Bribery scope: statutory duties of health fund director and causal link to payments in cassation review

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A.Prin Sentinţa penală nr. 154 din data de 28.03.2019, Tribunalul Constanţa, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. faţă de acuzaţia săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 din C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 din C. pen. (6 acte materiale - în raport cu denunţul lui B.), deoarece fapta nu există (in dubio pro reo).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. faţă de acuzaţia săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 din C. pen., cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 din C. pen. (6 acte materiale - în raport cu denunţul lui C.), deoarece fapta nu există (in dubio pro reo).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. faţă de acuzaţia săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 din C. pen., cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 din C. pen. (3 acte materiale - în raport cu denunţurile lui D. şi E.), deoarece fapta nu există (in dubio pro reo).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. faţă de acuzaţia săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 din C. pen., cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 din C. pen. (3 acte materiale - în raport cu denunţul lui F.), deoarece fapta nu există (in dubio pro reo).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. faţă de acuzaţia săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 din C. pen., cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 din C. pen. (4 acte materiale - în raport cu denunţul lui G.), deoarece fapta nu există (in dubio pro reo).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. faţă de acuzaţia săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 din C. pen., cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 din C. pen. (2 acte materiale - în raport cu denunţul lui H.), deoarece fapta nu există (in dubio pro reo).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. faţă de acuzaţia săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 din C. pen., cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 din C. pen. (20 acte materiale - în raport cu denunţul lui I.), deoarece fapta nu există (in dubio pro reo).

În baza art. 289 din C. pen., cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 din C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) din C. pen. pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale - în raport cu denunţul lui J.).

În baza art. 65 din C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) din C. pen. pe perioada executării pedepsei principale.

A dispus executarea pedepsei în regim privativ de libertate, conform art. 60 din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reţinerii şi arestului preventiv, de la data de 03.11.2015 la 09.12.2015.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. rap. la art. 112 lit. e) din C. pen. a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 3.500 RON.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. l-a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 18 000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

A menţinut măsura sechestrului asigurător dispus prin Ordonanţa nr. x/P/2015 din data de 12.11.2015, asupra bunurilor mobile, imobile şi conturilor deţinute de inculpatul A. până la concurenţa sumei de 21.500 RON.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Constanţa a reţinut, printre altele, în raport cu acuzaţiile aduse inculpatului A., privind:

- fapta săvârşită în calitatea sa de preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, în exercitarea atribuţiilor de serviciu referitoare la încheierea contractelor cu entităţi medicale care operează în domeniul medical, în vederea stabilirii plafoanelor pentru sumele decontate, în perioada 2014 - 2015, de a pretinde şi a primi de la B.- reprezentant K. şi L., unităţi medicale private cu profil spitalizare şi servicii medicale -în şase rânduri, suma totală de 12.000 euro (de fiecare dată câte 2.000 euro);

- fapta săvârşită, în calitatea sa de preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, în exercitarea atribuţiilor de serviciu referitoare la încheierea contractelor cu entităţi medicale care operează în domeniul medical, în vederea stabilirii plafoanelor pentru sumele decontate, în perioada 2012 - 2013, de a pretinde şi a primi de la C. - reprezentant SC L. SRL Constanţa, societate care activează în domeniul medical pe raza mun. Constanţa având profil imagistică şi spitalizare de zi - neurologie - în şase rânduri, suma totală de 12.000 euro (de fiecare dată câte 2.000 euro;

- fapta săvârşită, în calitatea sa de preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, în exercitarea atribuţiilor de serviciu referitoare la încheierea contractelor cu entităţi medicale care operează în domeniul medical, în vederea stabilirii plafoanelor pentru sumele decontate, în perioada 2013 - 2014, de a pretinde şi a primi de la D. reprezentant al M. Constanţa - în trei rânduri, suma totală de 25.000 euro (5.000 euro în 2013 şi două remiteri de 10.000 euro în 2014);

- fapta săvârşită, în calitatea sa de preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, în exercitarea atribuţiilor de serviciu referitoare la încheierea contractelor cu entităţi medicale care operează în domeniul medical, în vederea stabilirii plafoanelor pentru sumele decontate, în perioada 2012 - 2013, de a pretinde şi a primi de la - reprezentantul unei entităţi mari ce activează în domeniul medical privat de foarte mulţi ani, cu componentă de laborator de analize, clinică şi spital - în trei rânduri, sume de bani şi prestarea de servicii gratuite, în cuantum total de 8.000 euro (5.000 RON în 2012, - 4.000 euro în 2013 şi servicii medicale în cuantum de 3.000 euro în 2013);

- fapta săvârşită, în calitatea sa de preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, în exercitarea atribuţiilor de serviciu referitoare la încheierea contractelor cu entităţi medicale care operează în domeniul medical, în vederea stabilirii plafoanelor pentru sumele decontate, în perioada 2013 - 2014, de a pretinde şi a primi de la G. - reprezentanta unei entităţi ce activează în domeniul medical privat Clinica N., cu componente de laborator de analize, clinică de zi şi spitalizare continua - în patru rânduri, suma totală de 12.000 RON (în trei rânduri câte 3.000 RON în 2013 şi o dată 3.000 RON în februarie 2014);

- fapta săvârşită, în calitatea sa de preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, în exercitarea atribuţiilor de serviciu referitoare la încheierea contractelor cu entităţi medicale care operează în domeniul medical, în vederea stabilirii plafoanelor pentru sumele decontate, în perioada 2012 - 2013, de a pretinde şi a primi de la H., administrator al O. SRL, unitate care operează în mun. Constanţa, înfiinţată în 1991- în două rânduri, sumele de 300 euro şi 1.5000 RON;

- fapta săvârşită, în calitatea sa de preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, în exercitarea atribuţiilor de serviciu referitoare la încheierea contractelor cu entităţi medicale care operează în domeniul medical, în vederea stabilirii plafoanelor pentru sumele decontate, în perioada 2013 - 2014, de a pretinde şi a primi de la I., asociat şi administrator al U., unitate care operează în mun. Constanţa, înfiinţată în 2011 - în douăzeci de rânduri, suma totală de aprox. 45.000 euro (câte 12.000 RON de fiecare dată, de zece ori în 2013 şi de zece ori în 2014;

următoarele:

"Potrivit art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauza. De asemenea, alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că, în luarea deciziei asupra existentei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Prin urmare, în materie penală, s-a impus standardul probei dincolo de orice dubiu rezonabil, pentru condamnare nefiind suficient să existe o probabilitate cu privire la vinovăţia autorului, ci trebuie ca probele în acest sens să creeze judecătorului o convingere, care, deşi admite existenţa unui dubiu, el trebuie să se păstreze în limite rezonabile. În cazul în care dubiul cu privire la vinovăţia autorului depăşeşte aceste limite rezonabile, atunci nu se poate dispune o soluţie de condamnare a acuzatului, impunându-se aplicarea principiului in dubio pro reo, potrivit căruia, în cazul în care acuzarea nu reuşeşte să răstoarne deplin această prezumţie, faptul va fi interpretat ca o probă în favoarea nevinovăţiei inculpatului.

În art. 103 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen. se prevede că o soluţie de condamnare se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest standard joacă un rol vital în cadrul procesului penal şi constituie principalul instrument pentru reducerea riscului comiterii de erori judiciare.

Tribunalul a considerat că pot fi reţinute în cauză numai situaţiile de fapt care sunt rezultate din probe fiabile şi care se află în vecinătatea certitudinii, iar orice dubiu profită inculpatului în scopul garantării prezumţiei de nevinovăţie.

S-a menţionat că, pentru a reţine comiterea infracţiunilor de care a fost acuzat inculpatul urmare a denunţurilor formulate de B., C., D., E., F., G., H. şi I., acuzarea trebuia să probeze dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că, în contextul discuţiei purtate de denunţători şi inculpatul A., acesta din urmă le-a promis martorilor denunţători că va interveni în calitatea sa de preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în vederea stabilirii plafoanelor pentru sumele decontate, în schimbul unei sume de bani şi că această sumă de bani ar fi fost apoi şi remisă inculpatului în acest scop.

Tribunalul, în raport, cu materialul probator administrat în cauză, a reţinut că doar depoziţiile constante ale martorilor denunţători nu sunt suficiente pentru a demonstra conţinutul discuţiilor purtate cu inculpatul şi remiterea către acesta a sumelor de bani, în condiţiile în care aceşti martori aveau chiar obligaţia legală de a da declaraţii în cauză, sub sancţiunea inculpării pentru o activitate infracţională conexă.

Singurul mijloc de probă direct care a permis formularea acuzaţiei sunt declaraţiile martorilor denunţători, care, dacă din punct de vedere al legalităţii un asemenea mijloc de probă poate permite folosirea unor procedee investigative specifice în cursul urmăririi penale, eventual dispunerea unei măsuri preventive mai puţin restrictive, în niciun caz doar pe baza declaraţiilor date de martorul denunţător, nu este posibilă pronunţarea unei soluţii de condamnare.

Faţă de toate considerentele expuse mai sus, reţinând în esenţă că mijloacele de probă administrate nu sunt în măsură să demonstreze dincolo de orice dubiu rezonabil implicarea inculpatului în comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată urmare a denunţurilor martorilor B., C., D., E., F., G., H. şi I., tribunalul a dispus o soluţie de achitare a inculpatului.

Pentru toate aceste considerente, fiind întrunite toate condiţiile cerute de dispoziţiile art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., tribunalul a dispus condamnarea inculpatului pentru fapta de luare de mită prev. de - art. 289 din C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 din C. pen. (2 acte materiale - în raport cu denunţul lui J.) pentru care a fost trimis în judecată.

La stabilirea şi aplicarea pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 74 din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Astfel, au fost avute în vedere împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, gravitatea acestora, natura şi importanţa valorilor sociale lezate, urmarea produsă, scopul urmărit, persoana inculpatului, şi nu în ultimul rând atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal, precum şi nivelul de educaţie, vârsta, şi situaţia familială şi socială a inculpatului.

S-a reţinut că inculpatul este în vârstă de 48 de ani, astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar a inculpatului, acesta este la primul conflict cu legea penală, nefiind cunoscut cu antecedente, nu a recunoscut săvârşirea faptelor.

