Legislator Case Law & Legislation
Încheierea nr. 453/2021 AI generated

Negative conflict of competence over protective measures in organized crime case resolved in favor of the Arad court

Case Number Încheierea nr. 453/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) resolved a negative conflict of competence by definitively assigning jurisdiction to the Arad Court of Appeal, dismissing the opposing claim by the Bucharest Court of Appeal; the dispute concerned the territorial competence to adjudicate a petition challenging protective measures imposed by the prosecutor in a complex organized crime and terrorism investigation. While the Bucharest court declined jurisdiction on the basis that the criminal activity was predominantly committed in Arad, the Arad court initially attempted to decline jurisdiction back to Bucharest, arguing that the investigative authorities had previously directed the case to the Bucharest judge for liberty for pre-trial detention purposes and that search operations had occurred in Bucharest. Relying on Article 41(1) of the Code of Criminal Procedure, which establishes the place of the offense as the primary criterion for territorial competence (*forum delicti commissi*), and Article 250(1) regarding the competence to review protective measures, the ICCJ applied a unitary interpretation established in prior rulings for the same case file, determining that no new elements warranted reanalysis. The final order confirmed the Arad Court of Appeal as the competent authority for the petition, with litigation costs borne by the state and no avenue for appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 47 alin. (3) din C. proc. pen, art. 250 alin. (1) din C. proc. pen, art. 41 alin. (1) din C. proc. pen, art. 51 C. proc. pen, art. 250 alin. (1) C. proc. pen, art. 41 alin. (1) C. proc. pen; Negative conflict of competence over protective measures in organized crime case resolved in favor of the Arad court: Prin încheierea din data de 13 august 2021 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 47 alin. (3) din C. proc. pen., raportat la art. 250 alin. (1) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. proc. pen. s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti, invocată din oficiu.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction code of criminal procedure organized crime territorial jurisdiction assigned competence pre-trial detention

Cited Legislation

AI generated
art. 47 alin. (3) din C. proc. pen
x/2021, în temeiul art. 47 alin. (3) din C. proc. pen., raportat la art.
art. 250 alin. (1) din C. proc. pen
pen., raportat la art. 250 alin. (1) din C. proc. pen.
art. 41 alin. (1) din C. proc. pen
cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. proc. pen.
art. 51 C. proc. pen
S-a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă ivit între Bucureşti şi Tribunalul Arad, iar în temeiul art. 51 C. proc. pen.
art. 250 alin. (1) C. proc. pen
pen., raportat la art. 250 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art.
art. 41 alin. (1) C. proc. pen
Conform prevederilor art. 41 alin. (1) C. proc. pen., competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de:
art. 47 alin. (3) C. proc. pen
Prin urmare, în temeiul art. 47 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art.
art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen
raportat la art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 13 august 2021 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 47 alin. (3) din C. proc. pen., raportat la art. 250 alin. (1) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. proc. pen. s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti, invocată din oficiu.

S-a declinat în favoarea Tribunalului Arad competenţa de soluţionare a contestaţiei privind măsurile asigurătorii dispuse în Dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, formulată de petentul A.

S-a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă ivit între Bucureşti şi Tribunalul Arad, iar în temeiul art. 51 C. proc. pen. s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Bucureşti a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 250 alin. (1) C. proc. pen., împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond.

Conform prevederilor art. 41 alin. (1) C. proc. pen., competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de:

a) locul săvârşirii infracţiunii;

b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul;

c) locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta;

d) locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate.

În cauza ce face obiectul Dosarului de urmărire penală nr. x/D/P/2019, instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, s-a reţinut, prin ordonanţele de punere în mişcare a acţiunii penale, respectiv prin ordonanţa din data de 12.07.2021, de instituire a măsurilor asigurătorii faţă de contestatorul din prezenta cauză, că activitatea infracţională desfăşurată de membrii grupului infracţional organizat cu componentă transfrontalieră constituit în anul 2017 pe raza municipiului Arad s-a desfăşurat preponderent pe raza municipiului Arad.

De asemenea, din ordonanţele menţionate anterior, care constituie în acest moment actele procesuale în raport de care poate fi determinată competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, nu reiese că activitatea infracţională s-ar fi desfăşurat şi în circumscripţia teritorială a Tribunalului Bucureşti, astfel că această instanţă nu ar putea fi învestită cu judecarea pe fond a prezentei cauze penale; în consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 250 alin. (1) C. proc. pen., competenţa de soluţionare a contestaţiei împotriva măsurilor asigurătorii instituite de organul de urmărire penală nu poate reveni judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, instanţă necompetentă după niciunul dintre criteriile enumerate de art. 41 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, în temeiul art. 47 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 250 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. proc. pen., Tribunalul Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat în favoarea Tribunalului Arad competenţa de soluţionare a contestaţiei privind măsurile asigurătorii dispuse în Dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, secţia de combatere a criminalităţii organizate, formulată de petentul A..

Astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a apreciat că, în raport de prevederile legale anterior menţionate,Tribunalul Arad este instanţa iniţial învestită cu soluţionarea prezentei cauze şi este competent să judece contestaţia împotriva măsurilor asigurătorii, reţinând primul criteriu de determinare a competenţei teritoriale a instanţelor, având în vedere că activitatea infracţională cercetată în Dosarul nr. x/2019, instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, secţia de combatere a criminalităţii organizate, s-a desfăşurat preponderent pe raza judeţului Arad.

