Scope of criminal cassation review: judicial discretion in applying witness-protecting penalty mitigation versus substantive illegality of sentence limits
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, upholding the lower courts' convictions and the resulting consolidated sentence of 3 years and 2 months' imprisonment. The defendant, convicted of continuous counterfeiting of coins, circulation of forged values, and possession of instruments for counterfeiting, challenged the sentences on the ground that they were imposed outside the legal limits because the court failed to apply the mitigating penalty reduction provided for witnesses who denounce crimes and facilitate the identification of offenders. The dispute centered on whether the mere filing of a report that initiated criminal proceedings against unidentified persons (in rem) was sufficient to trigger the statutory penalty reduction, as opposed to requiring active facilitation of the identification and prosecution of specific individuals. Citing its consolidated case law, the court held that the statutory benefit requires the cumulative conditions of filing a denunciation and actively facilitating the identification and prosecution of the accused; since the initial investigation was conducted against unknown persons and no specific individuals were identified or prosecuted based on the defendant's assistance, the mitigation was not applicable, confirming that the lower courts correctly refused to reduce the penalty limits.
Legislator headnote
AI generatedart. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 310 alin. (1) C. pen, art. 67 alin. (2) C. pen, art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen; Scope of criminal cassation review: judicial discretion in applying witness-protecting penalty mitigation versus substantive illegality of sentence limits: The defendant, convicted of continuous counterfeiting of coins, circulation of forged values, and possession of instruments for counterfeiting, challenged the sentences on the ground that they were imposed outside the legal limits because the court failed to apply the mitigating penalty reduction provided for witnesses who denounce crimes and facilitate the identification of offenders. The dispute centered on whether the mere filing of a report that initiated criminal proceedings against unidentified persons (in rem) was sufficient to trigger the statutory penalty reduction, as opposed to requiring active facilitation of the identification and prosecution of specific individuals. Citing its consolidated case law, the court held that the statutory benefit requires the cumulative conditions of filing a denunciation and actively facilitating the identification and prosecution of the accused; since the initial investigation was conducted against unknown persons and no specific individuals were identified or prosecuted based on the defendant's assistance, the mitigation was not applicable, confirming that the lower courts correctly refused to reduce the penalty limits.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the appeal as unfounded.
Basis for imposing judicial costs on the appellant.
Basis for assigning the legal aid attorney's fees to the state.
Full text
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 6 din 11 ianuarie 2021 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat, a fost respinsă, ca nefondată, cererea privind aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, formulată de inculpat.
S-au reţinut în favoarea inculpatului A. dispoziţiile art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen. cu privire la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (17 acte materiale).
În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) şi alin. (10) C. proc. pen., a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de monede în formă continuată, prevăzută de art. 310 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (252 acte materiale).
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
Exercitarea aceloraşi drepturi a fost interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie, în baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen.
În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) şi alin. (10) C. proc. pen., a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate, în formă continuată, prevăzută de art. 313 alin. (2) C. pen. raportat la art. 310 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (17 acte materiale).
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
Exercitarea aceloraşi drepturi a fost interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie, în baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen.
În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) şi alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori, prevăzută de art. 314 alin. (1) C. pen. raportat la art. 310 alin. (1) C. pen.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
Exercitarea aceloraşi drepturi a fost interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie, în baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen.
În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) şi alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen. (17 acte materiale).
În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 14 luni închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse (2 ani închisoare + 9 luni închisoare + 9 luni închisoare), în final inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare, ce se va executa în regim de detenţie.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., cu reţinerea art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen., au fost contopite pedepsele complementare aplicate inculpatului şi s-a interzis în final inculpatului A., cu titlu de pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. cu reţinerea art. 65 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele accesorii aplicate inculpatului şi s-a interzis în final inculpatului A., cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, care se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. şi art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii rezultante aplicate inculpatului durata arestului preventiv de la data de 11 decembrie 2019 la zi.
În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului A..
În baza art. 404 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. a) C. pen., s-au confiscat de la inculpat: 156 bancnote contrafăcute în cupiura de 10 RON, cu seria x; 86 bancnote contrafăcute în cupiura de 50 RON, cu seria x; 10 bancnote contrafăcute în cupiura de 50 RON, cu seria x, ambalate în plicurile de la filele nr. x din dosarul de urmărire penală.
