Territorial competence for criminal assurance measure appeals governed by first-seizure rule rather than prior preventive measure adjudication

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

1. La data de 9 august 2021, pe rolul Tribunalului Arad, secţia penală, a fost înregistrată, sub nr. x/2021, contestaţia formulată de suspectul A. împotriva ordonanţei procurorului din data de 12.07.2021, emisă în Dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DIICOT, Structura Centrală Bucureşti, prin care s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător/popririi asupra sumelor de bani aflate în şi cu care vor fi alimentate conturile bancare deschise de petentul A. la toate unităţile bancare.

În subsidiar, a solicitat limitarea măsurii asigurătorii asupra conturilor bancare cu privire la veniturile băneşti care nu pot face obiectul urmăririi conform art. 729 din C. proc. civ.

2. Prin Încheierea penală nr. 38 din 10 august 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de parchet şi, în consecinţă, în baza art. 63 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat la art. 41 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. şi art. 250 alin. (1) din C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de petentul A. în favoarea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul a reţinut, în esenţă, că din Adresa nr. x/2019 emisă de către DIICOT, Structura Centrală, în data de 09.08.2021, rezultă faptul că Dosarul de urmărire penală nr. x/D/P/2019 a fost înaintat Tribunalului Bucureşti la data de 14.07.2021, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive a unui număr de 23 de inculpaţi în cauză.

Astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad a apreciat că, în condiţiile în care cererile de încuviinţare a efectuării de percheziţii domiciliare, respectiv, de luarea a măsurii arestării preventive faţă de anumiţi inculpaţi, formulate în dosarul anterior menţionat, au fost adresate şi soluţionate de Tribunalul Bucureşti (instanţă în a cărei rază teritorială s-au şi efectuat percheziţiile domiciliare), competenţa materială şi teritorială de judecare a contestaţiei formulate de petentul A. revine judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti.

În acelaşi sens, a notat şi necesitatea soluţionării cu celeritate a contestaţiei, în condiţiile în care dosarul de urmărire penală este înaintat Tribunalului Bucureşti, respectiv, a preîntâmpinării pronunţării unor soluţii diferite în cauze având acelaşi obiect, înregistrate însă pe rolul unor instanţe diferite (Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Arad).

Urmare a declinării de competenţă, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la data de 16 august 2021, sub acelaşi nr. x/108/2021.

3. Prin încheierea din 27 septembrie 2021, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, în baza art. 250 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 41 şi art. 42 alin. (1) din C. proc. pen., a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de Ministerul Public, şi, ca urmare, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad.

Totodată, constatând ivit conflict negativ de competenţă, în baza dispoziţiilor art. 51 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa ierarhic superioară comună, pentru regulator de competenţă.

În argumentarea acestei soluţii, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut, în esenţă, că, prin ordonanţele de punere în mişcare a acţiunii penale, respectiv, de efectuare în continuare a urmăririi penale, emise în Dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, secţia de combatere a criminalităţii organizate, s-a statuat că activitatea infracţională desfăşurată de membrii grupului infracţional organizat cu componentă transfrontalieră constituit, în anul 2017, pe raza municipiului Arad, s-a desfăşurat, preponderent, pe raza municipiului Arad şi în judeţele învecinate. În plus, s-a reţinut că suspectul A. are domiciliul în Arad.

Ca urmare, competenţa de soluţionare a contestaţiei revine judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad, ca instanţa competentă teritorial iniţial învestită cu judecarea cauzei.

*

În procedura prevăzută de art. 51 din C. proc. pen., cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 08 octombrie 2021, formând obiectul Dosarului nr. x/2021, cu termen de judecată la data de 12 octombrie 2021.

Analizând conflictul negativ de competenţă ce face obiectul cauzei pendinte, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competenţă este contestaţia formulată de suspectul A., în temeiul art. 250 alin. (1) din C. proc. pen., împotriva Ordonanţei de instituire a sechestrului asigurător nr. 2119/D/P/2019 din 12 iulie 2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, secţia de combatere a criminalităţii organizate.

Potrivit art. 250 alin. (1) din C. proc. pen.," împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond."

Stabilirea instanţei competente să soluţioneze o cauză în primă instanţă şi, prin aceasta, a instanţei competente conform art. 250 alin. (1) din C. proc. pen., presupune o dublă evaluare a competenţei acesteia, atât din punct de vedere material, cât şi teritorial.

Raportat la primul criteriu, în speţă nu se ridică probleme de interpretare, cauza fiind de competenţa tribunalului, în acord cu dispoziţiile prevăzute de art. 36 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., de la care se derogă, în favoarea instanţelor superioare, numai în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte cel de al doilea criteriu de evaluare, Înalta Curte notează că determinarea competenţei teritoriale a instanţelor de judecată se realizează în funcţie de criteriile prevăzute de art. 41 alin. (1) din C. proc. pen., text de lege potrivit căruia, pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României, competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârşirii infracţiunii (forum comissi delicti), astfel cum este acesta definit în alin. (2) al aceluiaşi text de lege; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul (forum deprehensionis); locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta (forum domicilii) şi locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate (forum domicilii victimae).

