Prison medical care adequacy and prosecution panel composition in request to suspend imprisonment

Asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 92 din data de 29 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul A., întemeiată pe dispoziţiile art. 592 raportat la art. 589 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, secţia I penală, la data de 30.06.2020, sub nr. x/2020, petentul - condamnat A. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 592 alin. (1) raportat la art. 591 alin. (2) C. proc. pen.., întreruperea executării pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 6 şi 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C. pen. în Dosarul nr. x/2016.

În motivarea cererii petentul a susţinut că la data de 09.09.2019 a fost transportat cu ambulanţa la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Slobozia ca urmare a unui puseu hipertensiv, iar ulterior, ca urmare a internării sale în Spitalul Penitenciar Poarta-Albă a fost diagnosticat e către medicul cardiolog cu hipertensiune arterială grad II - Tahicardie paroxistică.

Pe parcursul executării pedepsei a avut numeroase episoade hipertensive paroxistice, fiind prezentat în mai multe rânduri la U.P.U. Slobozia, dar şi internat în mai multe spitale - penitenciar.

De asemenea, Penitenciarul Slobozia nu are un medic cardiolog, fiindu-i încălcate astfel drepturile pacientului prev. de Legea nr. 46/2013. Totodată, a considerat că tratarea sa în penitenciar a devenit imposibilă, fiindu-i puse în pericol sănătatea şi viaţa.

În data de 03.03.2020 a fost transferat la Penitenciarul Rahova pentru afaceri judiciare, unde a rămas până în prezent din cauza pandemiei Covid-19. A precizat că nici în acest penitenciar nu există un medic cardiolog.

A mai arătat petentul că măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus nu sunt respectate la nivelul locurilor de deţinere, iar afecţiunile cardiace de care suferă sunt mai expuşi atât la contactarea virusului, putând dezvolta forme mai severe ale bolii. În aceste condiţii, îi este pusă în pericol sănătatea şi chiar viaţa.

Totodată condamnatul a precizat că nu a fost condamnat pentru infracţiuni comise cu violenţă, nu reprezintă un pericol public în cazul în care va fi lăsat în libertate, astfel cum rezultă şi din caracterizarea comisarului şef B. din cadrul Penitenciarului Slobozia.

Prin încheierea din 01.07.2020 judecătorul delegat cu punerea în executare a hotărârilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, secţia I penală, a admis excepţia necompetenţei materiale conform art. 50 şi 593 C. proc. pen.. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 01.07.2020 sub acelaşi număr de dosar.

Prin rezoluţia judecătorului delegat din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, din 06.07.2020, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale.

La data de 07.08.2020 raportul de primă expertiză medico-legală nr. x/05.08.2020 emis de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" a fost înaintat instanţei.

A fost sesizată instanţa, fiind fixat primul termen la 17.09.2020.

La termenul de judecată petentul a formulat o cerere de reunire a Dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Ialomiţa la prezentul dosar, Curtea apreciind la acel moment că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 44 C. proc. pen.., considerând că este o problemă de competenţă, în sensul că doar în eventualitatea în care Tribunalul Ialomiţa îşi declină competenţa în favoarea instanţei superioare s-ar putea lua în discuţie reunire.

La termenul din 12.11.2020 instanţa a respins ca nefondată excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, argumentele regăsindu-se în încheierea de la acea dată. Din oficiu instanţa a anulat raportul de expertiză medico-legală faţă de împrejurarea că a fost întocmit de o comisie din care nu a făcut parte un medic specialist în raport cu bolile de care suferă petentul - condamnat, iar petentul nu a fost examinat nemijlocit de comisie, contrar dispoziţiilor art. 30 alin. (2) din Normele de procedură privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale aprobate prin Ordinul nr. 1134/C-225/25.05.2000.

O cerere cu conţinut asemănător a fost înaintată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Slobozia Curţii de Apel Bucureşti, fiind înregistrată la 28.01.2020. Cererea a fost înaintată pe cale administrativă Tribunalului Ialomiţa, fiind înregistrată la data de 03.02.2020 sub nr. x/2020.

