Inapplicability of periodic verification of preventive seizure when first-instance judgment already revoked the measure

Asupra contestaţiei de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 28 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 2502 din C. proc. pen., s-a ridicat măsura asigurătorie instituită prin ordonanţa din data de 29 octombrie 2015 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. x/2012 asupra imobilului (suprafaţa de 400 metri pătraţi de teren arabil extravilan înscris în cartea funciară nr. x Satu Mare cu numărul topo x) aflat în proprietate comună devălmaşă a inculpatei A. şi a numitului B..

Deliberând asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii asigurătorii dispuse în cauză, pe baza acelor şi lucrărilor de la dosar, Curtea de Apel Oradea a reţinut următoarele:

Potrivit art. 2502 C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 6/2021 în tot cursul procesului penal instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse.

Prin această modificare legislativă s-a instituit o obligaţie procedurală pozitivă de verificare periodică a legalităţii şi temeiniciei măsurii asigurătorii, inclusiv în ipotezele în care legea prevede caracterul obligatoriu al luării măsurii procesuale.

Având în vedere că legea nu instituie o durată maximă a măsurii asigurătorii, raţiunea acestei modificări, pe de o parte, evidenţiază faptul că măsurile asigurătorii au la bază ideea de risc, care se poate modifica odată cu trecere timpului în cursul procesului penal, iar, pe de altă parte, impune organelor judiciare prin instituirea acestei obligaţii procedurale compensatoare să efectueze periodic o analiză concretă a testului de proporţionalitate consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene a drepturilor Omului în cauzele Forminster Entreprises Limited contra Republici Cehe şi Benet Praha SPOL S.R.O. contra Republicii Cehe (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza Forminster Entreprises Limited c. Republici Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76-78, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza Benet Praha SPOL S.R.O. c. Republicii Cehe, hotărârea din 28 septembrie 2010, parag. 103) în scopul asigurării unei protecţii mai eficiente a dreptului de proprietate.

Curtea a constatat că, în cauză, prin ordonanţa din data de 29 octombrie 2015 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. x/2012 a fost instituită măsura asigurătorie constând în notarea ipotecară asupra unui imobil (suprafaţa de 400 metri pătraţi de teren arabil extravilan înscris în cartea funciară nr. x Satu Mare cu numărul topo x) aflat în proprietate comună devălmaşă a inculpatei A. şi a numitului B.. Parchetul a apreciat că finalitatea măsurii asigurătorii instituite nu vizează doar repararea pagubei produse prin infracţiune, ci şi confiscarea specială, în această din urmă privinţă neaducându-se nicio probă din care să rezulte că bunul indisponibilizat ar putea face obiectul confiscării speciale.

Analizând în concret măsura asigurătorie instituită în cauză, Curtea a considerat că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri procesuale.

Pe de o parte, Curtea a constatat că nu există probe din care să rezulte că pe parcursul procesului penal inculpata A. a încercat să se sustragă măsurilor asigurătorii ori să sustragă bunul aflat sub această măsură sau să încerce disimularea provenienţei unor bunuri ori să îşi ascundă veniturile, sau să înstrăineze alte bunuri care îi aparţin, sarcina probei unor astfel de comportamente aparţinând parchetului.

Pe de altă parte, Curtea a reţinut durata mare în timp a măsurii asigurătorii instituite în cauză, de peste 5 ani şi 6 luni, precum şi durata semnificativă a procesului penal, de peste şapte ani.

Deopotrivă, Curtea a notat că parchetul nu a făcut niciun alt demers probator în vederea identificării unor alte bunuri aparţinând inculpatei în condiţiile în care prejudiciul imputat acesteia prin actul de sesizare este de 759.236 RON, faţă de valoarea disproporţionat de mică a bunului care face obiectul măsurii asigurătorii.