Tribunalul a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie proporţională cu periculozitatea socială concretă a infracţiunilor, şi totodată să fie satisfăcut scopul educativ al pedepsei într-o modalitate care să nu atragă percepţia unei represiuni penale excesive, dar nici a unei sancţiuni prea uşoare.

B. Prin Decizia penală nr. 881/P/2020 din 26 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie s-au dispus următoarele:

În baza art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în referire la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 302/2017, nr. 802/2017 şi nr. 51/2016, precum şi art. 102 alin. (2) - (4) din C. proc. pen. a respins, ca nefondată, cererea de constatare a nulităţii absolute a interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor şi comunicărilor telefonice şi în mediul ambiental realizate în baza mandatelor de supraveghere tehnică nr. x, emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la data de 24.09.2015 şi a proceselor-verbale de redare a acestora.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva Sentinţei penale nr. 154/28.03.2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat A. la plata sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a admis apelul declarat de apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva Sentinţei penale nr. 154/28.03.2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2015, a desfiinţat în parte sentinţa apelată, numai în referire la fapta descrisă prin denunţurile martorilor denunţători D. şi E., şi, în rejudecare:

În baza art. 289 din C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. în referire la art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (3 acte materiale - denunţători D. şi E.).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. g) din C. pen. a interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., constând în dreptul de a exercita funcţia de preşedinte - director al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa şi lit. k) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani cu titlu de pedeapsă complementară.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 din C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) din C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., precum şi art. 45 alin. (1), alin. (3) lit. a) şi alin. (59) din C. pen. a contopit pedepsele principale stabilite în prezenta cauză - 3 ani închisoare şi 5 ani închisoare - şi a aplicat pedeapsa mai grea de 5 ani închisoare la care a adăugat un spor de 1 an închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, urmând ca în final inculpatul A. să execute pedeapsa principală rezultantă de 6 ani închisoare.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 60 din C. pen. şi a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), lit. g) - constând în dreptul de a exercita funcţia de preşedinte - director al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa - şi lit. k) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani cu titlu de pedeapsă complementară şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. cu conţinutul anterior expus, pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 112 lit. e) din C. pen., art. 289 alin. (3) din C. pen. şi art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. a confiscat de la inculpatul A. şi suma de 25000 euro primită de inculpat de la martorii denunţători D. şi E..

A menţinut dispoziţiile sentinţei apelate care nu contravin deciziei penale.

Pentru a hotărî în acest sens, Curtea de Apel Constanţa a reţinut următoarele:

Pentru a soluţiona cu titlu prioritar cererea de constatare a nulităţii actelor de urmărire penală şi probelor administrate în cursul urmăririi penale ca urmare a îndeplinirii procedeelor probatorii de către Serviciul Român de Informaţii, Curtea a observat că o asemenea critică a fost oferită actelor/probelor menţionate şi în faţa primei instanţe, autoritatea judiciară apreciind întemeiat că S.R.I. nu a efectuat acte de urmărire penală în cauză, punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică nr. x/24.09.2015 realizându-se de Serviciul Tehnic al D.N.A.

O asemenea concluzie a stabilit-o Curtea şi ca urmare a observării conţinuturilor adresei S.R.I. nr. x/01.07.2020 şi al adresei D.N.A. nr. x/11.09.2018 din care reiese că, la momentul punerii în executare a MST în discuţie, S.R.I. era singura instituţie naţională deţinătoare a infrastructurii tehnice apte să asigure realizarea unei astfel de măsuri, astfel că a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală logistica necesară, procedeul probator (interceptarea propriu-zisă), înregistrarea comunicaţiilor şi transcrierea conţinutului înregistrărilor fiind realizate de către D.N.A.

Prin urmare, în acord cu prima instanţă, a conchis că S.R.I. nu a îndeplinit acte de urmărire penală în prezenta cauză, astfel încât apelul inculpatului prin care se cere constatarea nulităţii tuturor actelor şi probelor administrate în cursul urmăririi penale ca urmare a încălcării competenţei materiale a organelor de urmărire penală este nefondat.

Cât priveşte provocarea inculpatului A. de către martorul colaborator J. în sensul comiterii de infracţiuni (luare de mită), Curtea a observat că pretinsa atitudine neloială a organelor de urmărire penală este strict declarativă, invocată formal, inculpatul neindicând în concret ce a făcut martorul pentru a-l determina să comită infracţiunea de luarea de mită. Lipsa la data de 22.09.2015 a datelor/informaţiilor de comitere a infracţiunii de luare de mită, pe de altă parte, nu poate fi primită în contextul existenţei înregistrărilor anterioare la care inculpatul însuşi face referire şi în lumina dispoziţiilor art. 142, alin. (5) din C. proc. pen., după cum nu se poate aprecia că denunţurile formulate în cauza iniţială (denunţători P., Q., J. - 25.06.2015) nu ar fi fost apte să furnizeze niciun fel de indiciu în sensul menţionat.

Textul art. 101 alin. (3) din C. proc. pen. - este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii de probe - întrucât nu distinge, are în vedere provocarea din partea organelor de urmărire penală, a agenţilor statului (ce poate avea loc prin desfăşurarea activităţilor investigatorilor sau colaboratorilor sub acoperire), dar şi din partea oricărei persoane private, de exemplu denunţător, în scopul obţinerii de probe care să ducă la incriminarea făptuitorului.

Se comite o instigare ori de câte ori organele de urmărire penală nu se limitează la a cerceta în mod pasiv activitatea infracţională, ci exercită o asemenea influenţă asupra persoanei vizate, încât să determine săvârşirea unei fapte penale care, fără aceasta intervenţie, nu ar fi fost săvârşită, cu scopul de a constata o infracţiune, respectiv de a obţine probe şi de a declanşa urmărirea penală.

Legislaţia română nu prevede o definiţie a acestei provocări, dar pe baza jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului se reţine existenţa acesteia dacă sunt îndeplinite condiţiile:

- situaţia presupus infracţională tinde să fie probată prin solicitarea emanând de la o persoană ce avea sarcina să descopere infracţiunea sau când există o invitaţie directă la comiterea unei infracţiuni din partea unui denunţător sau a unui martor anonim;

- lipsa oricărui indiciu că fapta ar fi fost săvârşită fără această intervenţie.

Prin urmare, se poate reţine existenţa provocării dacă situaţia presupus infracţională tinde să fie probată prin solicitarea emanând de la o persoană ce avea sarcina să descopere infracţiunea sau când există o invitaţie directă din partea unui denunţător sau a unui martor anonim şi dacă lipseşte orice indiciu că fapta ar fi fost săvârşită fără această intervenţie. Aşadar, acţiunea de determinare presupune ca inculpatul să nu fi avut anterior intenţia de a săvârşi fapta respectivă.

Similar, în cauza Vanyan c. Rusiei, hotărârea din 15 decembrie 2005, Curtea de la Strasbourg a subliniat că simplele susţineri în instanţă ale poliţiei, în sensul că au existat informaţii privind implicarea reclamantului în desfăşurarea unei activităţi infracţionale (în speţă traficul de droguri), care nu pot fi verificate prin prisma altor mijloace de probă, nu pot fi luate în considerare.

În cauza Teixeira de Castro c. Portugaliei, hotărârea din 9 iunie 1998, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat dacă activitatea a doi ofiţeri de poliţie a depăşit sau nu activitatea caracteristică unor agenţi sub acoperire, reţinând că aceştia au provocat comiterea faptei, neexistând niciun indiciu că aceasta ar fi fost comisă fără intervenţia lor.

În cauza Edwards şi Lewis c. Regatul Unit, hotărârea din 27 octombrie 2004, sunt enunţate criterii pe baza cărora judecătorul naţional trebuie să examineze dacă acuzatul a fost sau nu victima unei provocări ilicite din partea poliţiei:

- motivul pentru care operaţiunea poliţiei a fost organizată;

- natura şi întinderea participării poliţiei la săvârşirea de infracţiuni;

- natura determinării sau a presiunilor efectuate de poliţie.

O altă cauză cu privire la instigarea de către agenţii statului este Ramanauskas c. Lituaniei, Hotărârea din 5 februarie 2008. În speţă, reclamantul care lucra ca procuror este abordat prin intermediul unei cunoştinţe de către R., pe care nu-l cunoscuse anterior. R. îl roagă să obţină achitarea unei persoane, în schimbul sumei de 3.000 de dolari SUA. Iniţial acesta refuză, însă la insistenţele repetate ale lui R. acceptă cererea acestuia. În realitate, R. era ofiţer al unui departament special de poliţie anticorupţie, care îşi informează superiorii, fiind autorizată procedura de simulare a comportamentului infracţional şi înmânarea sumei de bani reclamantului, fapt care s-a şi întâmplat. Reclamantul a precizat că a săvârşit fapta cedând insistenţelor excesive ale lui R. A fost găsit vinovat de toate cele trei instanţe şi condamnat la închisoare. Pe parcursul procesului a invocat instigarea la acceptarea mitei şi a contestat procedura de simulare a comportamentului infracţional.

În analiza verificării instigării, Curtea de la Strasbourg a avut în vedere următoarele aspecte:

- organele de urmărire penală sunt cele care au sarcina de a dovedi inexistenţa vreunei instigări, cu excepţia situaţiei în care susţinerile petentului sunt neverosimile;

- în absenţa unei asemenea dovezi, autorităţile judecătoreşti sunt obligate să analizeze aspectele de fapt ale cauzei şi să ia măsurile necesare pentru a descoperi adevărul şi pentru a stabili dacă a existat vreo instigare;

- nu există nicio probă care să indice că petentul ar fi săvârşit anterior vreo infracţiune, mai ales de corupţie;

- toate întâlnirile dintre petent şi R. au avut loc din iniţiativa lui R.- investigator, ceea ce conduce la concluzia că acţiunile au depăşit nivelul cercetării pasive a unei activităţi infracţionale;

- autorităţile nu pot fi exonerate de răspundere pentru acţiunile ofiţerilor de poliţie, prin simpla susţinere că ei au acţionat în nume propriu, deşi îndeplineau îndatoriri de serviciu şi chiar prin procedura de autorizare a comportamentului simulat, autorităţile au legitimat post factum faza preliminară şi s-au folosit de rezultatele ei;

- nu există niciun indiciu că infracţiunea ar fi fost săvârşită fără această intervenţie.

