Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 427/RC/2021 AI generated

Scope of cassation review: factual re-evaluation and legal classification of attempted family violence versus negligent bodily harm

Case Number Decizia nr. 427/RC/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the cassation appeal filed by the defendant, leaving the appellate court's conviction and sentence in force, which established a resultant penalty of 6 years, 4 months, and 20 days of imprisonment. The dispute centered on whether the defendant’s intentional act of striking two family members with a vehicle and damaging their property constituted attempted family violence (attempted murder) and destruction, or merely negligence resulting in bodily harm, with the defendant arguing that the appellate decision applied penalties outside statutory limits or for acts not provided for by criminal law. The court held that cassation review is limited to verifying the legal characterization and calculation of penalties based on the established facts, not reassessing evidence or facts; it confirmed that the lower courts correctly applied Article 32 in relation to Articles 199, 188, and 189 of the Penal Code (attempted family violence/murder) and Article 253 (destruction), and that the resultant sentence properly aggregated concurrent penalties in accordance with Article 38 and Article 39 of the Penal Code, thus rejecting claims of improper legal application under Articles 438(1)(7) and (12) of the Code of Criminal Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 32 C. pen, art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen, art. 253 alin. (1) C. pen, art. 67 alin. (1) C. pen, art. 65 alin. (1) C. pen, art. 38 alin. (1) C. pen; Scope of cassation review: factual re-evaluation and legal classification of attempted family violence versus negligent bodily harm: Prin Sentinţa penală nr. 2 din 04.01.2018 pronunţată de Tribunalul Suceava, în Dosar nr. x/2015, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, solicitată de acesta prin apărător, din tentativă la infracţiunea de violenţă în familie, prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 199 alin. (1), art. 188, art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen. şi distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (1) şi (4) C. pen.

Keywords

AI generated
bodily harm scope of review in cassation criminal attempt criminal negligence criminal penalty calculation of damages

Cited Legislation

AI generated
art. 32 C. pen
În temeiul art. 32 C. pen.
art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen
188, art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen.
art. 253 alin. (1) C. pen
de art. 253 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prev.
art. 67 alin. (1) C. pen
În baza art. 67 alin. (1) C. pen.
art. 65 alin. (1) C. pen
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen.
art. 38 alin. (1) C. pen
1, 2 şi 3 se află în concurs real, conform art. 38 alin. (1) C. pen., şi, în baza prev.
art. 45 alin. (1) C. pen
art. 45 alin. (1) C. pen.
art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen
art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 307 din data de 11 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2015,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea primei instanţe:

Prin Sentinţa penală nr. 2 din 04.01.2018 pronunţată de Tribunalul Suceava, în Dosar nr. x/2015, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, solicitată de acesta prin apărător, din tentativă la infracţiunea de violenţă în familie, prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 199 alin. (1), art. 188, art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen. şi distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (1) şi (4) C. pen.

1. În temeiul art. 32 C. pen. rap. la art. 199 alin. (1), art. 188, art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la violenţă în familie.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei sau considerarea ca executată.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

2. În temeiul art. 253 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.

3. În temeiul 336 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1(un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

S-a constatat că infracţiunile de la pct. 1, 2 şi 3 se află în concurs real, conform art. 38 alin. (1) C. pen., şi, în baza prev. art. 39 alin. (1) lit. b), s) - a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor obligatoriu de 5 luni închisoare reprezentând o treime din celelalte pedepse aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 11 luni închisoare.

În baza prev. art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o perioadă de 5 ani, a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. în conformitate cu prev. art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a interzis inculpatului A. exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare şi îi obligă pe inculpat să se supună procedurii de prelevare de probe biologice.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a autoturismului marca x cu seria de identificare x folosit la săvârşirea infracţiunii de tentativă la violenţă în familie.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus restituirea, la data rămânerii definitive a hotărârii, către inculpatul A. a următoarelor obiecte ridicate de la acesta: lopată tip Lineman (ambalată în colet nr. 2), lanternă (ambalată în colet nr. 3).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus restituirea, la data rămânerii definitive a hotărârii, către persoana vătămată B. a celor două biciclete ridicate de la acesta şi aflate la Postul de poliţie Grăniceşti.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 1357, art. 1381 C. civ., art. 49, 50 şi 55 din Legea nr. 136/1995, au fost admise, în parte, acţiunile civile formulate de părţile civile C. şi B..

A fost obligată partea responsabilă civilmente SC D. SA, să plătească părţii civile C. suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale şi să plătească suma de 26.000 RON părţii civile B. reprezentând 1000 RON despăgubiri materiale şi 25.000 RON daune morale.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 1357, art. 1381 C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, art. 49, 50 şi 55 din Legea nr. 136/1995 a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou Suceava.

A fost obligată partea responsabilă civilmente SC D. SA să plătească părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou Suceava suma de 932.17 RON, reprezentând daune materiale constând în cheltuielile de spitalizare şi consultaţii medicale efectuate pentru persoanele vătămate C. şi B..

