Heirs Barred from Civil Claim After Victim's Death: Admissibility of Constitutional Challenge Denied

Deliberând asupra recursului declarat de recurenţii A., B., C. şi D. împotriva încheierii penale din data de 20 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2018, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 20 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2018, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de părţile civile A., B., C. şi D. cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1391 alin. (4) C. civ.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că petenţii A., B., C. şi D., în calitate de apelanţi, părţi civile în Dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţia României, coroborate cu prevederile art. 1 alin. (2), art. 2, art. 3, art. 10 şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1391 alin. (4) C. civ. şi art. 24 alin. (1) din C. proc. pen., în raport de în raport de dispoziţiile art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 53, art. 124 din Constituţia României, republicată.

În susţinerea cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia invocată, petenţii au arătat că, prin rechizitoriul nr. x/2018, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud la data de 09.05.2018, înregistrat la Judecătoria Năsăud sub nr. x/2018, la data de 14.05.2018, a fost trimis în judecată inculpatul E., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violente, prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. pen., persoană vătămată fiind F., autorul acestora.

Petenţii au arătat că persoana vătămată F. nu s-a constituit parte civilă în cauză, deoarece a decedat în cursul urmăriri penale, la data de 14.05.2018, potrivit certificatului de deces nr. x.

În procedura de cameră preliminară, la data de 14.06.2018, petenţii A., B., C., D. au solicitat introducerea în cauză, în calitate de părţi civile, solicitând obligarea inculpatului la plata de daune materiale şi morale.

Prin Sentinţa penală nr. 274/2020 pronunţata de Judecătoria Năsăud, în Dosarul nr. x/2018 s-a dispus, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 1391 alin. (4) C. civ., respingerea acţiunilor civile exercitate de părţile civile, ca inadmisibile.

Instanţa de fond a reţinut la soluţionarea acţiunii civile că, potrivit art. 1391 C. civ., (1) în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială. (2) Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu. (3) Dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalităţii oricărui subiect de drept va putea fi cedat numai în cazul când a fost stabilit printr-o tranzacţie sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă. (4) Dreptul la despăgubire, recunoscut potrivit dispoziţiilor prezentului articol, nu trece la moştenitori. Aceştia îl pot însă exercita, dacă acţiunea a fost pornită de defunct.

În concluzie, în opinia petenţilor, se încalcă dreptul la un proces echitabil, egalitatea în faţa legii şi liberul acces la justiţie, în condiţiile în care dreptul la despăgubire, recunoscut potrivit dispoziţiilor art. 391 C. civ., nu trece la moştenitori, putând fi exercitată acţiunea civilă doar de moştenitorii defunctului care s-a constituit parte civilă.

Totodată, au susţinut că dispoziţiile art. 24 alin. (1) din C. proc. pen. prevăd că: "(1) Acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale în caz de deces, reorganizare, desfiinţare sau dizolvare a părţii civile, dacă moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acesteia îşi exprimă opinia de a continua exercitarea acţiunii civile, în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desfiinţării oh dizolvării."

În raport de aceste aspecte, petenţii au apreciat ca fiind încălcate următoarele dispoziţii constituţionale: art. 16 privind egalitatea în drepturi; art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului; art. 21 privind accesul liber la justiţie; art. 24 privind dreptul la apărare; art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi; art. 124 privind înfăptuirea justiţiei.

Din perspectivă procedurală s-a arătat că nu a mai fost invocată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1391 alin. (4) C. civ. şi art. 24 alin. (1) din C. proc. pen., iar excepţia este ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti şi priveşte neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în faza apelului, fiind ridicată la cererea uneia dintre părţi. Prevederile legale criticate nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate în raport de cele invocate şi de condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea a constatat că cererea este inadmisibilă şi a dispus respingerea acesteia, întrucât, potrivit art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992 privind funcţionarea Curţii Constituţionale, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."

Din cuprinsul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Curtea a reţinut că cele criticate de petenţi, prin apărător, vizează, în concret, alegaţia de discriminare a lor ca moştenitori în ce priveşte posibilitatea de a li se recunoaşte dreptul la despăgubire în cadrul procesului penal, în condiţiile în care persoana vătămată F. a decedat înainte de expirarea termenului în care putea să se constituie parte civilă (deci anterior citirii actului de sesizare).

În concret, s-a reţinut că persoana vătămată F., victimă a infracţiunii de lovire şi alte violenţe, a decedat după mai multe luni de la data faptei, fără legătură cu aceasta, decesul său survenind după trimiterea în judecată a inculpatului însă anterior citirii actului de sesizare al instanţei. Moştenitorii persoanei vătămate, petenţii A., B., C. şi D., au solicitat prin argumentele prezentate în cererea analizată să se constate întrunirea condiţiilor legale pentru învestirea instanţei de contencios constituţional.