În conformitate cu jurisprudenţa instanţei de contencios european, activitatea investigatorului sub acoperire, a colaboratorului acestuia şi a altor persoane care acţionează pentru organul judiciar trebuie să se limiteze la examinarea, de o manieră pasivă, a activităţii infracţionale şi punerea la dispoziţia organelor judiciare a datelor necesare pentru dovedirea faptelor şi tragerea la răspunderea penală a făptuitorului, fără a exercita asupra persoanei o influenţă de natură a instiga la comiterea unei infracţiuni care, altfel, nu ar fi fost săvârşită, în scopul de a face posibilă constatarea infracţiunii (cauzele Ramanauskas c. Lituaniei, Ludi c. Elveţiei, Teixeira c. Portugaliei şi cauza Constantin şi Stoian împotriva României).

În concluzie, se reţine că în materia provocării, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Ludi c. Elveţiei, cauza Teixeira de Castro c. Portugaliei, cauza Eurofinacom c. Franţei, cauza Sequeira c. Portugaliei, cauza Ramanauskas c. Lituaniei) a arătat că intervenţia agenţilor infiltraţi trebuie circumscrisă şi însoţită de garanţii. Curtea a făcut referire la doctrina "caracterului pasiv" al activităţilor pe care trebuie să le desfăşoare în această materie agenţii statului, doctrină potrivit căreia activitatea agenţilor statului nu poate fi considerată provocare dacă:

- există o suspiciune rezonabilă că o persoană participă la o infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni,

- activitatea investigatorilor sub acoperire sau a colaboratorilor acestora a fost autorizată în condiţiile legii.

Or, raportând datele prezentei cauze la rigorile Curţii Europene a Drepturilor Omului mai sus expuse, Curtea a constatat că la data pretinsei provocări (flagrantul din 08.10.2015) în cauză fusese începută urmărirea penală in rem, organele de cercetare penală deţinând încă din anul 2013 date şi informaţii privind activităţi infracţionale în care erau implicaţi mai mulţi funcţionari ai C.J.A.S. Constanţa, printre care şi directorul A., faţă de toate aspectele precedente teza provocării neputând fi primită.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, în acord cu prima instanţă, Curtea a reţinut că în perioada anilor 2012 - 2015, inculpatul A. a deţinut funcţia de Preşedinte - Director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa (C.J.A.S. Constanţa), iar în această calitate (art. 16 - 17 din Statutul C.A.S. Constanţa adoptat în anul 2008) a reprezentat legal instituţia în discuţie în relaţiile cu furnizorii locali (judeţeni) de servicii medicale, aprobând strategia de contractare a acestor servicii, încheind (semnând în scopul angajării) în numele C.J.A.S. Constanţa contractele de prestări servicii medicale şi actele adiţionale la acestea şi controlând modalitatea de executare a contractelor astfel încheiate.

Potrivit art. 5, pct. 8 din Statutul C.A.S. Constanţa adoptat în anul 2008, printre atribuţiile C.J.A.S. Constanţa se numără şi aceea de a negocia, contracta şi deconta serviciile medicale contractate cu furnizorii în condiţiile contractului-cadru, atribuţie reluată în conţinutul Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Casei de Asigurări de Sănătate Constanţa adoptat în anul 2013, art. 10, pct. 9-10.

Faţă de acestea dispoziţii organizatorice şi de stabilire a competenţelor (atribuţiilor) profesionale, Curtea a găsit neîntemeiată apărarea inculpatului potrivit căreia Preşedintele - Director General al CJAS Constanţa nu avea atribuţii de serviciu pe linia încheierii contractelor cu prestatorii de servicii medicale şi pentru modificarea plafoanelor de decontare - obligaţie care, în opinia inculpatului, îi incumba în drept Directorului Executiv al Direcţiei Relaţii Contractuale din cadrul CJAS Constanţa şi personalului din subordinea acestuia - cu menţiunea că potrivit dispoziţiilor art. 27, lit. A), pct. 1 din regulamentul de organizare în discuţie, Direcţia Relaţii Contractuale din cadrul CJAS Constanţa, prin structura Relaţii cu Furnizorii, desfăşura toate activităţile - demersuri tehnice şi administrative - privind încheierea contractelor pentru toate domeniile de asistenţă, redactând contractele, obţinând semnăturile şi înregistrând contractele astfel încheiate. Prin urmare, Directorul Executiv al Direcţiei Relaţii Contractuale din cadrul CJAS Constanţa nu semna contractele/actele adiţionale la acestea cu furnizorii de servicii medicale, deoarece nu avea puterea de reprezentare legală a entităţii juridice CJAS Constanţa, o asemenea prerogativă aparţinând, potrivit reglementărilor anterior prezentate, Preşedintelui - Director General al C.J.A.S. Constanţa.

De altfel, transpusă în practică prerogativa menţionată face sesizabilă semnarea de către inculpatul A., Preşedinte - Director General al CJAS Constanţa, a tuturor contractelor şi actelor adiţionale încheiate de casa de asigurări de sănătate cu prestatorii de servicii medicale S., K.., L., L., M., T., N., O. şi U., fiind fără relevanţă, din perspectiva activităţii infracţionale imputate inculpatului, faptul semnării contractului/actului adiţional alături de inculpat şi de către alţi funcţionari din cadrul C.J.A.S. Constanţa, potrivit competenţelor fiecăruia dintre aceştia, şi aceasta pentru că semnăturile astfel aplicate (acordate) nu au nici capacitatea legală şi nici semnificaţia iniţierii/însuşirii de raporturi juridice contractuale în numele C.J.A.S. Constanţa, ci reprezintă avize consultative de specialitate din partea structurilor de resort, pe de-o parte, iar antrenarea (participarea) şi a altor persoane la comiterea unei infracţiuni nu este exoneratoare de răspundere penală pentru autor, ci defineşte o anumită formă de participaţie penală, pe de altă parte.

În acest context profesional, continuând tradiţia consacrată de predecesorii săi, domnii Preşedinţi ai C.J.A.S. V. şi W., (după cum reiese din declaraţia martorului F. furnizată în faza de urmărire penală), în anul 2012, odată instalat în funcţia de conducere menţionată, inculpatul A. a început să invite la sediul C.J.A.S. Constanţa reprezentaţii diverşilor prestatori de servicii medicale de pe raza judeţului Constanţa cu care instituţia pe care o conducea avea încheiate contracte de furnizare-decontare servicii medicale, pentru a se cunoaşte.

Potrivit declaraţiilor martorilor J., B., C., D., E., F., G., H. şi I., întâlnirile au avut loc în cea mai mare parte la sediul CAS Constanţa, la date şi ore prestabilite, iar pe parcursul acestora inculpatul şi-a manifestat fără reţineri dorinţa de a primi un procent din sumele pe care CAS Constanţa le deconta furnizorilor privaţi de servicii medicale, procent care fluctua între 5% şi 10%, pentru solicitarea acestuia nuanţând în sensul depunerii de eforturi pentru majorarea plafonului de casă acordat de CNAS casei judeţene şi, totodată, lăsând să se înţeleagă faptul că o parte din banii primiţi ar ajunge la funcţionari cu prerogative decizionale pe linia menţionată din cadrul CNAS.

Însă, în toate cazurile în discuţie, miza era încheierea contractelor cu C.J.A.S. Constanţa în vederea stabilirii plafonului de decontare, precum şi modificarea acestui plafon prin acte adiţionale la contractul iniţial în scopul majorării sumelor decontate furnizorilor de servicii medicale, demersuri în care CJAS Constanţa era condusă şi reprezentată de inculpatul A., cauza remiterii sumelor de bani fiind reprezentată tocmai de "îngăduinţa" cu care inculpatul şi-a exercitat prerogativele de reprezentare a CJAS Constanţa la semnarea contractelor/actelor adiţionale, sumele semnificând, totodată, o răsplată a inculpatului pentru pretinsele eforturi prin care a obţinut bugetul casei judeţene sau majorarea acestuia.

Revenind, fără greşeală mesajul era transmis de inculpat în formă scrisă, fie prin tastarea procentului pretins pe ecranul telefonului său mobil şi arătarea acestuia reprezentantului entităţii medicale colaboratoare, fie prin consemnarea acestuia olografă pe un bileţel care, după prezentarea partenerului contractual, era distrus prin ardere sau rupere. La fel veneau şi mulţumirile din partea inculpatului, tot pe calea bileţelului scris şi care, ulterior, era rupt ori ars.

Relatările martorilor în sensul comportamentului extrem de precaut al inculpatului sunt confirmate de procesul-verbal din 09.10.2015 de redare a activităţilor de supraveghere tehnică audio-video realizată în mediul ambiental la data de 08.10.2015 şi planşele foto ataşate acestuia, precum şi de procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante din 08.10.2015, din care reiese că, pe când se afla în interiorul sediului S. Constanţa, în vederea primirii unei sume de 7000 RON cu titlu de mită, inculpatul i-a solicitat martorului mituitor să îi înmâneze banii în afara clinicii, la maşina cu care inculpatul venise în acea locaţie, mesaj transmis prin consemnarea olografă pe un bileţel, urmată de prezentarea conţinutului acestuia martorului şi distrugerea bileţelului prin incendiere, operaţiuni surprinse şi fixate video în cadrul activităţilor de supraveghere tehnică descrise.

Potrivit declaraţiilor martorului J. - a cărui credibilitate nu a fost contestată în mod temeinic, raportul de expertiză criminalistică nr. x/2020 pentru detecţia comportamentului simulat fiind neconcludent prin prisma concluziilor formulate de expert şi urmând a fi înlăturat în consecinţă - susţinute de procesele-verbale de redare în formă scrisă a comunicărilor adresate martorului (07.07.2015) şi interceptate în mediul ambiental la sediul clinicii S. Constanţa (08.10.2015), precum şi de înscrisurile reprezentate de contractele/actele adiţionale încheiate între S. şi CJAS Constanţa, procesele-verbale de negociere şi actele interne ale CJAS Constanţa, în primăvara anului 2012, după ce numitul A. a fost învestit în funcţia de director-preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa, martorul în discuţie s-a prezentat la acesta pentru a găsi o soluţie pentru mărirea plafonului acordat de către Casa de Asigurări Clinicii Private S., reprezentată de J..