Dispoziţiile art. 41 alin. (2) din C. proc. pen. definesc locul săvârşirii infracţiunii ca fiind "locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în tot sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia", iar prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol statuează că, "în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracţiune a fost săvârşită în circumscripţia mai multor instanţe, oricare dintre acestea este competentă să judece."

Norma de procedură evocată instituie, prin urmare, competenţa egală a tuturor instanţelor judecătoreşti în circumscripţia cărora s-a desfăşurat activitatea infracţională, fără a avea relevanţă juridică, sub acest aspect, dacă în raza instanţei sesizate s-a desfăşurat întreaga activitate obiectivă circumscrisă verbum regens al infracţiunii deduse judecăţii sau numai un singur act material, sau dimpotrivă, s-a produs numai rezultatul acesteia.

Aceasta înseamnă că, în cazul infracţiunilor al căror element material cunoaşte variante alternative, săvârşite în raza unor instanţe diferite, dar şi în ipoteza unor infracţiuni multiple, între care există legături de conexitate sau de tip corelativ, fapte comise în raza unor instanţe diferite, legiuitorul a optat pentru a nu institui un subcriteriu de preferinţă pentru stabilirea competenţei teritoriale, recunoscând, în schimb, competenţa egală a instanţelor, indiferent de natura sau amploarea activităţii infracţionale concret desfăşurate în raza uneia sau alteia dintre acestea.

Or, ca efect al opţiunii legislative relevate de dispoziţiile art. 41 alin. (1), (3) şi 4 teza a II-a din C. proc. pen., prin sesizarea uneia dintre instanţele deopotrivă competente teritorial potrivit alin. (2) al textului, competenţa recunoscută acestui organ judiciar prim sesizat devine efectivă prin faptul învestirii sale, în condiţiile legii.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată, prioritar, că, în Dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) din C. pen. contrabandă, prev. de art. 270 alin. (2) şi (3) rap. la art. 273 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi art. 35 alin. (1) din C. pen. spălare de bani, prev. de art. 29 lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., toate în concurs real şi formal, prev. de art. 38 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Acuzaţiile vizează, în esenţă, faptul că, în cursul anului 2017, pe raza municipiului Arad, a fost constituit un grup infracţional organizat cu componentă transfrontalieră, cu arie de acţiune în sfera criminalităţii economico-financiare (contrabandă şi spălare de bani), care, profitând de diferenţa semnificativă a preţului de piaţă a ţigaretelor provenite din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia, faţă de preţul celor din spaţiul Uniunii Europene, a derulat operaţiuni frauduloase cu cantităţi importante de ţigarete, materializate în achiziţionarea clandestină de ţigări de diferite tipuri din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia, iar ulterior, în introducerea acestora în ţară, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal şi comercializarea lor "la negru" în România şi în alte ţări ale spaţiului U.E., fapte în urma cărora s-au obţinut sume impresionante de bani şi s-au adus prejudicii bugetului consolidat al statului.

În concret, iniţial, ţigările achiziţionate din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia erau încărcate în autotrenuri aparţinând unor societăţi de transport controlate de segmentul extern al grupării - cetăţeni sârbi, ucraineni, moldoveni, fiind disimulate în alte categorii de mărfuri (panouri de lemn, paste făinoase, etc.) sau cu autotrenuri declarate goale la intrarea în România, iar după introducerea în ţară, acestea erau transportate către depozite intermediare (identificate de liderii grupării), unde erau descărcate de oameni de încredere.

La scurt timp, o parte din marfă se comercializa pe teritoriul României, iar o altă parte, disimulată în alte categorii de mărfuri (în principal, piese şi subansamble auto) era transportată şi comercializată în diverse ţări vest europene, între care Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia.

În vederea derulării celei din urmă operaţiuni, liderii grupării au identificat şi atras în activitatea infracţională o serie de persoane, care deţineau, în fapt sau în drept, calitatea de asociaţi/administratori la firme având ca obiect de activitate transport internaţional de mărfuri, precum şi o serie de şoferi dispuşi să transporte, disimulat în mărfurile legal declarate în documentele de transport, importante cantităţi de ţigări provenite din contrabandă sau destinate acesteia.

Astfel, se reţine că din cuprinsul ordonanţei din 12 iulie 2021, emisă în Dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală, rezultă faptul că numitul A., de meserie şofer profesionist, angajat de transportatorul B., face parte din persoanele recrutate pentru realizarea scopului grupului infracţional presupus constituit, cu presupuse atribuţii în preluarea, transportul şi livrarea ţigaretelor şi/sau a banilor reprezentând contravaloarea acestora către şi dinspre ţara de sosire.