A fost respinsă cererea părţii responsabile civilmente SC D. SA de luare a măsurii asigurătorii asupra bunurilor inculpatului.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul A. a fost obligat la plata a câte 3518,17 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 2018,17 aferentă fazei de urmărire penală, iar suma de 1500 RON aferentă fazei de judecată.

S-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cursul judecăţii să se avanseze din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava.

În temeiul art. 276 alin. (6) C. proc. pen., partea responsabilă civilmente SC D. SA a fost obligată la plata către partea civilă B. a sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare constând în onorariu apărător.

În drept, s-a constatat că fapta inculpatului A., constând în aceea că, la data de 21 august 2015, pe raza comunei Grăniceşti, a lovit cu o maşină în mod intenţionat (cu intenţia de a le suprima viaţa) pe fratele său B. şi pe nepotul său C., producându-le leziuni în zone vitale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la violenţă în familie prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 199 alin. (1), art. 188, art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen., iar fapta inculpatului A., constând în aceea că, la aceeaşi dată, a condus pe drumurile publice, pe raza comunei Grăniceşti, un autovehicul deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o alcoolemie superioară limitei prevăzute de lege, respectiv la ora 20:45 prezenta o alcoolemie de 1,40 gr. ‰, iar la ora 21:45 alcoolemia înregistra valoarea de 1,20 gr. ‰ întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

S-a mai reţinut că fapta inculpatului A., constând în aceea că, la data de 21 august 2015, pe raza comunei Grăniceşti, a deteriorat două biciclete aparţinând persoanei vătămate B., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen.

2. Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia penală nr. 307 din 11 martie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de inculpatul A. şi SC D. SA împotriva Sentinţei penale nr. 2 din 4.01.2018 a Tribunalului Suceava.

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată, iar în rejudecare, au fost descontopite şi repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului A..

În temeiul art. 32 C. pen. rap. la art. 199 alin. (1), art. 188, art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la violenţă în familie.

În temeiul art. 253 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. şi în baza prev. art. 39 alin. (1) lit. b) au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta decizie cu pedeapsa de 1 an aplicată prin sentinţă şi a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 6 ani, 4 luni şi 20 de zile, formată din pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi sporul obligatoriu de o treime din totalul pedepselor concurente, respectiv 4 luni şi 20 de zile.

A fost diminuat cuantumul daunelor morale acordate părţii civile B. la suma de 10.000 RON.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt în contradicţie cu prezenta decizie.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

III. Hotărârea atacată cu recurs în casaţie

Împotriva Deciziei penale nr. 307 din 11 martie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată de recurent, au fost invocate temeiurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen., solicitându-se admiterea în principiu a recursului în casaţie, admiterea acestuia şi pe fond, casarea în parte a hotărârii atacate şi,

- în principal, rejudecarea de către Curtea de Apel Suceava a apelului;

- în subsidiar, înlăturarea faptului că a fost condamnat pentru o faptă neprevăzută de legea penală (rap. la cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.) şi achitarea sa în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. pentru faptele prev. de art. 32 rap. la art. 199 alin. (1), art. 188, art. 189 alin. (1) lit. f) şi art. 253 alin. (1) din C. pen., deoarece faptele nu există.

- in tertio, înlăturarea greşitei aplicări a legii în ceea ce priveşte limitele de pedeapsă [raportat la cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.], prin schimbarea încadrării juridice din tentativa la violenţă în familie rap. la omor cu 2 victime şi distrugere cu reţinerea atenuantei legale fapte prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 199 alin. (1), art. 188, art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) din C. pen. în vătămare corporală din culpă săvârşită cu forma de vinovăţie a culpei fără prevedere faptă prev. de art. 196 alin. (1) şi (4) din C. pen.

IV. Examinând recursul în casaţie, se constată că acesta este nefondat.

Examinând recursul în casaţie din perspectiva cazului de casare invocat, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), se constată următoarele:

Cazul de casare invocat de inculpat are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă pe care în mod greşit instanţa a considerat-o infracţiune, întrucât în realitate, fapta nu se găseşte în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracţiune. Este situaţia faptelor care au un caracter civil, comercial, ş.a. ori situaţia dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.

În analiza acestui caz de recurs în casaţie se pot supune verificării instanţei critici cu privire la corespondenţa dintre fapta concretă cu descrierea conţinută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, întrucât statuările în fapt ale instanţei de apel nu pot fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate de recurentul inculpat A., deşi încadrate în mod formal în cazul de casare menţionat, se referă, în esenţă, la greşita încadrare juridică a faptelor pentru care a fost condamnat, pentru toate argumentele expuse în motivele scrise, susţinute oral.