În urma solicitării adresată lui A. în scopul majorării plafonului, acesta i-a spus că îl va ajuta cu condiţia de a-i remite lunar procentul de 10% din valoarea plafonului majorat faţă de cel anterior acordat, inculpatul folosind calculatorul telefonului pentru a-i indica pe ecran,,10%". După acest moment, prin intermediul lui A., s-a mărit gradual valoarea plafonului pentru serviciile medicale furnizate de societatea medicală S., începând cu 7.000 RON şi ajungând până la cca. 28.000 RON.

Conform înţelegerii, în perioada 2012 - 2015, martorul J. s-a prezentat periodic la sediul CJAS Constanţa, o dată la 2-3 luni, pentru a-i remite lui A. o sumă de bani, reprezentând contravaloarea a 10% din sumele decontate. Contravaloarea celor 10% a variat în funcţie de plafonul acordat lunar, martorul remiţându-i între 1.700 - 2.800 RON.

Din toamna anului 2014 până în vara anului 2015, a intervenit o sincopă în relaţionarea dintre denunţătorul J. şi preşedintele-director A. pentru că din noiembrie 2014 societăţii medicale S. nu i-a mai fost mărit plafonul, pe de-o parte, iar pe de altă parte, pentru că inculpatul îl contacta pe denunţător foarte des telefonic, chiar insistent, pentru a i se aduce "caşcavalul" sau "brânza", după cum se exprima acesta.

La începutul lunii iulie 2015, martorul J. s-a prezentat din nou la biroul inculpatului, oferindu-i suma de 3.500 RON în referire la plafonul de decontare pentru lunile anterioare. În acest sens, în dimineaţa zilei de 06.07.2015, martorul a apelat de la postul telefonic personal postul telefonic utilizat de A., stabilind cu acesta din urmă o întâlnire la biroul localizat în incinta sediului CJAS Constanţa, în jurul orelor 10:00 - 11,00 din următoarea zi, respectiv 07.07.2015.

A doua zi s-a prezentat la inculpat în birou purtând asupra sa un dispozitiv de înregistrare audio-video, ocazie cu care a precizat că doreşte o majorare a plafonului. În acest context, inculpatul a replicat că "toţi oamenii vin pe la dânsul când pot". Martorul a precizat în continuare că are la el "restanţele pe ultimele 3 luni", moment în care inculpatul a devenit agitat, însă în final tot a acceptat să ia mita - în cuantum de 3500 RON - lăsată de martor pe masa biroului, într-un plic.

Martorul J. a precizat că potrivit înţelegerii anterioare şi a modalităţii de derulare a relaţionării dintre el şi inculpatul A. în perioada 2012 - 2015, în prima parte a lunii octombrie 2015 trebuia să se prezinte din nou la biroul lui A. pentru a-i remite mita aferentă actului semnat la data de 27.07.2015 de preşedintele director al CJAS Constanţa, pe care a estimat-o la suma de 3.700 RON, reprezentând 10% din diferenţa acordată suplimentar la stabilirea plafonului, precum şi pentru ca martorul să îi solicite acestuia o nouă majorare de plafon sau menţinerea acestuia cel puţin la valoarea actuală.

La data de 01.10.2015 a intrat în vigoare un ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate prin care 42 de preşedinţi directori generali de case judeţene de asigurări de sănătate au fost suspendaţi ca urmare a modificării indicatorilor de performanţă, printre persoanele vizate de acest act administrativ fiind şi inculpatul A., preşedinte-director general al CJAS Constanţa. Faţă de acesta, A. a intrat în concediu medical pe parcursul lunii octombrie 2015.

La data de 06.10.2015, J. l-a sunat pe A. doar pentru a-i transmite "îngrijorarea" sa cu privire la schimbările ce se realizează la nivelul conducerilor caselor de asigurări de sănătate. Inculpatul A. a fost receptiv la acest telefon şi i-a solicitat martorului ca a doua zi să se întâlnească.

În data de 07.10.2015, cei doi s-au întâlnit la un local pe raza mun. Constanţa, ocazie cu care J. a abordat problematica stabilirii plafoanelor suplimentare pentru trimestrele III şi IV ale anului 2015, A. precizând că la începutul lunii octombrie, cât încă mai avea drept de semnătură, a semnat actul prin care pentru clinica S. stabilise un plafon de circa 80.000 RON. Astfel, J. i-a promis inculpatului că, în aceste condiţii, îi este "dator" cu suma de 7.000 RON şi l-a întrebat cum trebuie să procedeze pentru a-i remite banii.

Inculpatul, deşi a încercat să creeze aparenţa că martorul nu îi datorează nimic, a acceptat expres că promisiunea acestor bani, impunând o întâlnire pentru a doua zi când trebuia remisă suma. Totodată, inculpatul a precizat şi locaţia unde urma ca cei doi să se întâlnească, respectiv la Clinica S. reprezentată de martor (J.:

"Nu ştiu. Anul ăsta am luat şi aparatura. Cum?! Acum! Mă rog, acum un an şi ceva când am luat aparatura. Oricum, am şi o datorie la dumneavoastră (...)

A.: La mine nu ai nicio datorie.

J.: Pentru trimestrul trecut trebuie să.

A.: N-ai nicio datorie la mine.

J.: Şi vroiam să rezolvăm. Banii de... sunt aici(...)

(...)

J.: Păi, şi cum facem? Mai facem mâine o întâlnire?

A.: Păi, de ce?

J.: Păi, pentru ce v-am spus. A ieşit plafonul pentru ultimul trimestru. Tot dumneavoastră ni l-aţi lăsat.

A.: ...[neinteligibil].

J.: Păi, ce dracu? Nu se poate. Şi indiferent că mai reveniţi, că nu mai reveniţi, e decizia dumneavoastră, că eu sunt om şi trebuie să mă achit de restanţele alea.

J.: Dom' preşedinte, ce facem? Mai facem o întâlnire mâine?

A.: Om vedea. Să trăim până mâine.

J.: Da?

A.: Să trăim până mâine.

J.: Trebuie să mă... şi pentru trimestrul 3 şi 4.

A.: Da. .

J.: Sunt vreo şapte mii ...[neinteligibil]... da? Ne mai auzim mâine la un telefon sau cum facem?

A.: Trec eu mâine pe la... la... laborator. Da?(...)").

Faţă de probatoriul analizat, în mod corect prima instanţă a stabilit că inculpatul, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, la data de 07.07.2015, a primit de la martorul J. suma de 3500 RON, iar la data de 07.10.2015, a acceptat promisiunea oferirii sumei de 7000 RON de către acelaşi martor, în schimbul exercitării atribuţiilor de preşedinte-director general al CJAS Constanţa pe linia încheierii contratelor şi actelor adiţionale pentru stabilirea, respectiv, modificarea (majorarea) plafoanelor de casă acordate pentru serviciile prestate de clinica S..

S-a menţionat că este greşită susţinerea apelantului inculpat cum că prima instanţă l-ar fi condamnat pentru o altă faptă, care nu ar corespunde acuzaţiei penale formulate în cauză, în speţă pentru că ar fi primit/acceptat bani/promisiuni de bani pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu legate de încheierea contratelor şi actelor adiţionale pentru stabilirea, respectiv, majorarea plafoanelor de casă acordate pentru serviciile medicale spitaliceşti prestate de clinica S., iar nu pentru stabilirea, respectiv, majorarea plafoanelor de casă acordate pentru serviciile medicale paraclinice prestate de entitatea medicală menţionată, la pagina 18 din hotărârea apelată regăsindu-se descrierea laturii obiective şi încadrarea în drept a faptei imputate inculpatului unde nu sunt amintite asemenea prerogative.

De altfel, terminologia specializată la care inculpatul face trimitere invocând modificarea acuzaţiei penale de către prima instanţă în mod evident nu a fost uzitată de această din urmă autoritate judiciară.

Cât priveşte forma de vinovăţie cu care inculpatul a acţionat, intenţia directă este calificată de scopul special urmărit şi anume obţinerea de resurse financiare prin exploatarea calităţii sale profesionale, prestarea activităţii infracţionale făcându-se ca îndeletnicire concurent activităţii profesionale (J.:

"Şi eu ce fac mai departe?

A.: ...[neinteligibil].

J.: Am văzut că aţi lăsat ceva, dar... Mi-aţi dat nişte fonduri în plus faţă de ce era, că aţi primit, probabil, suplimentare.

A.: Mică.

J.: Mică suplimentare. De asta zic şi eu ...[neinteligibil].

A.: Am şi eu nevoie de creştere.

J.: Cum?

A.: ...[neinteligibil].

J.: Şi eu la cine apelez, că dacă nu sunteţi dumneavoastră acolo, eu sunt mort?

A.: Păi.

J.: Cu altcineva nu vorbesc. .. colegul, vă daţi seama?! N-aveam cu cine. În afara faptului că-l cunosc pe X., care nu se bagă.

A.: Y. nu se bagă.

J.: Păi, ştiu, nu are treabă Y., tocmai de asta.

A.: Nu s-a băgat niciodată. Nu. Deci, slavă Domnului, am stat trei ani. Nu a venit niciodată să spună ...[neinteligibil].

J.: Ştiu. Ştiu. Tocmai de aia eu aveam nevoie de dumneavoastră ...[neinteligibil]... nu ştiu ce să fac, cum să fac.).

Observând critica apelantului inculpat în referire la omisiunea primei instanţe de a se pronunţa asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, Curtea a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., actul de sesizare a instanţei trebuie să cuprindă datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, iar potrivit dispoziţiilor art. 371 din C. proc. pen., judecata se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei. Dacă pe parcursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare juridică [art. 386 alin. (1) din C. proc. pen.].

Faţă de această stare de drept, Curtea a menţionat că obiectul judecăţii îl reprezintă fapta comisă de inculpat în materialitatea ei, iar nu încadrarea juridică a acesteia, sens în care omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu poate fi apreciată drept o lacună în soluţionarea raportului juridic de conflict dedus justiţiei.

