator cu identitate reală introdus în cauză - s-a retras anterior deschiderii şedinţei de licitaţie, la licitaţie participând o singură persoană, suspecta P. prin procurator.

În cazul părţii civile L., prin rechizitoriu s-a reţinut că paguba cauzată prin contribuţia inculpaţilor A., B., C., J. ar consta în diferenţa de preţ dintre preţul de pornire din publicaţia de vânzare de la termenul vânzării - 973.432 RON reprezentând preţul de evaluare, şi preţul de adjudecare - 500.000 RON: paguba 473.432 RON.

S-a menţionat că persoana vătămată L. s-a constituit parte civilă cu sumele de: 50.000 EURO împotriva inculpatului Q., 300.000 EURO împotriva inculpatului B., 50.000 EURO împotriva inculpatului J., 350.000 EURO împotriva inculpatei A., aceste sume reprezentând daune morale. De asemenea, s-a consemnat că partea civilă în anul 2017 a reuşit să preia înapoi imobilul de la inculpatul B., ca urmare a anulării de către instanţa civilă a formelor de executare.

În cazul părţii civile F., prin rechizitoriu s-a reţinut că paguba cauzată de inculpata A. ar consta în diferenţa de preţ dintre preţul de pornire din publicaţia de vânzare de la termenul vânzării - 488.436 RON reprezentând 50% din preţul de evaluare, şi preţul de adjudecare -146.531 RON: paguba 341.905 RON.

Părţile civile O. şi F. au formulat cerere de constituire de parte civilă în contradictoriu cu inculpata A. pentru suma de 220.000 EURO daune materiale (contravaloarea imobilului executat silit) şi câte 100.000 RON daune morale. Printr-o altă cerere, partea civilă F. a arătat că solicită alternativ anularea actului de adjudecare, repunerea în situaţia anterioară şi restituirea imobilului.

În cazul părţii civile N., prin rechizitoriu s-a reţinut că paguba cauzată prin contribuţia inculpaţilor A., B., C., J. ar consta în diferenţa de preţ dintre preţul de pornire din publicaţia de vânzare de la termenul vânzării - 140.271 RON reprezentând 75% din preţul de evaluare imobil N., şi preţul de adjudecare - 97.000 RON: 43.271 RON RON.

Persoana vătămată N. s-a constituit parte civilă în contradictoriu cu inculpaţii A., B., C., J. cu suma de 100.000 EURO reprezentând daune materiale (contravaloarea imobilului executat silită, cheltuieli efectuate cu ocazia litigiului) şi daune morale.

În cazul părţii civile M. şi R., prin rechizitoriu s-a reţinut că paguba cauzată prin contribuţia inculpaţilor A., B., K. ar consta în diferenţa de preţ dintre preţul de pornire din publicaţia de vânzare de la termenul vânzării - 1.096.747,5 RON reprezentând 75% din preţul de evaluare imobil, şi preţul de adjudecare - 500.500 RON: folos 456.247,5 RON.

Persoanele vătămate M. şi R. s-au constituit părţi civile cu suma de 456.247 RON daune materiale reprezentând diferenţa de preţ dintre preţul de pornire din publicaţia de vânzare de la termenul vânzării şi preţul de adjudecare, precum şi suma de 100.000 RON daune morale, în contradictoriu cu inculpaţii A., B., K..

În cazul părţilor civile D. şi E., prin rechizitoriu s-a reţinut că paguba cauzată prin contribuţia inculpaţilor A., G., I., H., ar consta în diferenţa de preţ dintre preţul de pornire din publicaţia de vânzare de la termenul vânzării - 362.322,75 RON reprezentând 75% din preţul de evaluare, şi preţul de adjudecare 149.760 RON: paguba 212.562,75 RON.

Persoanele vătămate D. şi E. s-au constituit parte civilă în contradictoriu cu inculpaţii A., G., I., H. solicitând anularea actului de adjudecare, repunerea în situaţia anterioară, suma de 110.400 Euro (chirie neîncasată pe spaţiul comercial executat).