În baza art. 404 alin. (1) lit.
d) C. proc. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit.
b) C. pen., s-au confiscat de la inculpat următoarele bunuri: 3 stick-uri de memorie (stick de culoare negru cu roşu, inscripţionat x, capacitate 8 Gb; stick de culoare negru cu roşu, inscripţionat x, capacitate 8 Gb; stick de culoare negru, inscripţionat "addlink", capacitate 32 Gb); laptop marca x, de culoare neagră, cu seria: x, cu acumulator şi încărcător aferente; prelungitor de curent tip triplă, de culoare albă; cutie din carton de culoare albă, cu inscripţia x, ce conţine hârtie de imprimat; 8 (opt) cutii cartuşe cu cerneală, din care 6 cutii cu inscripţia "x"(din care 2 sunt albastre, 2 sunt roşii şi 2 sunt galbene); 3 perechi de mănuşi de culoare neagră, albă şi galbenă, un tocător din plastic pentru bucătărie, de culoare roz;
înscrisuri olografe (13 file, format A4 şi A5), 1 bloc B. cu 16 file transparente şi 10 file adezive inscripţionate x, format A4, 17 file adezive inscripţionate x, format A5, două pungi autosigilante din folie transparentă ce conţin bucăţele din folie transparentă decupate, ce par a se potrivi ferestrelor transparente ale bancnotelor de 10 RON, 4 fragmente din carton negru din care una prezintă o decupătură în forma ferestrei transparente de 50 RON, o rolă scotch transparent; o cutie din carton, format A4, cu inscripţia x, ce conţine: 1 pensetă metalică, 3 pixuri cu pastă gel albă, 1 pix cu gel de culoare aurie, un cutter cu mâner metalic şi o lamă de rezervă, 5 teancuri bancnote de 10 RON, seria x, având lipsă fereastra transparentă totalizând 513 buc; o imprimantă marca x de culoare neagră, având seria nr. x, cablu de date, cablu de alimentare, două flacoane cu cerneluri de culoare galbenă şi neagră cu menţiunea x şi respectiv x, un top de hârtie A4 de calitate superioară, incomplet; un scanner marca x de culoare neagră, model x, serie nr. x, cablu de date, documente de achiziţie; două pungi din plastic cu inscripţia x, ce conţin resturi de hârtie care imită total sau parţial bancnote în cupiură de 10 şi 50 de RON; o sacoşă albă cu inscripţia C. cu 149 bancnote din cupiura de 50 RON, seria x, cu fereastra netăiată, 129 bancnote din cupiura de 10 RON, seria x, parţial cu fereastra decupată, fără folie transparentă aplicată, 93 bancnote din cupiura de 10 RON, seria x cu fereastra netăiată; o cutie de hârtie cu inscripţia x, în care se află o radieră, o riglă, 3 cuttere, o pensetă, 3 pixuri, jumătate de folie transparentă A4 în care se află 75 decupaje ce imită fereastra bancnotei de 50 de RON, o cutie e hârtie cu inscripţia x, în care se află folii transparente A4 şi A3, 3 pad-uri de culoare argintiu metalic şi un plic de hârtie de culoare galbenă (bunuri care se află în camera de corpuri delicte a I.P.J.