De altfel, instanţa de control judiciar a soluţionat la termenul de judecată din data de 18.09.2020 cererea apelantului inculpat de schimbare a încadrării juridice din 8 infracţiuni de luare de mită, în formă continuată, aflate în concurs real într-o singură infracţiune de luare de mită în formă continuată, sens în care s-a apreciat că dreptul la apărare al inculpatului ca şi garanţie a unui proces echitabil a fost respectat, după cum echitatea procedurii judiciare se apreciază prin observarea acesteia în ansamblu, iar nu prin examinarea unor acte în mod individual, ut singuli.

În ceea ce priveşte activitatea infracţională reţinută în sarcina apelantului inculpat A. ca urmare a denunţurilor formulate de D. şi E., aprecierile primei instanţe sunt parţial corecte, soluţia oferită acţiunii penale din această perspectivă fiind în dezacord cu probatoriul administrat.

La data de 16.10.2015, numiţii D. şi E., reprezentanţi ai clinicii medicale private M. Constanţa, au formulat denunţuri prin care semnalau fapte de corupţie pe care le-a perceput personal ca urmare a relaţionării cu preşedintele - director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa A..

În denunţul formulat D. a precizat că este reprezentantul unei clinici medicale private, M.. În anul 2011, împreună cu colega sa, medicul E., a decis înfiinţarea clinicii private M. la care deţine 50% părţi sociale. Clinica a început să funcţioneze din anul 2012. În anul 2013, în prima parte a anului, cu ocazia încheierii contractului cu CJAS Constanţa pentru stabilirea plafoanelor pentru decontare, D. a intrat pentru prima dată în contact direct cu inculpatul A., preşedinte-director general al CJAS Constanţa. Din acel moment s-au menţinut relaţiile dintre acesta şi inculpat, în contextul în care A. îi solicita sfatul profesional, deoarece prezenta anumite afecţiuni medicale.

Întâlnirile dintre D. şi A. aveau loc, fie la biroul acestuia din cadrul CJAS Constanţa, fie la clinica M..

Cu ocazia unor discuţii avute de martorul D. cu A., acesta din urmă a început să transmită anumite sugestii, prin folosirea anumitor cuvinte în anumite contexte. Astfel, în momentul în care se discuta despre stabilirea plafonului de decontare pentru clinica M., acesta îi explica martorului despre "eforturile" pe care trebuie să le facă, îi preciza "că este greu la Bucureşti, că trebuie să lupte să convingă".

Prin aceste sugestii, martorul a înţeles că A. îi transmite disponibilitatea sa de a lua mită, mai ales că avea cunoştinţă de la colegii săi care activează în sistemul medical privat că asemenea practici sunt generalizate şi că fără aceste "comisioane", funcţionarii nu sunt deschişi către rezolvarea problemelor asiguraţilor.

De asemenea, tot din discuţiile cu colegii săi, martorul D. a aflat că se percepe un comision ce variază între 5 şi 10% din suma ce este alocată pentru decontare.

În acest context, denunţătorul D. s-a consultat cu colega sa, doctor E., căreia i-a comunicat cele percepute în urma discuţiilor cu A. şi au decis de comun acord să dea curs acestor sugestii şi să îi ofere mită inculpatului A.. Cum sumele stabilite ca plafon de decontare de către CJAS Constanţa erau variabile, fiind luni în care suma atingea şi echivalentul a 40.000 euro, martorii E. şi D. au convenit să îi dea inculpatului, într-o primă fază, suma de 5.000 euro.

Această primă remitere a avut loc în toamna anului 2013 la sediul Clinicii M., unde inculpatul A. s-a prezentat pentru o consultaţie medicală. Cu această ocazie, denunţătorul D. i-a remis cei 5.000 euro, într-un plic care, la rându-i, se afla într-o sacoşă.

În primăvara anului 2014, tot ca urmare a consultării celor doi martori, D. a decis să îi mai remită inculpatului cu titlu de mită încă 10.000 euro, mai ales că se apropia perioada de contractare, iar A. aducea în discuţie efortul care trebuia depus pentru stabilirea sumelor, sens în care ar trebui să se deplaseze la Bucureşti. Spunând aceste lucruri, martorul a înţeles că trebuie să remită mită pentru a nu exista probleme la stabilirea plafonului.

Această a doua remitere a avut loc tot la clinica M., tot cu ocazia unei consultaţii medicale, A. primind cei 10.000 euro la fel ca în precedent, într-un plic.

În toamna anului 2014, pe fondul discuţiilor privind rectificările ce urmau a fi realizate pentru plafoanele aferente ultimilor luni şi până la încheierea viitorului contract, martorul D. a discutat cu colega sa şi au decis să mai remită o tranşă de mită către inculpatul A., tot de 10.000 de euro.

Ca şi în celelalte două situaţii, A. s-a prezentat la sediul Clinicii M. unde a primit mita de 10.000 euro.

Aspectele relatate de martorul denunţător D., se coroborează cu cele relatate de martorul denunţător E., colega acestuia.

Aceasta a arătat că în anul 2011, împreună cu colegul său, medic D., a decis înfiinţarea unei clinici medicale private, M., şi că de relaţionarea entităţii medicale cu CJAS Constanţa s-a ocupat colegul său, martorul D..

Cu ocazia unor discuţii cu inculpatul A., acesta a început să îi transmită colegului său D. anumite sugestii, indirect, prin folosirea anumitor cuvinte în anumite contexte, iar colegul său a înţeles că A. îi transmite disponibilitatea sa de a lua mită. În acest context, D. s-a consultat cu martora E. şi au decis de comun acord să dea curs acestor sugestii şi să îi dea mită lui A., aşa cum acesta din urmă sugerase.

Suma a fost calculată raportându-se la "uzanţele" din sistem conform celor spuse de colegii lor şi au calculat un procent între 5 şi 10 % din sumele stabilite de CJAS Constanţa, în vederea decontării către Clinica M.. Cum sumele stabilite ca plafon erau variabile, fiind luni în care suma atingea şi echivalentul a 40.000 euro, cei doi medici au convenit să fie dată, într-o primă fază, suma de 5.000 euro.

Această primă remitere, ca şi cele ulterioare, au fost realizate de colegul martorei, D. şi a avut loc în toamna anului 2013, la sediul Clinicii M., unde s-a prezentat A. pentru un consult medical. Următoarele două remiteri au avut loc în primăvara şi toamna anului 2014, fiind daţi de fiecare dată câte 10.000 euro de către D. lui A.. Remiterile acestea au avut loc tot la clinica M..

Pentru sumele remise, cei doi martori au contribuit fiecare cu câte jumătate.

În cursul cercetării judecătoreşti în faţa primei instanţe E. a menţinut declaraţiile date, menţionând că nu consideră că inculpatul a făcut ceva abuziv sau că au existat urmări asupra societăţii M., decontarea era generată de rapoartele întocmite de M.. În legătură cu modul în care au fost date sumele de bani inculpatului, a declarat că, din afirmaţiile colegului său, martorul D., a înţeles că inculpatul nu a pretins mită în mod direct, ci a sugerat acest lucru, acceptând să dea mită inculpatului cunoscând că existau probleme în obţinerea de bani şi întotdeauna se depuneau eforturi. Întrucât nu avea o sumă fixă de calcul, o sumă impusă, a calculat 5% - 7% din valoarea contractului lunar, personal contribuind cu jumătate din suma dată inculpatului, 5000 euro.

În cursul cercetării judecătoreşti desfăşurate în faţa tribunalului, D. a menţinut declaraţiile date în cauză. Acesta a precizat în legătură cu procedura derulată în relaţia cu CJAS Constanţa că în primăvara fiecărui an se semna contractul dintre M. şi CJAS Constanţa stipulându-se o sumă globală, anuală, pentru ca în toamna aceluiaşi an să se realizeze o rectificare, în urma căreia se adăuga o valoare care era mai mică decât suma contractată, majorarea plafonului realizându-se după o discuţie prealabilă cu preşedintele Casei de Asigurări. Martorul a precizat că existau mereu negocieri în jurul sumei de câteva procente, negocieri care se purtau între reprezentantul M. şi preşedintele Casei de Asigurări care era însoţit de una sau două persoane. Martorul consideră că A. ar fi avut posibilitatea să spună că nu îndeplineşte anumite criterii şi să nu ţină cont de ele la stabilirea plafonului. Întrebat dacă au fost discuţii cu inculpatul în cadrul cărora a dat de înţeles că trebuie să dea mită, martorul denunţător a precizat că nu au existat asemenea discuţii directe, dar a avut impresia în urma unor discuţii că trebuie să participe şi să ofere sprijinul pentru eforturile preşedintelui CJAS Constanţa în negocierile cu cei din Bucureşti (Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate). Martorul a declarat că a dat de 3 ori mită inculpatului, valoarea echivalentă a 5000 euro, 10.000 euro şi 10.000 euro. Când remitea suma de bani inculpatului, nu îi aducea la cunoştinţă acestuia cuantumul sumei şi nici nu număra banii. Valoarea sumelor o aprecia ca fiind procent din venitul pe care îl obţinea conform contractului cu Casa de Asigurări şi s-a gândit împreună cu martora E. la un procent între 5 - 10%, aceasta fiind cifra despre care se vorbeşte în mass-media ca fiind suma obişnuită cu care trebuie să participi la un contract.

Martorul D. a declarat că A. nu i-a cerut niciodată acest procent, dar nici nu l-a căutat vreodată să îi înapoieze banii. Discuţiile despre eforturile pe care le depunea A., erau periodice, de 2 ori pe an, o dată primăvara, o dată toamna.

Întrebat pentru ce consideră că a dat inculpatului banii, acesta a răspuns că banii trebuiau folosiţi în negocierile de la Bucureşti şi pentru că "trebuie să existăm în continuare în relaţie cu Casa".

Relatările celor doi martori din faza de urmărire penală şi din faţa primei instanţe au fost menţinute şi pe parcursul cercetării judecătoreşti derulate în faţa Curţii.

Examinând declaraţiile celor doi martori, Curtea a constatat că acuzaţia penală formulată faţă de inculpatul A. prin raportare la conduita infracţională denunţată de martorii D. şi E. este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, probele analizate coroborându-se în sensul anterior menţionat.