Judecătorul delegat din cadrul Tribunalului Ialomiţa a solicitat Penitenciarului Slobozia înscrisurile medicale existente în dosarul medical al condamnatului, acestea fiind înaintate la 12.02.2020. De asemenea, petentul - condamnat a înaintat înscrisuri medicale.

La data de 27.02.2020 s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, fiind înaintat la data de 10.08.2020 raportul de primă expertiză medico-legală nr. x/05.08.2020 emis de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici".

A fost sesizată instanţa, primul termen fiind fixat la 16.09.2020.

Prin Sentinţa penală nr. 180/F/11.11.2020 a Tribunalului Ialomiţa, secţia penală, în baza art. 47 C. proc. pen.. a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi în temeiul art. 50 C. proc. pen.. s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 19.11.2020 sub acelaşi număr de dosar.

Prin Sentinţa penală nr. 235/F/03.12.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 592 alin. (1) raportat la art. 589 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea petentului - condamnat A. de întrerupere a executării pedepsei.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat contestaţie petentul-condamnat.

Prin Decizia penală nr. 129/12.02.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admisă contestaţia inculpatului, hotărârea atacată fiind desfiinţată, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

S-a constatat că cererea a fost soluţionată în lipsa condamnatului aflat în stare de detenţie, fără a exista o cerere expresă a petentului în acest sens, acesta solicitând chiar să participe prin videoconferinţă. S-a arătat că revine primei instanţe să aprecieze asupra incidenţei vreunei cauze de reunire, în condiţiile în care pe rolul aceleiaşi instanţe mai este înregistrată o cerere având acelaşi obiect.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 18.02.2021 sub nr. x/2020*.

Completul reînvestit cu soluţionarea cauzei a dispus înaintarea dosarului la completul C14 fond, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/2020 pentru a aprecia asupra oportunităţii reunirii celor două cauze.

La data de 04.03.2021 Curtea a dispus reunirea Dosarului nr. x/2020 la Dosarul nr. x/2020, ambele aflate pe rolul aceleiaşi instanţe, considerându-se că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 43 alin. (3) şi art. 44 alin. (1) C. proc. pen.

În raport de probele administrate în cauză, în special, expertiza medico-legală şi înscrisurile medicale, instanţa de fond a constatat că bolile de care suferă petentul pot fi tratate în cadrul reţelei sanitare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, astfel că executarea pedepsei nu este imposibilă din punct de vedere medical. Contrar susţinerilor condamnatului, la dosar nu se regăseşte niciun înscris medical, emis ulterior raportului de expertiză medico-legală, care să infirme diagnosticul stabilit de comisie sau să evidenţieze existenţa altor boli mai grave.

De asemenea, Curtea nu a putut reţine susţinerile petentului - condamnat în sensul că la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nu poate urma un tratament corespunzător pentru afecţiunile de care suferă, ori că nu există medici de specialitate la nivelul reţelei sanitare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi că, în aceste condiţii, sănătatea şi viaţa îi sunt puse în pericol şi s-ar impune întreruperea executării pedepsei.

Nu există nicio probă că ar fi existat situaţii în care petentului - condamnat să nu îi fi fost asigurat tratamentul necesar şi că, acceptând chiar că acest lucru s-ar fi întâmplat, o asemenea omisiune/deficienţă ar fi condus la agravarea stării sale de sănătate. În plus, chiar consulturile nenumărate în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii (chiar şi în afara recomandărilor comisiei) relevă faptul că atunci când situaţia a impus-o petentul - condamnat a fost consultat şi a primit tratamentul corespunzător.

Totodată, împrejurarea că în cadrul penitenciarelor există un deficit de medici de o anumită specialitate nu poate constitui un argument în sprijinul cererii sale, condamnatul fiind consultat de medici de specialitate din cadrul reţelei sanitare a Ministerului Sănătăţii şi i s-a prescris tratamentul corespunzător, neexistând vreo recomandare ca tratamentul să se efectueze doar sub supravegherea unui medic de specialitate.