Prin ordonanţa nr. 758/P/2014 din data de 15.06.2015, în baza art. 249 din C. proc. pen., s-a dispus indisponibilizarea, prin aplicarea sechestrului, asupra sumelor de bani ridicate de la inculpaţi cu ocazia percheziţiei domiciliare, sume depuse la S. agenţia Piaţa Unirii Iaşi, fiind consemnate pe numele persoanelor mai sus menţionate, la dispoziţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi:

1. Suma de 1500 EURO în trei cupiuri a câte 500 EURO fiecare, având seriile x, x şi x şi suma de 10700 RON în cupiuri 9 x 200 RON şi 89 x100 RON, ridicate de la inculpata A.;

2. Suma de 20.000 RON în bancnote cu următoarele cupiuri: 50 x 200 RON =10.000 RON şi 100 x 100 RON = 10.000 RON ridicată de la inculpatul B.;

3. Suma de 5000 RON, suma de 1935 EURO şi suma de 275 pounds (Lire UK) ridicate de la inculpatul C..

Luarea măsurii asiguratorii a fost determinată de necesitatea asigurării acoperirii prejudiciului, constând în diferenţa dintre preţul de pornire de la termenul adjudecării şi preţul de adjudecare.

Verificând legalitatea şi temeinicia măsurii asiguratorii luate prin ordonanţa din 15.06.2015, instanţa a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă, în condiţiile în care persoanele vătămate s-au constituit părţi civile, prejudiciul nu a fost acoperit la mai mult de 5 ani de la pretinsele fapte, inculpaţii nu şi-au asumat până la acest moment faptele şi nici nu şi-au manifestat intenţia de a acoperi pretinsul prejudiciu.

Analizând cererile părţilor civile D. şi E. de luare a măsurii asiguratorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor inculpaţilor A., H., G., I., precum şi a părţii civile F. de luare a măsurii asiguratorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor inculpatei A., prima instanţă, raportat la dispoziţiile art. 249 C. proc. pen., a constatat că sunt întemeiate. La acest moment, prejudiciul reclamat de părţile civile care au formulat cerere de luare a măsurilor asiguratorii (D. şi E., F.) are o aparenţă de actualitate, în condiţiile în care actele lor de executare încă nu au fost desfiinţate, prejudiciul pretins nu a fost acoperit, persoanele vătămate s-au constituit părţi civile.

În ceea ce priveşte existenţa unui pericol concret de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot servi la repararea pagubei, acesta poate rezulta nu doar dintr-un element faptic punctual, ci şi dintr-un ansamblu de indicii, care apreciate global conturează o stare de pericol concret şi de risc al unei viitoare insolvabilităţi autocreate de debitor în vederea sustragerii de la repararea pagubei. S-a apreciat că în cauza de faţă acest pericol decurge din modalitatea în care ar fi fost comise faptele (respectiv în cadrul unei grupări infracţionale, după metode dolosive şi repetitive, din împrejurarea că imobilele ar fi fost adjudecate în vederea valorificării lor mai departe la preţuri superioare, iar nu în vederea păstrării lor în patrimoniu), din lipsa asumării faptelor de către inculpaţi până la acest moment, din cuantumul ridicat al prejudiciului.

În ceea ce priveşte valoarea prejudiciului până la care a fost instituită măsura asiguratorie, prima instanţă s-a raportat la evaluarea făcută de procuror prin rechizitoriu şi care are în vedere diferenţa între preţul de adjudecare şi preţul de pornire de la termenul la care a avut loc adjudecarea.

Împotriva acestei încheieri, a formulat contestaţie, în termen legal, inculpata A., invocând, în esenţă, pe de o parte, lipsa de imparţialitate a judecătorului fondului, iar pe de altă parte, inadmisibilitatea cererilor de constituire de parte civilă a părţilor vătămate E. şi D..

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată contestaţia formulată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Contestatoarea inculpată a formulat două critici punctuale, ce pot fi sintetizate astfel:

- lipsa de imparţialitate a judecătorului care a pronunţat încheierea atacată, motivând necesitatea dispunerii de măsuri asiguratorii prin prisma lipsei de asumare a faptelor de către inculpată până în acest moment, precum şi a cuantumului ridicat al prejudiciului, constatând că măsura se impune în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune;

- inadmisibilitatea cererilor de constituire de parte civilă formulate de D., E. şi F., întrucât, pe de o parte, există autoritate de lucru judecat cu privire la pretenţiile civile formulate de E. şi D., verificate de instanţele civile în dosarul execuţional nr. x/2011, aceeaşi situaţie constatându-se şi în cazul părţilor civile F. şi O., care au contestat adjudecarea la instanţele civile, cererile lor fiind respinse; pe de altă parte, contestatoarea a invocat inexistenţa prejudiciului chiar în condiţiile în care vânzarea s-ar fi făcut la preţul maxim stabilit pentru termenul de licitaţie, deoarece în acest caz întregul preţ ar fi fost eliberat creditorilor, şi nicidecum persoanelor vătămate din prezenta cauză.

