Negative Jurisdictional Conflict Resolved; Arad Tribunal Competent for Seizure Challenge
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict between the Bucharest Tribunal and the Arad Tribunal, ruling in favor of the Arad Tribunal, to which the case file was sent. The dispute concerned a challenge by a suspect against a precautionary measure (seizure) ordered by prosecutors, and the issue was territorial jurisdiction over that challenge. The decisive legal basis was Article 250(1) of the Criminal Procedure Code, which assigns jurisdiction to the judge of rights and liberties of the court that would have jurisdiction to try the case on the merits, determined by the territorial criteria in Article 41(1), including the place of the offense; the court noted that it had already definitively settled the same jurisdictional question in a related case involving the same investigation, finding no new elements warranting a different conclusion, and therefore established the Arad Tribunal as competent.
Legislator headnote
AI generatedart. 250 alin. (1) din C. proc. pen, art. 41 alin. (1) din C. proc. pen, art. 224 alin. (2) din C. proc. pen, art. 158 alin. (1) din C. proc. pen, art. 168 alin. (2) din C. proc. pen, art. 140 alin. (1) din C. proc. pen; Negative Jurisdictional Conflict Resolved; Arad Tribunal Competent for Seizure Challenge: The dispute concerned a challenge by a suspect against a precautionary measure (seizure) ordered by prosecutors, and the issue was territorial jurisdiction over that challenge. The decisive legal basis was Article 250(1) of the Criminal Procedure Code, which assigns jurisdiction to the judge of rights and liberties of the court that would have jurisdiction to try the case on the merits, determined by the territorial criteria in Article 41(1), including the place of the offense; the court noted that it had already definitively settled the same jurisdictional question in a related case involving the same investigation, finding no new elements warranting a different conclusion, and therefore established the Arad Tribunal as competent.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedDispositive orders that court costs remain borne by the state.
Dispositive orders that the partial fee for the court-appointed lawyer remains borne by the state.
Full text
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 29 iulie 2021 a Tribunalului Bucureşti, în baza art. 250 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 41 alin. (1) din C. proc. pen., s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, invocată din Ministerul Public.
S-a declinat competenţa de judecare a cauzei, având ca obiect contestaţia formulată de petenta A., împotriva Ordonanţei nr. x/P/2019 din data de 12.07.2021 de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad.
Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Bucureşti a reţinut că spre deosebire de măsurile preventive, percheziţiile domiciliare, percheziţiile informatice şi măsurile de supraveghere tehnică, în cazul cărora, potrivit disp. art. 224 alin. (2) din C. proc. pen., art. 158 alin. (1) din C. proc. pen., art. 168 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 140 alin. (1) din C. proc. pen., competenţa teritorială este alternativă, revenind fie judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, fie judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, în cazul contestaţiei împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror, dispoziţiile art. 250 alin. (1) din C. proc. pen. nu mai prevăd o competenţă teritorială alternativă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, aceasta revenind doar judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond.
Sub un alt aspect, pentru a stabili instanţa competentă să judece în fond cauza în care s-au dispus măsuri asigurătorii, judecătorul urmează a se raporta la dispoziţiile C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 41 din C. proc. pen., competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de:
a) locul săvârşirii infracţiunii;
b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul;
c) locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta;
d) locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate.
(2) Prin locul săvârşirii infracţiunii se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.
(3) În cazul în care, potrivit alin. (2), o infracţiune a fost săvârşită în circumscripţia mai multor instanţe, oricare dintre acestea este competentă să o judece.
(4) Când niciunul dintre locurile prevăzute la alin. (1) nu este cunoscut sau când sunt sesizate succesiv două sau mai multe instanţe dintre cele prevăzute la alin. (1), competenţa revine instanţei mai întâi sesizate.
(5) Ordinea de prioritate prevăzută la alin. (1) se aplică în cazul în care două sau mai multe instanţe sunt sesizate simultan ori urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini.
Potrivit disp. art. 42 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., infracţiunile săvârşite în afara teritoriului României se judecă de către instanţele în a căror circumscripţie se află locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică. (2) Dacă inculpatul nu locuieşte sau, după caz, nu are sediul în România, iar infracţiunea este de competenţa judecătoriei, aceasta se judecă de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, iar în celelalte cazuri, de instanţa competentă după materie ori după calitatea persoanei din municipiul Bucureşti, în afară de cazul când prin lege se dispune altfel.