Curtea a constatat că cele invocate de petenţi nu au însă legătură cu obiectul cauzei, chiar dacă vizează satisfacerea unor pretenţii evaluabile în bani, neexistând premisele arătate de autorii cererii.

Astfel, s-a apreciat că nu a existat o constituire de parte civilă provenind de la persoana vătămată F. formulată în timpul vieţii acesteia, ca atare în activul succesoral, din acest punct de vedere, nu există niciun drept de creanţă despre care petenţii fac vorbire în cererea lor.

Dispoziţiile art. 24 alin. (1) din C. proc. pen. se referă la succesori care continuă acţiunea civilă promovată de partea civilă, situaţie ce nu se regăseşte în prezenta cauză, tocmai pentru faptul că persoana vătămată nu a promovat acţiune civilă. Aşadar, lipsa acţiunii civile formulate de către cel decedat îi lipseşte potenţial pe petenţi de posibilitatea de a avea calitatea de parte civilă în cauza penală.

S-a reţinut, de asemenea, caracterul netransmisibil al drepturilor izvorâte din prejudicii morale, petenţii neavând posibilitatea de a pretinde daune pentru suferinţele încercate de victimă ca urmare a infracţiunii de lovire şi alte violenţe, iar despre eventuale despăgubiri acordate ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei nu poate fi vorba cum aceasta a decedat pentru cauze străine de infracţiunea ce face obiectul cauzei.

S-a reţinut că norma civilă criticată ca şi cea procedural-penală stabilesc clar care este persoana ce are dreptul la despăgubiri pentru fapta cauzatoare de prejudicii a inculpatului precum şi limitele în care moştenitorii pot exercita acţiunea pornită de defunct, iar cum persoana vătămată avea deplină capacitate de exerciţiu doar ea putea promova acţiunea civilă. Or, susţinerile petenţilor potrivit cărora dispoziţiile legale criticate sunt discriminatorii, s-a apreciat că nu vizează restabilirea unei stări de legalitate, ci o adăugare la lege, ceea ce face cererea lor de sesizare a Curţii Constituţionale ca fiind inadmisibilă.

S-a constatat aşadar că, din perspectiva eventualei neconstituţionalităţi a dispoziţiilor legale din art. 24 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 1391 alin. (4) C. civ., criticile vizează situaţii pur teoretice, potenţiale şi care nu au legătură cu situaţia concretă, tocmai pentru că persoana vătămată nu a formulat pretenţii pentru daune materiale şi/sau morale, astfel că, din această perspectivă, calitatea de moştenitor nu are nicio relevanţă juridică.

Împotriva încheierii penale din data de 20 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2018 au declarat recurs recurenţii A., B., C. şi D..

În esenţă, recurenţii au solicitat admiterea recursului formulat, întrucât sunt îndeplinite toate condiţiile din punct de vedere formal pentru a fi sesizată instanţa de contencios constituţional, menţionând că excepţia este ridicată de una dintre părţi, are legătură cu soluţionarea cauzei, reiterând că la instanţa de fond a fost respinsă, ca inadmisibilă, acţiunea civilă, tocmai pentru această din urmă împrejurare. Or, dacă există o discriminare pentru subiecţi aflaţi în situaţii similare, această chestiune ţine de fondul excepţiei şi de analiza Curţii Constituţionale şi nu intră în atribuţia instanţei de apel să analizeze fondul excepţiei. Pe scurt, apărarea a susţinut că s-a analizat fondul excepţiei şi s-a considerat ca fiind neîntemeiată, instanţa pronunţând, de fapt, o soluţie de inadmisibilitate.

Examinând recursul declarat de recurenţii A., B., C. şi D. împotriva încheierii penale din data de 20 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se for arăta în continuare.

Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menţionată.

Efectuată întotdeauna de instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, această examinare presupune, în concret, verificarea următoarelor cerinţe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992. A admite că instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia nu ar avea posibilitatea de a cenzura cererile de sesizare echivalează cu a considera că, în procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992, evaluarea instanţei are doar un caracter pur formal, concluzie inconciliabilă cu specificul cerinţelor de admisibilitate ce trebuie evaluate şi care, aşa cum s-a arătat, nu antamează întotdeauna doar chestiuni de formă.