Prin Încheierea penală nr. 28 din data de 21 iulie 2021 a Tribunalului Arad s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Arad, secţia penală, respectiv a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul acestei instanţe invocată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - BT Arad.

În baza art. 63 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. raportat la art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi art. 250 alin. (1) C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei împotriva măsurii asigurătorii şi a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, formulată de către numitul A., cu domiciliul jud. Arad, în favoarea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, instanţă competentă să soluţioneze în fond cauza penală.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Arad a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 250 din C. proc. pen. referitor la contestarea măsurilor asiguratorii "(1) Împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond.

Din Adresa nr. x/2019 emisă de către DIICOT - Structura Centrală în data de 09.08.2021 a rezultat faptul că Dosarul de urmărire penală nr. x/D/P/2019 a fost înaintat Tribunalului Bucureşti la data de 14.07.2021, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive a unui număr de 23 de inculpaţi în cauză.

În aceste condiţii, având în vedere şi comunicatul de presă oficial emis de către DIICOT în data de 14.07.2021 din care a rezultat faptul că percheziţii domiciliare în aceste cauze au fost efectuate şi pe raza municipiului Bucureşti, iar DIICOT - Structura centrală s-a adresat Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti în cursul urmăririi penale, sunt motive pentru care, în opinia judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad, competenţa teritorială de soluţionare a prezentei cauze revine judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti. Ţinând cont şi de faptul că dosarul de urmărire penală s-a aflat pe rolul acestei instanţe, pentru soluţionarea măsurilor preventive, pe de altă parte contestaţia depusă în temeiul art. 250 din C. proc. pen. ar necesita o soluţionare cu celeritate având în vedere obiectul prezentei cauze; mai mult decât atât, dacă părţile vor depune în cursul urmăririi penale în cadrul aceluiaşi dosar cereri de revocare, înlocuire, sau alte contestaţii care sunt de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, având acelaşi obiect la instanţe diferite, în speţă Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Arad, ar exista posibilitatea să fie emise soluţii diferite privind acelaşi obiect şi petent în dosarul de urmărire penală.

În concluzie, din moment ce în faza de urmărire penală DIICOT - Structura Centrală s-a adresat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, iar în raza acestui municipiu au fost efectuate percheziţii domiciliare (conform comunicatului DIICOT, ataşat la dosar), judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad a considerat că, în cursul urmăririi penale două instanţe diferite nu pot instrumenta acelaşi dosar.

Pe de alte parte, Tribunalul Bucureşti are atât competenţă materială cât şi competenţă teritorială şi a fost deja sesizat în cursul urmăririi penale de către DIICOT - Structura Centrală, respectiv judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul respectivei instanţe cu soluţionarea prezentei cauze.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 10.09.2021, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 8 cu termen de judecată la data de 15.09.2021.

Fiind învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Arad.

Prealabil, Înalta Curte notează că obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competenţă este contestaţia formulată de petentul A. împotriva măsurii asigurătorii dispuse prin Ordonanţa nr. 2119/D/P/2019 din data de 12.07.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală.

În ceea ce priveşte determinarea competenţei teritoriale a instanţelor de judecată, aceasta se realizează în funcţie de criteriile prevăzute de art. 41 alin. (1) din C. proc. pen., text de lege potrivit căruia, pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României, competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârşirii infracţiuni (forum delicticomissi), astfel cum este acesta definit în alin. (2) al aceluiaşi text de lege; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul (forum deprehensionis); locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta (forum domicilii) şi locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate (forum domicilii victimae).

Potrivit art. 41 alin. (5) din C. proc. pen. "ordinea de prioritate prevăzută la alin. (1) se aplică în cazul în care două sau mai multe instanţe sunt sesizate simultan ori urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini."

Potrivit art. 250 alin. (1) C. proc. pen.: "Împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond".

Examinând cauza în aceste coordonate, Înalta Curte arată faptul că, stabilirea competenţei teritoriale în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva măsurilor asiguratorii dispuse prin ordonanţa din data de 12.07.2021, dată în Dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, a mai făcut obiectul analizei instanţei supreme în cadrul Dosarelor nr. x/2021, nr. y/2021, nr. z/2021 şi nr. w/108/2021, fiind stabilit, în mod unitar, competenţa de soluţionare a cauzelor în favoarea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad.

În raport de acest aspect, examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că nu au intervenit elemente de noutate între momentul soluţionării dosarelor penale anterior menţionate şi până la această dată, motiv pentru care apreciază că nu se impune o reanalizare a cauzei în vederea stabilirii instanţei competente teritorial, incidentul procedural referitor la competenţă teritorială fiind soluţionat cu titlu definitiv.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţia formulată de petentul A. împotriva măsurii asigurătorii dispuse prin Ordonanţa nr. 2119/D/P/2019 din data de 12.07.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, în favoarea Tribunalului Arad, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Tribunalului Arad, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2021.

GGC - NN