Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 582/2021 AI generated

Transfer of conviction from Italy: Merger of foreign penalties barred as execution objection

Case Number Decizia nr. 582/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the defendant’s appeal, upholding the lower court’s rejection of his execution objection and obliging him to pay state judicial expenses, thereby leaving the 2018 Romanian recognition order in force. The case involved a prisoner transferred from Italy to Romania for the execution of a 7-year and 6-month prison sentence for sexual violence, bodily harm, and theft, who attempted to use an execution objection to force the merging of the multiple underlying penalties under Romanian criminal law. The Court held that the petition was procedurally barred because a request to adapt or recalculate the resulting penalty from a foreign judgment falls under the exclusive competence of the recognition and enforcement proceedings (governed by Law No. 302/2004, Articles 142 and 154), not the execution objection procedure under Article 598(1)(c) of the Code of Criminal Procedure, which is limited to resolving ambiguities in the judgment itself; consequently, the defendant’s failure to appeal the original 2018 recognition judgment precluded any subsequent modification of the sentence's quantum.

Legislator headnote

AI generated

art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 610 din C. pen, art. 581 din C. pen, art. 218 alin. (1) C. pen, art. 193 C. pen, art. 272 C. pen; Transfer of conviction from Italy: Merger of foreign penalties barred as execution objection: Prin Sentinţa penală nr. 73 din data de 12 aprilie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 106 din 21.05.2018 a Curţii de Apel Craiova, ca nefondată.

Keywords

AI generated
transfer of prisoners foreign law criminal sentence transfer of competence recognition of a state enforcement proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi s-a dispus recunoaşterea Sentinţei nr.
art. 610 din C. pen
art. 581 din C. pen
art. 218 alin. (1) C. pen
de art. 218 alin. (1) C. pen., lovire sau alte violenţe, prev.
art. 193 C. pen
de art. 193 C. pen., influenţarea declaraţiilor, prev.
art. 272 C. pen
art. 228 alin. (1) C. pen
de art. 228 alin. (1) C. pen.
art. 39 din C. pen
38 şi art. 39 din C. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor dosarului şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 73 din data de 12 aprilie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 106 din 21.05.2018 a Curţii de Apel Craiova, ca nefondată.

Contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu a rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 106 pronunţată de Curtea de Apel Craiova la data de 21.05.2018 în Dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia, constatându-se îndeplinite condiţiile prev. de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi s-a dispus recunoaşterea Sentinţei nr. 4275/2017 pronunţată la data de 26.06.2017 de Curtea de Apel din Milano, Prima secţie Penală, definitivă la 12.09.2017, prin care cetăţeanul român A., a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea a 5 infracţiuni, respectiv violenţă sexuală, prev. de art. 609 bis din C. pen. italian, leziuni corporale, prev. de art. 582, art. 61 n.2 din C. pen. italian, violenţă privată în tentativă, prev. de art. 56, art. 610 din C. pen. italian, agresiune, prev. de art. 581 din C. pen. italian şi furt în locuinţă privată, prev. de art. 624 bis, art. 61 n.5 din C. pen. italian, care au corespondent în legislaţia română în infracţiunile de viol, prev. de art. 218 alin. (1) C. pen., lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 C. pen., influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 C. pen. şi furt, prev. de art. 228 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a dispus transferarea condamnatului în vederea executării pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare, menţionată anterior, într-un penitenciar din România şi deducerea din aceasta a perioadei executate de la 03.06.2016 la zi.

Sentinţa penală nr. 106 din 21.05.2018 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, a rămas definitivă prin neapelare la data de 19.06.2018, fiind emis la aceeaşi dată mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 120/2018 pentru pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pe numele persoanei condamnate A..

Persoana condamnată a fost transferată din Italia în România la data de 07.08.2018, iar în prezent este încarcerată în Penitenciarul Pelendava, unde execută pedeapsa închisorii.

La data de 31.03.2021 persoana condamnată A. a formulat contestaţie la executare împotriva Sentinţei penale nr. 106 din 21.05.2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2018, prin care a solicitat contopirea, conform legii penale române, a pedepselor aplicate prin hotărârea de condamnare pronunţată în Italia.

Analizând contestaţia la executare dedusă judecăţii, Curtea a reţinut că, prin cererea formulată, contestatorul A. a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin hotărârea de condamnare pronunţată în Italia potrivit regulilor prevăzute de art. 38 şi art. 39 din C. pen. român. De asemenea, a arătat că, în situaţia transferării persoanelor condamnate, deţinute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, recunoaşterea hotărârilor de condamnare se realizează în condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004, republicată.