Din actele de urmărire penală efectuate în cauză, a rezultat că pe teritoriul României a fost constituit un grup de criminalitate organizată cu arie de acţiune şi componentă transfrontalieră în sfera criminalităţii economico-financiare, contrabandă şi spălare de bani, cu preocupări pe linia distribuţiei şi comercializării, "la negru", în România şi în alte ţări din spaţiul U.E. (de regulă state vestice), a unor importante cantităţi de ţigarete de diferite tipuri de provenienţă Ucraina şi Republica Moldova precum şi ţigarete contrafăcute, confecţionate în fabrici clandestine dispuse pe întreg teritoriul Uniunii Europene, gruparea obţinând profituri impresionante şi aducând în acest fel însemnate prejudicii bugetului consolidat al statului precum şi bugetelor naţionale ale statelor de desfacere.
În Ordonanţa din data de 12.07.2021 emisă în Dosarul nr. x/2019, s-a mai arătat că, gruparea a fost iniţiată şi constituită de către B., împreună cu C., D., E. şi F. care, pentru realizarea rezoluţiei infracţionale propuse, au atras în gruparea infracţională mai mulţi asociaţi şi administratori ai unor societăţi de transport rutier internaţional de mărfuri, ce desfăşoară în mod regulat transporturi de mărfuri (în special componente auto) având ca destinaţie ţări de interes pentru grupare, precum şi alte persoane cu roluri bine definite în activitatea infracţională. De asemenea, pentru realizarea activităţii infracţionale, în cadrul grupării au fost atraşi mai mulţi asociaţi şi administratori ai unor societăţi de transport rutier de mărfuri, şoferi profesionişti dispuşi să realizeze cursele în contextul cărora să fie efectuate transporturile de ţigarete şi/sau de bani reprezentând contravaloarea acestora, precum şi persoane de încredere care să cunoască locaţiile destinate depozitării ţigaretelor, să ajute la transportul şi manipularea ambalajelor/ţigaretelor, disimularea acestora, plasarea unor cantităţi mai mici de ţigarete către clienţii finali, respectiv colectarea plăţilor aferente ţigaretelor livrate.
Dintre persoanele recrutate în acest scop a fost identificat suspectul G., domiciliat în mun. Arad, str. x, jud. Arad, administrator în fapt al SC H. SRL, obiect principal de activitate declarat "Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun", cu administrator în drept I., societate prin intermediul căreia gruparea a realizat mai multe transporturi de ţigarete în maniera arătată, relevantă fiind şi depistarea suspectului J. la data de 10.03.2021, de către autorităţile britanice transportând, în mod clandestin, cantitatea de aprox. 1,6 milioane ţigarete marca x în automarfarul cu nr. x (proprietatea SC H. SRL, CUI x).
Astfel, s-a constatat că presupusa activitate infracţională pentru care se fac cercetări, s-a desfăşurat în judeţul Arad, iar în situaţia incidenţei art. 42 alin. (1) din C. proc. pen., s-a constatat că suspecţii, persoane fizice şi juridice, au domiciliul şi sediul în jud. Arad.
Drept consecinţă, instanţa competentă să judece pe fond cauza nu poate să fie decât Tribunalul Arad, raportat la oricare din criteriile prevăzute în partea generală a C. proc. pen.
Prin Încheierea nr. 41 din data de 16 august 2021 a Tribunalului Arad, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad, secţia penală, invocată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Biroul Teritorial Arad şi în consecinţă:
În baza art. 63 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. rap. la art. 41 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. şi art. 50 din C. proc. pen. s-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei împotriva măsurii asigurătorii şi a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, formulată de petenta A., în favoarea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, instanţă competentă să soluţioneze în fond cauza penală.
În baza art. 51 alin. (1) din C. proc. pen. s-a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, şi Tribunalul Arad, secţia penală.
În baza art. 51 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen. s-a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă ivit.
Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Arad a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 250 din C. proc. pen. referitor la contestarea măsurilor asiguratorii "(1) Împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond.
Din adresa nr. x/2019 emisă de către DIICOT - Structura Centrală în data de 09.08.2021 a rezultat faptul că dosarul de urmărire penală nr. x/D/P/2019 a fost înaintat Tribunalului Bucureşti la data de 14.07.2021, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive a unui număr de 23 de inculpaţi în cauză.