Astfel, pe parcursul anilor 2013 - 2014, inculpatul A. a primit de la martorii D. şi E. în trei rânduri suma totală de 25000 euro, 5000 euro în toamna lui 2013 şi câte 10000 euro în primăvara, respectiv toamna lui 2014, suma venind să răsplătească pe inculpat pentru eforturile depuse în calitate de preşedinte-director general al CJAS Constanţa în sensul asigurării şi majorării fondurilor CJAS Constanţa alocate de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.) şi care se reflectau în plafoanele de casă acordate Clinicii M. ca urmare a contractelor şi actelor adiţionale semnate între această entitate medicală şi CJAS Constanţa în anii de referinţă.

Deşi, martora E. nu a înmânat direct inculpatului sumele în discuţie, predarea acestora prin intermediul martorului D. şi ca urmare a înţelegerii prealabile cu acesta din urmă este pe deplin dovedită prin declaraţiile convergente ale celor doi martori.

Curtea a găsit deplin verosimile declaraţiile martorilor D. şi E., cei doi relatând cu precizie aceleaşi aspecte esenţiale, iar credibilitatea acestora nefiind niciun moment pusă la îndoială sau contestată.

Ca şi în cazul infracţiunii de luare de mită săvârşită faţă de martorul J., forma de vinovăţie reţinută şi în cazul acestei fapte este intenţia directă calificată de acelaşi scop special, făcând trimitere la consideraţiile expuse cu acea ocazie.

Prin urmare, soluţia de achitare dispusă de Tribunal faţă de inculpat pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată - 3 acte materiale - în considerarea denunţurilor formulate de martorii D. şi E. este greşită şi urmează a fi infirmată prin prezenta decizie penală, sens în care s-a procedat la reformarea hotărârii penale atacate, în sensul pronunţării unei soluţii de condamnare a inculpatului A. pentru comiterea acestei infracţiuni.

La stabilirea duratei pedepsei, Curtea a evaluat criteriile expuse de art. 74 din C. pen., respectiv vor fi avute în vedere împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, gravitatea acestora, natura şi importanţa valorilor sociale lezate, urmarea produsă, scopul urmărit, persoana inculpatului, şi nu în ultimul rând atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal, precum şi nivelul de educaţie, vârsta, şi situaţia socio-familială a inculpatului.

Se impune ca în cadrul procesului de individualizare instanţa să ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă şi, după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conţinut, în vederea stabilirii sancţiunii penale corespunzătoare pentru reeducarea inculpatului. În acest context se impune, pe de o parte, a se acorda atenţia cuvenită circumstanţelor reale de săvârşire a faptei, iar pe de altă parte, instanţa trebuie să evalueze în cadrul acestei analize şi elementele ce caracterizează persoana inculpatului.

Pentru a-şi îndeplini funcţiile, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul duratei şi naturii (privativă sau neprivativă de libertate), atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei. Funcţiile de constrângere şi reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o individualizare care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Trebuie subliniat şi faptul că exemplaritatea pedepsei produce efecte, atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin pedeapsa aplicată, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului. Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală.

Instanţa de apel a evidenţiat că fapta reţinută în sarcina inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, iar inculpatul o periculozitate sporită, care rezultă din relaţiile sociale încălcate, din modalitatea concretă de comitere a acesteia, după cum a fost descrisă în prima parte a prezentelor consideraţii, dar şi din conduita procesuală absolut necooperantă a inculpatului.

Astfel, apreciind că răspunde exigenţelor anterior enumerate şi respectând principiul proporţionalităţii sancţiunii penale cu gravitatea faptei şi periculozitatea infractorului, în baza art. 289 din C. pen., cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) din C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) - dreptul de a ocupa funcţia de preşedinte-director general al CJAS Constanţa - şi lit. k) pe o perioadă de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (3 acte materiale - - denunţători D. şi E.).

În baza art. 65 din C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) pe perioada executării pedepsei principale.

Cât priveşte infracţiunile de luare de mită imputate inculpatului în baza denunţurilor martorilor B., C., F., G., H. şi I., Curtea, în acord cu prima instanţă, a apreciat că acestea sunt insuficient probate.

S-a reţinut că, raportat la obiectul probaţiunii - existenţa infracţiunii şi săvârşirea ei de către inculpat (art. 98 lit. a) din C. proc. pen.) - în cauză se impunea a fi dovedite elementele constitutive ale fiecărei infracţiuni de săvârşirea căreia inculpatul este acuzat, aspect, în raport, cu care declaraţiile martorilor denunţători exploatate de procuror în vederea trimiterii în judecată nu satisfac exigenţele calitative şi cantitative cerute de lege pentru răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie.

S-a observat că dispoziţiile art. 5 alin. (1) din C. proc. pen. consacră principiul aflării adevărului pe bază de probe şi că activitatea organelor de urmărire penală s-a limitat, în materie probatorie - din perspectiva necesităţii dovedirii elementelor constitutive ale infracţiunilor de luare de mită - la audierea în calitate de martori a celor 6 denunţători, deşi date/informaţii în sensul comiterii unor infracţiuni de corupţie de către inculpatul A. existau încă din anul 2013, după cum în procesul-verbal de sesizare din oficiu din 25.03.2014 sunt evidenţiate "relaţionările" şi activităţile ilicite ale inculpatului cu martorii C., F. şi cu reprezentanţii L., şi în egală măsură cu martorul J., însă în acest din urmă caz activitatea infracţională imputată inculpatului fiind în mod corespunzător documentată.

Este adevărat că, analizate global, declaraţiile martorilor denunţători B., C., F., G., H. şi I. dovedesc cadrul general (contextul) şi modul în care inculpatul acţiona, dar şi modelul comportamental caracterizat de maniera insidioasă în care acesta transmitea necesitatea răsplătirii sale pentru eforturile depuse, după cum şi instanţa de control judiciar a reţinut în partea de început a prezentelor consideraţii, însă, în vederea probării acţiunilor de natura elementelor materiale ale fiecărei infracţiuni imputate, relatările individuale devin nerelevante în considerarea calităţii procesuale atribuite acestora de organul de urmărire penală (martor), deşi activitatea reţinută a fi fost desfăşurată de martorii denunţători s-ar fi circumscris elementului material al infracţiunilor corelative celor de comiterea cărora este acuzat inculpatului, respectiv darea de mită.

Cât priveşte fiabilitatea acestor declaraţii, instanţa de apel a arătat că martorii în discuţie se bucură de un statut socio-profesional deosebit, numele acestora beneficiind de o notorietate locală în rândul elitelor medicale constănţene (credibilitatea martorului B. fiind confirmată în plus prin raportul de expertiză criminalistică administrat în faţa instanţei de apel), însă, pentru a răsturna prezumţia de nevinovăţie de care inculpatul beneficiază în cauză cu consecinţa condamnării acestuia pentru comiterea infracţiunilor imputate, pledoariile analizate trebuie coroborate de probe suficient de solide care să confirme dincolo de orice dubiu rezonabil aspectele relatate, probe care în cauză lipsesc.

Susţinerea reprezentantului Ministerului Public, că în cauza Sică împotriva României, Curtea de la Strasbourg nu s-a opus soluţiilor de condamnare dispuse de instanţele naţionale în baza declaraţiilor unui singur martor, nu poate fi primită, deoarece în hotărârea invocată Curtea Europeană a Drepturilor Omului analizează echitatea procedurii judiciare finalizate cu condamnarea inculpatului prin observarea respectării dreptului la apărare al acestuia, a drepturilor martorilor şi a interesului public ca infractorii să fie cercetaţi corespunzător, iar nu corectitudinea soluţiei de condamnare sau vinovăţia inculpatului [ hotărârea invocată, par. 56 - "Curtea reaminteşte mai întâi că nu are sarcina de a acţiona asemenea unei instanţe de gradul patru de jurisdicţie, de a aprecia legalitatea probelor în temeiul dreptului intern al statelor părţi la Convenţie şi de a se pronunţa cu privire la vinovăţia reclamanţilor.(...)]"

Faţă de toate acestea, soluţiile de achitare dispuse de prima instanţă în considerarea denunţurilor formulate de martorii B., C., F., G., H. şi I. sunt corecte, urmând a fi menţinute de Curte.

Fiind comise mai înainte de a fi judecat definitiv pentru vreuna dintre ele, Curtea a constatat că cele două infracţiuni pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză penală sunt comise în concurs real, astfel că în baza art. 38 alin. (1) din C. pen. - art. 39 alin. (1), lit. b) din C. pen. şi şi art. 45 alin. (1), alin. (3) lit. a) şi alin. (5) din C. pen., a contopit pedepsele principale stabilite în prezenta cauză - 3 ani închisoare şi 5 ani închisoare - şi a aplicat pedeapsa principală mai grea de 5 ani închisoare la care a adăugat un spor de 1 an închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, urmând ca în final inculpatul A. să execute pedeapsa principală rezultantă de 6 ani închisoare. Faţă de cuantumul pedepsei rezultante, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 60 din C. pen.

C. Împotriva Deciziei penale nr. 881/P/2020 din 26 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 19 iulie 2021, când s-a stabilit termen la data de 16 septembrie 2021, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, recurentul inculpat A. a invocat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen.

În cuprinsul raportului întocmit, în cauză, s-a menţionat, cu referire la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a susţinut că fapta, în materialitatea ei, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu verifică tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită, din punctul de vedere al îndatoririlor de serviciu reţinute în sarcina inculpatului, instanţa, în motivare, referindu-se generic la atribuţiile C.J.A.S. Constanţa şi nu la atribuţiile concrete ale Preşedintelui Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa, nefiind indicat actul ce intra în îndatoririle de serviciu ale recurentului.

În continuare, a susţinut că starea de fapt, astfel cum a fost reţinută, ca şi soluţia de condamnare sunt urmarea unor vădite nelegalităţi, fiind încălcate limitele şi obiectul judecăţii- art. 371 din C. proc. pen.- în componenta privind fapta arătată în actul de sesizare, implicit limitele judecării apelului.

