Expiration of provisional detention pending EAW surrender extinguishes legal basis for extension due to pandemic-induced delay.

Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 240/PI din 23 septembrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 109 alin. (1), art. 104 alin. (9) raportat la art. 113 din Legea nr. 302/2004, a fost respinsă cererea formulată de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, Biroul Naţional SIRENE, de prelungire a duratei măsurii arestării dispusă faţă de persoana solicitată A. prin Sentinţa penală nr. 214/PI din 20 august 2020 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. x/2020.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut că, prin cererea formulată la 23 septembrie 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a solicitat prelungirea măsurii arestării persoanei urmărite A., în vederea predării către autorităţile judiciare competente din Grecia, în baza mandatului european de arestare emis pe numele său. În susţinerea cererii, s-a arătat că Biroul SIRENE din Grecia a informat autorităţile române că, urmare a anulării/reprogramării frecvente a zborurilor internaţionale din cauza restricţiilor impuse în contextul epidemiei de Covid-19, se află în imposibilitatea organizării misiunii de predare/preluare, astfel că solicită prelungirea termenului de predare până la 30 septembrie 2020. A fost anexat formularul M nr. x din 31 august 2020 primit de la Biroul SIRENE din Grecia.

Prima instanţă a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 214 din 20 august 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Timişoara a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi a dispus executarea mandatului european de arestare emis de Departamentul Parchetului Curţii de Apel Thrace, Grecia, la data de 30 martie 2020, în Dosarul nr. x/2018, având la bază Mandatul de arestare nr. x/2018 al Anchetatorului Tribunalului de primă instanţă Alexandroupoli, privind persoana solicitată A., cetăţean turc, domiciliat în România, şi predarea acesteia către organele judiciare din Grecia.

Prin aceeaşi hotărâre, în baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 zile începând cu data de 25 august 2020 până la 23 septembrie 2020 inclusiv, în vederea predării către autorităţile judiciare din Grecia.

Raportându-se la dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 302/2004 şi la actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că persoana solicitată A. nu a fost preluată de către autorităţile judiciare din Grecia în termenul de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de predare, din cauza măsurilor de restricţie a călătoriilor în vederea prevenirii răspândirii pandemiei Covid-19, iar autorităţile implicate nu au putut stabili o altă dată de predare, nefiind în măsură să estimeze cât timp vor dura măsurile de protecţie luate la nivel internaţional.

Totodată, s-a reţinut că solicitarea de prelungire a arestului provizoriu a fost formulată fără a se face dovada că între autorităţile judiciare din Grecia şi cele din România s-ar fi stabilit un nou termen de predare, de la care ar putea să curgă un nou termen de 10 zile, conform dispoziţiilor art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Deopotrivă, s-a făcut trimitere la prevederile art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în conformitate cu care, în cazul în care autorităţile judiciare competente nu procedează la preluarea persoanei solicitate în termenele stabilite de textul de lege, urmează ca aceasta să fie pusă în libertate, fără ca această împrejurare să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat de arestare bazat pe aceleaşi fapte.

Ca urmare, s-a apreciat că, în condiţiile în care autorităţile implicate nu au stabilit un alt termen de predare/preluare, nu mai există posibilitatea legală de prelungire a măsurii arestului provizoriu, aşa cum s-a solicitat de către Biroul Naţional SIRENE, întrucât odată cu epuizarea măsurii preventive la data de 23 septembrie 2020, se va epuiza şi termenul maxim de predare. În atare situaţie, s-a considerat că singura opţiune este ca persoana solicitată să fie pusă în libertate la finalul duratei arestului provizoriu dispus prin sentinţa de predare.

S-a reţinut, în acest context, că starea de alertă instituită în România şi în alte state europene, inclusiv Grecia, nu a limitat nici pe departe acţiunile autorităţilor referitor la cooperarea judiciară internaţională în materie penală, care a fost prevăzută expres ca activitate care nu va fi afectată de măsurile luate pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.

Pe de altă parte, s-a apreciat că nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 23 alin. (3) din Directiva 2002/584/JAI, care stabilesc că, în cazul în care predarea persoanei căutate în termenul iniţial de predare este împiedicată de un caz de forţă majoră în oricare dintre statele membre, autorităţile judiciare implicate iau imediat legătura şi convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de zece zile de la noua dată convenită.

Astfel, s-a observat că, în cauză, nu a fost stabilită de către autorităţile implicate o nouă dată a predării şi nu rezultă, nici pe departe, că acestea ar fi cooperat în vreun fel pentru a decide modalitatea în care s-ar putea face predarea persoanei solicitate, ci doar s-a invocat cu titlu general situaţia creată de pandemie, care, chiar dacă constituie o situaţie excepţională, nu poate conduce la ţinerea unei persoane în arest preventiv fără niciun temei legal. De asemenea, s-a reţinut că autorităţile judiciare din Grecia nu au explicat de ce este exclusă de plano deplasarea cu autoturismul a organelor de poliţie din statul solicitant în vederea realizării procedurii de preluare a persoanei solicitate.

