Jurisdiction for challenge to execution of foreign criminal sentence based on mitigation grounds

Asupra conflictului negativ de competenţă,

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Tribunalului Giurgiu, condamnatul A. a formulat contestaţie la executare cu privire la pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 146/F din 29.07.2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă, prin care s-a stabilit recunoaşterea parţială a Sentinţei penale nr. x din data de 06.07.2018 pronunţată de Curtea Coroanei Sonaresbrook Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord rămasă definitivă la 06.07.2018 şi continuarea executării pedepsei de 12 ani închisoare în România.

În cererea formulată, petentul contestator a arătat că prin sentinţa contestată instanţa nu a adaptat sentinţa penală conform legislaţiei române, conform prevederilor art. 141 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, iar dacă acest lucru se efectua, se micşora cuantumul pedepsei, având în vedere că faptele incriminate prin sentinţa penală de condamnare au fost reţinute aşa cum au fost enumerate în referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, stabilind că acestea au corespondent în legislaţia română, fiind incriminate de următoarele dispoziţii:

- art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen. privind constituirea unui grup infracţional organizat, art. 224 alin. (2) din C. pen. privind violarea de domiciliu, art. 205 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (5) din C. pen. privind lipsirea de libertate în mod ilegal, art. 193 alin. (81) din C. pen. privind lovirea sau alte violenţe, cu aplicarea art. 38 din C. pen.

A mai susţinut că, din conţinutul sentinţei penale britanice reiese că infracţiunea privind lipsirea de libertate în mod ilegal, incriminată la art. 205 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (5) din C. pen., nu se regăseşte printre infracţiunile despre care fac vorbire autorităţile britanice, deoarece nu a existat niciun moment vreo lipsire de libertate totală sau parţială, fiind exclusă şi tentativa la această infracţiune. Din cuprinsul infracţiunilor descrise de către autorităţile britanice, nici una dintre infracţiuni nu se încadrează în conţinutul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal incriminată de prev. art. 205 din C. pen.

Faţă de aceste considerente, a solicitat să se constatate că încadrările juridice prevăzute de legea penală română pentru infracţiunile reţinute în sarcina persoanei condamnate sunt cele prevăzute de art. 224 alin. (2) din C. pen. privind violarea de domiciliu şi art. 193 alin. (1) din C. pen. privind lovirea sau alte violenţe, cu aplicarea art. 38 din C. pen.

În continuare, petentul a mai solicitat ca, în situaţia în care instanţa va considera că pot fi reţinute şi prevederile art. 205 alin. (1), (2) şi alin. (5) din C. pen. privind lipsirea de libertate în mod ilegal, aşa cum este menţionat în referat, pentru care legea română prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 7 ani, să se aibă în vedere pedeapsa pentru tentativă şi pedepsirea acesteia potrivit prevederilor art. 33 din C. pen., cu consecinţa reducerii la jumătate a pedepsei aplicate în legislaţia română.

Totodată, a solicitat să se dispună deducerea perioadei arestului preventiv din pedeapsa totală aplicată, respectiv perioada de 76 zile închisoare efectuat în Canada anterior datei de 25.05.2018 şi perioada executată în statul emitent, de la 25.05.2018 la zi.

Prin Sentinţa penală nr. 142/13.04.2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2021 Tribunalul Giurgiu, secţia penală, în baza art. 597 din C. proc. pen., art. 598 alin. (1) lit. c), alin. (2) din C. proc. pen. raportat art. 47 alin. (3) şi art. 50 din C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cererii de contestaţie la executare formulată de petentul condamnat A., în prezent deţinut în Penitenciarul Giurgiu, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, plecând de la conţinutul cererii formulate de condamnatul A., Tribunalul Giurgiu a reţinut, în esenţă, că prin Sentinţa penală nr. 146/F din 29.07.2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus recunoaşterea parţială a Sentinţei penale nr. x din data de 06.07.2018 pronunţată de Curtea Coroanei Sonaresbrook Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, rămasă definitivă la aceeaşi dată, 06.07.2018, privind cetăţeanul român A..

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 12 ani închisoare, fiind dedusă din durata pedepsei închisorii perioada arestului preventiv de 76 de zile şi perioada executată de la 25.05.2018 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

Prin Decizia penală nr. 211/A/20.08.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a respins, ca nefondat, apelul formulat de persoana transferabilă A. împotriva Sentinţei penale nr. 146/F din 29.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Tribunalul Giurgiu a reţinut că, potrivit art. 47 alin. (1) din C. proc. pen., excepţia de necompetenţă materială sau după calitatea persoanei a instanţei inferioare celei competente potrivit legii poate fi invocată în tot cursul judecăţii, până la pronunţarea hotărârii definitive, iar potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă, b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare, c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