Din această perspectivă, o cerere de sesizare a Curţii în controlul de constituţionalitate poate fi calificată ca inadmisibilă atunci când, exemplificativ, tinde fie la învestirea acesteia cu un examen ce excedează, în mod vădit, competenţei sale, intrând în sfera de competenţă exclusivă a legiuitorului (mutatis mutandis Deciziile nr. 284/24.01.2011, 176/06.03.2012, 187/06.03.2012, 378/26.06.2014 ale Curţii Constituţionale), fie la un control de constituţionalitate nu a unui text de lege anume determinat, ci a concluziei ce ar rezulta din corelarea mai multor dispoziţii de lege (mutatis mutandis Deciziile nr. 486/11.12.2003, 85/27.01.2011, 537/15.10.2014 ale Curţii Constituţionale).

Totodată, în ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei este de observat că raportul cu soluţionarea cauzei trebuie să privească incidenţa dispoziţiei legale, a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii.

Astfel, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituţional îl va avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.

Examinând excepţia invocată de recurenţii petenţi A., B., C. şi D. sub aspectul interesului procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate, Înalta Curte constată că această condiţie nu este îndeplinită.

Astfel, în doctrină s-a reţinut că "această cerinţă presupune îndeplinirea cumulativă a două condiţii în vederea trimiterii cauzei la Curtea Constituţională, pentru soluţionarea excepţiei: existenţa unei relaţii între situaţia juridică a părţii şi mijlocul procesual la care aceasta a recurs şi respectiv remedierea situaţiei juridice a părţii prin soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate." (Curierul Judiciar nr. 9/2008, pg. 105 "-Condiţia interesului în cazul cererii de trimitere a cauzei la Curtea Constituţională în vederea examinării constituţionalităţii unui text de lege într-o cauză pendinte pe rolul instanţelor de judecată).

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanţa de judecată, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit şi a efectului pe care decizia Curţii Constituţionale îl produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză. Astfel, critica unui text de lege ca fiind neconstituţional nu poate fi analizată formal, ci trebuie verificată condiţia prealabilă a interesului născut şi actual, fiind necesar a se aprecia că, în mod real, soluţionarea aspectului neconstituţional al textelor conduce la respectarea dreptului părţii în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei României.

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte reţine că, în speţă, susţinerile recurenţilor petenţi A., B., C. şi D. nu au o legătură indisolubilă cu soluţionarea cauzei, în realitate, aceştia sunt nemulţumiţi de caracterul supletiv al acestora, iar prin excepţia de neconstituţionalitate invocată, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, în sensul reglementării exprese a unor dispoziţii favorabile acestora, din perspectiva posibilităţii de a avea calitatea de părţi civile în cauza penală, solicitare inadmisibilă, în raport de competenţa Curţii Constituţionale care, în jurisprudenţa sa, a reţinut că prin exercitarea controlului de constituţionalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituţionale.

Pe acelaşi palier al analizării legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se constată că obiecţiunile formulate de petenţi cu privire la dispoziţiile art. 24 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1391 alin. (4) C. civ. nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituţionalitate, apte să provoace un examen al conformităţii normelor legale cu legea fundamentală a României.

Deşi pare actual şi legitim, demersul autorilor excepţiei la acest moment procesual, este, în fapt, unul punctual, tinzând, practic, la obţinerea unei modificări legislative, care să aibă drept consecinţă lărgirea sferei privind titularii dreptului la despăgubiri pentru fapta cauzatoare de prejudicii a inculpatului precum şi a limitelor în care moştenitorii pot exercita acţiunea civilă în numele defunctului.

Astfel, Înalta Curte constată că, deşi petenţii susţin că textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale menţionate, în realitate, aceştia tind la o modificare sau o interpretare a dispoziţiilor legale criticate care să conducă la conferirea dreptului acestora de a se constitui părţi civile în cauza penală şi nu urmăreşte armonizarea normei de drept criticate cu dispoziţiile legii fundamentale. Aceste aspecte nu intră însă sub incidenţa controlului de constituţionalitate, întrucât interpretarea şi aplicarea legii reprezintă atributul exclusiv al instanţelor de judecată, iar modificarea textelor de lege este atributul exclusiv al legiuitorului.

De altfel, reglementarea privind modalitatea de exercitare a acţiunii civile în procesul penal reprezintă o opţiune de politică legislativă ce revine în competenţa exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanţa de contencios constituţional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, finalitatea excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi aceea de a supune controlului de constituţionalitate a posteriori orice dispoziţie legală, care să modifice norma criticată, chiar în esenţa acesteia. Aceasta constituie apanajul exclusiv al puterii legislative, nefiind admisibil ca instanţa de contencios constituţional să dispună, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, modificarea acestor dispoziţii.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale, deoarece nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepţiei să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, ci de reformare legislativă.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând neîntemeiate criticile formulate, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii A., B., C. şi D. împotriva încheierii penale din data de 20 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii la plata sumei de câte 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii A., B., C. şi D. împotriva încheierii penale din data de 20 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurenţii la plata sumei de câte 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2021.

GGC - GV