Întrucât critica referitoare la lipsa de imparţialitate a judecătorului ridică problema incidenţei unei nereguli procedurale - motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - care ar putea afecta legalitatea hotărârii primei instanţe, Înalta Curte urmează a o analiza cu prioritate.

Astfel, în susţinerea acestei critici, inculpata contestatoare a arătat că judecătorul a motivat necesitatea dispunerii măsurii asiguratorii prin prisma unei pretinse lipse de asumare a faptelor de către inculpată până în acest moment, precum şi a cuantumului ridicat al prejudiciului, constatând că măsura se impune în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune. O atare modalitate de expunere a argumentelor ar ridica, în opinia contestatoarei, problema imparţialităţii judecătorului, putându-se considera că acesta o consideră vinovată de comiterea faptelor încă de la debutul judecăţii.

Înalta Curte constată că susţinerile contestatoarei ridică problema incidenţei unui posibil caz de incompatibilitate a judecătorului, adică a unui incident procedural pentru a cărui soluţionare legiuitorul a instituit o competenţă exclusivă şi o procedură specifică. Astfel, potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. pen., părţile pot formula cerere de recuzare a unui judecător de îndată ce au luat cunoştinţă despre existenţa cazului de incompatibilitate, cererea adresându-se instanţei pe rolul căreia se află cauza şi urmând a fi soluţionată în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) C. proc. pen., respectiv de un alt judecător sau complet de judecată din cadrul respectivei instanţe.

Fiind reglementată de norme procesuale exprese, competenţa de soluţionare a incidentelor procedurale nu poate fi, aşadar, eludată prin invocarea unui caz de incompatibilitate a judecătorului direct în faţa instanţei de control judiciar învestite cu cenzurarea legalităţii hotărârii pronunţate.

Or, în speţă, contestatoarea nu a formulat cerere de recuzare a completului de judecată care a pronunţat încheierea atacată, limitându-se la a-şi expune îndoielile privind imparţialitatea acestuia direct în faza contestaţiei, în unicul scop al anulării hotărârii. O atare critică nu poate face obiect de cenzură din partea Înaltei Curţi, deoarece legiuitorul nu atribuie instanţei supreme prerogativa de a soluţiona incidente procedurale ivite la instanţele inferioare în alte condiţii decât în ipotezele strict prevăzute de art. 68 alin. (8) C. proc. pen., neincidente, însă, în speţă.

Prin urmare, critica vizând lipsa de imparţialitate a judecătorului fondului nu poate fi analizată în acest cadru procesual.

În ceea ce priveşte aspectele de legalitate şi temeinicie ale măsurii asigurătorii dispuse, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 249 alin. (1) C. proc. pen. instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Alineatul 2 al aceluiaşi text de lege prevede că măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, iar alin. (5) prevede că măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.

Art. 2501 alin. (1) C. proc. pen. prevede că, împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către instanţa de judecată, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare.

Înalta Curte constată că inculpata A., alături de alte persoane, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie prev. şi ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea infracţiunilor de corupţie rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. (5 fapte în concurs real), constituirea unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. (1), (3) din C. pen., fals intelectual prev. şi ped. de art. 321 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. (două fapte în concurs real), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., iar prin ordonanţa nr. 758/P/2014 din data de 15.06.2015, în baza art. 249 din C. proc. pen., s-a dispus indisponibilizarea, prin aplicarea sechestrului asigurator asupra sumei de 1500 EURO şi 10700 RON, ridicate de la inculpata A..

Potrivit celor inserate de procuror în cadrul ordonanţei, luarea măsurii asiguratorii a fost necesară în vederea confiscării tuturor sumelor de bani ce se presupune că provin din activităţile ilicite legate de comiterea infracţiunilor pentru care sunt urmăriţi inculpaţii, întrucât sumele de bani pot face obiectul confiscării extinse, precum şi pentru repararea prejudiciului produs prin comiterea faptelor, constând în diferenţa dintre preţul de pornire de la termenul adjudecării şi preţul de adjudecare şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare.

La primul termen de judecată în fond, Curtea de Apel Iaşi a dispus, prin încheierea ce face obiectul prezentei contestaţii, luarea măsurii sechestrului asigurator şi asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale inculpatei A., în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracţiune părţilor civile D., E. şi F..