Buzău conform dovezilor seria x nr. x/16.12.2019, y/16.12.2019, nr. x/20.01.2020.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 255 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul A., la momentul rămânerii definitive a hotărârii, a următoarele bunuri care au fost ridicate de la acesta: 3 chei ataşate de o cartelă de interfon; un paşaport pe numele A.-expirat; un portcard de culoare neagră; card călătorii D.; carte de vizită E.; legitimaţie executor judecătoresc nr. 493 pe numele A.; card călătorii STB; bilet transport TCE Ploieşti; legitimaţie călătorie TCE Ploieşti; bilet transport RAT BV; post tip având notat numele F. tel x; carte de vizită G.; un telefon mobil marca x, cu seria x: x, având încorporată cartela "Sim" x cu nr. de apel x; un telefon mobil marca x, dualsim, cu seriile IMEI: x şi x, având încorporată cartela "Sim" x cu nr. de apel x; un telefon mobil marca x, de culoare neagră, cu ecranul spart, cu capac spate detaşabil, având logo-ul x; un telefon mobil marca x, de culoare roşie, dualsim, cu seriile IMEI: x şi x, având încorporată cartela "Sim" x cu seria x; un hard-disk negru, marca x, capacitate 4 Tb. , seria: x şi borseta în care se află acesta; un rucsac (bunuri care se află în camera de corpuri delicte a I.P.J. Buzău conform dovezilor seria x nr. x/16.12.2019, y/16.12.2019, nr. x/20.01.2020.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19 C. proc. pen., instanţa a luat act că persoanele vătămate H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi T. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19 C. proc. pen. şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act că inculpatul a achitat integral prejudiciul cauzat către părţile civile Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, U., V. şi persoanele vătămate I., H., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi T..
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 22 C. proc. pen., s-a luat act că partea civilă Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a renunţat la acţiunea civilă promovată în cauză.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă acţiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către părţile civile V. şi U., ca rămasă fără obiect, întrucât prejudiciul produs prin infracţiune a fost acoperit.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, prin Ordonanţa nr. 3889/P/2019 din 17 decembrie 2020, asupra sumei de 22 RON ridicată de organele de cercetare penală de la inculpatul A. şi depusă la W. SA - Sucursala Buzău conform tranzacţiei număr x din 18 decembrie 2019, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 3500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 2000 RON aferente fazei de urmărire penală.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. cheltuielile judiciare în sumă de 868 RON reprezentând onorariul avocatului X. desemnat din oficiu pentru inculpatul A. au fost suportate de stat şi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei către Serviciul de Asistenţă Juridică Râmnicu Sărat.
Prin Decizia penală nr. 492 din 21 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 6 din 11 ianuarie 2021 a Judecătoriei Râmnicu Sărat.
În baza art. 424 alin. (3) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 11 decembrie 2019 la zi.
S-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 868 RON să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul la plata sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Hotărârea din apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la 29 aprilie 2021, inculpatului A. la 10 iunie 2021, precum şi majorităţii persoanelor vătămate.
Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 12 iulie 2021 pentru inculpatul A..
Împotriva hotărârii instanţei de apel, la 09 iunie 2021 (data poştei), a declarat recurs în casaţie inculpatul A., personal, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., prin prisma căruia a învederat că pentru infracţiunile prevăzute de art. 310 C. pen. şi de art. 313 C. pen. i-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. În acest sens, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, dar şi a celorlalte instanţe interne, a arătat că, deşi îndeplinea toate condiţiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002, în mod greşit, instanţele de fond şi de apel au reţinut că, din adresele transmise de către D.I.I.C.O.T. - S.T. Craiova, nu rezultă elemente în sensul că i s-ar fi stabilit calitatea de martor denunţător, că ar fi facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a unor persoane ori că s-ar fi început urmărirea penală in personam, consecinţa fiind neaplicarea beneficiului reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă pentru cele două infracţiuni. Astfel, a menţionat că în ipoteza în care s-ar fi reţinut dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, în condiţiile în care judecătorul fondului a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse minime, limita minimă ce ar fi trebuit avută în vedere la pronunţarea soluţiei de condamnare ar fi fost de 1 an pentru infracţiunile prevăzute de art. 310 şi de art. 313 C. pen., iar nu de 2 ani, aşa cum s-a stabilit efectiv.
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data de 15 iunie 2021, precum şi persoanelor vătămate I. - la 14 iunie 2021 (prin afişarea înştiinţării), L. - la 18 iunie 2021 (prin afişarea înştiinţării), Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei - la 25 iunie 2021, V. şi T. - la 30 iunie 2021, H., J., K., M., N., O., P., Q., R. şi S. - la 28 iunie 2021 şi U. - la 29 iunie 2021.
Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. în care se puteau depune concluzii scrise a expirat cel mai târziu la data de 16 iulie 2021. La dosar nu au fost depuse concluzii scrise.
Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 15 iulie 2021. La înaintarea dosarului în calea de atac procedura de comunicare era îndeplinită.