În contextul concret al cauzei, s-a constatat că pedeapsa pe care o execută contestatorul, respectiv 7 ani şi 6 luni închisoare, nu depăşeşte limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, care este de 30 de ani închisoare, conform art. 60 C. pen., şi nici totalul pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente, pedeapsa rezultantă fiind stabilită în urma cumulului pedepselor aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor de violenţă sexuală, prev. de art. 609 bis din C. pen. italian, leziuni corporale, prev. de art. 582, art. 61 n.2 din C. pen. italian, violenţă privată în tentativă, prev. de art. 56, art. 610 din C. pen. italian, agresiune, prev. de art. 581 din C. pen. italian şi furt în locuinţă privată, prev. de art. 624 bis, art. 61 n.5 din C. pen. italian, care au corespondent în legislaţia română în infracţiunile de viol, prev. de art. 218 alin. (1) C. pen., lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 C. pen., influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 C. pen. şi furt, prev. de art. 228 alin. (1) C. pen., nefiind incident art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, contestatorul A. a formulat contestaţie, cale de atac nemotivată în fapt şi în drept.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat a solicitat admiterea căii de atac, desfiinţarea hotărârii contestate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei la executare, cu consecinţa contopirii pedepselor aplicate prin hotărârea de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare italiene, conform legii penale române.

Examinând contestaţia formulată prin prisma criticilor invocate, precum şi a dispoziţiilor art. 4251 C. proc. pen. şi art. 597 alin. (7) din acelaşi cod, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., se poate face contestaţie la executare atunci când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută.

Înalta Curte reţine că, prin Sentinţa penală nr. 106 din 21.05.2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018, s-a dispus recunoaşterea Sentinţei nr. 4275/2017 din data de 26.06.2017 a Curţii de Apel din Milano, Prima secţie Penală, definitivă la 12.09.2017, prin care contestatorul A. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de violenţă sexuală, leziuni corporale, violenţă privată în tentativă, agresiune şi furt în locuinţă privată, ce îşi găsesc corespondent în legea penală română în infracţiunile de viol, prev. de art. 218 alin. (1) C. pen., lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 C. pen., influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 C. pen. şi furt, prev. de art. 228 alin. (1) C. pen.

Această hotărâre a rămas definitivă prin neapelare, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 120 din 19.06.2018.

Prin contestaţia la executare ce formează obiectul prezentei cauze s-a solicitat contopirea sancţiunilor penale aplicate prin hotărârea de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare italiene, conform dispoziţiilor art. 38 şi art. 39 din C. pen. român, cerere ce vizează, în realitate, adaptarea pedepsei rezultante stabilite de instanţa din Italia şi nicidecum o chestiune de executare ce ar putea fi rezolvată în procedura prevăzută de art. 598 şi urm. din C. proc. pen.

Astfel, contrar susţinerilor apărării, solicitarea contestatorului condamnat nu se circumscrie ipotezei la care se referă art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., neinvocându-se o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, ci vizează un aspect ce intră în competenţa exclusivă a instanţei de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii judecătoreşti străine, astfel cum prevedeau dispoziţiile art. 142 alin. (1) şi art. 154 alin. (6) lit. b) rap. la art. 154 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 302/2004, în vigoare la data de 21.05.2018 (când s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 106/2018 a Curţii de Apel Craiova).

Astfel, conform acestor texte de lege, atunci când România este stat de executare, iar persoana condamnată este deţinută într-un alt stat membru al Uniunii Europene, recunoaşterea şi punerea în executare, pe teritoriul României, a hotărârii judecătoreşti străine, în vederea transferării persoanei condamnate, este de competenţa curţii de apel în a cărei circumscripţie aceasta domiciliază.

Instanţa naţională examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului şi, în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare, adaptează, prin sentinţă, pedeapsa aplicată de instanţa statului emitent, potrivit alin. (8) şi (9) ale art. 154.

În cauză, însă, contestatorul nu a declarat apel împotriva Sentinţei penale nr. 106 din 21.05.2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, prin care să critice cuantumul pedepsei recunoscute şi date spre executare în România, hotărârea rămânând definitivă prin neexercitarea căii de atac.

În consecinţă, constatând că soluţia contestată în prezenta cauză este legală şi temeinică, neexistând motive care să impună reformarea acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 73 din data de 12 aprilie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori. că

Faţă de această soluţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 73 din 12 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2021.

GGC - GV