Admissibility of constitutional exception regarding relevance to a criminal jurisdiction transfer request

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, printre altele, a fost respinsă cererea formulată de A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor:

- art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 şi art. 351 alin. (2) C. proc. pen.

- art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României;

- art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru;

- art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Braşov a reţinut că dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, stabilesc faptul că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legal:

a) excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia;

b) excepţia să privească neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

c) excepţia de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei;

d) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

S-a reţinut că petentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 şi art. 351 alin. (2) C. proc. pen., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României, art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii, pe care le apreciază ca fiind neconstituţionale prin raportare Constituţia României, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Curtea a considerat că dispoziţiile legale invocate nu au legătură cu prezenta cauză, respectiv cu soluţionarea cererii de strămutare.

Din perspectiva analizei condiţiei de admisibilitate cuprinsă în prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-a menţionat că aceasta nu poate fi făcută independent de prevederile art. 29 alin. (4) care, coroborat cu prevederile art. 10 alin. (2) din lege, obligă ca sesizarea instanţei de control constituţional să fie făcute în formă scrisă şi motivată, cu arătarea punctelor de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, fiind însoţită de dovezile depuse de părţi.

S-a menţionat că autorul excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să prezinte o minimă justificare a pretinselor contradicţii între textul legal şi textul Constituţiei, în lipsa acesteia demersul sesizării Curţii Constituţionale putând căpăta un aspect formal.

Raportat la excepţia invocată, Curtea a reţinut că aceasta vizează dispoziţii procedurale referitoare la căile de atac, la procedura de citare, la cele privind suspendarea procesului penal, la modalitatea de calcul a termenului de formulare a căii de atac a recursului reglementat de art. 29 alin. (5) din legea nr. 47/1992, a unor dispoziţii referitoare la taxa judiciară de timbru şi a unor prevederi din Legea privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii.

Totodată, Curtea a mai reţinut că autorul excepţiei a apreciat că, prin dispoziţiile art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263 şi art. 264 C. proc. pen. se încălcă dreptul justiţiabilului de a-i fi comunicate real şi într-un termen rezonabil orice documente de citare şi a oricare act procedural efectiv şi nu a-i fi prezumat, din oficiu, precum şi dreptul justiţiabilului la actul de justiţie real, actul fiind mimat, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, respectiv de a participa la după comunicarea actelor procedurale acesteia sau reprezentatului său legal, iar nu a se prezuma, din oficiu, că actele procedurale ar fi comunicate după un anumit termen, încălcându-se astfel Constituţia România. Recurentul a mai susţinut că prevederile art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii, încalcă drepturile şi libertăţile omului.

De asemenea, Curtea a mai reţinut că petentul a invocat faptul că art. 367 alin. (9) C. proc. pen. este neconstituţional, având în vedere că nu este prevăzut dreptul persoanei vătămate de a beneficia de suspendarea judecăţii până la soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate ridicată sau a strămutării, raportat la art. 24 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (1), art. 16, art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 22 alin. (1) şi (2), art. 23, art. 24 alin. (1) şi (2), art. 42 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 58, art. 52 alin. (1), (2) şi (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) şi (2) şi art. 131 din Constituţia României.

Deopotrivă, s-a notat că recurentul a mai susţinut că dispoziţiile art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru raportate la Constituţia României încalcă drepturile şi libertăţile omului, iar prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 din 18 mai 1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României, dreptul persoanei vătămate de a beneficia de dreptul de a formula recurs la instanţa imediat superioară, ceea ce creează o stare de discriminare faţă de ceilalţi participanţi la procesul penal.

În egală măsură, Curtea a reţinut că autorul excepţiei a mai susţinut că şi art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 şi art. 351 alin. (2) C. proc. pen. sunt neconstituţionale, întrucât nu se prevede dreptul persoanei vătămate de a beneficia de două grade de jurisdicţie în materie penală, sau trei, conform Constituţiei României raportat la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul persoanei vătămate de a formula inclusiv recurs, pe lângă apel.

Referitor la excepţiile invocate, Curtea de Apel a considerat că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale având în vedere că dispoziţiile procedural penale supuse atenţiei nu comportă neclarităţi din perspectiva acurateţei conţinutului, neexistând elemente care să atragă suspiciuni de neconstituţionalitate.

A mai notat Curtea că, cererile formulate (cu excepţia celei vizând suspendarea judecăţii, art. 367 alin. (9) C. proc. pen.) cuprind, în mod generic, trimiteri la dispoziţiile constituţionale ori la dispoziţiile privind drepturile omului, astfel cum sunt reglementate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care, a apreciat că solicitările adresate de către petent au un caracter pur formal, neexistând obligaţia instanţei de a determina, în raport cu ce prevederi constituţionale sau convenţionale, textele de lege criticate ar fi în contradicţie.

În ceea ce priveşte prevederile art. 396 alin. (9) C. proc. pen., curtea de apel a constatat că excepţia invocată nu are legătură cu prezenta cauză, în condiţiile în care instanţa nu a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea vreunei excepţii, astfel încât aceste prevederi să aibă aplicabilitate, soluţionarea cererii de strămutare urmându-şi cursul firesc.