Totodată, prin aceeaşi încheiere, prima instanţă a menţinut măsura asiguratorie dispusă de procuror prin ordonanţa nr. 758/P/2014 din data de 15.06.2015 asupra unor sume de bani găsite la inculpaţii A., B., C..

Înalta Curte reţine că prezenta contestaţie vizează doar dispoziţia de luare a măsurii asiguratorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare ale inculpatei, nu şi pe cea de menţinere a măsurilor dispuse în faza de urmărire penală.

În faţa instanţei de fond, la primul termen de judecată, persoanele vătămate D., E. şi F. s-au constituit părţi civile şi au solicitat instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietatea inculpatei, fără a motiva în fapt aceste cereri. Solicitarea a fost admisă de instanţa de fond, care a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracţiune părţilor civile D., E. şi F., asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale:

- inculpatei A., până la concurenţa sumei de 554.467 RON;

- inculpaţilor G., H. şi I. până la concurenţa sumei de 212.562,75 RON.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere condiţiile în care se poate lua această măsură, aşa cum sunt prevăzute în art. 249 alin. (1) C. proc. pen., apreciază că măsura asiguratorie a sechestrului judiciar astfel dispusă este legală, dar şi necesară în raport cu scopul urmărit.

Art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede că "orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită".

Înalta Curte reaminteşte că prin dispunerea măsurilor asiguratorii, nu este încălcat dreptul la un proces echitabil din perspectiva art. 6 din Convenţie şi nici prezumţia de nevinovăţie prin instituirea măsurii asigurătorii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului constatând că instituirea sechestrului nu reprezintă o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală în sensul art. 6 din Convenţie, deoarece atât stabilirea unor drepturi de creanţă ale unor terţi, cât şi confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei).

Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile prin instituirea unui sechestru asupra lor. Până la dovedirea vinovăţiei în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanţa dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii, întrucât luarea măsurilor asigurătorii nu are semnificaţia stabilirii vinovăţiei acuzaţilor, înainte ca vinovăţia acestora să fie stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Or, în speţă, prima instanţă a luat act că persoanele vătămate D., E. şi F. s-au constituit părţi civile în procesul penal şi au solicitat luarea măsurilor asigurătorii, analizând în acest cadru cererile acestora. Constatând că a fost învestită prin rechizitoriu (a cărui legalitate a fost verificată de judecătorul de cameră preliminară, sub aspectul îndeplinirii condiţiilor prev. de art. 328 C. proc. pen.) cu judecarea unor infracţiuni cauzatoare de prejudiciu, prima instanţă a constatat îndeplinite condiţiile prev. de art. 249 alin. (1), (2) şi (5) C. proc. pen., apreciind că cererile de instituire a măsurilor asiguratorii sunt întemeiate.

Înalta Curte reţine, la rândul său, că măsura asiguratorie poate fi dispusă în toate cazurile în care instanţa este sesizată cu infracţiuni de rezultat, persoanele vătămate au exercitat acţiunea civilă în termenul legal, iar din actele dosarului rezultă existenţa unui risc de ascundere a bunurilor care pot fi supuse sechestrului. În faza incipientă a judecăţii, corespunzătoare etapei premergătoare începerii cercetării judecătoreşti, examinarea aspectelor ce ţin de latura civilă a cauzei are un caracter preponderent formal, limitat la examinarea condiţiilor prevăzute de art. 19 - art. 21 C. proc. pen., fără a se putea statua în această fază asupra temeiniciei pretenţiilor formulate de părţile civile.

Prima instanţă a analizat toate condiţiile prevăzute de art. 249 C. proc. pen. şi a considerat întemeiat că, faţă de acţiunile civile exercitate în cauză, se impune luarea măsurilor asiguratorii şi asupra altor bunuri ale inculpatei decât cele indisponibilizate în faza de urmărire penală, în vederea garantării reparării pagubei pretins suferite de părţile civile, O atare măsură, prin natura sa, are un caracter provizoriu, temporar, producându-şi efectele până la momentul pronunţării hotărârii definitive, când instanţa urmează a statua asupra situaţiei juridice a bunurilor indisponibilizate prin raportare la rezolvarea ce va fi dată laturii penale şi acţiunii civile în respectiva cauză.