La data de 20 septembrie 2021, a fost ataşat la dosar raportul magistratului asistent, care a apreciat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. apare, din perspectiva dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen., ca fiind admisibilă în principiu, în ceea ce priveşte criticile referitoare la nelegalitatea pedepselor aplicate ce au fost circumscrise motivului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
Prin încheierea din 28 septembrie 2021, Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 492 din 21 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen., a respins cererea de suspendare a executării deciziei penale atacate formulată de inculpatul A..
A trimis cauza, în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 7.
A fixat termen de judecată în şedinţă publică la data de 26 octombrie 2021, pentru când a dispus să fie citat recurentul inculpat A. la locul de detenţie.
S-a emis adresă către Baroul Bucureşti pentru a desemna un apărător din oficiu pentru recurentul inculpat A..
Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., conform dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte a constat că îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 434 C. proc. pen., Decizia penală nr. 492 din 21 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.
Totodată, s-a constatat că recursul în casaţie a fost promovat, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen., de către A., persoană care, faţă de calitatea sa de inculpat în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen.. Deopotrivă, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen., având în vedere că inculpatul A. a declarat apel în cauză, calea de atac fiind respinsă de către Curtea de Apel Ploieşti.
S-a constatat că cererea de recurs în casaţie întruneşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., întrucât cuprinde numele, prenumele, domiciliul şi locul de detenţie al recurentului, este indicată hotărârea atacată şi are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat că a fost invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că pedepsele aplicate inculpatului A. pentru infracţiunile prevăzute de art. 310 C. pen. şi de art. 313 C. pen. sunt în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât nu s-au reţinut dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, deşi, în speţă, erau întrunite toate cerinţele acestui text de lege.
Referitor la această condiţie de admisibilitate, Înalta Curte a subliniat că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.
Din modalitatea de reglementare a recursului în casaţie, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, aşadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. doar acele nelegalităţi care afectează limitele şi natura sancţiunii penale aplicate (pedepse principale, complementare, accesorii şi măsuri educative), neputând fi examinate pe această cale alte aspecte de nelegalitate ce nu au fost avute în vedere de legiuitor, cum nu poate fi cenzurată nici temeinicia reţinerii criteriilor, stărilor şi circumstanţelor de individualizare a pedepsei, putând fi, însă, analizată interpretarea în drept dată condiţiilor de existenţă a unei cauze de atenuare a sancţiunii penale.
În speţă, s-a constatat că problema de drept asupra căreia s-a pronunţat instanţa de apel şi care este criticată în recursul în casaţie vizează interpretarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, susţinerile recurentului având în vedere incidenţa acestei cauze de atenuare a pedepsei atunci când cercetările se efectuează in rem. S-a apreciat, aşadar, că, întrucât criticile recurentului vizează interpretarea unei norme de drept care defineşte condiţiile de aplicare a unei cauze de reducere a pedepsei, recursul în casaţie promovat de acesta este admisibil în principiu.
În ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a executării hotărârii atacate, având în vedere că motivele învederate de recurent nu sunt de natură să justifice o asemenea măsură procesuală, iar, din oficiu, nu au fost identificate astfel de aspecte, Înalta Curte a apreciat ca este nefondată, urmând ca, în baza art. 441 alin. (1) C. proc. pen., să o respingă ca atare.
Analizând recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. potrivit art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea din data de 28 septembrie 2021, Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen.. Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului nelegal al hotărârilor judecătoreşti tinzând la desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.
Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. a fost admisă în principiu, reţinându-se că problema de drept asupra căreia s-a pronunţat instanţa de apel şi care este criticată în recursul în casaţie vizează interpretarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, susţinerile recurentului având în vedere incidenţa acestei cauze de atenuare a pedepsei atunci când cercetările se efectuează in rem. Criticile recurentului vizează interpretarea unei norme de drept care defineşte condiţiile de aplicare a unei cauze de reducere a pedepsei.