De asemenea, din adresa nr. x/2019 emisă de către DIICOT- Structura Centrală la data de 13 august 2021, s-a reţinut că, sunt în imposibilitatea de a înainta dosarul de urmărire penală sus-menţionat, întrucât a fost obţinut de la Tribunalul Bucureşti la data de 11 august 2021.
În aceste condiţii, având în vedere şi comunicatul de presă oficial emis de către DIICOT în data de 14.07.2021 din care a rezultat faptul că percheziţii domiciliare în aceste cauze au fost efectuate şi pe raza municipiului Bucureşti, iar DIICOT - Structura centrală s-a adresat Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti în cursul urmăririi penale, sunt motive pentru care, în opinia judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad, competenţa teritorială de soluţionare a prezentei cauze revine judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti. Ţinând cont şi de faptul că dosarul de urmărire penală s-a aflat pe rolul acestei instanţe, pentru soluţionarea măsurilor preventive, pe de altă parte contestaţia depusă în temeiul art. 250 din C. proc. pen. ar necesita o soluţionare cu celeritate având în vedere obiectul prezentei cauze; mai mult decât atât, dacă părţile vor depune în cursul urmăririi penale în cadrul aceluiaşi dosar cereri de revocare, înlocuire, sau alte contestaţii care sunt de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, având acelaşi obiect la instanţe diferite, în speţă Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Arad, ar exista posibilitatea să fie emise soluţii diferite privind acelaşi obiect şi petent în dosarul de urmărire penală.
În concluzie, din moment ce în faza de urmărire penală DIICOT - Structura Centrală s-a adresat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, iar în raza acestui municipiu au fost efectuate percheziţii domiciliare (conform comunicatului DIICOT, ataşat la dosar), judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad a considerat că, în cursul urmăririi penale două instanţe diferite nu pot instrumenta acelaşi dosar.
Pe de alte parte, Tribunalul Bucureşti are atât competenţă materială cât şi competenţă teritorială şi a fost deja sesizat în cursul urmăririi penale de către DIICOT - Structura Centrală, respectiv judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul respectivei instanţe cu soluţionarea prezentei cauze.
S-a remarcat, de asemenea, că, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a unor cauze similare, în număr de 12 dosare înregistrate pe rolul acestei instanţe, în perioada 15 iulie 2021 - 9 august 2021.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 23.08.2021, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 02.09.2021.
Fiind învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Arad.
Prealabil, Înalta Curte notează că obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competenţă este contestaţia formulată de suspecta A. împotriva măsurii asigurătorii dispuse prin Ordonanţa nr. x/D/P/2019 din data de 12.07.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală.
În ceea ce priveşte determinarea competenţei teritoriale a instanţelor de judecată, aceasta se realizează în funcţie de criteriile prevăzute de art. 41 alin. (1) din C. proc. pen., text de lege potrivit căruia, pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României, competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârşirii infracţiuni (forum delicti comissi), astfel cum este acesta definit în alin. (2) al aceluiaşi text de lege; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul (forum deprehensionis); locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta (forum domicilii) şi locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate (forum domicilii victimae).
Potrivit art. 41 alin. (5) din C. proc. pen. "ordinea de prioritate prevăzută la alin. (1) se aplică în cazul în care două sau mai multe instanţe sunt sesizate simultan ori urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini."
În acest context, Înalta Curte reţine că, prin Încheierea nr. 430 din data de 24 august 2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2021, Înalta Curte, într-o altă cauză având ca obiect contestaţia formulată de contestatorul K. împotriva măsurii asigurătorii dispuse prin ordonanţa din data de 12.07.2021, dată în Dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
În raport de acest aspect, examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că nu au intervenit elemente de noutate între momentul pronunţării încheierii penale anterior menţionate şi până la această dată, aşadar apreciază că nu se impune o reanalizare a cauzei în vederea stabilirii instanţei competente teritorial, aspectul referitor la competenţă fiind tranşat cu titlu definitiv.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţia formulată de suspecta A. împotriva măsurii asigurătorii dispuse prin Ordonanţa nr. x/D/P/2019 din data de 12.07.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală.
Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 79 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta A. în favoarea Tribunalului Arad, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 79 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 septembrie 2021.
GGC - GV