În acest sens a arătat că instanţa de apel a modificat acuzaţia în fapt, în materialitatea ei. Astfel, a învederat că instanţa de control nu a reţinut care erau atribuţiile inculpatului pe linia încheierii contractelor cu prestatorii de servicii medicale şi a modificat rezultatul acuzaţiei reţinute prin rechizitoriu, recalificând atribuţiile de serviciu ale inculpatului. Ca atare, a considerat că, urmare a reţinerii unei altei situaţii de fapt, instanţa de apel ar fi trebuit să pronunţe o soluţie de achitare.

Totodată, a arătat că, deşi prin actul de sesizare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea a opt infracţiuni de luare de mită, în formă continuată, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu referitoare la încheierea contractelor cu entităţi mediale care operează în domeniul medical, respectiv care asigură servicii medicale paraclinice, în vederea stabilirii plafoanelor pentru sumele decontate, Curtea de Apel Constanţa s-a raportat la o situaţie de fapt care vizează servicii medicale spitaliceşti, care se află sub o reglementare diferită faţă de serviciile medicale paraclinice.

De asemenea, a învederat că referirea la art. 20 şi 21 din contractele de furnizare servicii medicale are în vedere, în mod greşit, o altă situaţie de fapt, o altă reglementare şi alte atribuţii de serviciu.

Nu în ultimul rând, a susţinut că, în cauză lipseşte raportul de cauzalitate dintre faptele inculpatului şi remiterea sumelor de bani de către martorii D. şi E., din probatorii reieşind faptul că remiterea sumelor de bani nu a fost determinată de vreo activitate de constrângere a martorilor denunţători.

Cu referire la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., inculpatul a arătat că acesta vizează dispoziţiile sancţionatorii ale pluralităţii de infracţiuni, susţinând că s-au aplicat nelegal dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni dar şi cele referitoare la legea penală mai favorabilă, în loc de infracţiunea de luare de mită în formă continuată, faptele reţinute în sarcina recurentului fiind săvârşite, conform acuzării, în perioada 2012 - 2015.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16 septembrie 2021, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. şi s-a acordat termen pentru data de 14 octombrie 2021.

În încheierea de admitere s-a menţionat că cererea de recurs în casaţie a fost admisă doar în privinţa cazului de casare prevăzut de pct. 7 al art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., deoarece doar aspectele invocate de inculpatul A., din perspectiva acestui caz de casare se circumscriu cazului de casare invocat.

D. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casaţie declarat de inculpatul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În cauză, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., menţionând, în esenţă, că, în mod greşit şi contrar acuzaţiei penale formulată împotriva acestuia, s-a dispus condamnarea sa pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în sensul pretinderii şi primirii de bani de la J., respectiv de la D. şi E., în vederea îndeplinirii altor atribuţii decât cele reţinute prin rechizitoriu, în speţă atribuţii legate de încheierea contractelor de furnizare servicii medicale spitaliceşti, în loc de atribuţii referitoare la încheierea contractelor de furnizare servicii medicale paraclinice (de laborator), după cum se reţine în rechizitoriu. Inculpatul a mai arătat că instanţa de apel a făcut trimitere la nişte dispoziţii din ordine şi regulamente care se refereau la servicii spitaliceşti, nu la servicii de laborator.

Astfel, inculpatul a arătat că instanţa de apel a reţinut la pag. 44 din decizia pronunţată că "Potrivit art. 5, pct. 8 din Statutul C.A.S. Constanţa adoptat în anul 2008, printre atribuţiile C.J.A.S. Constanţa se numără şi aceea de a negocia,contracta şi deconta serviciile medicale contractate cu furnizorii în condiţiile contractului-cadru, atribuţie reluată în conţinutul Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Casei de Asigurări de Sănătate Constanţa adoptat în anul 2013, art. 10, pct. 9 - 10" articole care se refera la serviciile spitaliceşti, nu şi la cele paraclinice, de laborator, în legătură cu care a fost formulată acuzaţia de către procuror, care a arătat că scopul pentru care a săvârşit faptele de luare de mită a fost stabilirea plafoanelor pentru sumele decontate către unităţile medicale. S-a mai arătat de asemenea, că instanţele nu au indicat atribuţiile de serviciu concrete în legătură cu care inculpatul a comis infracţiunile.

De asemenea, s-a menţionat că, în cauza lipseşte raportul de cauzalitate dintre faptele lui A. şi remiterea sumelor de bani de către D. şi E., întreaga construcţie a stării de fapt rezultată din hotărâre relevă faptul că remiterile sumelor de bani nu au fost determinate de vreo activitate de constrângere a martorilor denunţători.

În acest sens, Înalta Curte constată că Tribunalul Constanţa a reţinut, printre altele, că, deşi, inculpatul se apără afirmând că nu făcea parte din comisiile care analizau îndeplinirea condiţiilor de contractare şi nu putea influenţa în niciun fel această etapă a contractării, în atribuţiile preşedintelui - Director al Casei de Asigurări de Sănătate Constanţa, regăsim relevante în cazul de faţă următoarele atribuţii: Conduce activitate CAS Constanţa, Organizează, conduce şi administrează la nivel local CAS Constanţa, precum şi gestionează patrimoniul şi mijloacele materiale şi băneşti ale acesteia, în condiţiile realizării unui management eficace şi de calitate, mandat exercitat în baza contractului de management, organizează, planifică, coordonează, controlează şi evaluează activitatea tuturor structurilor din cadrul CAS Constanţa, convoacă Consiliul de Administraţie CAS Constanţa, conduce şedinţele, numeşte, sancţionează şi eliberează din funcţie personalul CAS Constanţa în condiţiile legii, aprobă strategia de contractare, prin urmare avea în subordine comisiile şi întregul personal care activa în cadrul CAS Constanţa.

În raport cu aceste considerente, Tribunalul Constanţa a reţinut că apărarea inculpatului, de negare a comiterii infracţiunii, este contrazisă de declaraţiile constante ale martorului denunţător J., precum şi de înregistrările ambientale prezentate şi analizate anterior, planşele fotografice, procesele-verbale de activităţi operative, documentele oficiale emise de CJAS Constanţa şi semnate de inculpatul A., prin care se stabileau plafoanele de decontare pentru Laboratorul S. şi declaraţiile martorilor P., Z., AA..

În acest sens, Tribunalul Constanţa a reţinut că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, elementul material al acestei infracţiuni realizându-se în forma acceptării şi primirii ulterioare a sumei de bani pretinse în vederea stabilirii plafoanelor pentru sumele decontate, în cursul anului 2015, a primit sau acceptat în baza unei înţelegeri infracţionale anterioare, de la J. - reprezentant al Laboratorului S., unitate medicală privată cu profil analize medicale şi servicii medicale - în două rânduri, sumele de 3.500 RON şi respectiv, 7.000 RON.

Tribunalul a reţinut în mod cert că sumele de bani primite de inculpat de la denunţător au avut legătură cu încheierea contractelor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, incluzând aici şi actele adiţionale, ca parte componentă a acestor contracte, inculpatul asigurându-l pe denunţător că va încheia contractul, nu va avea controale care să-i îngreuneze activitatea şi va primii banii necesari furnizării de servicii medicale, fiind astfel evident că suma primită de către inculpat de la denunţător avea legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului.

Astfel, fapta inculpatului A. care, în calitatea sa de preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, în exercitarea atribuţiilor de serviciu referitoare la încheierea contractelor cu entităţi medicale care operează în domeniul medical, în vederea stabilirii plafoanelor pentru sumele decontate, în cursul anului 2015, a primit sau acceptat în baza unei înţelegeri infracţionale anterioare, de la J.- reprezentant al Laboratorului S., unitate medicală privată cu profil analize medicale şi servicii medicale - în două rânduri, sumele de 3.500 RON şi respectiv, 7.000 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de - art. 289 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 din C. pen. (2 acte materiale - în raport cu denunţul lui J.).

Totodată, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte situaţia de fapt, în acord cu prima instanţă, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că în perioada anilor 2012-2015, inculpatul A. a deţinut funcţia de Preşedinte - Director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa (C.J.A.S. Constanţa), iar în această calitate (art. 16-17 din Statutul C.A.S. Constanţa adoptat în anul 2008) a reprezentat legal instituţia în discuţie în relaţiile cu furnizorii locali (judeţeni) de servicii medicale, aprobând strategia de contractare a acestor servicii, încheind (semnând în scopul angajării) în numele C.J.A.S. Constanţa contractele de prestări servicii medicale şi actele adiţionale la acestea şi controlând modalitatea de executare a contractelor astfel încheiate.

Potrivit art. 5, pct. 8 din Statutul C.A.S. Constanţa adoptat în anul 2008, printre atribuţiile C.J.A.S. Constanţa se numără şi aceea de a negocia, contracta şi deconta serviciile medicale contractate cu furnizorii în condiţiile contractului-cadru, atribuţie reluată în conţinutul Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Casei de Asigurări de Sănătate Constanţa adoptat în anul 2013, art. 10, pct. 9-10.

Faţă de acestea dispoziţii organizatorice şi de stabilire a competenţelor (atribuţiilor) profesionale, Curtea a găsit neîntemeiată apărarea inculpatului potrivit căreia Preşedintele- Director General al CJAS Constanţa nu avea atribuţii de serviciu pe linia încheierii contractelor cu prestatorii de servicii medicale şi pentru modificarea plafoanelor de decontare - obligaţie care, în opinia inculpatului, îi incumba în drept Directorului Executiv al Direcţiei Relaţii Contractuale din cadrul CJAS Constanţa şi personalului din subordinea acestuia - cu menţiunea că potrivit dispoziţiilor art. 27, lit. A), pct. 1 din regulamentul de organizare în discuţie, Direcţia Relaţii Contractuale din cadrul CJAS Constanţa, prin structura Relaţii cu Furnizorii, desfăşura toate activităţile - demersuri tehnice şi administrative - privind încheierea contractelor pentru toate domeniile de asistenţă, redactând contractele, obţinând semnăturile şi înregistrând contractele astfel încheiate. Prin urmare, Directorul Executiv al Direcţiei Relaţii Contractuale din cadrul CJAS Constanţa nu semna contractele/actele adiţionale la acestea cu furnizorii de servicii medicale, deoarece nu avea puterea de reprezentare legală a entităţii juridice CJAS Constanţa, o asemenea prerogativă aparţinând, potrivit reglementărilor anterior prezentate, Preşedintelui - Director General al C.J.A.S. Constanţa.