În atare situaţie, având în vedere că data indicată la sfârşitul lunii septembrie nu este una concretă, ci doar un termen general şi probabil, s-a considerat că starea de arest a persoanei solicitate nu poate fi prelungită, în condiţiile stabilite de legislaţia internă şi europeană. S-a subliniat, însă, că, în conformitate cu dispoziţiile art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, această împrejurare nu înseamnă că autorităţile judiciare solicitante nu au posibilitatea, în viitor, să formuleze o nouă cerere de predare în baza unui alt mandat de arestare pentru aceleaşi fapte.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a promovat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, învederând că atât legislaţia internă (art. 113 raportat la art. 104 alin. (9) şi (10) din Legea nr. 302/2004), cât şi cea europeană (reflectată în cauzele Wilcas C-640/15, Francis Lanigan C-237/15, Aranyosi C-404/15 conexată cu C-659/15 şi Société Pipeline Méditerranée et Rhône C-314/06), permit, în caz de forţă majoră, prelungirea arestării provizorii a persoanei solicitate, în vederea predării, tocmai pentru a nu lipsi de efecte juridice hotărârea judecătorească prin care s-a dispus punerea în executare a unui mandat european de arestare. Sub acest aspect, s-a arătat că situaţia generată la nivel internaţional de evoluţia rapidă a coronavirusului SARS-Cov-2 constituie un eveniment imprevizibil, independent de voinţa autorităţilor române sau a celor ale statului emitent, ce a intervenit în punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate care justifică prelungirea măsurii arestării luată faţă de aceasta în vederea predării. În plus, contrar celor reţinute în hotărârea atacată, s-a subliniat că autorităţile responsabile cu predarea persoanei solicitate au stabilit o nouă dată certă de preluare a acesteia, respectiv până la 30 septembrie 2020.

Ca urmare, s-a apreciat că, în condiţiile în care nu există o culpă a statului solicitant în realizarea efectivă a predării, prelungirea măsurii arestării provizorii este nu numai necesară, ci şi suficientă pentru atingerea scopului pentru care a fost iniţial dispusă, cu atât mai mult cu cât depăşirea termenului stabilit iniţial pentru finalizarea operaţiunii de predare s-a datorat unor cauze obiective.

Examinând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 4251 C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că aceasta a rămas fără obiect, pentru considerentele arătate în continuare.

Astfel, reglementând termenul pentru predarea persoanei solicitate, art. 23 din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre stabileşte că persoana căutată trebuie predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autorităţile implicate (alin. (1), respectiv în termen de cel mult 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare (alin. (2), iar, în situaţia în care predarea în acest termen este împiedicată de un caz de forţă majoră în oricare dintre statele membre, autoritatea judiciară de executare şi autoritatea judiciară emitentă iau imediat legătura una cu cealaltă şi convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de zece zile de la noua dată convenită (alin. (3).

Totodată, potrivit art. 23 alin. (4) din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI, în mod excepţional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existenţa unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viaţa sau sănătatea persoanei solicitate, executarea mandatului european de arestare urmând a avea loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect şi convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită.

Transpunând aceste norme europene în legislaţia internă, art. 113 din Legea nr. 302/2004 prevede, printre altele, în alin. (1), că predarea se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul de detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare, pentru ca, în alin. (2), să stipuleze că, în situaţia în care din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de comun acord de instituţiile implicate, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

În aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării, pronunţându-se prin încheiere motivată, precum şi cele ale alin. (10) teza finală al aceluiaşi articol, în conformitate cu care durata totală a acestei măsuri, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile.

Din interpretarea prevederilor legale anterior menţionate, rezultă că, în situaţia în care, ulterior admiterii cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, prilej cu care s-a dispus şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, nu se poate proceda la predarea/preluarea persoanei solicitate din motive obiective, independente de voinţa autorităţilor implicate, măsura preventivă dispusă trebuie verificată periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, fără ca durata totală a acesteia, până la predarea efectivă, să poată depăşi 180 de zile.

Aceste dispoziţii se completează cu cele procesual penale referitoare la măsurile preventive (din Titlul V al C. proc. pen., inclusiv în privinţa încetării de drept a acestor măsuri) şi la calculul termenelor în cazul acestor măsuri, Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. constituind norma generală în materie.

Sub acest aspect, se observă că, reglementând căile de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, al camerei preliminare şi al judecăţii, prevederile art. 204 alin. (5) C. proc. pen., art. 205 alin. (5) C. proc. pen. şi, respectiv, art. 206 alin. (6) C. proc. pen., stabilesc că cele promovate de procuror împotriva hotărârilor prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea unei măsuri preventive ori înlocuirea unei astfel de măsuri cu o alta trebuie soluţionate înainte de expirarea duratei măsurii dispuse anterior.