De asemenea, a notat că, potrivit art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A mai reţinut că petentul condamnat A. a solicitat instanţei de judecată să se constate că lipsirea de libertate în mod ilegal, incriminată la art. 205 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (5) din C. pen. nu se regăseşte printre infracţiunile despre care fac vorbire autorităţile britanice, deoarece nu a existat niciun moment vreo lipsire de libertate totală sau parţială, fiind exclusă şi tentativa la această infracţiune, iar din cuprinsul infracţiunilor descrise de către autorităţile britanice, nici una dintre infracţiuni nu se încadrează în conţinutul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal incriminată de prev. art. 205 din C. pen. şi totodată Curtea în mod greşit a dispus raportarea la prevederile art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen., privind constituirea unui grup infracţional organizat atâta vreme cât nu sunt întrunite elementele specifice pentru existenţa acestei ultime infracţiuni, iar în ceea ce priveşte perioada de deducere aceasta este incompletă, motiv pentru care Tribunalul Giurgiu a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., contestatorul prin motivele de contestaţie la executare invocate tinzând la o lămurire a sentinţei penale pronunţate de Curte, în cauză nefiind incident cazul de contestaţie prevăzut la lit. d), aşa cum a precizat contestatorul prin raportare la motivele contestaţiei precizate în scris dar şi oral.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 27 mai 2021 sub acelaşi număr de dosar.

Prin încheierea din data de 28.06.2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi, în baza art. 111 alin. (6) teza a II-a ROI, trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, completului 17 F.

Prin încheierea din data de 13.07.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2021, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi retrimiterea ei la secţia a II-a penală pentru continuarea judecării contestaţiei la executare formulată de condamnatul A., conform art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I penală a reţinut că prezenta contestaţie a fost formulată şi susţinută de apărători aleşi care au invocat incidenţa cazului de contestaţie prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. iar, după ce s-au repus în discuţie motivele contestaţiei a rezultat, în mod clar şi univoc, că nu este vorba de o lămurire a dispozitivului Sentinţei nr. 146/F din 29 iulie 2020, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 211/A din data de 20 august 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Pentru aceste motive, cauza a fost retrimisă la secţia a II-a penală unde a fost iniţial înregistrată, la completul de fond desemnat, în mod aleatoriu, să judece contestaţia formulată de condamnatul A., pentru continuarea judecării.

Prin Sentinţa penală nr. 138/F din data de 23.07.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 47, art. 50, art. 598 alin. (1) lit. d), alin. (2) din C. proc. pen., urmare admiterii excepţiei necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu, Curtea de Apel Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de condamnatul A. în favoarea Tribunalului Giurgiu.

Totodată, constatând intervenit conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 51 din C. proc. pen. a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa ierarhic superioară comună, pentru regulator de competenţă.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti, prioritar, a constatat că, prin încheierea din data de 13.07.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în acord cu susţinerile petentului, a stabilit temeiul de drept al cererii, în sensul că nu este vorba de o lămurire a dispozitivului, ci o contestaţie la executare întemeiată pe art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., trimiţând cauza la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru continuarea judecăţii.

De asemenea, a reţinut că, iniţial, Tribunalul Giurgiu a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în considerarea temeiului de drept pe care l-a apreciat incident în cauză la acel moment, respectiv art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen.

Pentru a pronunţa soluţia asupra excepţiei, a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 146/F/29.07.2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia penală nr. 211/A din data de 20.08.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respins ca nefondat apelul persoanei transferabile, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în temeiul disp.art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală republicată, a dispus recunoaşterea, parţială, a Sentinţei penale nr. x din data de 06.07.2018 pronunţată de Curtea Coroanei Sonaresbrook Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord rămasă definitivă la aceeaşi dată, 06.07.2018, privind pe cetăţeanul român A., dispunând totodată transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 12 ani închisoare.

Curtea a avut în vedere că prin admiterea unei cereri de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine, Curtea de Apel Bucureşti nu devine instanţă de executare a hotărârii, în sensul art. 553, art. 585, art. 597 din C. proc. pen., deoarece, existând norme speciale, în această materie nu au aplicabilitate normele generale referitoare la competenţa soluţionării contestaţiei la executare sau a cauzelor având ca obiect schimbări în executarea unor hotărâri.

În acest sens, Curtea de Apel Bucureşti, instanţă specială în această procedură, emite mandatul de executare a pedepsei conform dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, ca instanţă ce a pronunţat sentinţa prin care s-a dispus recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti străine.

Or, odată recunoscută hotărârea străină de condamnare, executarea acesteia are loc potrivit dispoziţiilor din legislaţia română.

În acest sens, curtea a notat că sunt şi considerentele Deciziei nr. 13 din 5 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 505/8.07.2014, precum şi considerentele Deciziei nr. 34 din 14 decembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr. 742/5.11.2010, în care s-a reţinut că pentru toate situaţiile în care se formulează cereri de contopire a pedepselor aplicate de instanţele din România cu pedepse pronunţate de instanţe străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti, în cadrul procedurii transferării persoanei condamnate în străinătate, instanţa competentă să soluţioneze astfel de cereri nu poate fi decât cea corespunzătoare instanţei de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a persoanei condamnate.

Analizând excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu, curtea a reţinut că, în cazul în care, în temeiul prevederilor din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, curtea de apel a dispus recunoaşterea unei hotărâri penale străine şi a emis mandatul de executare a pedepsei, aceasta nu constituie instanţă de executare, în sensul art. 553 din C. proc. pen., ci o instanţă special desemnată ca autoritate judiciară competentă în unele dintre procedurile reglementate în legea menţionată.