De altfel, transpusă în practică prerogativa menţionată face sesizabilă semnarea de către inculpatul A., Preşedinte - Director General al CJAS Constanţa, a tuturor contractelor şi actelor adiţionale încheiate de casa de asigurări de sănătate cu prestatorii de servicii medicale S., K.., L., L., M., T., N., O. şi U., fiind fără relevanţă, din perspectiva activităţii infracţionale imputate inculpatului, faptul semnării contractului/actului adiţional alături de inculpat şi de către alţi funcţionari din cadrul C.J.A.S. Constanţa, potrivit competenţelor fiecăruia dintre aceştia, şi aceasta pentru că semnăturile astfel aplicate (acordate) nu au nici capacitatea legală şi nici semnificaţia iniţierii/însuşirii de raporturi juridice contractuale în numele C.J.A.S. Constanţa, ci reprezintă avize consultative de specialitate din partea structurilor de resort, pe de-o parte, iar antrenarea (participarea) şi a altor persoane la comiterea unei infracţiuni nu este exoneratoare de răspundere penală pentru autor, ci defineşte o anumită formă de participaţie penală, pe de altă parte.

În acest context profesional, continuând tradiţia consacrată de predecesorii săi, domnii Preşedinţi ai C.J.A.S. V. şi W., (după cum reiese din declaraţia martorului F. furnizată în faza de urmărire penală), în anul 2012, odată instalat în funcţia de conducere menţionată, inculpatul A. a început să invite la sediul C.J.A.S. Constanţa reprezentaţii diverşilor prestatori de servicii medicale de pe raza judeţului Constanţa cu care instituţia pe care o conducea avea încheiate contracte de furnizare-decontare servicii medicale, pentru a se cunoaşte.

Potrivit declaraţiilor martorilor J., B., C., D., E., F., G., H. şi I., întâlnirile au avut loc în cea mai mare parte la sediul CAS Constanţa, la date şi ore prestabilite, iar pe parcursul acestora inculpatul şi-a manifestat fără reţineri dorinţa de a primi un procent din sumele pe care CAS Constanţa le deconta furnizorilor privaţi de servicii medicale, procent care fluctua între 5% şi 10%, pentru solicitarea acestuia nuanţând în sensul depunerii de eforturi pentru majorarea plafonului de casă acordat de CNAS casei judeţene şi, totodată, lăsând să se înţeleagă faptul că o parte din banii primiţi ar ajunge la funcţionari cu prerogative decizionale pe linia menţionată din cadrul CNAS.

Însă, în toate cazurile în discuţie, miza era încheierea contractelor cu C.J.A.S. Constanţa în vederea stabilirii plafonului de decontare, precum şi modificarea acestui plafon prin acte adiţionale la contractul iniţial în scopul majorării sumelor decontate furnizorilor de servicii medicale, demersuri în care CJAS Constanţa era condusă şi reprezentată de inculpatul A., cauza remiterii sumelor de bani fiind reprezentată tocmai de "îngăduinţa" cu care inculpatul şi-a exercitat prerogativele de reprezentare a CJAS Constanţa la semnarea contractelor/actelor adiţionale, sumele semnificând, totodată, o răsplată a inculpatului pentru pretinsele eforturi prin care a obţinut bugetul casei judeţene sau majorarea acestuia.

În aceste coordonate, Înalta Curte reţine că, critica prezentată de recurentul inculpat în susţinerea cazului de recurs în casaţie, a constituit şi motiv de apel. Astfel, în cuprinsul hotărârii atacate s-a menţionat că inculpatul a arătat că, în mod greşit şi contrar acuzaţiei penale prima instanţă a dispus condamnarea sa pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în sensul pretinderii şi primirii de bani de la J. în vederea îndeplinirii altor atribuţii decât cele reţinute prin rechizitoriu, în speţă atribuţii legate de încheierea contractelor de furnizare servicii medicale spitaliceşti, în loc de atribuţii referitoare la încheierea contractelor de furnizare servicii medicale paraclinice (de laborator), după cum se reţine în rechizitoriu.

Or, în acest sens, Curtea de Apel Constanţa a explicat că este "greşită susţinerea apelantului inculpat cum că prima instanţă l-ar fi condamnat pentru o altă faptă, care nu ar corespunde acuzaţiei penale formulate în cauză, în speţă pentru că ar fi primit/acceptat bani/promisiuni de bani pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu legate de încheierea contratelor şi actelor adiţionale pentru stabilirea, respectiv, majorarea plafoanelor de casă acordate pentru serviciile medicale spitaliceşti prestate de clinica S., iar nu pentru stabilirea, respectiv, majorarea plafoanelor de casă acordate pentru serviciile medicale paraclinice prestate de entitatea medicală menţionată, la pagina 18 din hotărârea apelată regăsindu-se descrierea laturii obiective şi încadrarea în drept a faptei imputate inculpatului unde nu sunt amintite asemenea prerogative.

De altfel, terminologia specializată la care inculpatul face trimitere invocând modificarea acuzaţiei penale de către prima instanţă în mod evident nu a fost uzitată de această din urmă autoritate judiciară."

În acest context, Înalta Curte aminteşte că, pentru ca elementul material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită să fie întrunit trebuie să fie îndeplinită şi condiţia potrivit căreia actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, urgentare sau întârziere se pretinde, se primeşte sau se acceptă promisiunea unor bani sau alte foloase să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public, adică să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri stabilite, atât prin dispoziţii legislative de nivel primar, cât şi prin cele de nivel secundar.

Prin urmare, în raport cu cele menţionate mai sus, se constată că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă a infracţiunilor de luare de mită prevăzute de art. 289 din C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, cu privire la critica invocată tot în susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de pct. 7 al art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. s-a arătat că, în cauza, lipseşte raportul de cauzalitate dintre faptele lui A. şi remiterea sumelor de bani de către D. şi E., că întreaga construcţie a stării de fapt rezultată din hotărâre relevă faptul că remiterile sumelor de bani nu au fost determinate de vreo activitate de constrângere a martorilor denunţători. Ambii martori au arătat "că inculpatul nu a pretins mită în mod direct, ci a sugerat acest lucru, iar denunţătorii au acceptat să dea mită inculpatului cunoscând că existau probleme în obţinerea de bani şi întotdeauna se depuneau eforturi". Or, fiind întrebat martorul D. dacă au fost discuţii cu inculpatul în cadrul cărora a dat de înţeles că trebuie să dea mită, martorul denunţător a precizat (pagina 52 alin. (1) "că nu au existat asemenea discuţii directe, dar a avut impresia în urma unor discuţii că trebuie să participe şi să ofere sprijinul pentru eforturile preşedintelui CJAS Constanţa în negocierile cu cei din Bucureşti (Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate)".

Înalta Curte reţine că, în cazul infracţiunii de luare de mită, fapta se realizează prin una dintre cele trei modalităţi alternative: pretindere, primire sau acceptarea promisiunii unor bani sau altor foloase care nu i se cuvin subiectului activ, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Astfel, fiind o infracţiune de pericol, infracţiunea de luare de mită se consumă în momentul săvârşirii acţiunii sau inacţiunii incriminate, respectiv în momentul pretinderii sau primirii banilor sau foloaselor necuvenite ori în momentul în care făptuitorul acceptă promisiunea unor astfel de foloase, nefiind obligatoriu ca actul de serviciu sau actul contrar îndatoririlor de serviciu să fie efectiv realizat.

Astfel din cuprinsul hotărârii atacate, printre altele, s-a menţionat, ca situaţie de fapt, că prima remitere a avut loc în toamna anului 2013 la sediul Clinicii M., unde inculpatul A. s-a prezentat pentru o consultaţie medicală. Cu această ocazie, denunţătorul D. i-a remis cei 5.000 euro, într-un plic care, la rându-i, se afla într-o sacoşă. În primăvara anului 2014, tot ca urmare a consultării celor doi martori, D. a decis să îi mai remită inculpatului cu titlu de mită încă 10.000 euro, mai ales că se apropia perioada de contractare, iar A. aducea în discuţie efortul care trebuia depus pentru stabilirea sumelor, sens în care ar trebui să se deplaseze la Bucureşti. Spunând aceste lucruri, martorul a înţeles că trebuie să remită mită pentru a nu exista probleme la stabilirea plafonului. Această a doua remitere a avut loc tot la clinica M., tot cu ocazia unei consultaţii medicale, A. primind cei 10.000 euro la fel ca în precedent, într-un plic. În toamna anului 2014, pe fondul discuţiilor privind rectificările ce urmau a fi realizate pentru plafoanele aferente ultimilor luni şi până la încheierea viitorului contract, martorul D. a discutat cu colega sa şi au decis să mai remită o tranşă de mită către inculpatul A., tot de 10.000 de euro. Ca şi în celelalte două situaţii, A. s-a prezentat la sediul Clinicii M. unde a primit mita de 10.000 euro.

Astfel că, în raport, cu această situaţie de fapt, infracţiunea de luare de mită s-a realizat prin una dintre cele trei modalităţi alternative, respectiv primire.

În acelaşi timp, Înalta Curte reţine că recurentul a invocat doar formal nelegalitatea hotărârii atacate, în realitate criticile acestuia vizând netemeinicia raţionamentului instanţei de apel, care a răspuns în considerentele hotărârii asupra tuturor aspectelor legate de tipicitatea infracţiunii de luare de mită.

Prin urmare, criticile menţionate în susţinerea recursului în casaţie nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac, ci reprezintă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţa de apel a reţinut, pe baza probelor din dosar, vinovăţia inculpatului.

Înalta Curte constată că prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul nu a evidenţiat elemente de nelegalitate, ci a solicitat o reinterpretare a probelor, prin prisma unor critici comune cu cele formulate cu titlu de apărări în fond şi cu titlu de motive de apel.

Or, această situaţie implică o reanalizare a situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate în art. 438 din C. proc. pen.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 881/P/2020 din data de 26 octombrie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 881/P/2020 din data de 26 octombrie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 octombrie 2021.

GGC - GV