În concret, s-a arătat că în data de 19.06.2019, numitul A. a fost depistat pe teritoriul Marii Britanii în capul tractor x cu semiremorca x (proprietatea S.C. B. SRL), avându-l ca şofer pe numitul C.

Prin ordonanţa din 12 iulie 2021, emisă în Dosar nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală, organele de urmărire penală au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de bani aflate în şi cu care vor fi alimentate conturile bancare deschise de suspectul A., la toate unităţile bancare, măsură pusă în executare prin procesul-verbal din 03 august 2021.

În contextul acestor reţineri factuale, Înalta Curte constată că, raportat la obiectul cauzei în care s-a dispus măsura contestată de suspectul A., împrejurarea care a generat conflictul negativ de faţă vizează exclusiv competenţa teritorială de soluţionare a contestaţiei formulate de contestator.

Or, evaluând datele concrete ale speţei prin prisma dispoziţiilor legale care guvernează competenţa teritorială a instanţelor, anterior menţionate, Înalta Curte constată că faza incipientă actuală a anchetei penale desfăşurate în cauza în care s-a dispus măsura contestată de suspect nu permite stabilirea, cu caracter de certitudine, a cadrului spaţio-temporal integral în care s-a desfăşurat activitatea infracţională ce face obiectul cercetărilor.

Cu toate acestea, potrivit actelor de urmărire penală efectuate în cauză până în prezent, presupusa activitate infracţională s-a desfăşurat atât pe teritoriul municipiului Arad (preponderent), dar şi pe raza municipiului Bucureşti, context în care Înalta Curte constată că, în virtutea dispoziţiilor art. 41 alin. (2), (3) din C. proc. pen., oricare dintre tribunalele pe raza cărora s-a desfăşurat activitatea infracţională, în tot sau în parte, este competent teritorial să judece pe fond cauza şi, în considerarea dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din C. proc. pen., şi contestaţia formulată de suspectul A.

Notând însă că Tribunalul Arad a fost prima instanţă sesizată cu judecarea contestaţiei formulate de suspectul A., Înalta Curte constată că aceasta este instanţa competentă să soluţioneze calea de atac întrucât dispoziţiile art. 41 alin. (4) teza finală din C. proc. pen. stabilesc că, în caz de sesizări succesive a mai multor instanţe deopotrivă competente (ipoteza speţei), competenţa de judecare a cauzei se atribuie instanţei mai întâi sesizate.

Împrejurarea că propunerile de arestare preventivă, cererile de încuviinţare a măsurilor de supraveghere tehnică, precum şi cele de încuviinţare a efectuării percheziţiilor domiciliare formulate în cauză au fost soluţionate de Tribunalul Bucureşti nu are relevanţă în stabilirea competenţei de soluţionare a contestaţiei formulate de suspectul A.

Aceasta întrucât, spre deosebire de materia măsurilor preventive, percheziţiilor domiciliare şi măsurilor de supraveghere tehnică, în cazul cărora, potrivit dispoziţiilor art. 224 alin. (2) din C. proc. pen., art. 158 alin. (1) din C. proc. pen., art. 168 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 140 alin. (1) din C. proc. pen., competenţa teritorială este alternativă, revenind fie judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, fie judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, în cazul contestaţiei împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror, dispoziţiile art. 250 alin. (1) din C. proc. pen. instituie competenţa teritorială exclusivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond.

În consecinţă, competenţa de soluţionare a propunerilor de arestare preventivă, a cererilor de încuviinţare a măsurilor de supraveghere tehnică, precum şi a celor de încuviinţare a efectuării percheziţiilor domiciliare nu atrage, automat, competenţa teritorială a aceleiaşi instanţe de judecare în fond a cauzei, aceasta fiind cea strict reglementată prin dispoziţiile art. 41 din C. proc. pen.

În speţă, Tribunalul Bucureşti are vocaţie la judecarea pe fond a cauzei, însă nu ca efect al învestirii sale în condiţiile art. 224 alin. (2) din C. proc. pen., art. 158 alin. (1) din C. proc. pen., art. 168 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 140 alin. (1) din C. proc. pen., ci, aşa cum s-a arătat anterior, în virtutea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) lit. a) raportat la art. 41 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen., respectiv, ca instanţă pe raza căreia se presupune că s-ar fi desfăşurat un segment al activităţii infracţionale ce face obiectul cercetărilor.

Cu toate acestea, aşa cum s-a arătat anterior, Tribunalul Bucureşti nu este competent teritorial să soluţioneze contestaţia formulată de petentul A. în faza de urmărire penală, întrucât nu este prima instanţă sesizată cu această cale de atac, astfel cum impun dispoziţiile art. 41 din C. proc. pen. în caz de sesizări succesive.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Tribunalului Arad, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoare, în cuantum de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Tribunalului Arad, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2021.

GGC - NN