Curtea a mai constatat că acuzaţia formulată de parchet a fost apreciată ca fiind nefondată de către prima instanţă, care a dispus o soluţie de achitare a inculpatei A., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., reţinând că aceasta nu a comis infracţiunea imputată în condiţiile în care toate facturile avute în vedere de organele de urmărire penală au fost semnate de o altă persoană (B.). Ca efect al acestei soluţii cu privire la acţiunea penală, a fost respinsă ca nefondată acţiunea civilă exercitată în procesul penal. Deşi soluţia primei instanţe nu este definitivă, Curtea o va avea în vedere numai în ceea ce priveşte evaluarea testului de proporţionalitate a măsurii asigurătorii, ca o împrejurarea extrinsecă măsurii procesuale.

Curtea a opinat că dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale care instituie obligativitatea luării măsurii asigurătorii trebuie interpretate în sensul că, la momentul instituirii măsurii, organul judiciar este scutit de evaluarea oportunităţii luării acestei măsuri procesuale, care are ca efecte indisponibilizarea bunului. Caracterul obligatoriu al luării măsurii asigurătorii nu este incompatibil cu posibilitatea ridicării măsurii asigurătorii cu ocazia verificării periodice a acestei măsuri dacă organul judiciar apreciază că măsura procesuală nu mai satisface testul proporţionalităţii.

În consecinţă, având în vedere atât împrejurările intrinseci, cât şi pe cele extrinseci măsurii asigurătorii învederate mai sus, Curtea a opinat că în cauză se impune ca, în temeiul art. 2502 C. proc. pen., să se ridice măsura asigurătorie instituite prin ordonanţa din data de 29 octombrie 2015 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. x/2012 asupra unui imobil (suprafaţa de 400 metri pătraţi de teren arabil extravilan înscris în cartea funciară nr. x Satu Mare cu numărul topo x) deoarece la acest moment procesual menţinerea unor restricţii ale exercitării atributelor dreptului de proprietate asupra bunului sus-menţionat este disproporţionată faţă de scopul urmărit prin aceasta.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, motivele promovării căii de atac fiind susţinute de reprezentantul Ministerului Public, astfel cum sunt consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

A solicitat desfiinţarea încheierii atacate, apreciind că este suficient să fie desfiinţată soluţia de ridicare a măsurii asigurătorii, pentru ca, implicit, să rămână în vigoare dispoziţia privind instituirea sechestrului prin ordonanţa din data de 29 octombrie 2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi soluţia cuprinsă în hotărârea instanţei de fond, de revocare a acestei măsuri, soluţie care nu are caracter executoriu.

Verificând încheierea atacată, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, raportat la stadiul procesual şi soluţia pronunţată prin Sentinţa penală nr. 122 din 16 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia penală, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu trebuia pusă în discuţie legalitatea şi temeinicia măsurii asigurătorii, în considerarea celor ce succed:

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Potrivit art. 249 alin. (1), (2), (4) C. proc. pen., "(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, (...) poate lua măsuri asigurătorii prin ordonanţă (...) pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale (...).

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora (...).

Potrivit dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen. (text de lege introdus, începând cu data de 28 februarie 2021, prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 167 din 18 februarie 2021.) "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

În esenţă, prin dispoziţiile art. 2502 din C. proc. pen. (norme de procedură de imediată aplicare, dar care nu retroactivează, ci produc efecte doar pentru viitor potrivit art. 13 din C. proc. pen., fiind incidente în toate dosarele aflate pe rolul parchetelor şi instanţelor, în care au fost dispuse măsuri asigurătorii) se instituie verificarea periodică, din oficiu, a măsurilor asigurătorii de către organul care a luat sau menţinut măsura, pentru a analiza dacă temeiurile pentru care a fost luată măsura subzistă.

Aşadar, în cursul judecăţii, verificarea măsurii asigurătorii se face de către instanţă, periodic, într-un termen de cel mult un an de la luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii.