Astfel, Curtea de Apel a apreciat că, din moment ce, condamnatul A. nu se află în imposibilitatea continuării executării pedepsei închisorii pe motive medicale, a respins ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii formulată de acesta.

Împotriva sentinţei penale menţionate, în termen, condamnatul A. a formulat contestaţie, motivele promovării căii de atac fiind susţinute în cuprinsul cererii înregistrate la dosarul cauzei sub nr. x din data de 31.05.2021.

Examinând contestaţia, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Prioritar examinării motivelor de netemeinicie invocate de contestatorul A., Înalta Curte va analiza critica formulată cu privire la nelegala compunere a completului de judecată, ce a soluţionat în fond prezenta cauza, ca urmare a participării unui procuror de şedinţă din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi nu din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aspect ce ar atrage incidenţa cazului de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În susţinerea celor menţionate, contestatorul apreciază că, în prezenta cauză, din moment ce urmărirea penală, din Dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Constanţa în care a fost pronunţată hotărârea de condamnare a acestuia, a fost efectuată de către Direcţia Naţională Anticorupţie, conform art. 67 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 care prevede că, "în procesele penale, la şedinţele de judecată participă procurorul care a efectuat sau a supravegheat urmărirea penală ori alt procuror desemnat de conducătorul parchetului", procurorul care a participat la soluţionarea în fond a prezentei cauzei ar fi trebuit sa facă parte din aceeaşi unitatea de parchet specializată şi nu din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În acest sens, Înalta Curte constată că, în cadrul Dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Constanţa, contestatorul A. a fost trimis în judecată alături de inculpatul B.V ce deţinea calitatea de magistrat şi ulterior a fost condamnat prin Decizia nr. 216 din 20 iunie 2019 la o pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, a cărui întrerupere se solicită, iar urmărirea penală a fost efectuată de către Direcţia Naţională Anticorupţie.

În acest context, respectiv raportat la faptul că în dosarul mai sus menţionat unul dintre inculpaţi a avut calitatea de magistrat, Înalta Curte arată că în ceea ce priveşte cauzele ce au ca obiect infracţiuni săvârşite de o persoană care are calitatea de judecător sau procuror, atribuite anterior Direcţiei Naţionale Anticorupţie, constituie, în prezent, cauze de competenţa secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, conform dispoziţiilor art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. III alin. (2) din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, şi prevederilor art. II alin. (11) teza I din O.U.G. nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, în ipoteza cauzelor de competenţa secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie nesoluţionate până la data de 23 octombrie 2018 sau după soluţionarea acestora, procurorul competent să participe la şedinţele de judecată este procurorul din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau procurorul din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei.

Prin urmare, având caracterul unei norme speciale şi derogatorii, art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, are o aplicabilitate prioritară în raport cu norma generală prevăzută în art. 67 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excluzând aplicarea normei generale (specialia generalibus derogant).

Totodată, Înalta Curte precizează că prin Decizia nr. 3/2019 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul acestei instanţe s-a stabilit, în sensul menţionat mai sus, că în temeiul normei speciale şi derogatorii prevăzute în art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, procurorul competent să participe, începând cu data de 23 octombrie 2018, la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, inclusiv în cauzele privind infracţiunile săvârşite de judecători sau procurori în care urmărirea penală s-a efectuat de către Direcţia Naţională Anticorupţie, este exclusiv procurorul din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau procurorul din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei.

Conform art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.:"Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: (...) a) compunerea completului de judecată;"

Astfel, referitor la susţinerile contestatorului cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte arată că noţiunea de compunere a completelor de judecată (a instanţei de judecată) nu trebuie confundată cu constituirea "instanţei de judecată".

Dacă prin compunerea instanţei de judecată se înţelege alcătuirea acesteia cu numărul de judecători prevăzut de lege, prin constituirea instanţei se înţelege alcătuirea, în toată complexitatea sa, prin prezenţa completului de judecată şi participarea grefierului, magistratului asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţilor judiciari în conflictele de muncă şi procurorului.