Instanţa de apel a reţinut că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat primei instanţe că în Dosarul nr. x/2020 prin Ordonanţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Craiova, din 11 februarie 2020, s-a dispus începerea urmăririi penale " in rem" cu privire la infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 49 din Legea nr. 129/2019, reţinându-se că în data de 04 februarie 2020, numitul A. a sesizat Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, cu privire la faptul că numiţii: "Y.", "Z." şi " AA." se ocupă cu activităţi de spălare a unor sume de bani provenite din activităţi de skimming desfăşurate pe teritoriul SUA, banii proveniţi din aceste infracţiuni fiind investiţi în achiziţionarea de apartamente pe raza mun. Craiova. A. a fost audiat în calitate de martor denunţător, iar cercetările penale sunt în acest moment în desfăşurare, neputându-se stabili încă o finalitate a anchetei (dosarul Curţii de Apel Ploieşti). Instanţa de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru reţinerea dispoziţiilor art. 19 din Legea 682/2002, în contextul în care simplul denunţ formulat de către persoana prevăzută în art. 2 lit. a) pct. 1 din legea sus-menţionată, neurmat de o atitudine activă de facilitare a identificării persoanelor denunţate şi tragerii lor la răspundere penală este insuficient pentru valorificarea beneficiului consacrat de art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Instanţa de apel a observat că legiuitorul a impus condiţia facilitării identificării şi tragerii la răspundere penală a unor persoane nu a săvârşirii unor infracţiuni, identificarea persoanelor făcându-se în primul rând prin nume şi prenume. Astfel, a apreciat că, dacă în cauză nu s-a dispus nici măcar continuarea urmăririi penale faţă de o persoană identificată, nu există suficiente probe din care să rezulte cel puţin o bănuială rezonabilă, organele de urmărire penală continuând să efectueze acte de urmărire penală in rem.
Se apreciază că aplicarea beneficiului reducerii la jumătate a limitelor pedepsei faţă de inculpatul care are calitatea de denunţător într-o cauză penală prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002 este condiţionată cel puţin de continuarea urmăririi penale in personam, nefiind suficientă începerea urmăririi penale in rem în cauza în care acesta are calitatea de martor denunţător.
Astfel cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Decizia nr. 3 din 28 februarie 2018, categoria cerinţelor ce ţin de conduita beneficiarului efectelor cauzei legale de reducere a pedepsei subsumează, pe de o parte, formularea, de către martorul participant la o infracţiune, a unui denunţ împotriva altor persoane care au săvârşit infracţiuni grave şi, pe de altă parte, facilitarea, de către acelaşi martor denunţător, a identificării şi tragerii la răspundere penală a persoanelor denunţate. Ambele cerinţe au caracter cumulativ, simplul denunţ formulat de persoana prevăzută la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată, neurmat de o atitudine activă de facilitare a identificării persoanelor denunţate şi tragerii lor la răspundere penală, fiind insuficient pentru valorificarea beneficiului consacrat de art. 19 din Legea privind protecţia martorilor, republicată.
Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, instanţele de fond şi de apel au analizat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru reţinerea, în favoarea inculpatului, a cauzei legale de reducere a pedepsei menţionate, constatând că aceasta nu este incidentă, în condiţiile în care, din actele aflate la dosar, nu a rezultat îndeplinirea uneia dintre condiţiile esenţiale prevăzute cumulativ de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, respectiv cea referitoare la facilitarea tragerii la răspundere penală a altor infractori.
Făcând un examen jurisprudenţial Înaltei Curţi, referitor la aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, ce reglementează o cauză leagă de reducere a pedepsei, se observă că s-a conturat majoritar opinia în sensul că dispoziţiile prevăzute de textul de lege mai sus evocat reprezintă o chestiune de individualizare judiciară a pedepsei, ce nu poate fi cenzurată pe calea recursului în casaţie în baza art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât vizează temeinicia hotărârii judecătoreşti recurate, iar nu legalitatea acesteia, din moment ce conturează o anumită conduită procesuală a inculpatului ce nu poate fi stabilită decât prin reaprecierea probelor administrate în legătură cu comportamentul procesual al acestuia. Înalta Curte a statuat că nu poate cenzura reţinerea sau nereţinerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză (în acest sens, Decizia penală nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr. 155/RC din 2 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr. 92/RC din 14 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr. 219/RC din 9 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr. 426/R din 13 noiembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 492 din 21 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 492 din 21 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2021.
GGC - GV