Deşi se susţine că faptele nu există şi nu sunt prevăzute de legea penală, se solicită în realitate schimbarea încadrării juridice din tentativa la violenţă în familie prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 199 alin. (1), art. 188, art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen. în vătămare corporală din culpă săvârşită cu forma de vinovăţie a culpei fără prevedere faptă prev. de art. 196 alin. (1) şi (4) din C. pen.

În sarcina inculpatului, s-a reţinut că, la data de 21 august 2015, pe raza comunei Grăniceşti, a lovit cu o maşină în mod intenţionat (cu intenţia de a le suprima viaţa) pe fratele său B. şi pe nepotul său C., producându-le leziuni în zone vitale. La aceeaşi dată, inculpatul a deteriorat două biciclete aparţinând persoanei vătămate B..

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acţiunile inculpatului corespund elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor de distrugere şi de tentativă la infracţiunea de violenţă în familie reţinute în concret în sarcina sa.

Analizând recursul şi din perspectiva celui de al doilea caz de recurs în casaţie invocat de recurentul inculpat A., prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se reţin următoarele:

În cauză, prin decizia instanţei de apel, în majoritate, a fost condamnat inculpatul A.:

- la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la violenţă în familie prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 199 alin. (1), art. 188, art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen.

- la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că infracţiunile au fost săvârşite în concurs real, s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta decizie cu pedeapsa de 1 an aplicată prin sentinţă şi a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 6 ani, 4 luni şi 20 de zile, formată din pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi sporul obligatoriu de o treime din totalul pedepselor concurente, respectiv 4 luni şi 20 de zile.

Verificând conformitatea deciziei atacate cu regulile de drept aplicabile, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârea este supusă casării dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. pentru faptele deduse judecăţii în prezenta cauză au fost stabilite cu respectarea dispoziţiilor legale, încadrându-se în limitele minimului şi maximului pedepsei prevăzute de textul de lege, iar procedeul de contopire al acestora a fost realizat, de asemenea, cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile.

Procedeul de contopire a pedepselor a fost realizat cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la pedeapsa principală în cazul concursului de infracţiuni, sporul reprezintă o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, astfel încât pedeapsa principală rezultantă s-a aplicat în limitele prevăzute de lege.

Prin urmare, se constată că instanţa de apel a realizat o corectă aplicare a prevederilor legale, astfel că pedeapsa rezultantă la care a fost condamnat inculpatul A., prin raportare la încadrarea juridică reţinută în cauză, este în limitele legii.

În ce priveşte critica recurentului inculpat, care a susţinut că se impune înlăturarea greşitei aplicări a legii în ceea ce priveşte limitele de pedeapsă, prin schimbarea încadrării juridice (din tentativa la violenţă în familie rap. la omor cu 2 victime şi distrugere cu reţinerea atenuantei legale fapte prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 199 alin. (1), art. 188, art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) din C. pen. în vătămare corporală din culpă săvârşită cu forma de vinovăţie a culpei fără prevedere faptă prev. de art. 196 alin. (1) şi (4) din C. pen.), se reţin următoarele:

Examinarea unei cauze în recurs în casaţie nu poate conduce la reformarea situaţiei de fapt reţinută de către instanţele care au soluţionat fondul acuzaţiilor penale, instanţa de recurs putând verifica corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârea recurată cu elementele constitutive ale infracţiunilor, fără ca prin aceasta să procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt, cu consecinţa redozării pedepselor.

Cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nu permite cenzurarea instituţiilor penale sau procesual penale reţinute prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei acestor instituţii, precum cauzele de reducere a pedepsei, concursul de infracţiuni, aplicarea legii penale mai favorabile, încadrarea juridică, etc.

Pe de altă parte, solicitarea inculpatului nu poate fi primită, întrucât individualizarea judiciară a pedepsei presupune un proces de evaluare a împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanţelor de fond sau apel şi care, prin urmare, nu poate fi cenzurat în cadrul prezentului demers judiciar, întrucât nu vizează nelegalitatea pedepselor la care inculpatul a fost condamnat, ci netemeinicia hotărârii sub aspectul cuantumului pedepsei rezultante stabilite în mod definitiv.

Înalta Curte reţine că fondul criticilor invocate de recurentul inculpat nu vizează, în realitate, nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei, cu consecinţa stabilirii unei eventuale alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel.

În actualul cadru procesual instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţele ordinare, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare, însă nu poate proceda la o reevaluare a materialului probator sau la stabilirea unei alte situaţii de fapt, în speţă cea reţinută de instanţa de apel, în majoritate.

Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Starea de fapt reţinută în cauză nu poate fi modificată pe calea recursului în casaţie, astfel că o eventuală reevaluare a conţinutului mijloacelor de probă nu ar putea fi valorificată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute în art. 438 din C. proc. pen., în condiţiile în care recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen., instanţa va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 307 din data de 11 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 307 din data de 11 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2021.

GGC - GV