Pe de altă parte, s-a arătat că, împrejurarea că instanţa de fond nu a dispus suspendarea judecăţii până la pronunţarea de către instanţa superioară asupra cererii de strămutare, nu încalcă dispoziţiile constituţionale, arătându-se că dosarul penal nr. x/2020 nu a fost soluţionat.

În altă ordine de idei, s-a menţionat că dispoziţiile cuprinse în O.U.G. nr. 80/2013 şi cele din Legea nr. 211/2014 au fost invocate formal, ele neavând absolut nicio legătură juridică cu cauza, în condiţiile în care au fost supuse atenţiei doar dispoziţiile privitoare la strămutare (art. 71 - 75 C. proc. pen.), procedură scutită de taxa judiciară. De asemenea, Curtea a arătat că nu pot fi spuse atenţiei, în soluţionarea cererii de strămutare, nici prevederile Legii nr. 211/2014 care reglementează un alt domeniu decât cel spus analizei în cauza pendinte.

În ceea ce priveşte dispoziţia de la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în aceeaşi ordine de idei, Curtea a constatat că nu au legătură cu cauza, în contextul în care curtea de apel nu a fost învestită cu soluţionarea unei căi de atac a recursului, astfel încât nu poate analiza dispoziţia menţionată din perspectiva unei eventuale critici de neconstituţionalitate.

Totodată, s-a arătat că prevederile art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 şi art. 351 alin. (2) C. proc. pen., faţă de modalitatea în care au fost supuse atenţiei de către petent, nu au legătură cu cauza de faţă, având în vedere că instanţa nu a soluţionat Dosarul nr. x/2021 în cale de atac, ci în primă instanţă. Pe de altă parte, s-a considerat că referirile la dispoziţiile convenţionale ori constituţionale ale autorului excepţiei sunt extrem de generice, curtea de apel neavând competenţa de a raporta ea însăşi excepţia la o anumită prevedere legală presupus a fi fost încălcată prin reglementarea procedural penală relevată de autor. Totodată, faţă de criticile invocate, Curtea a menţionat că este evident că orice persoană implicată într-o procedură judiciară poate uzita de căile de atac în condiţiile prevăzute de normele procesuale şi constituţionale, nefiind încălcat dreptul niciunui participant la procedura judiciară de a uzita de căile de atac reglementate de lege.

În consecinţă, Curtea de Apel Braşov a considerat că excepţiile de neconstituţionalitate invocate de A. nu au legătură cu strămutarea ce face obiectul cauzei, având un vădit caracter formal.

Faţă de argumentele expuse, instanţa nu a mai supus analizei sale celelalte condiţii reglementate de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 necesar a fi îndeplinite pentru sesizarea Curţii Constituţionale.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 şi art. 351 alin. (2) C. proc. pen. art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României; art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii, din cuprinsul dispozitivului Sentinţei penale nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a formulat recurs A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 31.05.2021 sub numărul x/2021, fiind fixat termen de judecată la data de 09.06.2021.

Cu ocazia susţinerilor orale făcute în faţa Înalte Curţi, recurentul A. a arătat că în cauza sunt întrunite condiţiile prev. de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind sesizarea Curţii Constituţionale, apreciind, în esenţă, că toate legile din România, în orice speţă existentă pe rolul unei instanţe din România, sunt atacabile cu excepţii la Curtea Constituţională întrucât toate au legătură directă cu Constituţia României.

Examinând recursul declarat împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate din cuprinsul Sentinţei penale nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se observă că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de recurentul A. într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 şi art. 351 alin. (2) C. proc. pen. art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României; art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Referitor la condiţia privind legătura normei ce face obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.

Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014).

Din actele aflate la dosar, se constată că recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale în cauza aflată pe rolul Curţii de Apel Braşov, ce are ca obiect o cerere de strămutare formulată de acesta.

Astfel, recurentul a declarat recurs împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 - art. 264 din C. proc. pen. referitoare la citarea şi comunicarea actelor de procedură; art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., referitoarea la nesuspendarea cauzei în ipoteza ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate; art. 341 din C. proc. pen., referitoare la soluţionarea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată de către judecătorul de cameră preliminară; art. 347, 408, 425 din C. proc. pen. referitoare la căile de atac, respectiv a contestaţiei din faza de cameră preliminară şi a apelului; art. 351 din C. proc. pen., referitoare la oralitatea, nemijlocirea şi contradictorialitatea judecăţii; art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, referitoare la soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi calea de atac, precum şi împotriva unor dispoziţii legale din cuprinsul O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi a unor dispoziţii din cuprinsul Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu îndeplineşte una din condiţiile cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, şi anume nu are legătură cu soluţionarea cauzei, respectiv cu soluţionarea cererii de strămutare a dosarului penal nr. x/2020 al Tribunalului Braşov.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte constată că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Înalta Curte constată, notând şi că scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală aşa cum a susţinut recurentul A., ci de a împiedica o judecată şi pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională, că remediul procesual al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit în concordanţă cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, iar soluţia dispusă prin hotărârea recurată este legală.

Pentru aceste considerente, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate cuprinsă în dispozitivului Sentinţei penale nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 şi art. 351 alin. (2) C. proc. pen. art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României; art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii, din cuprinsul dispozitivului Sentinţei penale nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 iunie 2021.

GGC - GV