Execution objection to Italian money laundering judgment under EAW dismissed; prior sentence completion arguments inadmissible on appeal

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar:

Prin Sentinţa penală nr. 33/PI din 16 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021 a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 341/PI/ME/10.12.2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în Dosarul nr. x/2020.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul instanţei, petentul condamnat A. a formulat contestaţie la executare, apreciind că, în mod greşit, instanţele de judecată au recunoscut o hotărâre străină de condamnare pentru fapte pe care acesta nu le-a comis, în condiţiile în care mandatul european de arestare nu îl viza, existând doar o coincidenţă de nume. Totodată, a arătat că, fapta care i se impută, respectiv cumpărarea cu bună credinţă a unui autoturism, nu este prevăzută ca infracţiune în C. pen. român, iar, în cuprinsul mandatului a fost menţionată o faptă pe care nu şi-o însuşeşte. De asemenea, a mai arătat că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât nu i-au fost comunicate, anterior soluţionării cererii de recunoaştere a hotărârii, actele transmise de autorităţile judiciare italiene, nici în limba italiană şi nici traduse în română.

Curtea a mai reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 327/PI din 10.12.2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 a fost refuzată executarea mandatului european de arestare emis de Procuratura Generală de pe lângă Tribunalul din Trieste-Italia la data de 04.11.2020 în dosarul SIEP N. 389/2019, pe numele persoanei solicitate A..

În baza art. 99 alin. (3) teza a II a din Legea nr. 302/2004 a fost recunoscută pe cale incidentală Hotărârea nr. 186/18 - Reg. Sent.; Registrul General de Sesizări Penale: 66/16; Registrul General al Tribunalului 913/17, pronunţată la data de 09.02.2018 de către Tribunalul Ordinar din Trieste, anulată de Hotărârea nr. 542/2019; Registrul general al Curţii de Apel: 2023/2018; Registrul General de Sesizări Penale: 913/2017, pronunţată la data de 02.04.2019 de Curtea de Apel din Trieste, definitivă la data de 17.07.2019, privind pe numitul A., în prezent aflat în Centrul de Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Arad, prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1000 euro amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 648 C. pen. italian, faptă incriminată de legea penală română în dispoziţiile art. 270 C. pen., pedeapsă din care mai are de executat un rest de 390 zile închisoare, conform certificatului emis de autorităţile italiene.

S-a dispus executarea în România a pedepsei de 390 zile închisoare.

Analizând cererea formulată de condamnatul A., precum şi înscrisurile aflate în dosarele ataşate, instanţa a constatat că, în temeiul art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 a fost refuzată executarea mandatului european de arestare emis de Procuratura Trieste şi s-a recunoscut, pe care incidentală, hotărârea prin care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1000 euro amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, pedeapsă al cărei rest de 390 zile s-a dispus a fi executat în România.

Astfel, s-a observat că, în cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanţa de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă aceasta se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competenţa de a se pronunţa asupra temeiniciei urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.

Prin urmare, s-a constatat că, pe calea contestaţiei la executare, nu se pot pune în discuţie aspecte ce ţin de nevinovăţia condamnatului sau cuantumul prea mare al pedepsei aplicate, aceste motive subzistând la data pronunţării hotărârii de condamnare de către autorităţile judiciare italiene şi puteau fi folosite ca motive de exercitare a căilor de atac împotriva respectivei hotărâri.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat contestaţie condamnatul A., învederând că se află în executarea unei pedepse care deja a fost executată în totalitate, în condiţiile în care, potrivit hotărârii Judecătorului de supraveghere din Torino, s-a dispus punerea sa în libertate, iar restul de pedeapsă de 390 zile a fost executat, la domiciliu, în Italia. A menţionat, totodată, că autorităţile judiciare italiene nu au transmis, la dosar, decizia pronunţată la data de 20.08.2020 de către instanţa anterior menţionată.

Examinând contestaţia formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Preliminar, se constată că, susţinerile contestatorului privind executarea în întregime a pedepsei recunoscută pe cale incidentală de către instanţa din România au fost invocate pentru prima oară în faţa instanţei de control judiciar, nefiind supuse dezbaterilor în fond.

Astfel, deşi instanţa de control judiciar are opţiunea de a analiza ea însăşi toate motivele contestaţiei formulate, în raport de lipsa invocării acestora în faţa primei instanţe, un astfel de procedeu ar echivala cu soluţionarea efectivă pe fond a cererii contestatorului exclusiv, în calea de atac, aspect ce încalcă principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În acest caz, având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte va soluţiona prezenta cale de atac în limitele învestirii iniţiale, aspectele învederate în motivele de contestaţie putând fi supuse controlului judecătoresc, eventual, prin intermediul formulării unei noi contestaţii la executare.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că, aşa cum este în prezent reglementată contestaţia la executare (art. 598 C. proc. pen.), aceasta se înfăţişează ca un procedeu jurisdicţional ce poate fi exercitat pentru soluţionarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta.

Astfel, pe calea contestaţiei la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii, nu se poate modifica o astfel de hotărâre, prin pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice.

În speţă, prin Sentinţa penală nr. 327/PI din 10.12.2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în Dosarul nr. x/2020 a fost refuzată executarea mandatului european de arestare emis de Procuratura Generală de pe lângă Tribunalul din Trieste - Italia, la data de 04.11.2020, pe numele persoanei solicitate A. şi a fost recunoscută, pe care incidentală, hotărârea prin care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1000 euro amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 648 C. pen. italian, pedeapsă al cărei rest de 390 zile s-a dispus a fi executat în România.

Contrar susţinerilor contestatorului, Înalta Curte arată că, în procedura reglementată de art. 84 şi urm. din Legea nr. 302/2004, instanţa română nu are competenţa de a examina vinovăţia persoanei solicitate, având în vedere că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei Cadru a Consiliului nr. 584/2002/JAI din 13.06.2002, aşa încât, verificarea acestui aspect revine în competenţa exclusivă a autorităţilor judiciare din statul emitent.

Ca urmare, în condiţiile în care, pe calea contestaţiei la executare nu se poate pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârii rămase definitivă şi intrată în puterea lucrului judecat, iar motivele invocate de contestator privind lipsa sa de vinovăţie în săvârşirea faptelor imputate de către autorităţile judiciare italiene subzistau la data pronunţării hotărârii penale de condamnare şi puteau fi folosite ca motive de exercitare a căilor de atac, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a respins contestaţia la executare formulată de condamnatul A..

Faţă de considerentele mai sus expuse, constatând legală şi temeinică hotărârea atacată, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 33/PI din 16 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, pe care, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 33/PI din 16 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 mai 2021.

GGC - GV