În speţă, în cursul urmăririi penale, prin ordonanţa din data de 29 octombrie 2015 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a fost instituită măsura asigurătorie constând în notarea ipotecară asupra unui imobil (suprafaţa de 400 metri pătraţi de teren arabil extravilan înscris în cartea funciară nr. x Satu Mare cu numărul topo x), aflat în proprietate comună devălmaşă a inculpatei A. şi a numitului B..

Inculpata A. a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul din data de 30 septembrie 2016 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, în Dosar nr. x/2015, iar prin Sentinţa penală nr. 122 din 16 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 396 alin. (5) raportat la prevederile art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., aceasta a fost achitată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 5 C. pen.

Totodată, prin aceeaşi hotărâre, s-a respins soluţionarea acţiunii civile alăturată procesului penal şi s-a revocat sechestrul asigurător instituit asupra terenului în suprafaţă de 400 mp arabil extravilan, înscris în CF nr. x Satu Mare.

Astfel, Înalta Curte constată că, deşi ulterior luării măsurii asigurătorii de către procuror, prin ordonanţă, până la soluţionarea în primă instanţă a fondului acţiunii penale privind pe inculpata A., în cauză nu a fost efectuată nicio verificare a legalităţii şi temeiniciei sechestrului asigurător instituit asupra bunului imobil aflat în proprietate comună devălmaşă a inculpatei A. şi a numitului B., neexistând o obligaţie în acest sens pentru organele judiciare, la momentul pronunţării sentinţei, implicit, instanţa de fond a evaluat temeiurile care au determinat luarea măsurii asigurătorii în cursul urmăririi penale, hotărând revocarea acesteia.

Actualmente, Sentinţa penală nr. 122 din 16 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia penală face obiectul apelului, urmând ca, la momentul pronunţării asupra acţiunii penale şi a celei civile, instanţa de apel să valideze ori să desfiinţeze hotărârea primei instanţe, decizia reflectându-se şi asupra soluţiei de revocare a măsurii asigurătorii.

În acest context, Înalta Curte apreciază că evaluarea periodică de către instanţa de judecată, conform art. 2502 din C. proc. pen., a subzistenţei temeiurilor măsurii asigurătorii luată de procuror se impune în cursul judecăţii în primă instanţă sau în cursul judecării apelului, dacă măsura asigurătorie subzistă, o atare verificare presupunând ca măsura să fie în vigoare.

În speţă, nu suntem în situaţia unei măsuri în vigoare, măsura sechestrului asigurător luată de procuror fiind revocată de instanţa de fond prin sentinţa pronunţată la data de 16 noiembrie 2020. Deşi această soluţie nu este executorie, hotărârea primei instanţe fiind supusă apelului, atât timp cât este în fiinţă, măsura instituită în cursul urmăririi penale nu subzistă ca măsură procesuală, pentru a face obiectul verificării conform art. 2502 din C. proc. pen.

Prin urmare, o verificare în cauză a măsurii asigurătorii, în baza noilor dispoziţii legale - art. 2502 din C. proc. pen., se impunea numai în situaţia în care măsura asigurătorie ar fi fost menţinută de către instanţa de fond.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva încheierii din data de 28 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va desfiinţa încheierea atacată şi va constata că prin Sentinţa penală nr. 122 din 16 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia penală s-a dispus revocarea sechestrului asigurător instituit asupra terenului în suprafaţă de 400 metri pătraţi de teren arabil extravilan înscris în cartea funciară nr. x Satu Mare.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul dispoziţiilor prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată A., în cuantum de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva încheierii din data de 28 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează încheierea atacată şi constată că prin Sentinţa penală nr. 122 din 16 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia penală s-a dispus revocarea sechestrului asigurător instituit asupra terenului în suprafaţă de 400 metri pătraţi de teren arabil extravilan înscris în cartea funciară nr. x Satu Mare.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată A., în cuantum de 100 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 iunie 2021.

GGC - GV