Mandatory preventive arrest upon surrender under European Arrest Warrant and inapplicability of optional refusal for family ties

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 80/F din data de 4 iunie 2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, a admis cererea autorităţilor judiciare franceze şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 06.05.2021 de Procurorul Republicii pe lângă Tribunalul Judiciar Toulouse în dosarul cu număr de referinţă x pe numele persoanei solicitate A..

În temeiul art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 a luat act că persoana solicitată nu a consimţit să fie predată autorităţilor judiciare franceze.

În temeiul art. 12 din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene şi art. 104 alin. (6) şi (10) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 04.06.2021 şi până la data de 03.07.2021, inclusiv, şi predarea acesteia către autorităţile judiciare franceze, precum şi emiterea mandatului de arestare.

A constatat că persoana solicitată a fost reţinută pentru 24 ore (începând cu data de 03.06.2021, ora 11:30, până la data de 04.06.2021, ora 11:30).

A luat act că persoana solicitată A. nu a renunţat la regula specialităţii.

Totodată, s-a solicitat autorităţilor judiciare din Franţa respectarea garanţiilor prevăzute în art. 5 din Decizia Cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, precum şi în art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că, la data 06.05.2021, Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar Toulouse, Franţa, a emis un mandat european de arestare în dosarul cu număr de referinţă x pe numele persoanei solicitate A. - cetăţean român, întrucât prin Sentinţa penală nr. 1457/2016 a Tribunalului Corecţional Toulouse din 29.03.2016, aceasta a fost condamnată la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furturi agravate de două circumstanţe, prevăzute de art. 311 - 4, art. 311 - 1 din C. pen. francez şi pedepsite de art. 311- 4 alin. (12), art. 311- 14 din acelaşi cod.

În fapt, autorităţile judiciare din Franţa au reţinut în sarcina persoanei solicitate A. că, în aglomerarea urbană Toulouse (Departamentul 31- Franţa), în cursul lunii ianuarie 2011, până la data de 01.02.2011, a comis o serie de furturi sau tentative de furt în dauna unor victime numeroase. Faptele au fost reţinute a fi comise la data de 21.01.2011 la Lacroix Falgarde, la data de 24.01.2011 la Lanta şi Dremil Lafage, la datele de 25.01.2011 şi 28.01.2011 la Auzeville Tolosane, la data de 26.01.2011 la Goyrans, la data de 27.01.2011 la Balma, la data de 30.01.2011 la Lherm, la data de 30.01.2011 la Lafitte Vigordane şi la Lherm şi la data de 01.02.2011 la Peyssies.

De asemenea, s-a reţinut că aceste fapte constituie infracţiunea de furt agravat de două circumstanţe, prevăzută de art. 311 - 4, art. 311 - 1 din C. pen. francez şi pedepsită de art. 311-4 alin. (12), art. 311- 14 din acelaşi cod, iar cauza a fost soluţionată în şedinţă publică, în prezenţa persoanei solicitate A..

Verificând mandatul european de arestare, Curtea de Apel Galaţi a constatat că acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 84 din Legea nr. 302/2004, republicată, în sensul că a fost emis de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, respectiv Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar Toulouse - Franţa, precum şi condiţiile de conţinut şi formă prevăzute de art. 86 din aceeaşi lege.

De asemenea, a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate sunt prevăzute în art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi sunt incriminate şi în legislaţia penală română, având corespondent în infracţiunea de furt prev. de art. 228 C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

Având în vedere ansamblul împrejurărilor obiective ale cauzei, astfel cum rezultă din conţinutul mandatului, datele personale ale persoanei solicitate, precum şi motivele de ordin familial invocate de aceasta, Curtea a apreciat că predarea este singura măsură de natură a asigura buna desfăşurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare.

Deopotrivă, s-a constatat că, din actele dosarului, nu a rezultat existenţa vreunui motiv de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată şi, prin urmare, cererea formulată de autorităţile judiciare franceze, de punere în executare a mandatului european de arestare, este pe deplin justificată.

Fiind audiată în conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoana solicitată A. a precizat că nu este de acord cu predarea sa autorităţilor judiciare franceze, deoarece familia sa se află pe teritoriul României şi este tatăl a doi copii minori.

Prima instanţă a apreciat că aspectele invocate de persoana solicitată s-ar putea încadra în motivul opţional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, însă acesta nu este incident în cauză, întrucât persoana solicitată nu se află într-o situaţie specială, care ar impune refuzul predării.

De asemenea, Curtea a constatat că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii prevăzută în art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată, situaţie în care a arătat că predarea acesteia către autorităţile judiciare franceze va fi condiţionată de faptul că nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării.