Pe de altă parte, se constată că, în conformitate cu prevederile art. 271 C. proc. pen., în calculul termenelor privind măsurile preventive sau orice alte măsuri restrictive de drepturi, ora sau ziua de la care începe şi cea la care se sfârşeşte termenul intră în durata acestuia. În ceea ce priveşte consecinţele nerespectării termenelor, art. 268 alin. (2) C. proc. pen. prevede că, atunci când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 241 C. proc. pen., potrivit cărora măsurile preventive încetează de drept, printre altele, la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii în primă instanţă, la împlinirea duratei maxime prevăzute de lege (alin. (1) lit. a).

Rezultă, aşadar, din interpretarea coroborată a acestor prevederi cu cele ale art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, că, în situaţia în care, în urma verificării periodice a măsurii arestării luate în vederea predării persoanei solicitate către autorităţile judiciare emitente ale mandatului european de arestare, instanţa română respinge cererea de prelungire a respectivei măsuri, revocă/nu mai menţine măsura ori o înlocuieşte cu o alta, contestaţia formulată de procuror împotriva hotărârii prin care s-a dispus în acest sens trebuie soluţionată înainte de expirarea termenului pe a cărui durată a fost instituită iniţial măsura preventivă, în caz contrar aceasta încetând de drept, în condiţiile art. 241 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. cu trimitere la art. 268 alin. (2) C. proc. pen.

Verificând actele dosarului, prin raportare la aceste dispoziţii, se constată că, în speţă, prin Sentinţa penală nr. 214 din 20 august 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2020, după ce a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, dispunând executarea mandatului european de arestare emis la data de 30 martie 2020 de Departamentul Parchetului Curţii de Apel Thrace, Grecia, în Dosarul nr. x/2018, având la bază mandatul de arestare nr. x/2018 al Anchetatorului Tribunalului de primă instanţă Alexandroupoli, privind persoana solicitată A., cetăţean turc, domiciliat în România, şi predarea sa către organele judiciare din Grecia, Curtea de Apel Timişoara a dispus, în acest sens, în baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, arestarea acesteia pe o perioadă de 30 zile începând cu data de 25 august 2020 până la 23 septembrie 2020, inclusiv.

Se observă, astfel, că organul judiciar a stabilit că termenul de 30 de zile până la care subzistă arestarea provizorie a persoanei solicitate A. în vederea predării către autorităţile judiciare emitente ale mandatului european de arestare expiră la data de 23 septembrie 2020, zi care, potrivit art. 271 C. proc. pen., intră în durata acestuia.

Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, pentru ca măsura arestării luată faţă de persoana solicitată A. să nu înceteze de drept, potrivit art. 241 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi art. 268 alin. (2) C. proc. pen., era necesar ca verificarea periodică (la cel mult 30 de zile), cu consecinţa menţinerii/prelungirii acestei măsuri, să aibă loc până la sfârşitul zilei de 23 septembrie 2020 (respectiv până la ora 24:00), ţinându-se, însă, cont şi de prevederile art. 204 alin. (5) C. proc. pen., art. 205 alin. (5) C. proc. pen. şi, respectiv, art. 206 alin. (6) C. proc. pen., care, aşa cum s-a arătat anterior, impun ca până la acelaşi moment să fie soluţionată definitiv şi contestaţia formulată de procuror în ipoteza în care instanţa de fond nu a menţinut/prelungit măsura preventivă.

În speţă, se constată că, prin Încheierea nr. 240/PI din 23 septembrie 2020, Curtea de Apel Timişoara a respins cererea formulată de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, Biroul Naţional SIRENE, de prelungire a duratei măsurii arestării dispusă faţă de persoana solicitată A., această hotărâre fiind susceptibilă a fi atacată cu contestaţie în termen de 24 ore de la pronunţare.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a uzat de dreptul de a formula contestaţie la 24 septembrie 2020, în termenul legal de promovare a căii de atac, însă după expirarea datei maxime stabilită de organul judiciar pentru păstrarea în arest a persoanei solicitate şi după punerea acesteia în libertate. Astfel, aşa cum rezultă din adresa din 02 octombrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, persoana solicitată A. a fost pusă în libertate la data de 24 septembrie 2020, la expirarea măsurii arestării provizorii dispusă în vederea predării.

Aşadar, încă de la momentul formulării contestaţiei de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara (24 septembrie 2020) împotriva Încheierii nr. 240/PI din 23 septembrie 2020, măsura arestării dispusă faţă de persoana solicitată A. dispusă în vederea predării era încetată de drept, potrivit art. 241 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi art. 268 alin. (2) C. proc. pen.

În aceste condiţii, având în vedere că măsura preventivă a încetat de drept la 23 septembrie 2020, ora 24:00 (respectiv 24 septembrie 2020, ora 0:00), anterior formulării căii de atac, se apreciază ca fiind rămasă fără obiect contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Încheierii nr. 240/PI din 23 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe persoana solicitată A., motiv pentru care, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte o va respinge ca atare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara vor rămâne în sarcina statului.

Totodată, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, iar cel al interpretului de limba turcă se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Încheierii nr. 240/PI din 23 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe persoana solicitată A.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în sumă de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul interpretului de limba turcă se suportă din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 octombrie 2020.

GGC - NN