Înalta Curte constată, similar primei instanţe, că măsura asiguratorie dispusă este proporţională cu scopul urmărit prin dispunerea ei.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului la luarea măsurii sechestrului trebuie respectată exigenţa de proporţionalitate cu scopul urmărit, pentru ca măsura procesuală să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate (cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe (hotărarea din 2008). Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii).

Examinarea caracterului proporţional presupune ca judecătorul să se asigure că valoarea bunurilor sechestrate nu depăşeşte valoarea prejudiciului imputat inculpatului, luând în considerare şi faptul că atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal, nu este necesar să se indice sau să se dovedească bunurile asupra cărora se înfiinţează măsura asiguratorie, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 19 din 16 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 953 din 4 decembrie 2017.

Astfel, în raport cu textele legale incidente în materie, prima instanţă a apreciat, în mod just, că în acest stadiu procesual este necesar a se institui şi asupra altor bunuri mobile şi imobile ale inculpatei măsura asiguratorie a sechestrului, măsură ce poate servi la garantarea reparării eventualei pagube produse prin infracţiune părţilor civile D., E. şi F.. Între scopul pentru care măsura asiguratorie a fost dispusă, respectiv recuperarea eventualului prejudiciu produs părţilor civile, şi protecţia dreptului inculpatei de a se folosi de bunurile proprii, există un raport rezonabil de proporţionalitate, aşa cum acest principiu decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României.

Instituirea măsurii asigurătorii are în vedere protejarea drepturilor persoanelor ce se pretind vătămate prin săvârşirea faptelor deduse judecăţii, în raport de modalitatea de comitere a faptelor şi valoarea pagubei pretinse putându-se aprecia în mod rezonabil că există un risc de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor proprietatea inculpatei.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în mod corect s-a dispus de către instanţa de fond instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, fiind îndeplinite cerinţele şi exigenţele impuse de dispoziţiile legale.

În ceea ce priveşte critica contestatoarei inculpate vizând inadmisibilitatea cererilor de constituire de parte civilă raportat la existenţa autorităţii de lucru judecat cu privire la pretenţiile civile formulate de părţile civile, respectiv la inexistenţa prejudiciului pretins, Înalta Curte constată că aceste susţineri ridică probleme esenţialmente de fond, asupra cărora instanţa de fond va statua la finalul cercetării judecătoreşti, odată cu rezolvarea acţiunii penale şi a celei civile exercitate în cauză.

Pe calea contestaţiei, instanţa poate analiza exclusiv aspecte de legalitate şi temeinicie a măsurii asiguratorii, ce ţin de condiţiile de luare a acestei măsuri, prin raportare la dispoziţiile art. 20 şi art. 249 C. proc. pen.. Mai precis, instanţa verifică dacă persoanele vătămate s-au constituit părţi civile în condiţiile prevăzute de art. 20 C. proc. pen., dacă a fost sesizată cu infracţiuni de prejudiciu, dacă pretenţiile civile au fost cuantificate şi dacă luarea măsurii asiguratorii este necesară pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Chestiunile referitoare la efectele hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele civile asupra acţiunii civile exercitate în procesul penal ori la inexistenţa prejudiciului (şi implicit, a rezultatului produs prin faptele deduse judecăţii), invocate de contestatoare, nu se circumscriu acestor condiţii, ele având natura unor aspecte de fond, ce nu pot face obiect de cenzură înainte de a se stabili existenţa faptei şi a vinovăţiei acuzaţilor.

Aceste critici pot fi cenzurate de către prima instanţă cu ocazia soluţionării fondului cauzei şi, eventual, în ipoteza în care se va exercita calea de atac a apelului, de către instanţa de control judiciar sesizată cu acea cale de atac, nicidecum de către instanţa de contestaţie învestită în limitele impuse de art. 2501 C. proc. pen.. A accepta posibilitatea contrară înseamnă a admite că această ultimă instanţă îşi poate aroga prerogative de cenzură, pe cale separată, a unei încheieri pronunţate în cursul judecăţii, pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării separate, respectiv încheierea prin care s-a luat act de constituirea de parte civilă.

Prin urmare, criticile referitoare la inadmisibilitatea cererilor de constituie de parte civilă excedează limitelor specifice procedurii prevăzute de art. 2501 C. proc. pen., contestaţia exercitată de inculpata A. fiind nefondată.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia formulate de inculpata A. împotriva încheierii din data de 25 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatoarea inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpata A. împotriva încheierii din data de 25 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatoarea inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iulie 2021.

GGC - MM