În acest punct de analiză, Înalta Curte precizează că o eventuală necompetenţă funcţională a procurorului de şedinţă, ce nu face parte din compunerea completului de judecată, nu poate atrage incidenţa dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. privind sancţiunea nulităţii absolute.

În ceea ce priveşte motivele de critică privind netemeinicia soluţiei pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte, raportat la condiţiile prevăzute de dispoziţiilor art. 592 raportat la art. 589 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., de a căror îndeplinire depinde admiterea cererii condamnat A., apreciază ca fiind justă soluţia instanţei de fond, de respingere a solicitării de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea, aplicată prin Sentinţa penală nr. 96 din 07.03.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală, având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. x/30.03.2021, întocmit în cauză de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti.

Potrivit art. 592 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 589 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi întreruptă când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că (1)persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi care face imposibilă executarea pedepsei, (2)dacă specificul bolii nu permite tratarea acestuia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii şi (3)dacă instanţa apreciază că întreruperea pedepsei executării pedepsei şi lăsarea în libertate a persoanei condamnate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Conform documentului medical menţionat anterior, Înalta Curte reţine că, la momentul examinării, contestatorul A. suferea de dureri toracice atipice nonanginoase, hipertensiune tensiune arterială esenţială grad III grup de risc moderat, tahicardie sinusală, discopatie lombară, protruzie discală L4 - fără indicaţie de chirurgie spinală, hipercolesterolemie esenţială şi tabagism, afecţiuni care nu îl pun în imposibilitatea executării imediate a pedepsei din punct de vedere medical.

Totodată, se constată că specificul afecţiunilor medicale ale contestatorului, stabilite pe baza expertizei medico-legale, permite tratamentul acestora în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu respectarea indicaţiilor terapeutice şi reevaluare medicală de specialitate (cardiologică, neurologică, psihiatrică), periodică sau la nevoie astfel încât acesta nu se află, la acest moment, în imposibilitatea executării pedepsei din punct de vedere medical.

Întreruperea executării pedepsei pe caz de boală presupune o situaţie excepţională în care sistemul de sănătate naţional nu ar putea să asigure tratarea corespunzătoare a bolilor persoanelor încarcerate, şi, în plus, lăsarea acestora în libertate să nu constituie un pericol pentru ordinea publică iar în cazul de faţă afecţiunile medicale ale contestatorului pot fi tratate, supravegheate atât în reţeaua ANP cât şi în cea a Ministerului Sănătăţii, inclusiv prin internare sub pază, motiv pentru care nu există prin urmare nici un temei legal să se dispună întreruperea executării pedepsei, întrucât legea nu prevede o asemenea opţiune.

Contrar susţinerilor contestatorului, privind modalitatea de examinare medicală a acestuia, precum şi asupra tratamentului, solicitând ca acesta să fie consultat şi tratat într-un spital de specialitate care să nu facă parte din reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, unde să i se acorde o medicamentaţie corespunzătoare afecţiunilor pe care le acuză, Înalta Curte constată că împrejurările referitoare la tratamentul de care beneficiază ori ar putea beneficia contestatorul excedează cererii de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea formulată de A., având în vedere dispoziţiile legale incidente menţionate, care prevăd expres condiţiile ce trebuie analizate de instanţa de judecată într-o astfel de procedură.

Totodată, Înalta Curte arată că înscrisurile medicale depuse de contestator în probaţiune au fost avute în vedere la momentul întocmirii raportului de expertiză medico-legală, fiind analizate de comisia de specialitate astfel încât, în acest context, aspectele invocate de inculpat nu pot să susţină eo ipso necesitatea întreruperii executării pedepsei, câtă vreme nu a fost prezentată nicio circumstanţă nouă, de fapt, de drept sau care să particularizeze persoana condamnatului de o manieră ce ar putea determina dispunerea unei astfel de măsuri.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 92 din data de 29 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 272 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 92 din data de 29 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 iunie 2021.

GGC - GV