De asemenea, a avut în vedere şi faptul că, la data formulării cererii, condamnatul A. era deţinut în Penitenciarul Giurgiu, aflat în circumscripţia teritorială a Tribunalului Giurgiu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 29 iulie 2021, formând obiectul dosarului nr. x/2021

Analizând conflictul negativ de competenţă ce face obiectul cauzei pendinte, Înalta Curte constată următoarele:

Se impune cu prioritate clarificarea obiectului contestaţiei la executare în raport de faptul că divergenţa asupra instanţei competente se fundamentează pe identificarea incidenţei unor cazuri de contestaţie distincte de instanţele care şi-au declinat reciproc competenţa.

Astfel, în motivarea cererii introductive contestatorul A. a arătat că se întemeiază pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., invocând o greşită evaluare a condiţiei dublei incriminări, cu consecinţe în planul pedepselor recunoscute, aspect apreciat de contestator ca fiind o omisiune de adaptare a pedepsei şi faptul că nu a fost dedusă din pedeapsă a duratei arestului preventiv efectuată în Canada de 76 de zile.

Cu privire la aceste împrejurări, se constată că prin Sentinţa penală nr. 146/F pronunţată la data de 29 iulie 2020, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin care s-a dispus transferul persoanei condamnate A., instanţa a recunoscut parţial Sentinţa penală nr. x din data de 06.07.2018, reţinând că doar infracţiunile de violare de domiciliu, tentativă la răpirea unei persoane minore şi vătămare corporală au corespondent în legislaţia penală română.

În ce priveşte perioada arestului preventiv de 76 de zile executat, se observă că aceasta a fost dedusă di pedeapsa de 12 ani închisoare.

Se observă că aceleaşi împrejurări invocate în contestaţia la executare au constituit motive de apel, prin Decizia penală nr. 211/A din 20 august 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, acestea fiind apreciate ca nefondate.

La termenul din data de 08 martie 2021, în faţa Tribunalului Giurgiu, secţia penală, apărătorul ales al contestatorului a menţinut motivul privind greşita deducere a duratei arestului preventiv şi a completat completat oral motivele, arătând că în statul de condamnare- Marea Britanie- a fost emis recent, prin urmare subsecvent transferării persoanei condamnate, un decret de graţiere şi amnistie, motiv pentru care există o cauză de micşorare/reducere a pedepsei, în sensul art. 598 lit. d) din C. proc. pen.

Susţinerea apărătorului ales, în sensul că temeiul de drept în reprezintă dispoziţiile art. 598 lit. d) din C. proc. pen. şi că prin cererea introductivă nu se urmăreşte lămurirea hotărârii ce se execută, a fost reiterată constant, atât în faţa Tribunalului Giurgiu, cât şi în faţa Curţii de Apel Bucureşti şi la termenul stabilit pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În acest context, observând manifestarea de voinţă neechivocă a contestatorului şi limitele principiului oficialităţii procesului penal privind actele ce se îndeplinesc din oficiu, dar şi motivele contestaţiei prin raportare la conţinutul hotărârii ce se execută, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va raporta în cadrul prezentului regulator de competenţă la temeiul de drept precizat de contestator.

Ca atare, se reţine că potrivit art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., contestaţia la executare întemeiată pe cazul prevăzut la lit. d) "când se invocă amnistia, prescripţia graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei" este de competenţa instanţei prevăzute de art. 597 alin. (1) sau (6) din C. proc. pen., respectiv instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere corespunzătoare în grad instanţei de executare, în cazul pedepselor aplicate de autorităţi judiciare din alte state, instanţa care ar fi fost competentă să judece, potrivit legii procesuale române, infracţiunile pentru care s-au pronunţat hotărârile de condamnare.

În acest sens se reţine că sunt şi considerentele Deciziei nr. 34 din 14 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii care, deşi se referă la situaţia particulară privind cererile de modificare pedeapsă şi stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea instanţei corespunzătoare în grad celei care, potrivit legii române ar fi trebuit să judece cauza în primă instanţă, în a cărei circumscripţie teritorială se află locul de deţinere, raţionamentul este valabil şi în cauzele având ca obiect contestaţie la executare.

Cum contestatorul A. se află în executarea pedepsei, fiind încarcerat la Penitenciarul Giurgiu, aflat în raza de competenţă a instanţelor din Giurgiu, iar infracţiunile pentru care acesta a fost condamnat în străinătate, respectiv violare de domiciliu, lipsire de libertate şi vătămare corporală, dacă ar fi fost cercetate conform legislaţiei penale naţionale, ar fi fost de competenţa judecătoriei, instanţa supremă apreciază că aceste împrejurări atrag competenţa materială şi teritorială a acestei instanţe.

În consecinţă, în baza art. 51 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Judecătoriei Giurgiu, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 80 RON se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A., în favoarea Judecătoriei Giurgiu, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 80 RON se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 august 2021.

GGC - GV