În consecinţă, constatând că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă ale mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare franceze pe numele persoanei solicitate A., precum şi faptul că nu există vreun motiv de refuz al executării, prima instanţă a admis cererea autorităţilor judiciare franceze de punere în executare a acestuia, şi în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus arestarea în vederea predării pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 04.06.2021 şi până la data de 03.07.2021, inclusiv, considerând că o altă măsură preventivă mai uşoară nu este oportună în cauză.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, persoana solicitată A. a formulat contestaţie, fără a o motiva în fapt şi în drept.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu al contestatorului a solicitat admiterea contestaţiei şi desfiinţarea sentinţei penale atacate, având în vedere că persoana solicitată nu este de acord cu predarea către autorităţile franceze în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare, întrucât familia acestuia, incluzându-i şi pe cei doi copii minori pe care îi are în întreţinere, se află în România, aspect ce se circumscrie motivului opţional de refuz al predării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

La acelaşi termen, contestatorul, personal, a solicitat înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu pentru a putea să petreacă mai mult timp alături de familia sa până la momentul predării.

Examinând contestaţia formulată prin prisma criticilor invocate, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Aşa cum stipulează art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identităţii persoanei solicitate şi a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare şi, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoştinţa acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situaţia în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziţiei sale faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluţionează cauza prin sentinţă, iar, în situaţia în care admite cererea formulată de autorităţile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conţinut şi ale cărui condiţii de executare sunt prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen.. La luarea hotărârii, judecătorul ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conţinutul şi forma prevăzute de art. 87 din actul normativ şi dacă, în speţă, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menţionate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere şi poziţia persoanei solicitate cu privire la regula specialităţii, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.

În cauză, se constată că, la data de 06.05.2021, a fost emis, de către Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar Toulouse - Franţa, mandatul european de arestare în dosarul cu număr de referinţă x, pe numele persoanei solicitate A., în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare, la care aceasta a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 1457 din data de 29.03.2016 a Tribunalului Corecţional Toulouse, pentru săvârşirea infracţiunilor de furturi agravate de două circumstanţe, prevăzute de art. 311 - 4, art. 311 - 1 din C. pen. francez şi pedepsite de art. 311- 4 alin. (12), art. 311- 14 din acelaşi cod.

În mod corect prima instanţă a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate sunt prevăzute în art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi îşi găsesc corespondent în legislaţia penală română în dispoziţiile art. 228 C. pen., privind infracţiunea de furt, pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

Înalta Curte constată că mandatul european emis de autorităţile judiciare franceze îndeplineşte toate condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege şi nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate.

În ceea ce priveşte motivul opţional de refuz al predării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, invocat de contestator, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că acesta nu este incident în cauză, întrucât împrejurarea invocată de persoana solicitată (familia sa se află pe teritoriul României şi este tatăl a doi copii minori) nu poate reprezenta o situaţie specială care ar împiedica executarea mandatului european de arestare.

Deopotrivă, instanţa de control judiciar constată că, în mod justificat, judecătorul fondului a dispus, în temeiul art. 12 din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene şi art. 104 alin. (6) şi (10) din Legea nr. 302/2004, arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării, solicitarea acestuia de a se înlocui respectiva măsură cu cea a arestului la domiciliu fiind neîntemeiată.

În acest sens, Înalta Curte reţine că predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecinţă directă a admiterii solicitării de punere în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, prin menţinerea sa în custodia statului, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

Sub acest aspect se impune a se menţiona că, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 104 alin. (6) - (11) din Legea nr. 302/2004, rezultă că măsurile preventive reglementate de art. 202 alin. (4) lit. b), c) şi d) C. proc. pen. (controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune şi arestul la domiciliu) pot fi dispuse doar pe parcursul procedurii de executare a mandatului european de arestare desfăşurată în faţa instanţei, nu şi la finalizarea acesteia prin admiterea cererii formulate de autorităţile judiciare solicitante, când, odată cu încuviinţarea predării, organul judiciar român trebuie să emită de îndată şi un mandat de arestare conform alin. (13) al art. 104 din Legea nr. 302/2004, astfel încât luarea măsurii arestării preventive cu privire la persoana solicitată este obligatorie, iar nu facultativă.

Ca atare, nu este legal posibilă înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu, aşa cum a solicitat contestatorul în calea de atac promovată.

Faţă de cele ce preced, constatând legalitatea şi temeinicia hotărârii contestate, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 80/F din 04 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 80/F din 04 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2021.

GGC - GV